Toamna

Toamna vine, toamna trece,

frunze vechi mor înghețate...

Ce-a trăit și se petrece 

te întreabă și socoate.

Nu spera și nu ai teamă,

crește viață din ce moare. 

Dor de ducă-n zări le cheamă,

păsările călătoare.

Multe doruri se deșiră, 

lacrimi curg și se usucă;

acordează a sa liră 

un rapsod cu dor de ducă. 

Norii îl urmează-ntruna, 

ploaia îi destramă, rece;

s-a ascuns de tot și luna, 

toamna vine, toamna trece... 

Nu destăinuie-a lui limbă 

câte-a auzit și știe, 

Doar refrenul nu și-l schimbă,

și a lirei melodie.

Uită masca fericirii,

plânge florile uscate

când, prin descărcarea firii,

frunze vechi mor înghețate.

Tânguirea-i în cetate 

se rostogolește, tristă, 

se strecoară și străbate 

străzi ce nu știi că există. 

Cum i s-a sucit menirea!...

Ploile poate-or să sece

sau or să înece firea 

ce-a trăit și se petrece.

Peste toate joacă vântul:

norii prin văzduh îi suflă,

mătură la rând pâmântul,

frunzele pe sus le umflă,

le învârte, le coboară,

și le culcă iar pe toate...

Au murit a câta oară,

te întreabă și socoate.

Mugurii din primăvară

s-au făcut frunze și flori

Florile au nins pe seară

și, pe ramuri, alte zori

s-au ivit și-au prins culoare,

s-au umplut de gust și zeamă...

Dorm azi în țărâna tare.

Nu spera și nu ai teamă...

Rodul moare-n contopire

cu pământul și cu ploaia.

Nimeni n-are să se mire

că și poama, și păstaia

parcă nici n-au fost vreodată.

Dar în miez la fiecare

e un sâmbure de plantă...

Crește viață din ce moare.

Vrăbii ciripesc și zboară,

ciugulesc semințe pline;

un vârtej le înfioară

penele umflate bine.

Alte mândre aripate,

uneori, ajung în zeamă...

Unele se fac scăpate:

dor de ducă-n zări le cheamă.

Și cu ele pleacă-n lume

și al nostru trubadur;

ca să-și facă-avut și nume

strânge franci într-un condur.

Își plătește-afișe, crainici

și, la hanuri, o cazare...

I-s amicii cei mai trainici

păsările călătoare.

Păsările călătoare —

dor de ducă-n zări le cheamă.

Crește viață din ce moare,

nu spera și nu ai teamă.

Te întreabă și socoate

ce-a trăit și se petrece:

frunze vechi mor înghețate,

toamna vine, toamna trece.

(2026).

Imagini generate de ChatGPT pe baza erorilor mele de sistem.

Vara - varianta fără duzină

Vara vine, vara trece, 

Fata mamei cea mai mare
Iese iarăși și petrece 

La terasă, pe răcoare.
E-un tablou de pus în ramă: 

Cerul pasărea o ține, 

Suflă vânturile, cheamă

Patimile să se-aline. 

Nu mai e ca înainte,
Frig, noroi, și ploi, și zloată... 

Ziua-i lungă și fierbinte, 

Arșița-i ca o lopată 

Care te izbește-n țeastă. 

Nici la umbră nu-i mai rece,

Peste noi, ca o năpastă,

Vara vine, vara trece...

Nu se-oprește a ei limbă

Din sporovăit nimicuri.

Toaletele își schimbă,

Inventează șiretlicuri

Care să atragă-n mreajă

Cavaleri galanți, cu stare.

Zici că le-a făcut o vrajă,

Fata mamei cea mai mare.

E la operă, la teatru,

La plimbari pe promenadă,

Însoțită și de patru

Domni în straie de paradă.

Ar mai ține-o mama-n casă,

Dar ea vrea mereu să-ncerce

Lucruri noi și nu îi pasă,

Iese iarăși și petrece.

Mama n-are timp să șadă.

Încă trei odrasle crește.

Ele-aleargă prin ogradă,

Mama lor le dichisește

Cu hăinuțe albe, noi

Și le scoate la plimbare —

Speră, fără tărăboi —

La terasă, pe răcoare.

La local, e-un fotograf

Cu un obiectiv cât brațul.

Toți se scutură de praf

Și-și înăbușă nesațul.

Zâmbete cât le e fața

Și ținută demnă, calmă;

Iese-n poză și mătreața!

E-un tablou de pus în ramă.

Dup-amiază, în poiană

Merg s-adune floricele.

Mama nu-nchide o geană,

Parcă ar păzi trei iele

Care-aleargă cu o sfoară

Și înalță zmeul. Bine

Că adie-un vânt de vară!

Cerul pasărea o ține...

În amurgul naramziu

Merg spre casă, la culcare.

Numai fata, chiar nu știu

De-a venit tot fată mare,

Că a prins-o ceas târziu

Petrecând ca o madamă...

Capul ei e-un loc pustiu;

Suflă vânturile, cheamă...

Dar e cert că dimineața

O găsește-n pat la ea.

Nu i se destramă ceața

De pe ochi. Pe canapea

Se prăvale ca de boală,

Capul nemișcat și-l ține,

Fiindcă-i greu, la mahmureală,

Patimile să se-aline. 

Patimile să se-aline

Suflă vânturile, cheamă...

Cerul pasărea o ține,

E-un tablou de pus în ramă.

La terasă, pe răcoare

Iese iarăși și petrece

Fata mamei cea mai mare;

Vara vine, vara trece...

(2026)

Imagini generate de ChatGPT

Vara

Vara vine, vara trece, 

Fata veselă din casă 

Iarăși iese și petrece 

Cu copii ce tac la masă. 

E-un tablou de pus în ramă: 

Pasăre pe cer se ține, 

Suflă vânturile, cheamă 

Peste munți și ape line. 

Nu mai e ca înainte, 

Frig, noroi, și ploi, și zloată... 

Ziua-i lungă și fierbinte, 

Arșița-i ca o lopată 

Care-n țeastă greu izbește. 

Nici la umbră nu-i mai rece... 

Când văpaia se-ntețește, 

Vara vine, vara trece... 

Nu se-oprește a ei limbă 

Din sporovăit nimicuri. 

Toaletele își schimbă, 

Inventează șiretlicuri 

Care să-i mascheze-n grabă 

Vreun necaz ce o apasă 

Și să zici că n-are-o treabă 

Fata veselă din casă. 

E la operă, la teatru, 

La plimbari pe promenadă 

Însoțită și de patru 

Domni în straie de paradă. 

Ar mai ține-o mama-n casă, 

Dar ea vrea mereu să-ncerce 

Lucruri noi și nu îi pasă, 

Iarăși iese și petrece. 

Mama n-are timp să șadă, 

Că mai are trei odrasle 

Zbânțuite în ogradă, 

Parcă-s luate de pripas. Le 

Dichisește-n haine noi 

Și le scoate la terasă. 

Dar n-ar vrea un tărăboi, 

Ci copii ce tac la masă. 

Când apare-un fotograf 

Cu un obiectiv cât brațul, 

Toți se scutură de praf 

Și-și înăbușă nesațul. 

Zâmbete cât le e fața 

Și ținută demnă, calmă, 

Iese-n poză și mătreața! 

E-un tablou de pus în ramă. 

Dup-amiază, în poiană 

Merg s-adune floricele. 

Mama nu-nchide o geană, 

Parcă ar păzi trei iele 

Care-aleargă cu o sfoară 

Și înalță zmeul. Bine 

Că adie vântul! Rară 

Pasăre pe cer se ține. 

 

Seara vine-ntr-un târziu 

Și-i adună iar în casă. 

Numai fata, chiar nu știu 

Dacă s-a intors acasă 

Sau a prins-o miezul nopții 

La bairam, fără vreo teamă, 

Că prin cap, ca la netoți,-i 

Suflă vânturile, cheamă... 

Dar e cert că dimineața 

O găsește-n pat la ea, 

Gata să alunge ceața 

Din priviri; pe canapea 

Greu de tot se tolănește, 

Capul nemișcat și-l ține 

Fiindcă urcă și-amețește 

Peste munți și ape line. 

Peste munți și ape line 

Suflă vânturile, cheamă... 

Pasăre pe cer se ține, 

E-un tablou de pus în ramă. 

Cu copii ce tac la masă 

Iarăși iese și petrece 

Fata veselă din casă; 

Vara vine, vara trece... 

(2026) 

O duzină, și-ncă una, 

adunăm în toată luna. 

Nu propun azi una nouă. 

Așteptăm o zi sau două, 

poate înc-o săptămână, 

ca să adunăm o mână 

de postări, c-a fost vacanță. 

Scrieri vin de la distanță.

P.S. Imagini: același ChatGPT

Parodii literare

Un parc de vară verzuliu Un parc de vară verzuliu... Doi moși în fund s-au așezat pe bancă, Trudesc neistovit din fleancă Și fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu

Un parc de vară verzuliu...

Doi moși în fund s-au așezat pe bancă,

Trudesc neistovit din fleancă

Și fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu...

Prin fața lor trecea o tânără cochetă,

Iar ei priveau cu jind de pe banchetă

Căci fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu...

Surâd cam știrb, demult nu mai au plete

— Apostoli în veșminte desuete —

Eh, fiecare parcă-i viu...

Parodie după „Amurg violet” de George Bacovia

Bătaia

Nimeni n-a rămas în stradă

Că golanii vin grămadă.

Zboară babe deocheate

După porțile-ncuiate,

Dar mai stau puțin să vadă

Cin' pe cine bate.

A ieșit de la răscruce

Un flăcău care aduce

O trompetă-n mână... Sună

Din trompeta cea nebună.

Babele-și fac toate cruce

Când văd câți se-adună.

Unul are o năframă

Albă-n par, dar ține-o lamă

Pe furiș în mâna stângă

Pentru că nu vrea să plângă

Mama lui... Așa o dramă!

Lumea e nătângă.

Stau acum toți față-n față,

Se împung, se-mping, se-agață...

Dar se sparge gloata-n două

Că a început să plouă

Și-a venit puhoi, cu gheață.

Mâine e-o zi nouă... 

Altfel de furtună

Lumea toată e în stradă,

Agitați și strânși grămadă.

Strigă despre răutate,

Legi, corupție, păcate;

Şi guvernul stă să cadă:

Bate vântul, bate...

A ieşit iar la răscruce

Câte unul ce seduce

Cu glas dulce și minciună,

Și  dezlănțuie furtună

De își face lumea cruce:

Fulgeră şi tună.

Dar a liniștii năframă

Se sfâşie... Bag de seamă

Că are puteri crescute,

Pe ai săi să îi ajute

Când la zaiafet îi cheamă,

Să se-mbuibe iute!

Pus să dea cinstit pe față

Adevărul prins în ceață,

Rupe societatea-n două,

Închide cărarea nouă,

De ciolan cu sârg s-agaţă.

Plouă, vai, ce plouă!

(2026)

Parodii după „Furtuna” de George Topîrceanu

Pentru că Vero scrie parodii provocată de Renata