Un naufragiu infinit

O poezie în care timpul îngheață într-o clepsidră culcată și naufragiul infinit al sufletului e șters de valurile mării.

E-un joc:

aprinzi chibritul ca s-aprinzi țigara,

arunci chibritul în nisipul ud.

E-o flacără cât dramul de noroc,

lumină cât să fulgere prin seara

în care alergai zălud

din loc în loc

cerând un foc.

Mereu pe fugă,

pe o plajă cu lumea de pe lume,

treceai vânând un vis

și n-auzeai nici dor, nici rugă,

nici când erai strigat pe nume.

Parcă-ți era promis

tărâmul interzis

și nu conta ce lumea-ndrugă.

În alergare ai trecut de ea,

de fata ce purta o pălărie

cu boruri largi,

fata cu ochi de peruzea

și cu privire vie,

cu gura cu miros de fragi

care visa același vis și-aceeași stea.

Rămâne în nisipul ud înfipt,

ca un catarg minuscul

pierdut pe-un țărm de mare,

acel băț de chibrit

scăldându-se-n crepuscul

și dându-și ultima suflare,

pe jumătate pârjolit —

un naufragiu infinit.

Ca-ntr-o fotografie

și timpul s-a oprit în loc,

clepsidra-i răsturnată.

Pe plaja cea pustie

pe undeva, pe lângă doc

poate c-așteaptă-o fată

c-o pălărie

ivorie.

Așteaptă valul care șterge

catargul nebăgat în seamă

din suflet istovit.

Desculță și semeață merge

pe țărmuri, fără teamă,

cu visul ofilit

și-nvață iarăși să alerge

după o stea în infinit.

An Infinite Shipwreck

It’s all a game:

You strike a match to light your cigarette,

Then toss the match into the soaking sand.

A flame as brief as luck’s own fleeting name,

A light to flash across the evening’s net,

Through which you ran across the strand,

From place to place,

As in a race.

Always in flight,

Upon a beach where worlds would crowd and stream,

You passed by, chasing fame,

And heard no longing and no prayer at night,

Not even when they called your name,

As if the lost forbidden land

were truly in your hand,

And what they said was small and trite.

In your swift race, you passed right by her side,

The girl who wore a hat with brim so wide,

The girl with eyes of turquoise blue

And with a gaze alive,

With lips of wild strawberry hue,

Who dreamed the same as you: to thrive,

And shared a star with you.

It's stuck inside the soaking sand,

Like a small mast that broke apart,

Lost on a shore where waters meet,

That wooden matchstick in the strand,

Now bathing in the twilight’s heart

And gasping in its last defeat,

Half-charred, a ruin on the coast—

An infinite shipwreck, a ghost.

As in a photograph in which

Time has been frozen in its track,

The hourglass lies on its side.

Upon the empty beach, 

Somewhere beside the dock’s cold rack,

A girl is waiting with nerves frayed

Wearing a hat of ivory shade

As if she were a bride.

She waits for waves to clear away

The mast unnoticed by the crowd,

And wash her weary soul.

Barefoot and proud she walks the bay

Upon the shores, without a cloud,

Her dream no longer whole,

Learning to chase again today

Another star, so far away.

(2026)

Poezia este scrisă pentru Fiction Monday, găzduită pe blogul Vinithei Dileep, Beyond Scribbles. Cuvâantul săptămânii a fost similar.

Traducerea în engleză a fost o dispută constructivă între Gemini și mine. 

Trei imagini sunt generate AI, prima cu PixVerse, a doua și a patra cu Chat GPT. A treia imagine e un wallpaper găsit de Gemini.

This poem is written for Fiction Monday, hosted on Vinitha Dileep’s Beyond Scribbles blog. The word prompt this week was similar.

The English translation was a constructive debate between Gemini and me. 

Three of the images are AI-generated: the first one with PixVerse, and the second and fourth with ChatGPT. The third image is a wallpaper found by Gemini.

Unde-i umbră și lumină

După umbră e lumină,

după nor e zi senină,

noaptea luna iar răsare,

în timp tot ce-i rău dispare.

Vine-un ceas când în tăcere

apa amintirii cere

să stârnească un ecou.

Apoi pleci la drum din nou,

drum de piatră grea, cioplită,

pentru pas înțelenită.

Umbră nu-i fără lumină.

Rătăcit în zi senină,

un nor pune-o pată-n șes,

loc de poposit ales

lângă apa de izvor

rece, limpede-n ulcior.

Dacă șezi mai mult de-un ceas

soarele-și ia bun rămas,

luna vine-n locul lui

și-n izvorul dorului

se-oglindește în tăcere.

Tu gândești că-i o avere,

aur înșirat pe-oglindă,

lăcomia să-ți aprindă.

Un ecou din depărtare 

iscă doruri din visare

și n-ai timp să  mai rămâi,

pleci la drum la ceas dintâi.

Pân-acasă-i cale lungă,

pasul după pas ajungă

să te ducă la-ntâmplare 

după nor și după floare, 

după lacrimă și piatră,

după cânt și după vatră,

după dragoste sau ură.

Iar acasă-n bătătură

ai să prinzi și rădăcină

unde-i umbră și lumină, 

unde pui piatră pe piatră

ca să construiești o vatră,

unde apa e mai clară,

unde macini timp la moară,

unde-un ceas măsoară viață,

pas pe drum de dimineață

cu ecou și cu putere,

cu speranță și tăcere,

iară seara luna scrie

dup-un nor o poezie

și ți-o spune numai ție.

(2026)

Inspirată de Întrebările fără ecou puse de Vero și de duzina de cuvinte propusă tot de ea.

Incandescențe XXVI și o nouă duzină de cuvinte

Lacrimi

Lacrimi străvezii

limpezind în suflet dor.

Norul călător.

The crystal-clear tears 

Washing away pain and grief. 

Dark clouds in the wind.

Candelabre

Lumânări albe

în mari candelabre verzi —

flori de castan.

White, fragile candles

In large green candelabras —

Scented chestnut blooms.

Vero a păstrat o duzină de cuvinte furnizată de Grok și ne-o propune astăzi: luna, umbra, ceas, pas, ecou, drum, tacere, lumina, piatra, apa, nor, timp.

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI 

Cu această duzină de cuvinte au scris:

 

Când te lași

Când te lași de-o iubire care mistuie încă

fiindcă nu-i ancorată la vreun țărm, de vreo stâncă

îți alegi altă zare incoloră, captivă.

Când te lași de-o iubire ești purtat în derivă,

iară pânzele tale nici o pală de vânt

nu le umflă o vreme, între cer și pământ.

Când te lași de-o meteahnă care-ți macină soarta

ca o piatră de moară ciopârțită cu dalta,

te descarci de-o povară și pășești în lumină.

Când te lași de-o meteahnă parcă din rădăcină

nu pe ea ai stârpit-o, ci pe tine te-ai smuls,

te usuci, și te cauți, și nu-ți ești de ajuns.

Când te lași de-o pasiune fiindcă lumea îți fură

cu cruzime visarea și îți face măsură

din micimea din jur, îți alegi întuneric.

Când te lași de-o pasiune Universul nu-i sferic,

dimineața-i părere cenușie și ternă

și drapelul speranței îți atârnă în bernă.

Reînvii o iubire. E un leac sau năpastă?

O meteahnă întoarsă-i întâmplare nefastă,

e blestem, neputință, e uitare de sine?

Reînvii o pasiune, rătăciri să-ți aline,

adieri să îți umfle pânze albe pe mare,

rădăcini să se-afunde-n pământ, iar sub soare

dimineața-nfrunzescă în păduri de speranță,

Universul să-și crească rotunjime de viață.

When You Walk from a Passion

When you walk from a love that's still burning inside,

Since it’s anchored to nothing, with no cliff as a guide,

You will choose other paths, colorless and confined.

When you walk from a love, to the currents resigned,

And your sails will not capture even one breath of worth,

Hanging empty a while, between heaven and earth.

When you walk from a vice that keeps grinding your fate

Like a millstone that’s chipped by a chisel of hate,

You are freed from a burden and you step into light.

When you walk from a vice, in a terrible plight

From your roots you were torn, not the vice that you slew,

And you wither, and search, never whole, never through.

When you walk from a passion since the world robs away

All your dreams, and then turns into night every day

With the smallness around, you don't live, you survive.

When you walk from a passion, then the heavens don't thrive

And the morning’s a ghost, dull and faded in vain,

While the banner of hope hangs at half-mast in pain.

You revive an old love. Is it cure, or a blight?

An old vice that returns is a curse in the night,

Is it weakness, damnation, or self-loss in the wild?

You revive an old passion, to soothe errors compiled,

So that breezes may blow in white sails on the sea,

So that roots may sink deep in the soil, all carefree,

Under sunlight the morning may bloom green with its scope,

And the Universe swell with the roundness of hope.

(2026)

Poezia participă la Fiction Monday, găzduit pe blogul Vinithei. Cuvântul săptămânii este revive.

Traducere de Gemini, corectată de mine, corectată de Gemini... etc, etc... până la forma actuală.

Imagini extrase tot de Gemini din hăurile internetului.

This poem is participating in Fiction Monday, hosted on Vinitha's blog. The word prompt is revive.
Translation by Gemini, corrected by me, corrected by Gemini... etc., etc... until it reached its current form.
Images also pulled by Gemini from the internet's abysses.

Priviri de smarald

Priviri smaragdine cu sclipit de izvor,

iradiind inocență, năzuință și dor,

sunt vrăjite enclave

de speranțe firave.

Acolo stă prins în cârligul de gene,

cristalizat și umbrit de mistere perene,

inexprimabilul gând,

efemer și plăpând.

Tăcerile ochilor, hipnotice, trec

ca pribegi visători care vremea-și petrec

pe cărarea de astre

dintre două dezastre.

E semnul arhaic că măsura-i sub pleoapă.

Clipește și șterge cum spală o apă

în timp de urgie,

sub vremelnicie.

Priviri smaragdine alunecă viu.

Speranțelor - apa le curge zglobiu

prin ochi ce inspiră

cât cer se deșiră.

(2026)

Imaginea Chat GPT

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

 

Au scris folosind această duzină de cuvinte:

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor

După câte geneze se disipa un cuvânt

când cu el desenai în visare pământ?

De pendulul se-oprește ca s-asculte urzeală

de sinteze de gând, oare-i atemporală

țesătura aceasta sau ușor se destramă?

Uneori îmi părea că pui vidul în ramă,

că eterice lumi reverberau un ecou

și materia le dispărea-ntr-un stilou.

Doar în aburi onirici vorba capătă sens?

Universul din ea poate crește și dens?

Plăsmuiești cu cuvântul tot ce știi că n-a fost.

Ce a fost, în cuvânt iarăși capătă rost.

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor.

Oare-avem conștiința finitudinii lor?

(2026)

Imaginea Chat GPT. 

Au mai scris cu această duzină: 

Suzana

Pisi-menajera

Vero

Iată și răspunsul lui Gemini (ușor editat pentru concizie și precizie) la cererea mea pentru următoarele douăsprezece cuvinte: 

„Provocarea acceptată. Iată o nouă listă de 12 cuvinte cu o sonoritate bogată, gata să fie integrate într-o nouă arhitectură literară. Am selectat părți de vorbire variate, menținând un echilibru între concret și abstract: 

vremelnicie, smaragdine, inspira, tacerile, cristalizat, iradiind, sclipit, pribegi, arhaic, sperantelor, aluneca, inexprimabilul.

Aștept să văd cum veți „îmblânzi” aceste cuvinte.”

Dorul

Din când în când fără zăgazuri și fără margine mi-e dorul. 

Sufletul frânt și-odată rece își caută din nou izvorul 

care să-i potolească setea într-un abis obscur și sec

și-n care arde în acid. Un scut metalic îmi petrec

ca o umbrelă peste zâmbet și peste flacăra adâncă.

Tăind speranța în fractali de la nivelul cuantic încă,

pentru-a-mi pătrunde până-n os și ca să-mi umple iar ulciorul,

din când în când învolburat, fără zăgazuri mi-este dorul.

(2026)

Încă o dată duzina de cuvinte, de data aceasta inspirată de Vero.

Incandescențe XXV

Reziliență

Puf de păpădii

cu dor de viață în el,

urmând destinul.

Seninătate

Trăiește clipa

sau vremea-ți chibzuiește.

În gânduri senin.

Lumină

Flori implicite

în ferestrele tale

sorbind soarele.

Înălțimi

Marea norilor

între vârfuri de munte 

în ochi de vultur.

Accente

Flutură suav

peste spuma norilor 

magnolii albe.

Castel

Sălaș de basme 

învăluit în neguri 

în cuib de stâncă.

(2026)

Primele trei haiku-uri sunt comentarii la postările Suzanei, Magnolia e generată cu Chat GPT.

Saltul

Privește pe maluri oceanul în chinuri

izbind stânca sură cu val înspumat,

cu ape huind jelanii și imnuri

și-având un tezaur în adânc scufundat.

Pierdut de pirați în vechi naufragii,

crescut într-o scoică răzbind prin durere,

așteaptă să fie cules în desagii

cui are curajul să cate, să spere,

curaj ca să sară în hăul uitării,

să taie cu brațul talazul urlând

și-apoi să se-afunde-n tăcerile mării

să afle un fir de nisip strălucind.

Iar când îl găsește să-l facă al lui —

un gând ce s-așază în marea lui mare —

și-apoi să-l aducă în dar orișicui

înțelege oceanul, și speră, și sare...

(2026)

The Leap

Watch how on the shores the ocean in throes

Strikes the grey rock with a foamy high wave,

While chanting its hymns and wailing its woes,

With treasures that sink in a deep, watery grave.

Lost by the pirates in shipwrecks of old,

Grown in a shell through a pain that is true,

It waits to be gathered in bags to be hold

By those who have courage to hope and pursue,

Courage to jump in the void of the past,

Cutting the roar of the billow in two,

To sink in the silence, seafaring at last,

And find a bright sand grain among just a few.

And when it is found, to make it his own —

A thought that sinks in the great, inner sea —

Then offer it freely to those who have known

The ocean, the hope, and the leap to be free.

Scrisă pentru Fiction Monday. Cuvântul săptămânii este SINK. 

Tradusă de Gemini, imagini de Chat GPT.

Written for Fiction Monday. The word prompt is SINK. 

Translated by Gemini, images by Chat GPT.

Prin definiție

Mă întrebam cândva cine sunt eu sau ce

— o întrebare grea. Răspunsul nu îmi e

și nu-mi era nici în trecut prea clar.

De-atunci puteam s-adaug pe cântar

secunde, întâmplări, gânduri nenumărate,

dar le-am uitat pe multe, dacă nu chiar pe toate.

— Nu, nu pe toate, ai să-mi zici, n-ai cum

să treci prin ani de viață și să te pierzi pe drum.

Și-ți spun că ai dreptate, era doar o figură...

de stil, desigur. Știi că ce-mi ieșea pe gură

mereu se desfăcea din inimă curată

și-n vers mă străduiam să fiu adevărată.

Vezi, nu știu cine sunt sau ce nici azi.

Cuvintele dacă-mi aduni și dacă scazi

câte-o metaforă ici-colo, pentru ritm sau rimă,

ce mai rămâne-s eu — prea sinceră. E-o crimă

de care-s vinovată-n vers. Dar nu mint nici în viață.

Prin definiție, eu sunt ce scriu, ce ai în față.

(2026)

By default

I wondered once who I might be or what —

A heavy question. But the answer’s not

And wasn’t in the past quite clear to me.

Since then, I could have weighed for all to see

Countless events and thoughts, seconds that flew,

But most are gone, forgotten, if not all too.

— No, not them all, you’ll say, it can’t be so

To live through years and lose your way, you know.

And I’ll admit you’re right, it was a way...

Of speaking, sure. You know that what I’d say

Came always from a heart that’s pure and free,

And in my verse, I strove the same for honesty.

You see, I still don’t know who I am now.

If you collect my words and then somehow

Subtract a metaphor or two, for rhyme or beat,

What’s left is me — too candid. It’s a feat,

A crime my verse commits. But also life is not a lie

And by default, I am my words and what you see before your eye.

Scrisă pentru Fiction Monday. Cuvântul săptâmânii - default. Imagini - ChatGPT.

Written  for Fiction Monday. The word prompt - default. Images - ChatGPT.