Semnul

Un drum uitat, de lume pe culmea unui deal, coboară mai departe-n văioaga din aval, pe lângă un pârău cu ape iuți și reci. Pe-un alt drumeag, pe-o punte peste pârău când treci, îl întretai pe primul și-acolo, la răscruce, pe-un par e prinsă-n cuie o scândură ce duce pe fiecare parte un semn de exclamare și o săgeată către... ceva din depărtare.

Un drum uitat de lume, pe culmea unui deal,

coboară mai departe-n văioaga din aval

pe lângă un pârău cu ape iuți și reci.

Pe-un alt drumeag, pe-o punte peste pârău când treci,

îl întretai pe primul și-acolo, la răscruce,

pe-un par e prinsă-n cuie o scândură ce duce

pe fiecare parte un semn de exclamare

și o săgeată către... ceva din depărtare.

Fiindcă nu arată în lungul vreunui drum,

ci oblic și în sus pe-o parte, ca și cum

ar fi și-o altă cale pentru cei care zboară.

Iar pe cealaltă parte săgeata te coboară

spre iarba înflorită, înaltă pân' la gleznă,

și încă și mai jos, în spaimă și în beznă.

Poate-au trecut pe-acolo o sută de drumeți

cu ochii în pământ, grăbiți sau prea semeți,

fără să vadă semnul ciudat și fără rost.

Dar printre trecători, din când în când a fost

câte un curios care-a privit în zare,

ca să priceapă ce e semnul de exclamare.

Iarba e înflorită, semințele rodesc,

fânul cosit se-usucă și gâze forfotesc,

se scutură frunzarul, aleargă dus de vânt,

se culcă sub zăpadă, se face iar pământ.

Cerul e tot albastru și norii desenează

în mintea noastră forme care întruchipează

o amintire azi, un vis într-altă zi,

pasărea taie zarea, soarele poate-orbi,

furtuna-i trecătoare, stelele n-au destin.

Din cei puțini, doar câțiva s-au dumirit deplin.

The Sign 

A long forgotten path, by all the world ignored,

Descends into the valley, where rapid waters roared,

Along a mountain stream, so chilly and so fast.

Upon another trail, when o'er a bridge you’ve passed,

You cross the very first, and right there, at the choice,

A wooden board is nailed, shouting without a voice;

An exclamation mark is drawn on either face,

An arrow pointing out toward a distant place.

Because it doesn't show a road that you can try,

But sideways and above, as if up in the sky

There were another path for those who soar and fly.

While on the other side, the arrow seems to guide

Down to the blooming grass, that reaches to the shin,

And maybe further down, where fear and dark begin.

A hundred travelers have walked this path, or more,

With eyes fixed on the ground, proud or in haste to score,

Without a single glance at this strange, useless sign.

Yet through the passers-by, at times, along the line,

A lonely traveler would stop and look afar,

To understand the notice, or what the warnings are.

The meadow is in bloom, the seeds begin to grow,

The mown hay dries away, and bugs buzz to and fro,

The leaves shake from the trees and run, by winds impelled,

They lie beneath the snow, back to the earth dispelled.

The sky is always blue, and in the clouds we find

All kinds of shapes and forms portrayed into our mind:

A memory today, tomorrow just a dream,

Birds cut the open air, suns blind you with their gleam,

The storm is passing by, stars have no fate to sign.

Of those so very few, just some could grasp the line.

(2026)

Poezie scrisă pentru Fiction Monday, găzduit de Vinitha Dileep pe blogul său, Beyond Scribbles. Cuvântul săptămânii a fost „notice”.

Traducere în limba engleză Gemini.

Imagini Chat GPT

Poem written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog, Beyond Scribbles. The prompt word of the week was "notice".

English translation by Gemini.

Images by ChatGPT.

Când te lași

Când te lași de-o iubire care mistuie încă

fiindcă nu-i ancorată la vreun țărm, de vreo stâncă

îți alegi altă zare incoloră, captivă.

Când te lași de-o iubire ești purtat în derivă,

iară pânzele tale nici o pală de vânt

nu le umflă o vreme, între cer și pământ.

Când te lași de-o meteahnă care-ți macină soarta

ca o piatră de moară ciopârțită cu dalta,

te descarci de-o povară și pășești în lumină.

Când te lași de-o meteahnă parcă din rădăcină

nu pe ea ai stârpit-o, ci pe tine te-ai smuls,

te usuci, și te cauți, și nu-ți ești de ajuns.

Când te lași de-o pasiune fiindcă lumea îți fură

cu cruzime visarea și îți face măsură

din micimea din jur, îți alegi întuneric.

Când te lași de-o pasiune Universul nu-i sferic,

dimineața-i părere cenușie și ternă

și drapelul speranței îți atârnă în bernă.

Reînvii o iubire. E un leac sau năpastă?

O meteahnă întoarsă-i întâmplare nefastă,

e blestem, neputință, e uitare de sine?

Reînvii o pasiune, rătăciri să-ți aline,

adieri să îți umfle pânze albe pe mare,

rădăcini să se-afunde-n pământ, iar sub soare

dimineața-nfrunzescă în păduri de speranță,

Universul să-și crească rotunjime de viață.

When You Walk from a Passion

When you walk from a love that's still burning inside,

Since it’s anchored to nothing, with no cliff as a guide,

You will choose other paths, colorless and confined.

When you walk from a love, to the currents resigned,

And your sails will not capture even one breath of worth,

Hanging empty a while, between heaven and earth.

When you walk from a vice that keeps grinding your fate

Like a millstone that’s chipped by a chisel of hate,

You are freed from a burden and you step into light.

When you walk from a vice, in a terrible plight

From your roots you were torn, not the vice that you slew,

And you wither, and search, never whole, never through.

When you walk from a passion since the world robs away

All your dreams, and then turns into night every day

With the smallness around, you don't live, you survive.

When you walk from a passion, then the heavens don't thrive

And the morning’s a ghost, dull and faded in vain,

While the banner of hope hangs at half-mast in pain.

You revive an old love. Is it cure, or a blight?

An old vice that returns is a curse in the night,

Is it weakness, damnation, or self-loss in the wild?

You revive an old passion, to soothe errors compiled,

So that breezes may blow in white sails on the sea,

So that roots may sink deep in the soil, all carefree,

Under sunlight the morning may bloom green with its scope,

And the Universe swell with the roundness of hope.

(2026)

Poezia participă la Fiction Monday, găzduit pe blogul Vinithei. Cuvântul săptămânii este revive.

Traducere de Gemini, corectată de mine, corectată de Gemini... etc, etc... până la forma actuală.

Imagini extrase tot de Gemini din hăurile internetului.

This poem is participating in Fiction Monday, hosted on Vinitha's blog. The word prompt is revive.
Translation by Gemini, corrected by me, corrected by Gemini... etc., etc... until it reached its current form.
Images also pulled by Gemini from the internet's abysses.

Priviri de smarald

Priviri smaragdine cu sclipit de izvor,

iradiind inocență, năzuință și dor,

sunt vrăjite enclave

de speranțe firave.

Acolo stă prins în cârligul de gene,

cristalizat și umbrit de mistere perene,

inexprimabilul gând,

efemer și plăpând.

Tăcerile ochilor, hipnotice, trec

ca pribegi visători care vremea-și petrec

pe cărarea de astre

dintre două dezastre.

E semnul arhaic că măsura-i sub pleoapă.

Clipește și șterge cum spală o apă

în timp de urgie,

sub vremelnicie.

Priviri smaragdine alunecă viu.

Speranțelor - apa le curge zglobiu

prin ochi ce inspiră

cât cer se deșiră.

(2026)

Imaginea Chat GPT

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

 

Au scris folosind această duzină de cuvinte:

Incandescențe XXV

Reziliență

Puf de păpădii

cu dor de viață în el,

urmând destinul.

Seninătate

Trăiește clipa

sau vremea-ți chibzuiește.

În gânduri senin.

Lumină

Flori implicite

în ferestrele tale

sorbind soarele.

Înălțimi

Marea norilor

între vârfuri de munte 

în ochi de vultur.

Accente

Flutură suav

peste spuma norilor 

magnolii albe.

Castel

Sălaș de basme 

învăluit în neguri 

în cuib de stâncă.

(2026)

Primele trei haiku-uri sunt comentarii la postările Suzanei, Magnolia e generată cu Chat GPT.

Fir de nisip

Era cândva o delicată floare 

cu câte-o stea pe fiece petală.

Își desfăcuse cupa cu sfială

și a privit întâi și-ntâi spre soare.

A strălucit până târziu în noapte

și stelele i s-au aprins târziu

în cupa-i devenită sfeșnic viu.

Un vânt pribeag, un val nebun de șoapte,

purtând pe umeri nori de ploaie grei,

cu suflet obosit de călător,

s-a învârtit învolburat în zbor

și norii și i-a scuturat asupra ei.

Era cândva, e amintire-acum

și amintirea-i pod către un vis

care s-a risipit tâcut, învins -

fir de nisip uitat pe-al vremii drum.

(2026)

Duzina de cuvinte a fost generată de Grok, la solicitarea făcută de Vero. A mai scris cu cele douăsprezece cuvinte Suzana.

Esențe delicate/Delicate Essences

Oglinda ierbii

Boabe de rouă

pe-o pânză de paianjen –

oglinda ierbii.

Mirror Of The Grass

Tiny drops of dew

on a silver spider web –

mirror of the grass.

Ultimul zbor

Pe-o pală de vânt

petale-n ultimul zbor.

 Apoi țărână.

The Final Flight

On a gust of wind

petals in their final flight.

Dust is all that's left.

Lumină tânără

Un mugure crud

în lumină tânără –

viață trezită.

Golden Light

A green, tender bud

bathed in young and golden light –

life is now awake.

Scrinul cu amintiri/

Porțelan crăpat

din scrinul cu amintiri –

miros de cafea.

The Chest Of Memories

Cracked old porcelain

from the chest of memories –

scent of fresh coffee.

Trecute iubiri

Semne palide

pe foi îngălbenite –

trecute iubiri.

Loves Of Long Ago

Pale and faded marks

on the yellowed paper sheets –

loves of long ago.

Poveste

Fir de mătase

pe voaluri somptuoase

poveste coase.

Velvet Tale

One fine silken thread

on the rich and sumptous veils

sews a velvet tale.

Șoapta vântului

Șoapta vântului

prin frunzele codrului –

dorul omului.

Whisper Of The Wind

Whisper of the wind

through the leaves of ancient woods –

longing of the soul.

Clipa nesfârșită/

Pe obraz tânăr

aripă de fluture –

clipă nesfârșită.

Moment With No End

On a youthful cheek

touch of a butterfly's wing –

moment with no end.

Parfum de lăcrămioare

Pe-o boare de vânt

parfum de lăcrămioare –

șip cu amintiri.

Lilies Of The Valley

On a gentle breeze

scent of lilies of the valley –

jar of memories.

Dans

Dans de petale

îți taie răsuflarea –

cireși în floare. 

Dance

Petals in a dance,

taking your breath far away –

cherries in full bloom.

(2026)

Traducerea versurilor a fost făcută de Gemini. 

The translation was made by Gemini.

Postarea participă la Fiction Monday găzduită de Vinitha Dileep pe blogul ei "Reflections". Am descoperit jocul pe blogul Suzanei . Tema jocului a fost "delicat".

This game is hosted by Vinitha Dileep, on her blog "Reflections". I discovered it on Suzana's blog. This time the word prompt is "delicate"

M-am uitat

M-am uitat pe un raft în dulapul din bucătărie.

Sau poate-ntr-o vitrină, într-o farfurie 

Dizolvată puțin în vopseaua azurie

Și încă puțin în cea aurie întinsă printre toate celelalte culori.

Îmi era somn și căscam cu o falcă-n pământ și cu capul în nori.

Norii se topeau și ei în azur, 

Pe frunte-mi țeseau o altă poveste

Care mă învelea jur-împrejur,

O nimfa uitata pe raft, dedesubt ori, poate, peste

Ecouri, halouri prăfuite de vreme,

Strânse cu grijă, adunate-n poeme.

Pierdute.

Uitate.

De mine întâi, apoi de toți și de toate.

Mi-am dorit un zâmbet să răsară din ele,

Am șters praful, din suflet, de pe nopțile mele.

Nu știam dacă aripi, nu știam dacă zbor,

Nu știam dacă soare, nu știam dacă dor.

Dar un zâmbet trecuse printre vorbe și nori.

De uitat, de pierdut, de-arătat uneori...

(2024)

Crâmpeie

Cad frunze prematur și cad mărgăritare, 

și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,

cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,

cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

Se-nșiră niște cifre pe-o coală de hârtie;

contabilii îi spun bilanț de pandemie;

le seacă de aripi, de dragoste, de dor

și-apoi vin lupi la masă și trag pe turta lor.

Discută conspirații, se-acuză, se prefac,

ori poate că le pasă, dar prea târziu și tac...

c-au amânat prea mult, că n-au crezut destul

că le e buzunarul tot timpul nesătul.

Și socotesc totalul pe zile și pe luni,

dar uită că-i o sumă de rugi și de minuni

sfâșietor cerute, la fel neîmplinite,

o sumă de dureri în inimi chinuite.

Că fiecare număr e o întreagă lume

de gânduri, fapte, visuri care purtau un nume,

că fiecare nume e-un dor făr' de-alinare

și un pustiu întins în inimile-n care

și-a prins cârcei de drag și a aprins scânteie

de gând duios, de faptă, de vis și de idee,

că, netrecute-n faptă, idee și visare

fac mai săracă lumea cu un crâmpei de zare.

Ni-i frig și ne e teamă de vântul nemilos

care crestează zarea numai de sus în jos,

și n-avem adăposturi prin care nu străbate,

ni-i frig și ne e teamă de zboruri secerate,

căci prematur cad frunze și cad mărgăritare,

și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,

cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,

cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

(2020)

Colb

Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.

În pumn adun zvon de scânteie,

sămânță plină de idee.

Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior

legat cu patimă și dor

din lutul prins peste picior.

'Năuntru-i o nălucă oarbă...

Tu bei, ea poate să te soarbă

și zările încep să fiarbă...

(2020)

Incandescențe XXI

Înțelegere

Când se-ating mâinile
înfloresc speranțele
a doua oară.

Peisaj

Rază de lună,

pod pe pânza cerului,

falduri pe mare.

Ninsoare

Văzduh destrămat
prins cu migală pe crengi,
urzeală de vis.

Peisaj de iarnă

Horbote albe,

arbori cu stele prin crengi,

flăcări în vatră.

Flăcări

Eu lângă vatră,
visuri urzite-n priviri,
horbote-n gânduri.

Perenitate

Oameni amprentă

trec epoci până la noi

prin lemnul sculptat.

(2020)

Vis de Făurar

Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.

Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.

Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.

Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.

Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.

În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.

Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)

Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.

Incandescențe XIX

Emoții

Zvâcnesc din cocon
hohote de mătase
spre zări aurii.

Timp

Fire de viață

curg prin trup de clepsidră

risipindu-se.

Dar

Din prea-plin de gând
curg frunzele toamnelor
nepetrecute.
(2020)

Incandescențe XVIII

Sus

Aripi ascuțite
tăind pieziș văzduhul,
muguri de codru.

Jos

Lăstari sub coasă

dăruind pământului

viață înapoi.

Azi

Păduri mor și-n noi,
curg lacrimi de rășină
pe fața lumii.

Mereu

Palme ocrotind

sămânță de viitor,

muguri de aripi.

(2019)

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)

When the seconds were still patient

On the life's shore, through rivers of sand

I search for shadows of the face I'd have, 

if I've been dealt a better hand.

The clay in my heart, washed by indifference 

and leaked behind through cracks into nothingness,

became time wasted in vain.

Behind the screen, insolent seconds

are lurking, waiting for the flood, 

the overflow of memories with salty taste like the sea water,

to state their astonishment

for I didn't choose the weed from bran

nor the earth from root,

for I didn't know what blue was and what a cloud was 

and I tangled them in a setting

where one can't distinguish flight from longing,

or the longing for flight clings to the root

and the flowers often bear only weeds,

the bran is always the same with the earth,

and on the edge I sharpen my word.

Insolent seconds want the edge of a wing,

but they did not notice that everything is a rush:

them, and the word, and all the sand of the sea,

and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand

I found lost fragments from another face

who was smiling at me or maybe I'm smiling now,

when the wave brings a perfume to my shores

from the time when the seconds were still patient ...

I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.

(2021)

Sub clar de lună

Copii cu suflet aburind,
visăm și azi sub clar de lună
că lumea încă ne e bună,
visăm cu-atâta dor și jind...

Visul din lună se întinde
înspre pământul ce ni-i miez,
un carusel de-argint, un crez
că mai putem cu el cuprinde

nemarginirea tinereții,
uimirile care ne-au fost
izvor de drumuri și de rost,
cânt și poveste-n zarea vieții.

Ne fulgeră o stea-n cădere
și blând ne umple o dorință
să scuturăm de neputință
gândul și pasul când se cere

în leagăn agățat de astre
să fim alegere, schimbare
și să alegem viitoare
uimiri pe drumurile noastre.

Și-n chip de dar, cadou ascuns
în sensul ce învârte roata,
să-mbrățișăm, primit de-a gata,
dorul de-a ști ce-i nepătruns.
(2019)

Sub clar de lună se-adună împreună duzinarii la Eddie.

Rapsodii de suflet

La ceainăria de la stradă
îmbie cu arome-amare
aburi prelinși dintr-o licoare
și prefăcuți subit în nadă.

Prin vălul lor cel efemer
se-nfățișează siluete:
domni cu joben, doamne cochete,
contururi stinse în eter.

O divă cântă la pian,
mângâie clapele în fugă,
i-e trupul flacără și rugă,
unduitor și diafan.

Cu glas lasciv ca de sirenă,
ca în legenda lui Ulise,
intră în suflete și-n vise
și-și face cuib, oglinzi și scenă.

Cântecul crește-n cotropire -
mare de sunet și culori -
stârnește lacrimi și fiori,
surâs și-un strop de fericire.

Apoi pe banca din alee,
în loc umbros, ferit de lume,
pe-un colț de ziar rămâne-un nume
și un boboc de azalee.

Un trecător îl ia și-l prinde
indiferent la butonieră.
Floarea aceea efemeră
petalele și le desprinde

ca rapsodiile născute
și destrămate într-o seară,
iluzie incendiară
scrisă cu litere mărunte

sau fapt divers într-o lectură
din care prea puțini extrag
pilde în chip de rămășag
cu timpul care dă și fură.

La ceainăria demodată
e-un paznic cu joben la ușă.
Lângă pian stă o mătușă
cu o artrită deformantă

și glas lasciv de vrăjitoare
ce farmecă la fel și-acum.
Din cești ies visuri cu parfum
de azalee răpitoare.
(2019)

La ceainăria cu cuvinte
e paznic Eddie înc-o dată.
Sunt eu pe-aici întârziată
sau am ajuns de toți 'nainte?

O gutuie și-un dovleac

O gutuie și-un dovleac
au o boală fără leac.
E un fel de gălbinare
dobândită de la soare
sau, poate, o alergie
la lumina aurie
strecurată prin rugina
ce le-a invadat grădina.

Au chemat o doftoreasă,
o ciupercă albă, grasă,
ce purta pe cap un șal
din frunziș de loldilal
peste pălăria roasă
de-un colbec în drum spre casă,
care-a flămânzit subit.
(Ciuperca l-a otrăvit.)

Doftoreasa i-a cătat,
i-a rotit, i-a scuturat
și le-a spus că-i boală grea,
sfârșeală la lingurea,
că-s în stadiul terminal
și că le va fi fatal
soarele care i-a copt,
și le-a dat zile - vreo opt.

Dar ca să își ia răsplată
le-a prescris, detaliată,
o rețetă inutilă:
dimineața, o pastilă
și o cremă pe la prânz,
din extract curat de spânz,
iar seara un degetar
de must dulce de arțar.

Gutuia a ascultat
sfatul ei documentat,
dar dovleacul, mai căpos,
și aflat ceva mai jos,
deci lipsit de perspectivă
și cu mintea în derivă
n-a luat niciun tratament
că-i părea incongruent.

În a cincea zi gutuia
s-a desprins de ram că nu i-a
mai ținut nici pețiolul
și-a căzut de-a rostogolul
tocmai până la dovleac.
- Măi gutuie, și cu leac
ai picat din înălțime
și-ai ajuns lângă prostime?

- Măi dovlece, tu mă iartă,
că nu-mi arde-acum de ceartă!
Am făcut o încercare,
că ziceau că moarte n-are.
Ea poate n-o fi având,
dar nouă ne fac comând
cât de repede, se pare.
Nu-i speranță de scăpare!

Nici n-a terminat de spus,
că a fost luată pe sus
într-o mână. În cealaltă,
întinsă și răsfirată,
stătea în balans dovleacul
mai să cadă că, săracul,
era umed și lucios
și aluneca vârtos.

Gutuia a fost spălată
și i-a fost înlăturată
coaja ei cu gălbinare.
Dată crud pe răzătoare
a fost pusă cu blazare
pe-aragaz, să clocotească
de mânia ei firească.
A făcut întâi o bulă,
pe urmă, de tot sătulă
de atâta maltratare
și plină de indignare,
a umplut oala cu spumă,
că ea nu-i de luat în glumă!
Când a stat zeama mărgea
în apa de la cișmea,
cu nespusă nepăsare
au depus-o la păstrare
în borcane în cămară
lângă gemul cel de pară.

Cu cuțitul în dovleac
întâi au tăiat capac,
i-au scos miezul și l-au ras
pe urmă l-au pus la ars
(lui așa i s-a părut)
învelit în așternut
moale care îl alintă
și l-au denumit plăcintă.
L-au întins pe farfurie.
Numai bine n-o să-i fie!

În carcasa lui cea goală
(cu capac, precum o oală)
au săpat ochi, nas și gură.
L-au dus pe-un buștean, în șură,
când e bezna mai adâncă
și teroarea îl mănâncă.
I-au înfipt o lumânare
în găoacea din dotare
și-o aprind pe la chindie.
A ajuns o jucărie!

O gutuie și-un dovleac
au o boală fără leac.
Sunt în stadiu terminal,
mai precis, autumnal,
de plăcintă sau dulceață.
Iar în șură, când e ceață,
agățat sus, într-un par,
se zărește-un felinar
cu lumina sângerie,
tremurată și pustie,
chip lugubru ce-nfioară...
Sau e frigul de afară?
(2019)

De dovleac şi de gutuie
ştiţi cu toţii fiindcă nu e
o poveste aşa nouă.
Ca să mai citiţi vreo două
căutaţi aici tabel
cu duzinile în el.

Simplitatea bucuriei

Un far pe țărm stâncos de mare,
ghid pentru bravi corăbieri
ce spintecau prin val cărare
cu vântul prins în vele, ieri,

e azi, asemenea, un astru
în calea altor marinari
când zarea pierde din albastru
și aripi de-ntuneric mari

se-ntind pe cer noapte de noapte.
El luminează debordant
când se croiește drum din șoapte
între cârmaci și comandant.

Când valul spart la țărm de stâncă
rostogolește un ecou
în noaptea tainică, adâncă,
acea lumină cu halou

din aburi destrămați din mare
e pacea inimilor lor
pe apa neîndurătoare
care li-i drum amăgitor.

Nu-i joc și nu-i loc de blazare,
voința nu se lasă roasă
când e atâta depărtare
între covertă și acasă.

Un trai anost și-un dans de iele
se-nlănțuie zi după zi.
Deasupra dorm aceleași stele
și-acum, și când ei n-or mai fi.

Se schimbă farurile totuși,
și porturi... care par la fel.
Sunt delte unde printre lotuși
surâs pe chipuri de oțel

mai înflorește câteodată.
Dar cel mai trainic din surâsuri
și cel din care-i adăpată
speranța - paznic peste-abisuri -

e cel iscat când prin eter
sau pe-o hârtie parfumată
sosește-un gând plin de mister
într-o misivă așteptată

de unde doru-și are leac,
de unde farul luminează
astăzi la fel ca peste veac
și dragostea e veșnic trează.
(2019)

O scânteie aprinsă de Diana a iscat poveste cu duzina de cuvinte în ea și răspuns la provocarea acestei săptămâni.