Concert

Iubeşte-mă ca o pădure albastră
care-şi doreşte cerul oglindă.
Cerul ochilor tăi în miezul sufletului meu-
pură dorinţă de dragoste în absolut.
Val unduitor ce nelinişteşte cugetul
în vise eterne, vibraţie răscolitoare a muzicii.
(1991)

Despre

Să povestesc despre mine
Ca şi cum despre un străin aş vorbi,
Să spun câte ramuri îmi înmuguresc
Şi câte flori rămân netrezite în noapte
Şi să mai spun despre dragoste şi neadevăr
Şi despre adevăr şi dragoste,
Să vorbesc despre zâmbet şi lacrimi,
Despre risipa lor întru bucurie
Şi despre multe altele încă.
Dacă dezbrac haina aceasta de cuvinte,
Ce mai rămâne din mine?
(1991)

Încă o clipă

Când ai să pleci,
Să laşi uşa deschisă
În urma ta.

Vreau să te zăresc încă o clipă…
(1991)

Efemeră păpădie

Vântul adie,
Efemeră păpădie,
Unde-ai dispărut?
Oare te-a durut?

A fost o clipă,
Sau doar risipă,
Am crezut că zbor,
M-a frânt un nor.

Ceaţă pustie
Peste ochi să fie,
Visul i-a orbit
Şi i-a mistuit.

Vântul adie,
Efemeră păpădie,
Numai un sărut,
Atât, şi-a trecut…
Oare te-a durut?
(1991)

Toamnă

Priveşte, înc-o toamnă a trecut
Cu tot cortegiul ei de frunze moarte,
Cu întristate ploi prin crengile uscate
Şi păsăsri care au plecat spre sud.

Şi înc-o toamnă-a picurat în lume,
Prin ploi sălbatice şi reci, iubirea;
Şi doruri grele pustiit-au firea
Cu vântul lor temut şi fără nume.

Iar mâini însingurate-au întomnat,
Ca frunzele ce şi-au foşnit ruina
Când prin culoarea lor s-a-ntins rugina,
Şi în ţărână mâini şi frunze s-au culcat.

Iar, dacă păsările cu aripi nebune
Plecând, prin ochii noştri au zburat,
Orbi, într-o iarnă-a inimilor, ne-au lăsat
Să răscolim lumina când soarele apune.
(1991)

Desen

Uite, aici s-a scuturat un nor de ploi cu sare
Şi-aici a înflorit o floare cu petale,
Acolo-a curs un râu spre-o mică vale
Şi a iscat furtună ca pe mare.

Eu cred c-ai înţeles c-am zugrăvit
Un chip de fată care-a plâns şi a zâmbit.
(1991)