O întrebare
Când îl văzuseră, pribeag, mergând aiurea,
cu răni adânci și necrozate pe tot trupul,
c-un chin ce-l străpungea precum securea,
îl miluise cineva sau, fără scrupul,
îi luaseră și marfa, și ce bani avea,
după un algoritm al dezonoarei
care fentează legile de catifea
din țara care stă sub semnul fiarei,
unde tăcerile clepsidrei, efemere,
sunt ca blestemul care fuziona
dorința de avere și putere
cu neputința de-a empatiza?
Mai multe întrebări
E-un algoritm pentru mirare-n Univeres?
Tăcerile clepsidrei vreo lege le fentează?
Blestemul șoaptei efemere pus în vers
va fuziona cu viața sau va rămâne-n stază?
Sunt necrozate sentimentele de ieri,
o marfă perisată pe care-o miluise
un gând pribeag, cu vechile tăceri,
când străpungea aiurea printre vise?
Un singur răspuns
Există algoritm pentru mirare.
Prin gâtul suplu al clepsidrei
fir de nisip pribeag dispare
prins în tentaculele hidrei
ce roade fire efemere.
Blestemul lui e că odată
căzut în gol poate să spere
la o întoarcere frapantă.
Dar răsturnarea e incertă,
nisipul poate fuziona,
și nu înseamnă că-i ofertă
la piatră, nici că-n loc va sta
timpul neiertător vreo clipă.
Nimica nu-l fentează, nu.
Nu-i nicio marfă ce-nfiripă
speranța în acest atu.
Nicicând, pe-aici ori pe aiurea,
pe unde pasul străpungea,
nu s-a oprit din vânt pădurea
și n-a fost veșnic nimenea.
pe cineva în viața lui,
căzând prin pâlnii larg deschse,
căderi după căderi, tehui.
Dac-ar fi viu, i-ar fi uscate
demult simțirile și-ar fi
până la oase necrozate
speranțe, frunze, bucurii.
De ce să-ți pese de o piatră
ce se sfărâmă infinit
când nici pe unul nu ne iartă
căderile din asfințit?
Copil fiind ți-e de mirare
alcătuirea lumii-ntregi,
căci tot e nou și nu te doare
ce poți ori nu poți să-nțelegi.
Vrei sau nu vrei, înveți pădurea
cu tot cu frunze și cu vânt.
Zărești din când în când securea
și o lopată de pământ.
Și-aproape că le știi pe toate,
mirările te-au părăsit,
cărările par destrămate
și rupte dinspre infinit.
Când te găsește vreo mirare
atât de vie că zâmbești,
o prinzi în plete ca pe-o floare,
ți-aduci amine cine ești...
(2026)
Am scris trei duzini pentru că nu mi-a ieșit de prima dată ultima variantă, în care am vrut să dezvolt această idee: „Cred că în copilărie mirarea e o stare normală pentru că noutățile sunt la tot pasul. Cu trecerea anilor, însă, ele sunt din ce în ce mai rare și cu atât mai prețioase.”
Imagini 1 și 2 Chat GPT.
Imagini 3, 4 și 5 Gemini după descrieri făcute de Chat GPT pe baza versurilor. Au colaborat excelent cele două AI-uri.
Vizitați tabelul ca să citiți duzini și mai inspirate și ca să vă alăturați duzinarilor.
E bine că nu ţi-a ieşit de prima dată ultima variantă - ar fi fost păcat să nu le scrii şi pe celelalte două, la fel de reuşite!
RăspundețiȘtergere(Eu nu m-am simţit în stare să îmbin aceste 12 cuvinte în mai mult de o singură variantă, şi nici acum nu mă încumet să mai fac altă încercare.)
Şi imaginile îmi plac, se potrivesc foarte bine cu versurile.