Coșmar

(după Vero)

Pendula, ah, pendula, cea supărată, spun,

am dat-o amanet în loc străin, nebun,

alt univers în care împrăştie ecouri 

vagi, dar de catifea, timpul făcându-l nouri...

Ba nu! Îl face scrum sub vechiul fard de clipe 

ce îi masca, 'nainte chiar să se înfiripe, 

inconsistenţa crasă… Pot să m-agăţ de-un fir,

de sârma veşniciei doar ca să o deșir,

s-o simt că se sfărâmă, lăsându-mi, cu amar,

sub unghii scurt tăiate un soi de chihlimbar 

cristalizat din spaima ce face să îngheţ 

(până la Sfântu’ Aşteaptă cel congelat și fleț!) 

într-un crâmpei al vremii, 'nainte să mă-mprăştii 

în deși fractali de demon ascunși de pânza măștii

(sau în fractali de înger tăiați în chihlimbar?) 

prin universul ăsta, pe-aicea, pe trotuar…

Vero a brodat o a doua elucubrație pe pânza poeziei mele, „Gemă” scrisă cu aceeași duzină de cuvinte, Prima elucubrație scrisă de Vero e versificată mai sus. Muzele par să facă ture înte noi, înainte și-napoi.