vineri, 26 martie 2021

Ne putem întâlni la răscrucea mirării


Suntem străini până în măduva oaselor,
fiecare cu cerul și abisul lui personal
întinse dincolo de zidirile caselor
din care ieșim la plimbare banal.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării,
ni se pare că dealuri și văi se unesc
ca-ntr-un puzzle idilic, dar pe marginea scării
abisul și cerul din noi ne pândesc.

Abisul din tine îmi smulge din miez
un mugur de aripă avid să se-ntindă.
Mi-e cerul sărac fără zbor, fără crez
și cerul din tine nu-i destul să mă prindă.

Iar abisul din mine îți întunecă glia
și nu îmi e cerul destul să te-ajungă
când te mânii și fulgeri cu toată urgia
din norii purtați de furtuni într-o dungă.

Ne trezim între ziduri ridicate diform,
între gratii ne zbatem sângerând din speranțe,
evadarea e-un vis depărtat, punctiform
printre-atâtea iluzii, minciuni și uzanțe.

Am rămas doi străini până-n miezul cel tainic.
Numai ziduri și gratii ne unesc prin absurd
cu liantul de vreme cel mai scump și mai trainic,
unul orb fără aripi, altul rece și surd.

Sau din cerul meu tandru se întinde în pripă
curcubeu către cerul în care te-aduni
străbătând deopotrivă veșnicie și clipă
și îți umple albastrul de scântei și minuni.

Iar din stelele tale îmi trimiți o cometă
ca o trenă la balul dintre cer și abis
și acum perfectăm în balans piruetă
într-un dans ce părea mai demult interzis.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării
unde cer și abis se unesc între noi,
căutând disperat un răspuns întrebării
dacă unu plus unu dă etern sau fac doi.
(2021)