Dorul

Din când în când fără zăgazuri și fără margine mi-e dorul. 

Sufletul frânt și-odată rece își caută din nou izvorul 

care să-i potolească setea într-un abis obscur și sec

și-n care arde în acid. Un scut metalic îmi petrec

ca o umbrelă peste zâmbet și peste flacăra adâncă.

Tăind speranța în fractali de la nivelul cuantic încă,

pentru-a-mi pătrunde până-n os și ca să-mi umple iar ulciorul,

din când în când învolburat, fără zăgazuri mi-este dorul.

(2026)

Încă o dată duzina de cuvinte, de data aceasta inspirată de Vero.

Incandescențe XXV

Reziliență

Puf de păpădii

cu dor de viață în el,

urmând destinul.

Seninătate

Trăiește clipa

sau vremea-ți chibzuiește.

În gânduri senin.

Lumină

Flori implicite

în ferestrele tale

sorbind soarele.

Înălțimi

Marea norilor

între vârfuri de munte 

în ochi de vultur.

Accente

Flutură suav

peste spuma norilor 

magnolii albe.

Castel

Sălaș de basme 

învăluit în neguri 

în cuib de stâncă.

(2026)

Primele trei haiku-uri sunt comentarii la postările Suzanei, Magnolia e generată cu Chat GPT.

Saltul

Privește pe maluri oceanul în chinuri

izbind stânca sură cu val înspumat,

cu ape huind jelanii și imnuri

și-având un tezaur în adânc scufundat.

Pierdut de pirați în vechi naufragii,

crescut într-o scoică răzbind prin durere,

așteaptă să fie cules în desagii

cui are curajul să cate, să spere,

curaj ca să sară în hăul uitării,

să taie cu brațul talazul urlând

și-apoi să se-afunde-n tăcerile mării

să afle un fir de nisip strălucind.

Iar când îl găsește să-l facă al lui —

un gând ce s-așază în marea lui mare —

și-apoi să-l aducă în dar orișicui

înțelege oceanul, și speră, și sare...

(2026)

The Leap

Watch how on the shores the ocean in throes

Strikes the grey rock with a foamy high wave,

While chanting its hymns and wailing its woes,

With treasures that sink in a deep, watery grave.

Lost by the pirates in shipwrecks of old,

Grown in a shell through a pain that is true,

It waits to be gathered in bags to be hold

By those who have courage to hope and pursue,

Courage to jump in the void of the past,

Cutting the roar of the billow in two,

To sink in the silence, seafaring at last,

And find a bright sand grain among just a few.

And when it is found, to make it his own —

A thought that sinks in the great, inner sea —

Then offer it freely to those who have known

The ocean, the hope, and the leap to be free.

Scrisă pentru Fiction Monday. Cuvântul săptămânii este SINK. 

Tradusă de Gemini, imagini de Chat GPT.

Written for Fiction Monday. The word prompt is SINK. 

Translated by Gemini, images by Chat GPT.

Prin definiție

Mă întrebam cândva cine sunt eu sau ce

— o întrebare grea. Răspunsul nu îmi e

și nu-mi era nici în trecut prea clar.

De-atunci puteam s-adaug pe cântar

secunde, întâmplări, gânduri nenumărate,

dar le-am uitat pe multe, dacă nu chiar pe toate.

— Nu, nu pe toate, ai să-mi zici, n-ai cum

să treci prin ani de viață și să te pierzi pe drum.

Și-ți spun că ai dreptate, era doar o figură...

de stil, desigur. Știi că ce-mi ieșea pe gură

mereu se desfăcea din inimă curată

și-n vers mă străduiam să fiu adevărată.

Vezi, nu știu cine sunt sau ce nici azi.

Cuvintele dacă-mi aduni și dacă scazi

câte-o metaforă ici-colo, pentru ritm sau rimă,

ce mai rămâne-s eu — prea sinceră. E-o crimă

de care-s vinovată-n vers. Dar nu mint nici în viață.

Prin definiție, eu sunt ce scriu, ce ai în față.

(2026)

By default

I wondered once who I might be or what —

A heavy question. But the answer’s not

And wasn’t in the past quite clear to me.

Since then, I could have weighed for all to see

Countless events and thoughts, seconds that flew,

But most are gone, forgotten, if not all too.

— No, not them all, you’ll say, it can’t be so

To live through years and lose your way, you know.

And I’ll admit you’re right, it was a way...

Of speaking, sure. You know that what I’d say

Came always from a heart that’s pure and free,

And in my verse, I strove the same for honesty.

You see, I still don’t know who I am now.

If you collect my words and then somehow

Subtract a metaphor or two, for rhyme or beat,

What’s left is me — too candid. It’s a feat,

A crime my verse commits. But also life is not a lie

And by default, I am my words and what you see before your eye.

Scrisă pentru Fiction Monday. Cuvântul săptâmânii - default. Imagini - ChatGPT.

Written  for Fiction Monday. The word prompt - default. Images - ChatGPT.

Incandescențe XXIV

Fotografie

Copilărie -

bucurii în alb-negru,

inocente tăceri.

Avariție

Păstrez nimicuri

prin toate colțurile

ființei mele.

(2026)

Am cerut de lucru de la Gemini și, după cum se vede, am primit. N-am avut intenția să postez aceste teme. Am făcut-o din greșeală. Și atunci m-am gândit să completez cu haiku-urile de mai sus, lăsate comentarii pe la alții: primul haiku la Poteci de dor, de unde am preluat și fotografia (merită să le vedeți și pe celelalte din postarea ei), al doilea la Vero, care păstrează multe comori prin toate colțurile constelației ei de bloguri. 

A doua fotografie e generată cu Chat GPT.

Duzina de cuvinte:

atemporala, geneze, disipa, eterice, pendulul, reverberau, vidul, onirici, finitudinii, plasmuiesti, imateriale, sinteze 

Provocări:

Arhitecturi imateriale (face trimitere directă la procesul tău de a „plăsmui” din idei) 

Memoria vidului (sugerează profunzimea și spațiul dintre cuvinte) 

Ecou de geneze (sună grandios și misterios) 

Pendulul dintre lumi (pentru a sublinia trecerea de la real la oniric) 

Catifea de îngheț 

Nisipul memoriei 

Prizonierul orizontului 

Respiro 

Ultima tăcere 

Umbra luminii 

Metamorfoză 

Zbor frânt 

Căutarea 

Oglinzi paralele

Ultima imagine  a fost generată de Chat GPT pe baza celor douăsprezece cuvinte cuvintelor.

Pasăre stea

Chihlimbarie, pulsa în văzduh o lumină 

și cerul cu ton sângeriu dinspre de zori

estompa un reflex de argint - Luna plină.

Iar ea cu sfială-și pitea fața albă în nori. 

Ecouri de aripi întinse în zbor peste vânt —

un murmur șoptit fâlfâind domol depărtâri —

aproape că-i spun veșniciei în taină un cânt

despre pasărea stea care spulberă zări.

O apă curată cu cerul captiv printre unde,

un martor tăcut, oglinda oricărui destin,

înghite-n adâncuri aripă și zbor și răspunde —

ecou al luminii — cui vede în ochiul ei plin.

De strajă, copacul  ce știe secretul tăcerii

întinde pe mal rădăcini de un veac și mai mult.

Amiaza va trece prea repede-n fața-nserării

cu zborul în ea într-al vremii sălbatic tumult.

(2026)

Duzina de cuvinte de la Gemini, imaginile de la Chat GPT.

A mai folosit cuvintele Suzana și Vero

Incandescențe XXIII

Stea călăuzitoare

Stea călăuză 

greu de găsit uneori -

orbit de lumini. 

Lodestar

Our lodestar's light, 

It is hard to find sometimes -

blind in a dazzle.

Ploi de petale

Cad peste destin

petale de alegeri

în vântul șansei.

Petal Rain

Petals of choices 

fall over destiny's paths 

în the wind of chance.

Dans

Ne dansăm pe drum -

între prăpăstii și zid -

nădejdi și planuri.

Dance

We find our way

dancing our hopes and plans,

between walls and chasms.

(2026)

Ghicitoarea

"Maică, 

dă-mi cinci lei aici să-ți spun 

încotro s-apuci! E bun

drumul care-ți stă în față

sau orbecăiești în ceață?"

"Nu-ți dau cinci, îți dau și zece

dacă poți să-mi zici la rece

ce s-aleg, cum e corect,

care drum e cel mai drept."

"Dă-mi atunci cei zece lei!

Înapoi nu poți să-i iei,

dar să știi că eu prezic

ce-ai să faci și mă dezic

de urmările pe care

în răstimpuri viitoare

le-or avea cele alegeri.

Să nu fie ne-nțelegeri!"

"N-or să fie! Fă-mi ușoară

calea vieții. Mă omoară

să gândesc, să mă frământ

cât mă aflu pe pământ!"

Iar robotul fără viață,

amplasat în colț, în piață,

deghizat în ghicitoare,

pe-o para din cingătoare

spune omului ce cale

i-ar surâde dumisale,

după ce i-au fost livrate

decizii nenumărate

din șaizeci de mii de vieți.

Și prezice tot ce vreți...

Poate eu și tu, citind

aste rime șchopătând,

învățați să medităm

când decidem, când lucrăm,

nu vom da cei zece lei.

Dar în lume sunt și cei

ce-s ușor de dus de nas.

Pentru ei e doar un pas...

Și mai sunt cei care pot

(ei sunt chiar puțini de tot)

să îi dea la ghicitoare

o misiune oarecare...

Astfel într-un colț, la piață,

nu se schimbă doar o viață, 

ci, cuvânt după cuvânt,

soarta lumii pe pământ.

(2026)

Căutând o imagine care să se potrivească pentru cuvântul predict, ales de Vinitha pentru Fiction Monday am găsit acest articol. Poezia arată una din căile deschise de Centaur.

Gemini a tradus poezia în engleză.

The Fortune-Teller

"Give me five, good soul, I'll show
Which direction you should go!
Is the path ahead quite clear,
Or is fog and dreaming near?"

"Five? I'll give you ten instead,
If you tell me, with clear head,
How to choose, what’s right to do,
Which straight path I should pursue."

"Give me then those ten, I say!
There's no path to take them back,
But I'll show the future's track.
Yet I wash my hands of all
Consequences that may fall,
From the choices you will make
In the steps you're yet to take.
Let there be not one mistake!"

"None at all! Just ease my way,
Lighten up my life today.
Toil and thought I’ve come to hate
While I walk through earthly fate!"

And the robot, void of life,
In the market's noise and strife,
Dressed up as a fortune-teller,
A cold coin-collecting dweller,
Tells the man what path to take,
As his future's at the stake.
After countless choises flow -
Sixty thousand lives in tow -
It predicts just what you need,
For a price, with lightning speed.

Maybe you and I, who read
Limping rhymes like these, indeed,
Learned to pause and meditate
As we work or choose our fate,
We will not give up the ten.
But there are some other men,
Easy to be led astray...
For them, it's a step away.

Then some others, far and few,
(For they are a tiny crew)
Give the teller a new quest,
Hoping for what suits them best.

And so there, in market’s square,
It’s not one life they repair,
But they change, word after word,
How the fate of Earth is stirred.

While searching for an image to match the word predict, chosen by Vinitha for Fiction Monday, I came across this article. The poem illustrates one of the paths opened by the Centaur and it is translated in English by Gemini. 

Seamănă vis

Alergam pe deasupra cărților cu un zâmbet agățat de-o mirare

că pe-un râu liniștit se făceau ca un pod arcuit dinspre zare.

Și era zarea albastră tăiată de visuri înalte, noi, ascuțite - pe-o parte.

Pe cealaltă dormea pe un codru bătrân care renăscuse din moarte.

Rochia albă, învolburată de vânt zbura ca o aripă peste fire.

Cu umbletul sprinten se scrie pe pagini de clipa de fericire.

Repede vine, mai repede trece, gând în derivă, cuvânt...

Visul se sparge în patru, în opt și seamănă vis pe pământ...

(2026)

Am cerut de la modul AI de la Google să îmi dea douăsprezece cuvinte, părți de vorbire diferite, în forma de bază sau conjugate/ derivate. Am primit ce am cerut, adică: zambet, alergam, albastra, repede, cartilor, scrie, noi, linistit, deasupra, gandind, fericire, opt.

Dacă aveți chef de joacă, m-aș bucura să preluați duzina.

Am scormonit printre poeziile vechi și am găsit  o Ploaie de vară care n-a fost scrisă pentru duzină sau pentru provocarea de luni, dar la care comentariile merită citite mai mult decât poezia de la care au pornit. Dulci amintiri despre atmosfera de cenaclu din grupul care duzinea împreună. Vă invit să citiți sau să recitiți.

Au scris cu cele douăsprezece de cuvinte Vero și Suzana.

Lene

Printr-o ramă fermecată, ferecată-n plumb cu semne

care leagă pe vecie lumea dinăuntrul ei

într-un vis cu începuturi în ceremonii solemne

și sfârșitul scris pe margini de-o stafie în condei,

poți privi ca prin minune la o umbră-ndurerată,

târâindu-se în beznă și sub hobote ascunsă,

rătăcită într-o ceață, de un abur greu vânată,

o auzi scâncind în șoaptă, scârțâind - roată neunsă -

și te-aștepți s-auzi un strigăt sfâșiind tăcerea rece,

izvorând, poate, din vină sau dintr-o durere veche

și stârnind fiori de groază și-o rafală care trece

și îngheață răsuflarea când ajunge la ureche.

Știi - de unde, nu-ți dai seama - că ființa chinuită,

de s-ar ridica din beznă și-ar păși pe prima treaptă,

pe sub candela aprinsă peste scara arcuită,

spre fereastra luminată ar urma cărare dreaptă.

Te întrebi dacă răzbate, cum te-ai întrebat devreme

ce tristețe-a doborât-o, ce pedeapsă ispășește,

dar cum vine miezul nopții, patul pare să te cheme

și cu nesfărșită lene caști și-adormi... nu iepurește.

La sfârșitul anului trecut am scris o poezie doar ca să nu treacă anul fără o postare pe blog. În seara aceasta am intrat să văd ce mai face blogul meu prăfuit și am găsit o surpriză foarte plăcută: un comentariu lăsat de Vero. Așa că m-am întrebat ce-o mai fi făcând ea prin blogosfera ei (că scrie pe destule bloguri cât să aibă bula ei de internet). Și am găsit:

O minune de idee,

bună de-așezat în ramă,

de "strigat" și din condeie,

(neapărat de luat în seamă)

și cu plumb pus pe hartie,

ori cu degete pe taste,

proză, cântec, poezie,

zâmbete entuziaste,

vis curat și fără vină,

treaptă către nou și veșnic,

fără umbră în lumină,

candelă aprinsă-n sfeșnic

și cărare redeschisă

fără lene, fără abur,

de la Vero întâi scrisă,

- gând și inimă de aur,

căci ea ne aduce-aminte

iarăși inițiativa:

e Duzina de cuvinte

rediviva.

Vero a cerut Chat GPT să genereze cuvintele din duzină, iar eu am căutat inspirația tot acolo și, după trei încercări, am reușit să obțin de la același Chat GPT imaginea de mai sus, pe baza cuvintelor din duzină.

(2026)

Un potop de surâsuri

Nu mai trece demult nici o umbră pe-aici,

cărări s-au ascuns de o vreme sub iarbă,

urma pașilor nu-i nici pe stele și nici

pe urzeala de foșnete, oarbă.

Crește lung în văzduh tânguire de vânt,

dedesubt rădăcini îngânau înserarea,

nu mai e niciun om rătăcit pe pământ

să-i asculte, șoptită, chemarea.

Îndărătul ferestrei licărește timid

o privire spre-adâncul de zare,

se crestează pe frunte vremelnic un rid

și în gânduri un semn de-ntrebare.

Unde-i drumul știut de pe care mă strâng?

Unde-i cerul în care mă-împrăștii

când n-ajung, când nu sunt ori atuncea când plâng

pe tăcute în spatele măștii?

Pleoapa serii plecată-i pe cuvinte demult,

vântul tremură trist printre gene,

clipa curge și-ncerc insistent s-o ascult,

dar mi-e somn și mi-e, poate, prea lene.

Ca un bulgăre galben de praf auriu,

rostogol urcă luna în visuri,

în surâsul ei cald pot s-ajung, pot să fiu

un potop renăscut de surâsuri.

(2025)

Ca să nu treacă anul fără vers...

Un An Nou cu sănătate, bucurii și belșug vă doresc!

Lespezi

Motto: "It's in our perceived small things that Life happens the most."

Carol Nelson

Aripile de fluturi îți tremură-n privire;

în zbaterea de pleoape curg clipele tăcut

și se deșiră gândul adesea cu uimire

că una după alta te-au strâns și te-au crescut.

Neînsemnate, mici, simple, obișnuite, 

nu le-ai băgat în seamă și nu le-ai numărat.

Vânai zmei și balauri pe creste ascuțite

cu cerul în privire, întins, nelimitat.

Dar ca să urci pe culme ai frământat cărare

cu pasul lung cât clipa în care-a fost cuprins,

iar viața ți-a fost trudă și te-a mânat spre zare

un dor de veșnicie pe care nu l-ai stins.

Încă bătătorești potecile știute

sau prin hățiș deschizi drum nou din când în când,

iar la popas te-aduni din mii de amănunte

și te trezești din vis trăind, iubind, sperând.

Și uite că în urmă e-un șir întreg de lespezi

făcute cu sudoare din truda ta de-a fi

prin clipele acestea prea simple și prea repezi

care-au urzit o viață din pași cât ai clipi.

Poate-ai răpus balauri pe creste ascuțite

și te mândrești cu clipa și măreția ei,

dar lespezile-acestea tocite, prăfuite

sunt adevărul tău cioplit de pas în stei.

Slabs

Over your eyes butterfly wings are trembling;

your eyelids flutter, silent moments flow,

and lost in thought, astonished you're reckoning

that one by one they made you rise and grow.

Meaningless, small and simple, ordinary,

you didn't notice them, you didn't count,

while hunting dragons in their cliffy eyrie,

only the sky in sight, blue, limitless, unbound.

To climb the heights you had to knead a pathway,

the moment was the measure of your stride,

your life - a toil,  it drove you in your journey

a longing for forever that never has been dried.

You're treading still the old, well known trails,

you open roads through underbrush in marching,

but at respite you find all your details,

dreaming no more, but living, loving, hoping.

And look, behind there's a whole row of slabs 

made with your sweat, your toil to become

through simple and fast bits of time which grabs.

They weaved a life with their ceaseless thrum.

Maybe you killed the dragons on their cliffy eyrie,

proud of that moment's greatness all alone,

but all these dull and dusty slabs are fairly

your whole truth carved by each step in your stone.

(2021)

Cei care văd

E minunat să dărui bucurie, 

și de-i primită cu brațe larg deschise, 

tot bucurie se întoarce, vie, 

topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 

ca mine strigă și alți visători, 

dar strigătul cel mai adesea cade 

pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea

până departe-n zarea cea albastră 

și-n urma lor a fost întotdeauna marea 

de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 

de orbi care se țin de mână. 

Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 

alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 

dar care-i strălucirea ce-l orbește? 

Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 

și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 

mai au puterea să deschidă drum 

și mi se pare că ne paște un prăpăd 

care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 

în cercul nostru cu senin și zbor, 

ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 

de gând și faptă pentru viitor.

(2020)

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Of, numai de aş şti
În fiecare clipă ce alt aş deveni,
Ce vis aş încolţi, ce răsărit de gând
M-ar umple de mirare ori m-ar lăsa plângând!

De-ar trebui să mă cuprind în câteva cuvinte,
Trecut, prezent şi vis, cum mi s-au scris în minte,
M-aş înroşi, m-aş bâlbâi, aş tremura de spaimă
Că tot prezentul meu abia de se îngaimă.

Apoi m-aş aduna, secundă cu secundă,
Şi mi-aş simţi trecutul cum râuri îşi scufundă
În negrul din uitare şi, nici cu ochelari
Şi hapuri pentru minte, tot n-aş vedea mai clar.

M-aş proiecta, pe urmă, sperând, în viitor,
Visând la zboruri pline şi... oase care dor.
Ştiu să-mi croiesc visarea cu aripi mari de ceară.
Mai trebuie să cumpăr norocul de la moară.

Moara macină timp şi-mi dă înţelepciune
Făina mi-e cernută pe tâmple... Ce minune!
Cine sunt eu? Îmi cer umil iertare
Că n-am răspuns valid la întrebare.

Aş fi putut să copii, să mă citesc din urmă.
Jurnalul meu cu versuri ar fi făcut o sumă.
Ar fi avut şi lipsuri, furate la cântar,
Ori vorbe care mint şi-s spuse în zadar.

Dar, vai, ce plictiseală, ce somn m-au doborât!
Să mă repet pe mine nu-mi ţine de urât.
Cei care mă cunosc mă ştiu după surâs
Şi-aşa are să fie cât împărţim un vis...
(2012)


Abia aştept să citesc cum s-au povestit pe ei înşişi, astăzi, duzinarii: psi, almanahe, jora, Vero, dordefemeie, Scorpio, Irealia, Some Words, incognito, Dragoş

După încă cinci ani Eddie pune aceeași întrebare. Eu rămân consecventă și răspund la fel. Dar sunt curioasă ce alte răspunsuri va primi. 

Who Am I?

Who am I? Oh, if I could only know

What else I would become as moments go,

What dream would sprout, what sunrise of a thought

Would fill me with delight or leave me distraught!

If I should sum myself in just a word or two,

Past, present, and the dream—as they came through,

I’d blush and stutter, I would shake with dread

That all my present is but barely said.

Then I’d collect myself, each second in its place,

And feel my past as rivers hide their trace

In dark oblivion; no glasses, no, not even

Some pills for memory would make my vision even.

I’d cast myself then, hoping, in what’s yet to be,

Dreaming of lofty flights and… bones that ache in me.

I know to craft my dreaming with waxen wings so wide.

I only need to buy some luck from the mill’s side.

The mill is grinding time and gives me wisdom’s light,

My flour is sifted on my temples… What a sight!

Who am I? I beg for your forgiveness, please,

For not having an answer with such a simple ease.

I could have copied notes, to read my former self.

My journal filled with verse, a sum upon a shelf.

It would have had its gaps, or cheated on the scale,

Or lying words that meant to simply try and fail.

But, oh, what boredom, what sleep has struck me down!

Repeating who I am is like a heavy gown.

But those who truly know me, they know me by my smile,

And so it stays. We share our dreams for a long while.