luni, 30 iunie 2014

Pe sub uşă

Mi-ai fi strecurat pe sub uşă,
pe furiş, ultima sudalmă
ca pe-o palmă
nefăcută încă cenuşă,
dar te-ai împiedicat de prag
şi-ai strecurat-o printre dinţi
pretinzând că taci,
încercând să dezminţi
că te prefaci.
Tot pe sub uşă îţi trag
preşul de sub picioare
căutând un cuvânt, o scrisoare.
Nu-i răzbunare,
ci întâmplare banală.
Nepăsarea nu se înşeală.
Sub preş am găsit un pumn de cenuşă
îmi pun o singură mănuşă
pe mâna stângă
ca să nu se prindă trecutul ca o boală
molipsitoare şi să mă frângă.
Mâna dreaptă
era deja pătată
şi trebuie spălată.
(2014)

Uşile-s larg deschise
la fabricile de vise.
Ideile atent finisate,
diferite, dar purtând toate
aceleaşi titlu au fost înscrise
la psi ca să se-audă în cetate.

duminică, 22 iunie 2014

Şah mat... şi transparent

Fotografia
prinde o iluzie.
Ochiul alege.

Piese de sticlă
se aruncă pe tablă
pentr-un singur joc.

Joaca le este
unica slăbiciune
în jocul de şah.

Se lasă jocul
la voia întâmplării.
Rostul se pierde.

Durerea de cap
contra uimirii mute:
şanse egale?

Regii zac răpuşi.
Războiul continuă
după remiză.

Forţa gândului
anulată de-o toană,
ireversibil.

Albul şi negrul
închid viaţa-n simboluri.
Nedrept de simplu.
(2014)

Pisoi joacă şah
după reguli schimbate
de psilunatici.

vineri, 20 iunie 2014

Alpinism

Se căţăra ca o pisică pe zidul perpendicular
pe şesul cel întins cu orizontul clar.
Tot clar era şi-n sus, doar că-l orbea lumina
şi palma îi umbrea privirea precum vina.

Piton după piton bătea în crăpături;
ritmul purta în el aceleaşi vii măsuri.
Bătăile curgeau din inimă în zid
asigurându-i viaţa cu îngânări de rid.

Când a plecat de-acasă a luat din panoplie
câteva arme vechi cu lamă argintie.
Vârful li s-a tocit... de la săpat în stâncă,
argintul străluceşte când noaptea-i prea adâncă.

Îi patina piciorul, zidul era lucios
şi şlefuit de alţii în partea lui de jos.
Cu cât se ridica piatra-şi asprea textura
şi-i zgâria urcuşul, răbdarea şi armura.

I-ar fi plăcut să zboare, înaltul mai uşor
l-ar fi supus urcat pe perna unui nor.
Mai simplu ar fi fost să afle înţelesul
aluncând pe frânghii, schimbându-i căii sensul.

Dar n-ar fi vrut să fie pe post de nou Icar.
Lumina e fierbinte, e flacără, e jar
şi-nvaţă s-o-mblânzească pe raze, pe culori
şi-o despleteşte-n arcuri întinse fără sfori.

De ar fi mers pe şine, ar sta pe un peron
s-aştepte un alt tren şi ar juca şotron
sărind pătrate strâmte sau pietre colţuroase.
Şi-ar odihni o vreme îndurerate oase.

Dacă în barca vieţii şi-ar fi cărat speranţa,
un port i-ar împărţi după furtuni distanţa.
Şi-ar păstori catargele pe vânturile zării
fără să se-nfioare de-ascunsul depărtării.

Dar şi-a ales s-adune înaltul pas cu pas
privind înspre lumină. În urmă i-a rămas
ce ieri părea înalt, schimbat azi în profund,
iar sensul se pensa pe inimă, rotund.
(2014)

Şi ei se caţără printre cuvinte,
pe înţelesul lor de piatră,
le fac să ardă ori le fac s-alinte
şi vin unde a-ntemeiat psipsina vatră.

vineri, 13 iunie 2014

Rugul

Vali Irina Ciobanu
Autoportret cu flori de măr
Mi-am aprins rugul, vrăjitoare bizară
ce-şi piaptănă-ntrebările în fire de urzeală
în patru despicate de teamă că înşeală
mintea cu ochii-n patru în sine, în afară.

Un sâmbure minuscul cu miez de îndoială
în fiece răspuns nerotunjit, neclar
mi-l prind de gând ca pe un ultim dar
şi-mi ard pe rug altarul ca pe-o boală.

Avară, nesătulă, de nerăspuns adunătoare,
cu mâinile mereu căuş, nu ca să ceară
o confirmare, ci adevăr în cuib de ploaie rară.
De nu-l găsesc, n-aştept minciuni. Prefer o amânare.

În jur războinici, fiare mă împing spre rug
purtând o axiomă în frunte drept stindard;
eu pentru teoremă pe dinăuntru ard
şi nu m-ascund cu teamă, şi nu fug.

Alţii privesc apatici cu ochi lacomi şi goi,
strânşi împrejurul mesei: ospăţ de carne vie
şi cuget amorţit. De-ajuns le e să ştie
c-aprins e rugul ca s-arunce şi-un pietroi.

Nu nimeresc mereu, nu totdeauna doare.
S-au înmuiat genunchii pietrei în cădere.
Câteodată piatra, trecându-se prin ere,
se risipeşte-n pulbere, dar nu dispare.

Tablourile sunt aceleaşi, doar pietrele-s schimbate
şi cei ce-adună întrebări cu amânare.
Pe rug astăzi se arde-o vrăjitoare,
boboci vor creşte mâine. Din fire despicate...
(2014)

Ruguri în flăcări sau rugi în pădure,
sâmburi de gând sau seminţe de mure,
colţul de fiară sau rugina ce roade,
lumânare de ceară sau ei ceară roade,
pulberi de stele sau praful din drum,
bobocii de floare sau petalele scrum
s-au ales din duzina de cuvinte de azi.
Mistuind înţelesuri în idee să arzi...



The Pyre


I lit my pyre, peculiar witch
who combs her doubts like threads on loom,
and then pulls threads on them - a doom -
so lies won't gain a single inch.

A seed of doubt I keep in mind
for every short, unrounded answer
as a last gift, as solid anchor.
Burning my shrines heals me inside.

Grasping, insatiable, collecting the unknown
in my hands cupped, not begging to attest,
but asking for the truth to lightly rain their nest,
I'll wait for answers till they will be grown.

Warriors, beasts shoved me into fire
carrying an axiom as emblem on their foreheads,
I crave for theorem while the fury spreads
and I don't hide in fear of them or of the pyre.

Others are watching with empty, greedy eyes,
gathered around the table: a feast of flesh and numbness.
It is enough for them, so they will worry less.
The pyre's burning hot, they throw the stone likewise.

They seldom hit their mark. It doesn't always hurt.
Often the falling stone, weak in the knees, betrays.
Passing through countless eras it shatters or it strays,
turned sometimes into dust, but never lost in dirt.

The picture is the same, even new stones are thrown
at those who muster questions for truths found with delay.
The witch is burned on pyre from ages to this day;
tomorrow all the threads will flourish on their own.
(2020)

marți, 10 iunie 2014

Gânduri ape

Gânduri izvoare
să umple pahare,
gânduri pâraie
să pieptene cale,
gânduri fluvii
să imite diluvii,
gânduri mări
sprijinite pe zări,
gânduri unde
complete, rotunde,
gânduri valuri
purtând idealuri,
gânduri talazuri
ce dărâmă zăgazuri,
tsunami de gând
o lume schimbând...
(2014)

Inspirată de poezia lui Adi. Mulţumiri!

Nu doar deocamdată...

Sir James Jebusa Shannon (1862-1923)
 “Contes de la Jungle”, 1895
Cu dragoste pun garduri şi zăbrele-n jurul lor,
gânduri de prunc ce se avântă-n zbor;
cu dragoste, ca să mi-l apăr de cădere
când şi-o da seama că aripa-i doar părere.

Dar mă întreb (şi oare câţi se mai întreabă?)
de gardul meu e bun vieţii ce va să-nceapă,
dacă ce cred acum eu că e înţelept
va fi pentru copilul meu de-ajuns şi dacă-i drept

să-i hotărăsc şi-un singur pas cu o prejudecată.
Şi n-am răspuns... Şi ştiu că nu doar deocamdată...
(2014)

Mulţumiri muzei Vavaly

duminică, 8 iunie 2014

Gândurile sunt libere?

Libere-s gândurile? Oare?
Nu le poţi prinde între ziduri?
Nu sunt zăbrele să le înconjoare?
Nici timpul nu le sapă-n colţul minţii riduri?

Libere-s gândurile când trupul se-ncovoaie
sub umilinţe, sub dureri, sub boală?
Boala şi bătrâneţea adesea nu înmoaie
doar osul şi voinţa, ci mintea o înşeală
şi-i fură ascuţiş, avânt, iuţeală...

Libere-s gândurile când trupul e închis
de ziduri şi când cerul e un pătrat cu gratii?
Prejudecăţi-zăbrele nu lasă-n necuprins
gândul să urce, să coboare, să cucerească spaţii...
Prejudecăţile-s fereastra cu zăbrele
c-un petec mic de cer, întunecat şi fără stele.

Libere-s gândurile când mintea e întreagă,
când limita de sus e cât poate înţelege,
când marginea de jos e înţeleapta lege
de-a nu răni, de-a nu ucide, de a nu irosi,
oricât ideea ar părea că leagă
un adevăr în care toţi ne-am regăsi...

Libere-s gândurile când lasă libertate
oricui să-şi poarte gânduri şi-atunci când
trecutul care-a-ntemeiat cetate
e temelie, nu închisoare, înzidind.
Libere-s gândurile când ştiu că pot greşi
şi când nu-mpuţinează, în numele ideii noi, ideea de-a iubi...
(2014)

Toţi psilunaticii ce-au scris cu-aceeşi libertate de gândire
la psi apoi primit-au găzduire.

sâmbătă, 7 iunie 2014

Pescar de gânduri

Era pescar de gânduri pierdute pe oceane
într-un scenariu întocmit cu nod.
Le aduna cu stăruinţă în năvod,
prinse în altă cursă, salvate din capcane...

Cu mâinile căuş le strecura din plasă,
le curăţa de scame şi de măşti străvechi,
le aşeza însingurate sau potrivea perechi
în cufere cu lacăt şi-apoi pleca acasă.

În port îl aştepta o singură trăsură
trasă de cai de mare neîmblânziţi de tot
şi-n loc de drum, pe râuri se avânta, înot,
spre poarta dintre munţi cu-aleasa lui captură.

Acolo se ţinea un mare târg de gânduri.
Pescarul îşi avea taraba lui de lemn
ce căpătase luciu, un fel de nobil semn
lăsat de marfa-i scumpă pe înnegrite scânduri.

Era un decalaj părelnic şi subtil
între vânzări de gânduri coerent legate
şi ce vindea pescarul, fragmente disparate
din rătăcirea minţii vreunui versatil.

Ar fi rămas de-aceea cu taraba plină,
dar el scădea din preţ, mimând mărinimie,
şi potrivea fragmentele cu dibăcie
închipuind un rezumat prin închegare fină.

Nu păcălea pe nimeni, nicicând n-a încercat
Gândul acesta singur îl copleşea cu rău,
simptome de vertij îl aruncau în hău
şi-n cameră părea că nu-i de respirat.

Pescarul recicla, artist şi filosof,
ce alţii-au aruncat şi ce au rătăcit
şi-mpodobea cu sarea din valul de argint
lacunele din gând, în loc de apostrof.

Între ideile-nţelepte lăsa o paranteză
în care ascundea un vis pentru cunoscători.
Avea clienţi ce-l căutau de câte ori
urca în munte pe tarabă o nouă ipoteză.

În sinea lui ştia că nu-i doar negustor,
nu-i doar pescar ce prinde în barca lui fragilă
frânturi de gând, ci sub înfăţişarea lui umilă
se află-un înţelept cu spirit creator.
(2014)

Eu mai cunosc pescari ce nasc din gânduri gând
şi zămislesc idei din douăşpe cuvinte.
Nu trebuie decât puţină luare-aminte
să îi deconspirăm la psi-n tabel cătând.