Împărăţia

"The Kingdom" de Andrei Timofte (traducere)

Departe, peste mări şi ţări s-a ridicat,
întinsă şi semeaţă, o împărăţie,
unde sălăşluiau cu fală şi mândrie
doar cei ce-aveau sorginte la palat,

un loc în care bogăţii se înmulţeau
ca-n basm, cum n-a fost niciodată,
un loc fără tristeţe, lacrimă ori pată,
în care prinţi veneau pe lume şi creşteau.

O copiliţă dulce cu un zâmbet mare,
sosind la porţi într-o rochiţă stacojie,
mirată, taina locului ar fi voit s-o ştie,
şi taina lumii-ntregi, din zare până-n zare.

Nu bănuia ce jertfe şi nici câte strădanii
această lume-i cere ca să-i facă parte.
Ea învăţase tot ce-i scris în carte,
dar cum sfărâmi zăgazuri i-or arăta doar anii.

Şi a răzbit în viaţă cum nu mulţi au răzbit.
A prins un vis în braţe şi-a fost pe totdeauna.
Nu i s-au descâlcit cărările întruna
ca-n ziua când la porţi un tânăr a sosit,

un cavaler, pe umeri purtând armuri de fier,
încrezator, puternic şi mândru, cu virtute.
"Un nou venit, acesta... E-aicea ca s-ajute,
dar ne pândesc primejdii... e-un aspru caracter."

Tânăr, şi plin de viaţă, şi nevinovat -
aşa şi-l amintea din fragedă pruncie.
Cine pe lume-ar fi putut să ştie
ce căi spre viitor destinul le-a creat?

"Preabunule domn, oare-ai păţit ceva?"
"Sigur că nu. Doar că m-am rătăcit.
Am fost chemat la curte şi-ar fi trebuit
ca pân-acum să fi ajuns deja.

Dar te salut, domniţă... chiar şi-aşa."

Trecut-au zile, săptămâni şi luni
făr-un cuvânt, fără să se zărească.
Împărăţia continua să crească.
Vremea purta când soare, când furtuni.

Apoi l-a întâlnit din întâmplare.
Precum un leu în cuşcă alerga pierdut,
pe faţă i se desenase-un strigăt mut,
plin de mânie, teamă, disperare.

"Preabunule domn, oare-ai păţit ceva?"
"Sigur că nu! Sunt, doar, un cavaler! "
şi se-arăta neînfricat, cu inima de fier.
Ea, dincolo de mască, sufletu-i iscodea.

"Să nu mă minţi... pe mine, din toţi din viaţa ta!
Pari dârz şi fără teamă, cu inima de stei,
dar eşti copilul de-altădat' în ochii mei...
Aşa că zi-mi ce ai pe suflet şi poate-oi ajuta..."

"De fapt..." şi-apoi povestea se rostogolea...

Ea l-a privit c-un zâmbet agăţat de gene.
"Îmi pare că te temi să te arunci în joc 
şi să-ţi câştigi dreptatea şi dramul de noroc,
sau poate că îţi e lehamite ori lene...
Să crezi în tine şi-n izbânda ta, curtene!"

El sfatul i-a urmat şi, cu mirare,
şi-a regăsit cărarea împlinindu-şi soarta
şi, întregindu-se pe sine, a descuiat şi poarta
spre libertatea inimii şi-a minţii către zare.

Într-altă zi, după ce un oştean
de stirpe îndoielnică trecuse prin grădină,
sfioasă, ruşinată şi în ochi cu vină,
domniţa tresări zărindu-l pe curtean.

"Ţi-e sufletul deschisă carte-n faţa mea.
Încerci să fii puternică, şi sinceră, şi dreaptă,
dar văd copilul de-altădat' cum, speriat, aşteaptă 
o mână de-ajutor. Mi-i spune jalea ta?"

"Să vezi..." şi-apoi povestea se rostogolea...

"Domniţă, nu ai minte..." îi zice el cu frică
de-a nu-i stârni mânia cu vorbele-i tăioase,
"Ţi-am scris cândva poeme cu rime-armonioase...
Mai mult de-atât, eu nu mai spun nimică..."

Secrete-ncredinţate şi griji împărtăşite
când nenorocul i-a adunat la sfat,
cum piatră peste piatră ridică un palat,
au zămislit o prietenie din cele neclintite.

Îngemănate minţi şi suflete pereche,
calea împărăţia le-o adună, le-o desparte,
Ei tot copiii de-altădat' sunt şi, din toate,
sub vremuri i-a păzit o prietenie veche.
(tradusă în 2017)

Tu cine eşti şi când?...

(traducere)
Eram o picătură caldă din ploaia ce-ţi cădea în palmă
şi blând îţi mângăia mătasea mâinilor tale străvezii.
N-ai mai fi vrut să se oprească ploaia de vară dulce, calmă,
dar vara asta tot se duce, chiar dacă tu ai vrea s-o ţii.

Eram o frunză ruginie ce scuturată de-adiere
şi liberă în zbor se-aşază în mâna ta spre ea întinsă,
dintr-un copac pustiu şi singur în care numai o părere
a mai rămas pe crengi uscate din toamna altădat’ aprinsă.

Am fost şi fulgul de zăpadă plutind la geam în zbor curat
ca visul tău neînceput, fără de pată, fără nor,
dar noaptea asta a-ngheţat şi vântul care m-a suflat
şi spulberat m-am risipit din nou în dor.

Eram o pasăre frumoasă, albastră şi râzând la tine
în timp ce-ţi cântă serenade cu dulce tril, cu dulce glas
şi-aş fi putut pleca în lume cu vorbe atâta de puţine
sau chiar deloc când primăvara n-a stat nici ea încă un ceas.

Ştiu, orice mi-ar aduce viaţa tu îmi vei fi mereu în cale
şi lângă tine voi ajunge oriunde-aş merge şi oricând.
Cântecul meu cu drag se-nchină doar ţie şi iubirii tale,
dar cine eşti tu şi pe tine te-oi întâlni anume când?
(2013)

M-am întâlnit cu tinereţea şi nu i-am rezistat...
Andrei a întrebat And You?... Şi-am devenit ecou fiindcă blândeţea şi căldura din întrebarea lui s-au făcut surâs şi dulce amintire.

Poem sub duş

de Andrei Timofte
(traducere)

E dimineţă devreme şi-s treaz.
Oraşul se trezeşte în neorânduială,
Oamenii poartă zâmbete false peste vreun necaz,
Dar mai târziu vor izbândi fără greşeală.

Sunt treaz devreme, e dimineaţă.
Oraşul se mişcă, îl împânzim noi,
Îi străbatem aerul cu aromă de viaţă
Către slujbe, către nicăieri, către alte nevoi.

Sunt treaz, dimineaţă deveme.
Profităm din plin de lumina de zi,
Aşteptăm răbdători sau ne grăbim o vreme
Gândind la ce nu, la ce-ar fi…

Devreme, sunt treaz, e dimineaţă.
Cuvintele mele n-au acum înţeles ,
Aşa că nu încercaţi să pătrundeţi prin ceaţă.
E doar un poem scris sub duş… era aburul des.
(2012)

Poem under the shower scris de Andrei, în care pictează detalii dintr-o dimineaţă a oraşului mi-a dăruit un zâmbet optimist şi am vrut să-l împart şi altora.

Dă-te învins...

(traducere)

E greu, dar cât de mult îţi place

Cum viaţa ta cărarea uşoară şi-o desface,

Petrecerea-i atâta cât noaptea e de lungă

Şi s-ar putea, cumva, nici asta să n-ajungă.

Dansezi aprins ca-n miezul iadului,

Clubul e-al tău... sau nu-i al nimănui,

Şi toţi îţi spun că tu eşti cel mai tare;

Îi contrazici, dar n-ai succes prea mare.

Şi negi că ţi-ar fi teamă să iubeşti

Când te pricepi numai să năruieşti,

Ţi-e frică să n-o dai din nou în bară;

Nu ştii nu “dacă?”, ci “când?” e următoarea oară.

Ai întâlnit o fată, apoi ai revăzut-o,

Speranţa-n ochii ei c-un zâmbet ai crescut-o

Ţi s-a părut că ea  nu e ca orişicine,

Dar ai să o răneşti de stă mai mult cu tine.

Ai înţeles că-i bine să fugi din viaţa ei,

Cu ea ar fi şi flăcări, nu câteva scântei,

Şi n-ai să te distrezi cu ea numai o seară

Şi-apoi s-o uiţi uşor, nimic să nu te doară.

Întoarce-te la viaţa  dinainte,

Dacă mai ai măcar un pic de minte,

Distrează-te, petrece înadins,

Gustă din tortul ei, trăieşte-aprins,

Dă-te învins…

(2012)

Andrei mi-a adus zâmbetul pe buze în această seară, cu o poezie în care se dezlănţuie tinereţea şi dragostea de viaţă Admit defeat...

Bun venit în lume!

(traducere)
Ţi se spune să te bucuri, să înfrunţi temeri oricâte,
Dar eşti dărâmat de ură şi orbit de lacrimi multe;
Lumea nu vrea să primească pe cel trist şi mohorât,
Chiar de îţi doreşti iubire, poţi sfârşi înnebunit.

Şi neaveniţi, oricare, vor să-ţi pună etichetă,
După plete, încălţări, jerpelita ta jachetă
Ei te judecă şi-ţi pare că desprins din plan ai fost
Când se cere să faci lucruri ce n-au scop şi n-au nici rost.

Şi toţi mint şi se prefac fără urmă de ruşine,
Tu încerci să te ridici, chiar de şansele-s puţine;
Vrei să te cunoşti, să ştii viitorul ce-ţi aduce,
Dar rămâi cu încercarea, răstignit puţin pe cruce.

Când ţi-s visele distruse de şocanta realitate,
Timpul ţi-e stăpân pe viaţă şi-i la fel stăpân pe toate,
Tu devii un zgomot mic dintr-un zgomot infinit
Şi nu-i nimeni să-ţi explice ce sau unde ai greşit.

Eşti ţinut în întuneric, dorul tău nu se sfârşeşte;
Însetat de adevăruri, dureros şi aprig creşte;
Te întrebi care e rostul existenţei pe pământ,
E blestemul aruncat sau e darul drag şi sfânt?

La TV se strigă tare ştiri urâte despre cum
Vrea guvernul să ne stingă, alegând greşit un drum;
Încercăm vina s-o punem altcuiva, oricui, pe umeri,
Când greşeli toţi am făcut, orice fel ai vrea să numeri.

Şi suntem atât de cruzi cu toţi cei ce ies în cale,
Şi furăm atât de des de la cel care nu are;
Lumea e preocupată de ce ţine în cămară,
Şi nu-i pasă de vreun glas care strigă de afară.

Tineri stau pe străzi uitaţi, şi pierd vremea, şi fumează,
Viaţa pare-o glumă bună, când nici unul nu visează,
Se îneacă în pahare, vodka, rom sau vinul ieftin
Le adoarme conştiinţa şi devine un bun prieten.

Ne simţim atât de slabi, încât ne cutremurăm,
Ne convingem că va trece, sau măcar mai încercăm,
Dar când toate se sfărâmă şi se spulberă în vânt
E prea greu să mai repari sufletul care s-a frânt.

Şi mai vreau să spun un lucru, şi veţi râde toţi aici,
Încercăm cu stăruinţă rahatul să-l facem bici;
Dacă suntem buni sau răi, să decid cine sunt eu?
Dar păşeşte înainte, bucură-te de traseu!
(2011)

Poezia aceasta, un manifest pentru sănătatea societăţii în care trăim, a fost scrisă de Nymphetamine şi publicată pe MWB. N-am rezistat ispitei de a o traduce pentru că mi-am regăsit părerile proprii redate incredibil de adevărat.

Se întâmplă...

(traducere)
"Să le ia naiba...sentimente!", aşa ar trebui să-mi fie,
Şi orice clipă, orice zi să le primesc cu bucurie.
Dar ce s-a întâmplat cu mine? Ce drum am rătăcit şi când?
De ce mă simt atât de singur când ea e doar la mine-n gând?

Credeam că poate-am înţeles cum să trăiesc în lume
Departe de durerea prinsă de al iubirii nume,
Credeam că nu mi-ar fi prea greu să văd că orice fată
Ar fi ca toate celelalte ce umplu lumea toată.

Dar e o fată despre care pot spune cu dreptate
Că mi s-a strecurat în suflet...Doamne...dar nu se poate!
M-a amăgit cu jocul ei nevinovat şi-acum
În inimă mai simt ceva, dar nu ştiu ce şi cum.

Mi-e neschimbat felul de-a fi, indiferent şi narcisist
Dar universul s-a rotit, lumea unde exist;
Căci eu eram în centrul lui, oricât era de mare.
Acum alunecă spre ea…sau aşa mi se pare.

Noaptea e parcă nesfârşită când ea mă lasă singur,
M-a prins şi mi-a pătruns în minte. E-un lucru foarte sigur.
Mă simt întreg când o cuprind şi când în braţe-o ţin
Mă ameţeşte vraja ei ca cel mai dulce vin.

Cuvintele n-am să le spun, încă nu pot promite
Dar pentru boala mea nu-s leacuri încă descoperite.
Chiar dacă văd cum mă scufund, n-am să mă dau bătut.
Doar o capcană nu ajunge, ar trebui mai mult.

Iubirea nu e pentru mine, nu-i stilul meu de viaţă,
Căci libertatea am ales-o ca să îmi fie soaţă.
Totuşi, mă face să-mi imaginez, şi nu ma pot abţine,
Cum ar fi dacă fata asta-i menită pentru mine.

Ce va mai fi? Ce va urma? Aştept să văd ce vine...
(2011)

Mi-a plăcut de la primul vers, am simţit iarăşi emoţii uitate într-o vreme trecută, m-am întors în lumea de la douăzeci de ani, la speranţele şi visele neîncercate, neîntâmplate. I think it's happening... de Andrei

Număr bătăi de inimă

(traducere)
Ultima zăpadă s-a topit demult,
Afară-i cald, dar inima-mi îngheaţă,
Îmi ceri răbdare, târziu şi dimineaţă
Şi-i iar târziu, şi tot n-ai apărut.

Număr bătăile de inimă de când te-ai dus,
Chiar de, odată, că ai să revii mi-ai spus,
Când tu nu eşti, şi eu mă simt pierdut,
Şi mă întorc în clipe din trecut.

Cine-ar fi spus că mi-e atât de dor?
Surâsul tău şi cerul ochilor
O mângâiere şi-un sărut uşor,
Cumplit de greu e să îndur absenţa lor.

Şi, uneori, doresc să pot ajunge,
S-alerg maşina nebuneşte pân'se frânge,
Prin noaptea rece aşternută peste pleoape
Ca să te văd şi să te simt aproape.

În fiecare noapte te visez, mereu,
Şi sper să se-mplinească, vreodată, visul meu,
De-oriunde-ai fi, să fug să te răpesc,
Nu-i prea departe nicăieri să te găsesc.

Şi, alteori, doresc să dorm o vreme,
Când totul s-a-mplinit şi glasul tău mă cheme
Să te cuprind în braţe strâns şi să îţi spun
Că te-am ales, că te iubesc ca un nebun.

Mă scurg prin zi şi mă târăsc prin noapte,
Chiar dacă ştiu că eşti aşa departe,
Inima ta-i cu mine şi fiece tic-tac
Aduce mai aproape ce mi-e atât de drag.

Iubirea mea, m-ai spulberat ca pe un fir de praf...

Counting heartbeats... Toţi am numărat bătăi de inimă şi acele bătăi de inimă numărate au fost pentru fiecare de neuitat. Andrei le-a pus în ritmul unor versuri.

Să trăieşti nu e păcat

(traducere)
O viaţă nouă începând,
De vis legăm, iar, zborul
Şi-n palme învăţăm curând
Că ţinem viitorul.

Din jur ispitele ne cheamă,
Iar noi, cu sufletul curat,
Le dăm răspuns, le luăm în seamă,
Căci să trăieşti nu e păcat.

Deschide-ţi mintea către zare
Sufletul îţi ascultă,
Să nu te miri, acum, prea tare
De-a inimii poruncă.

Deseară vom începe jocul
Cu inimi mari, deschise,
Lumina şi-ntunericul
Ne-or îndrepta spre vise.
(2010)

A fost ca un răspuns venit pe neaşteptate la starea mea de spirit, în seara în care am citit Tonite begins scrisă de Andrei. "Living ain't a sin" e cea mai frumoasă lecţie de viaţă, cea mai adevărată. Mulţumesc mult pentru că mi-ai adus aminte, Andrei!

Ultima poveste în versuri

(traducere)

A venit aseară pasărea albastră,
A adus lumină, cântând la fereastră,
Pe calea neclară şi întunecată,
„Haide s-aflăm drumul”...şi-a pornit îndată.

Pasărea albastră a deschis o carte...
„Vino şi te uită şi nu sta deoparte”...
Am privit o poză... mi-era cunoscut
...Cât s-a străduit pentru ea de mult.

De pe altă filă prinţesa-l privea,
„Da”, spunea cu glasul blând de catifea,
Doar c-un zâmbet mic, tot ce trebuia
Să umple o carte cu povestea mea.

La ultima filă am trecut grăbit,
Plin de nerăbdare să ştiu ce sfârşit
Încheie povestea, privind în culise;
„Asta-i tot”, trei vorbe stau la urmă scrise.

Cu grijă închisă în copertă albastră,
„Povestea mea în versuri” ce cântă măiastră
Am aruncat-o în sus, la pasărea care
A prins-o... şi visul încă mi-e drag şi nu moare.

Sunt lucruri în viaţă greu de înţeles,
Ce pare că-i bine, greşit s-a ales.
De ce acel cântec să-l cânt nu mai pot?
Viaţa merge-nainte... şi asta e tot.
(2010)

Ultima poezie de pe My story in lyrics, un rămas bun, o umbră de tristeţe, optimism şi dragoste de viaţă... Andrei, talent, simţ artistic, înţelegere, sensibilitate

Pe rând câte o zi...

(traducere)

Lumea-n loc mi s-a oprit,
Într-o zi, şi-o clipă doar
Am crezut că am murit,
Cum fusesem în zadar.

Mi-ai intrat în inimă
Şi ea ţi s-a dăruit,
Sufletul de lacrimă
În albastru mi-ai vopsit.

Cine-ar fi ştiut c-o fată
Poate-aşa de mult să-nsemne,
Să-mi învârtă lumea toată
Numai cu firave semne?

N-ar fi trebuit să treacă
Timp atât ca să-nţelegem
Întâmplarea care leagă,
Şi ce ne e dat s-alegem.

De-atunci ştim cu siguranţă
Ce-i de spus; ce s-a făcut
Să desfaci nu-i vreo speranţă,
Dar păstrăm acest gând mut.

Şi treziţi într-un sfârşit
Am decis să încheiem
Povestea ce-a dăinuit
Şi ce-o fi ...să mai vedem.

Câte-o zi să luăm pe rând...
Până nu-i nici vers, nici gând...
(2010)

Luăm pe rând câte o zi, dar şi vers mereu va fi.
Andrei a închis o bucată de suflet într-o poezie: One day at time...

Viziune asupra vieţii

de Anne Brönte (traducere)

Când inima-n tristeţe mi se-neacă
Şi viaţa nu-mi aduce bucurie ,
Când înainte-mi un mormânt se cască,
În loc palate şi grădini să fie;

În van vorbeşti de visul cel bolnavicios,
În van îmi spui zâmbind molipsitor,
Că sănătoase minţi cred vesel, luminos,
Ceea ce eu văd trist şi-ngrozitor.

Şi eu am râs şi am gândit ca tine,
Am râs nebun şi am crezut greşit,
Imagini de acum, reale şi depline,
Nu le-am visat, căci, iată, m-am trezit.

Într-un amurg, privind spre cer vrăjită,
Am admirat cum glorioase mor
Lumini de sus, cu nuanţa diferită;
Întâi, lânoşii nori de aur lucitor;

S-au înroşit, luând trandafirie
Culoarea sub potop de verde-ntins,
Divin, la fel cu tenta azurie,
Ce printre ei, surâzătoare, s-a prelins.

Nu pot numi fiece ton fermecător
Şi nici să spun ce luminos luceau,
Dar, rând pe rând, şi-au stins culoarea lor;
Şi ce-a rămas pe când nu mai erau?

Nori grei rămas-au, sumbri la vedere,
Când vraja lor împrumutată s-a sfârşit,
Azurul cerului a devenit părere
Şi strălucirea blândă i-a pălit.

Atrăgătoare viaţa noastră pare,
De strălucirea tinereţii poleită;
Lumina mincinoasă când dispare,
Rămâne cu adevărat dezvăluită.

De ce s-acuz privirea-mi ascuţită
Ce vede clar o lume de dureri
Prin ceaţa de lumină aurită
Scursă din false şi splendide păreri?

Când tânăra mămică îi zâmbeşte
Dragului ei, întâiului născut,
Sânul ei arde, căci într-adins iubeşte,
În timp ce lacrimile-i curg tăcut.

Iubind visează! Nu ştie de durere,
De truda grea, de-aprinsa suferinţă,
Speranţe moarte, în loc de-a ei plăcere,
Vor fi aduse de acea fiinţă.

Cu ochi orbiţi, nu-i vede lui acum o soartă
Pecetluită mai târziu sau mai curând,
Sprânceana lui de chin înnourată
Şi patul cel sinistru din mormânt.

Un cuplu tânăr, binecuvântat
De dragoste împărtăşită ce nu ştie
De recea disperare, dezgustul resemnat
Ce-or pune stăpânire pe inima pustie.

Iubirea şi Credinţa rămână pe vecie
(Minuni pe care le viaţa le poate împlini)
În mijlocul durerii şi-a urii-n veselie,
Lumina lor, lucind, de tot va stăpâni.

Ei nu zăresc venind Moartea cea crudă
Ca să despartă inimi ce iubesc,
Când unul nu mai simte suflarea muribundă,
Şi inima cea frântă în trupul pământesc,

Sau agonia-n care sufletul ei se zbate,
Când n-a gândit nicicând la ultimul abis.
Cel ce rămâne, trist, privirea îşi abate
De la mormântul care pe draga lui s-a-nchis.

Nu ştie nici cum, singur, cuprins de disperare,
Silit să-şi poarte viaţa sleit, fără a crede,
Se rătăceşte trudnic în lumea asta mare
Şi în putreziciune, la urmă, el se pierde.

***

O, Tinereţea ascultă cu răbdare,
Când trista Experienţă spune povestea sa;
Dar Îndoiala râde-n privirea-i visătoare,
Speranţa pătimaşă oricând va câştiga.

Şi plânge când Plăcerea cea plăpândă moare,
Distrusă de durere, vină, suferinţă;
Cere de la Speranţă răspunsul la-ntrebare,
„Nu e aşa cum pare, ai credinţă!”

„Să n-o bagi în seamă!” Experienţa spune,
Astfel şi mie mi-a şoptit odată;
În tinereţea mea făcut-a promisiune
Că-n floarea vârstei viaţa-i minunată.

Mi-a spus în vremea timpuriei Primăveri,
S-oprească vijelii iscate peste mine,
Că zilele ce vin şi fiecare dintre seri
Aduc vânturi mai blânde şi ceruri mai senine.

Când soarele prea rar îmi surâdea
Pe-un cer noros, prea sumbru încruntat,
Când ploaia torenţială neîntrerupt curgea
Şi ceţuri mohorâte în jur s-au adunat;

Mi-a spus cum raza Verii strălucind
Aburii grei i-ar alunga pe rând,
Împrăştiind în jur splendori,
Pomi încărcând cu muzica cea lină
Şi cu parfum bogat briza blajină,
Pământul presărând cu flori.

Dar, istovită, m-am ofilit la soare,
Sub raza lui, arzând dogoritoare,
Când păsări trilul şi-au oprit,
Uscat e câmpul verde şi-a pomilor desime,
Şi-alături cu Natura, pierduta prospeţime
din Primăvară am jelit.

„Aşteaptă doar puţin,ca zilele de Vară
Fierbinţi şi arzătoare să dispară,
şi Toamna”,iar poveţe
Mi-a dat „cu aurita-i bogăţie,
Cu rodul Verii copt să reînvie
pierduta tinereţe.”

Şi-am aşteptat prelung şi în zadar,
Căci prospeţimea n-am aflat-o iar,
Chiar dacă Vara a apus
Şi Toamna şi-a întins frigul şi ceaţa,
Natura ofilită şi-a stins sfârşită viaţa
Şi-ncet s-a descompus.

În suflul vijeliei prin creanga despuiată
Ce iarna prevestea, am fost încredinţată:
Speranţa-i doar visare.
Cum draga tinereţe pe mine m-a trădat,
Te vei simţi, de ea, la rându-ţi înşelat,
Chiar blând vorbind de pare.

Sumbru profet! Cumplite prevestiri sfârşeşte—
Tu nu stingi focul patimei ce încălzeşte
Al tinereţii piept.
O, lasă-l s-o însenineze cât mai poate
Şi să îngheţe de-adevăruri deprimante,
Stingându-se încet!

Spune-i că nu avem odihnă pe pământ,
Că-i seacă bucuria, răsfăţul e plăpând;
Şi-i dincolo de zare.
Dar licăriri ne-ajung, speranţa creşte,
Chiar mângâierea aspră o înveseleşte;
Deci n-o lăsa să zboare.

Nedrept e că speranţa bucurii promite,
Şi timpul nu le vrea vreodată Împlinite,
Sau de se-adeveresc,
Nicicând desăvârşite, ori dureroase, poate,
Repede năruite şi repede uitate,
Uşor se risipesc

Totuşi, speranţa străluciri aruncă
Pe suferinţă, caznă şi pe muncă,
Iar Griji întunecate
Prevăd ades o mie de necazuri care
N-au fost menite inimii tremurătoare,
Poate,ca să le poarte.

Şi-ades, aceste suferinţe, de sosesc,
Uşoare-s lângă temeri şi, cu curaj firesc,
Surprinzător, le ducem;
Deci, s-aşteptăm al dimineţii răsărit
În cea mai neagră noapte care ne-a găsit,
Osândă să nu cerem.

Dispreţuim al ciocârliei cânt ce-nseninează
Drumul rătăcitorului, căci calea ce-o urmează
Se-ntinde grea şi lungă?
Sau, poate, călcăm sub tălpi nepăsătoare
Surâzătoarea, dulce, luminoasă floare
Că moartea are s-o ajungă?

Nu observăm privelişti minunate fiindcă
Triste şi jalnice sunt cele care vin?
Ori cerul de azur nu ne încântă încă,
De ştim furtunile c-aproape se aţin?

Nu! călătorind pe cale, admirăm
Tot ce-i frumos, şi-atuncea când dispar
De amintirea lor ne agăţăm
Şi de speranţă, că le-ntoarce iar.

Cum călătorul drumul şi-a sfărşit
Poate din tot ce-l doare şi din tot ce plânge
Nu-i în final ce este mai cumplit.
Când râul crâncen 'nainte ni se scurge,

Oricât de-adânc, întunecos şi îngheţat,
Zâmbeşte-asupră-i ţărmul preaslăvit
Unde nu-s lacrimi, nu-i nimeni întristat,
Unde cu fericire fiecare-i dăruit.
(2010)

Cuvintele

(traducere)

Toţi ştim ce vieţii îi dă sens
şi-i peste tot, doar că imens
să vrei ar trebui mereu,
când cauţi şi îţi pare greu.

Ai şti ce vrei, dacă ar fi
să-ţi bată-n uşă într-o zi?
Dacă în faţa ta răsare
ai recunoaşte ce e, oare?

Greu de găsit este ades,
orbecăind fără-nţeles,
se uită drept în ochi ce dorm,
urma i-o pierzi, pierdut în somn.

Şi când, mirat că te-ai trezit,
o vezi alături, în sfârşit,
pricepi că tot acolo-a fost,
cât rătăceai fără de rost.

Mă uit în ochii ei acum,
am încercat mereu să-adun
ce-mi bântuie demult prin minte,
putere-am strâns să spun cuvinte:

“Te iubesc...”
(2010)

The words cu care Andrei caută o definiţie pentru iubire şi puterea de a spune “Te iubesc...”

E adevărat...

(traducere)

Cu sânge scurs din sentimente,
Am scris pe pagini rânduri drepte,
Dar poezia lor n-are un ţel
Şi n-am urmat niciun model.

Pentru priviri ce sorb avide
Cuvintele nu s-or deschide
Şi să priceapă n-au să poată
Ce mâna mea a scris odată.

Când strig acum aceste gânduri,
Nu trebuie, din ale lumii rânduri,
Să le dezlege sau să le audă
Vreunul cu simţirea surdă.

Căci ceea ce vedeţi că-i scris
Departe e de voi, ca-n vis,
Emoţii, şi trăiri, şi fapte
Ce lumea mea o mişcă toate.

Fără vreun alt motiv le spun,
Doar că-n lumină le adun
Gânduri îngrămădite-n minte,
Şi vi le dau spre-a fi citite.

Nimic din tot să credeţi, luaţi aminte…
(2010)

Fiecare dintre noi, cei care avem ceva de spus si vrem să spunem ceva, ne-am gândit la ceea ce a scris Andrei în Truth is... Şi chiar este adevărat, pentru fiecare dintre noi. Încă o dată Andrei a găsit cuvintele şi le-a potrivit cu multă artă ca să ajungă la mintea şi la sufletul cititorilor.

În mine...eşti tu

(traducere)

În mine e un gol imens
Care îmi ia puterea-ntreagă,
Sapă adânc în suflet, şi intens,
Şi nu e nimeni care să-nţeleagă.

Dar nici atunci nu simt durere,
Ci numai inima-i secată,
Şi-o flacără ca o părere
Îmi încălzeşte noaptea toată.

În mine e speranţă încă,
O frânghie aştept de sus,
Din groapa iadului adâncă
Să ma ridice, cât orb nu-s.

Tu mă salvezi, când mă cuprinde
Tristeţea grea şi mă trezeşti
Şi din coşmarul care-mi prinde
Sufletul mut ca între cleşti.

În mine e multă putere,
Pot să străbat întregul drum
Când ştiu şi calea, şi-a mea vrere,
Când toate se supun acum.

Doar când Poseidon va fi înecat,
Hyperion din cer plecat va fi,
Zeus coroana de-şi va fi uitat,
Atunci iubirea noastră s-ar sfârşi,

Şi-un ultim „rămas bun” ne-ar despărţi...
(2010)

Începe cu durere şi disperare şi urcă, plină de forţă, spre iubire şi speranţă, iar intensitatea emoţiilor din Inside me there is...you, scrisă de Andrei, mi-a adus lacrimi în ochi şi un cutremur în suflet.

Lupul din vis

(traducere)

E întuneric, frig şi-s singur,
Patul de piatră mi-este dur,
Privesc la stele şi la luna plină.
Târziu o fi sau vremea nu-i să vină?

Cum vântul bate prin copacii rari
Îi simt suflarea cu fiori polari.
Şi o aud strigând al meu noroc:
“Trezeşte-te, iubire. Să jucăm un joc!”

Departe e, dar încă pot s-aud
Vocea ei dulce şi să simt acut
Mirosu-i cald de mure şi de fragi,
De frunze verzi cules din locuri dragi.

Mi-am înălţat privirea s-o zăresc
Şezând pe mal cu aeru-i firesc
Dincolo de lacul ce s-a-ntins departe
În valea porumbelului cu zboruri nalte.

Fără zăbavă-am alergat spre ea
Stârnind nisipul alb cu fuga mea,
Prin apa îngheţată am trecut în zbor
Şi n-am clipit deloc, purtat de dor.

Şi-apoi, când am vazut-o stând,
Frumoasă cum nu-ţi poate da prin gând,
Mi s-a părut aproape că-i nedrept
S-o legi cu un inel, chiar dacă-i înţelept.

Încet păşit-am spre a mea regină
Ce-avea în ochii verzi numai lumină,
Fără mirare, privind oglinda lină
Am regăsit ce-am fost şi încă mi-s,

Lupul ce-i bântuie prin fiecare vis...
(2010)


M-a cucerit de la primul vers, iar când am terminat de citit am fost sigură că nu voi avea linişte până n-o traduc. Deci, pentru a regăsi liniştea pierdută, am scris în română “Who am I?” ,o poezie superbă despre o lume fantastică scrisă de Andrei.

Închizi amintiri

(traducere)

Ştiu că iubirii din nou i-am fost pradă,
Să cred că-ntr-o zi voi păşi de pe stradă
La tine în casă... că vis a fost, ştiu
Şi-ncerc să m-adun, întreg iar să fiu.

E timpul să plec, uşor mă desprind
Ascult alte voci, alte gânduri mă prind
Şi spun „Rămas bun”, dar rămâi când adorm
Şi-nchizi amintiri la mine în somn.

Mereu într-un colţ de inimă strânse,
Clipe vechi strălucesc ca flăcări aprinse,
Spună oricine, orice... o văd luminând,
E îngerul meu...doar la mine în gând.
(2010)


"Să păstrezi amintirea" şi ea să rămână,
Să fie iubirea atât de deplină
To keep de Andrei

Oglinda

(traducere)

"Spune-mi mie, oglinjoară,
Viaţa cum mi-o fi, uşoară?"
A-ntrebat prinţesa dulce
Înainte să se culce.

Dar n-a vrut să-i dea răspuns,
Îl ştia şi l-a ascuns,
Iar prinţesa, făr’ să vrea,
S-a apropiat de ea.

L-a văzut sub un copac,
Pe o bancă, lângă lac,
El ţinea coroana-n mână,
Ea ştia că-i e stăpână.

Pe oglindă s-a lăsat,
Praful tot l-a scuturat
Şi uşor a sărutat
Lumea ce i-a arătat.

În faţă i s-au deschis
Scări ce-au tremurat ca-n vis
Pe sub paşii ei grăbiţi
Ce-o purtau zburând spre prinţ.


Şi pe bancă, lângă lac,
Aştepta sub un copac,
Cum a spus oglinda bine,
Prinţul ce coroana-i ţine.

Poate, când te-opreşti, vreodată,
Şi priveşti oglinda toată,
Ai s-admiri cum străluceşte
O prinţesă de poveste.
(2010)


Un basm despre lumea din spatele oglinzii, despre destine care se întâlnesc, despre iubirea care trece dincolo de limitele realului, povestit de Andrei în The mirror

Am fost Iona

(traducere)

Pentru ce m-a ales Dumnezeu?
Când drumul îl găsesc cu greu,
Cum să-i învăţ pe alţii vrerea ta
Dacă voinţa mi-am pierdut cândva?

Sunt doar un om şi nu pot înţelege
Că darul tău îmi este lege,
Sunt doar un om care nu ştie
Lumina ta cum s-o împartă vie.

Iartă-mă, Doamne, de în stare nu-s
Să împlinesc porunca ce în mâini mi-ai pus
Pentru aceasta să mă pedepseşti implor
Sau calea îmi găsesc în apa mărilor.

În burta unui monstru exilat,
Ca un copil, pedeapsa mi-am aflat
Voi fi reînviat doar la sfârşit
Când sfâşiat voi fi de toate ce-am trăit.

Te rog să-mi laşi să plece sufletul golit,
Grozavă creatură ce marea te-a ivit,
Şi lasă-mi soarta care-atât îmi cere
Să fiu doar ce îmi stă-n putere.

Cu toată forţa, sacrificii, luptă-ndelungată,
Cu unghii ascuţite am săpat o poartă
Pântecul monstrului l-am străbatut curând,
Pe-o insulă pustie stau cu durerea-n gând.

Ruga mi-am înălţat cu glasul viu
În timp ce sângele se scurge râu
N-am mai simţit pustiul, nici teamă n-am simţit
Căci drumul către tine l-am găsit.

Mă voi renaşte într-o altă viaţă
Şi numele de Iona îmi va fi străin
Nu am murit, dar am scăpat de chin
Credinţa îmi aduce iar speranţă.
(2010)


Tema la Limba română a ieşit în engleză şi trebuia tradusă. I was Jonah de Andrei

Te amo

(traducere, acelaşi autor)

Cât de departe-n timp ar fi,
Mi-aduc aminte acea zi,
Mă bântuie stăruitoare...
În mai, era târziu, răcoare...

La uşă mi-a bătut tihnit;
Privind-o, am rămas uimit
De frumuseţea-i de nespus
De înger coborât de sus.

Şi fără să o pot chema
Era deja în casa mea
Dansând cu pasul ei uşor
Până s-o-ntreb de i-a fost dor.

În palmă mâna mi-a cuprins
Şi împietrit ca într-un vis
Am auzit două cuvinte
Vibrând în suflet şi în minte:
“Te amo...”
(2010)


Încă o poezie ca un vis sau un moment care nu se uită niciodată: Te amo de Andrei
Şi acelaşi talent, aceeaşi inspiraţie, aceeaşi scurgere melodioasă a cuvintelor.

Se joacă...

(traducere, acelaşi autor)

O fată curioasă în lumea asta mare
Ţine în palme totul ca pe jucării
Şi-i place să se joace, la fel ca fiecare,
Dar jocul cu iubirea n-aduce bucurii.

Căci inimi rămân frânte şi răni nevindecate
Şi focul pus în joacă le mistuie pe toate,
O fată atât de mică în lumea asta mare
Raiul mi-aduce-n flăcări, iadul în nemişcare.

O fată dulce, mică în lumea asta mare
Se-apleacă spre ispita de-a crede-ntr-un străin,
Şi nu pot să o pierd. Aşa o încercare
M-ar face să mă-ntreb de vreau să mai revin.

Cine plăteşte preţul unui moment de joacă?
“Doar mă distrez” nu-i ceea ce vreau să mi se-ntoarcă,
Înnebunit de toate… am sufletul scos la vânzare
Pentru o fată mică în lumea asta mare.
(2010)


She's playing... o poezie inspirată despre iubire şi suferinţă pe care am îndragit-o de la prima lectură. A scris-o cu mare talent Andrei.