.jpg) |
| Luna |
cu zăpadă pe lăbuțe, pe gâtuț și burta toată.
Are coada puțin scurtă, dar atâta de stufoasă
că adună toți scaieții și îi seamănă prin casă.
Luna are șapte ani și-i o pisicuță dulce
care stă la mângâiat înainte să se culce
ca un bebeluș în poală, cu căpșorul inocent
sprijinit pe brațul mamei. Eu, adică, evident.
 |
| Luna |
Cu gheruțe ascuțite îmi frământă prin maieu
tot ce nimerește-n zonă. Aoleu și văleleu!
că n-o pot opri vreodată nici din tors, nici din împuns
până nu e mulțumită că a perforat de-ajuns.
Dar din joacă, de mânie sau din vreo sperietură
niciodată n-a scos gheara, și n-a prins nicicând în gură
vreo bucată cât de mică dintr-un om, ori bun, ori rău.
Dac-o superi stă și rabdă, apoi pleacă, să știți, zău!
Uite, mint! Câteodată, dacă îi ataci burtica
pedalează, dar ușor, cât să-ți spună mititica
să respecți niște cutume vechi de când e lumea lume
și de cănd o ții în casă, o hrănești și-o strigi pe nume.
 |
| Stelică |
De când a venit la noi n-a avut viața amară.
S-a împrietenit sporadic cu pisici de pe afară,
au hălăduit, pe unde, ele știu, dar s-a întors
singurică înapoi la păpat, dormit și tors.
Doar că de vreo lună-ncoace vine cu un alt motan
tânăr, lung, negru ca noaptea, cu un cap de cotoman,
ochi boldiți, subțire coada și doi stropi de nea: pe piept
și pe burta cea ascunsă, așa cum e înțelept.
Dup-un pic de tatonare și mânat de-o foame rară
și-a luat inima în dinți, temător c-are să moară,
și-a intrat la noi în casă, și-a mâncat, și-a tot mâncat...
Eu m-am speriat că moare, că plesnește de umflat.
 |
| Stelică |
De atunci ne vizitează, dar mănâncă mai puțin,
doarme-n paturi, ne curtează și devine mai blajin,
stă la mângâiat cât cioara sus în par, dar toarce des
și ar vrea să fie-al noastru, după cum dă de-nțeles.
I-am pus nume, e Stelică după steaua de pe piept.
Deja știe cum îl cheamă, că e un motan deștept.
Îl găsesc stând pe pervaz, așteptând intrare-n casă —
ochii mari, privirea blândă, cu speranța-n ei sfioasă.
Însă Luna e stăpână pe tarlaua lui cea nouă
și are de spus cuvinte? Nu, are cel mult vreo două
labe sprintene-aruncate ca din zbor pe coaja lui
și priviri întunecate ca din fundul iadului.
.jpg) |
| Luna |
Cât mănâncă îl ignoră sau stă sus pe taburet
și din înălțimi abate câte un croșeu concret
tot la cinci-zece secunde-n capul bietului motan
care rabdă și mănâncă fiindcă n-a mâncat de-un an.
Când îl vede prin odaie se repede către el.
El nu stă, ci fuge iute dinainte-i, că de fel
i-a recunoscut mereu dreptul primului venit
sau poate-i respectă vârsta de care-am mai pomenit.
Apoi, amenințătoare, se așază pe covor
și în fața lui și-ascute ghearele de prădător
și se arcuiește falnic, ea — micuță, el — nu chiar.
El face doi pași în spate, ea-și zburlește coada iar.
Luna însă-i supărată și pe mine că-l primesc,
se simte amenințată, crede că n-o mai iubesc,
nu mai stă la mângâieri, nu mai doarme-n pat cu mine
și profită că pe-afară e de de-acuma cald și bine.
 |
| Luna și Stelică |
și conflictul dintre părți cu tact să îl arbitrez
în așa fel ca la iarnă să pot ține la căldură
două mâțe drăgălașe fără nici un pic de ură.
C-am citit că e pe lume un sistem așa deștept
care-mparte către oameni mâțe care au un drept
din născare să-și aleagă domiciliul și-un biped
care să le deservească pe vecie, așa cred!
The Threat
 |
| Luna |
Like a spotted, gray-furred fox, she is fluffy, soft, and sweet,
With white snow upon her face, on her belly, throat, and feet.
Though her tail is somewhat short, it's so bushy that it roams,
Gathering up all the burrs just to seed them through the home.
Luna is already seven, such a sweet and gentle soul,
Who demands a cozy cuddle as her nightly bedtime goal.
Like a baby in a lap, her gray, fluffy head will rest,
Leaning on her mother's arm—that is me, as you have guessed!
With her sharp and tiny claws, kneading fast upon my vest,
She pokes everything she touches—oh, my goodness, I'm distressed!
There is no way I can stop her, as she purrs and digs away,
Till she's happy with the punctures she has given me today.
.jpg) |
| Luna |
She has never bared her talons, and she'd never choose to bite
Even just a tiny fraction of a human, good or bad.
If upset, she bears it meekly, then walks off, a little sad.
Wait, I lie! But if you dare to attack her belly soft,
She just pedals for a while, to remind you that you oft
Must respect the ancient customs as old as the world you see,
Since you keep her in your home, and you hold her on your knee.
 |
| Starry |
Since she came to live with us, her whole life was never sour,
She made friends with outside cats for a casual, lazy hour,
They would roam around together, where they went they only know,
But she always came back home to eat, sleep, and purr just so.
It's a month or so since when she brings home another guest,
A young, long, night-black tomcat, a big-headed tom at best,
With wide, staring eyes, thin tail. In his fur two white spots gleam:
One upon his chest, and one on his belly, like a dream.
After hesitation, driven by a hunger rare and deep,
He just took his heart in both hands, secrets no longer to keep,
And he walked right into our house, and he ate and ate so fast...
I was scared that he might burst from that giant, wild repast.
 |
| Starry |
Sleeping in our beds and courting, gentler, fearless, I confess.
He won't let us pet him long, but he purrs with frequent glee,
And he’d love to be our own cat, from what we can clearly see.
I have named him Starry now, for the chest star that he bears,
He already knows his name, such a smart cat, no one dares!
On the windowsill he sits still, waiting to come in and dine—
With his big eyes, gentle look, and a shy, sweet hopeful sign.
But Miss Luna is the master of this brand-new territory,
Does she have some words to say? No, she ends the verbal story
With two swift and flying paws thrown right onto his skin,
And with dark and fiery glances coming from the hell within.
 |
| Starry |
And from up above she strikes him, like a boxer, heavy, cruel,
Every five or seven seconds, right upon the tomcat’s head,
Who just bears it and keeps eating, as if for a year unfed.
When she sees him in the room, she rushes at him dead straight,
He won't stand his ground, he leaves in acceptance of his fate,
For he always recognized the right of the first-come guest,
Or he must respect her age, of which I have just confessed.
Then, with threatening intent, she sits on the living mat,
Sharpening her cutting claws right in front of the big cat,
Arching proudly—she so small, while he is rather grand,
He takes two steps backward now, she stays puffed to make a stand.
 |
| Luna and Starry |
Luna is upset with me just for letting him inside,
She feels threatened and believes that my love for her has died.
She no longer stays for cuddles and avoids my bed at night,
And she’s happy that outside the weather is warm and bright.
In this smoldering, quiet war, I try hard to negotiate,
And with tact between the sides, I just try to arbitrate,
In a way that when the winter comes, I'll keep inside the glow
Two sweet kitties side by side, with no hatred left to show.
 |
| Luna |
For I read that in this world, a smart system does exist,
Handing out to chosen people cats that simply will insist
On their birthright to select a biped they call their own,
To serve them forevermore, as is universally known!
(2026)
Poezie scrisă pentru Fiction Monday, găzduită de Vinitha Dileep pe blogul ei, Beyond Scribbles.
Traducere făcută de Gemini în colaborare cu mine pe post de cârcotaș corector.
A poem written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog, Beyond Scribbles.Translated by Gemini in collaboration with me as the nitpicking editor.
