scorburatino mărunt,
închis într-un unghi diedru,
amănunt cu amănunt,
şerpuind coloanagrama
gândurilor prin pădure,
încercând să scutur rama,
mierea timpul să n-o fure.
Căci mi-ereau (sic!) dulceţi în miezul
salicedrului ascunse:
elevătuire-n crezul
lucrurilor nepătrunse,
betealambic datând
din uitatul secretacic
ce amesteca în gând
o licoare cu iz magic,
anoduli lucind în noapte
precum licuricii minţii,
perenglote înnodate,
de cuvânt ţinând cu dinţii.
Un vecin portocalandru
îmi aduce foi pe vânt
murmurând în şoaptă, tandru.
Nu-nţeleg niciun cuvânt...
Dar pricep fără cuvinte:
salicedru-i cât o lume.
Se apleacă să m-alinte
şi mă cheamă blând pe nume.
Mi s-a sorbituminat
adăpostul plin cu miere
şi bocancora a stat
în nisipul ce nu cere
de la valul vremii milă,
ci se-mprăştie-n risipă,
turnataţie umilă
scufundându-se în clipă.
(2014)
Nu credeam să am timp să scriu această duzină, ultima găzduită de psi. Mă bucur că am reuşit...
