Incandescențe XXVI și o nouă duzină de cuvinte

Lacrimi

Lacrimi străvezii

limpezind în suflet dor.

Norul călător.

The crystal-clear tears 

Washing away pain and grief. 

Dark clouds in the wind.

Candelabre

Lumânări albe

în mari candelabre verzi —

flori de castan.

White, fragile candles

In large green candelabras —

Scented chestnut blooms.

Vero a păstrat o duzină de cuvinte furnizată de Grok și ne-o propune astăzi: luna, umbra, ceas, pas, ecou, drum, tacere, lumina, piatra, apa, nor, timp.

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI 

Cu această duzină de cuvinte au scris:

 

Când te lași

Când te lași de-o iubire care mistuie încă

fiindcă nu-i ancorată la vreun țărm, de vreo stâncă

îți alegi altă zare incoloră, captivă.

Când te lași de-o iubire ești purtat în derivă,

iară pânzele tale nici o pală de vânt

nu le umflă o vreme, între cer și pământ.

Când te lași de-o meteahnă care-ți macină soarta

ca o piatră de moară ciopârțită cu dalta,

te descarci de-o povară și pășești în lumină.

Când te lași de-o meteahnă parcă din rădăcină

nu pe ea ai stârpit-o, ci pe tine te-ai smuls,

te usuci, și te cauți, și nu-ți ești de ajuns.

Când te lași de-o pasiune fiindcă lumea îți fură

cu cruzime visarea și îți face măsură

din micimea din jur, îți alegi întuneric.

Când te lași de-o pasiune Universul nu-i sferic,

dimineața-i părere cenușie și ternă

și drapelul speranței îți atârnă în bernă.

Reînvii o iubire. E un leac sau năpastă?

O meteahnă întoarsă-i întâmplare nefastă,

e blestem, neputință, e uitare de sine?

Reînvii o pasiune, rătăciri să-ți aline,

adieri să îți umfle pânze albe pe mare,

rădăcini să se-afunde-n pământ, iar sub soare

dimineața-nfrunzescă în păduri de speranță,

Universul să-și crească rotunjime de viață.

When You Walk from a Passion

When you walk from a love that's still burning inside,

Since it’s anchored to nothing, with no cliff as a guide,

You will choose other paths, colorless and confined.

When you walk from a love, to the currents resigned,

And your sails will not capture even one breath of worth,

Hanging empty a while, between heaven and earth.

When you walk from a vice that keeps grinding your fate

Like a millstone that’s chipped by a chisel of hate,

You are freed from a burden and you step into light.

When you walk from a vice, in a terrible plight

From your roots you were torn, not the vice that you slew,

And you wither, and search, never whole, never through.

When you walk from a passion since the world robs away

All your dreams, and then turns into night every day

With the smallness around, you don't live, you survive.

When you walk from a passion, then the heavens don't thrive

And the morning’s a ghost, dull and faded in vain,

While the banner of hope hangs at half-mast in pain.

You revive an old love. Is it cure, or a blight?

An old vice that returns is a curse in the night,

Is it weakness, damnation, or self-loss in the wild?

You revive an old passion, to soothe errors compiled,

So that breezes may blow in white sails on the sea,

So that roots may sink deep in the soil, all carefree,

Under sunlight the morning may bloom green with its scope,

And the Universe swell with the roundness of hope.

(2026)

Poezia participă la Fiction Monday, găzduit pe blogul Vinithei. Cuvântul săptămânii este revive.

Traducere de Gemini, corectată de mine, corectată de Gemini... etc, etc... până la forma actuală.

Imagini extrase tot de Gemini din hăurile internetului.

This poem is participating in Fiction Monday, hosted on Vinitha's blog. The word prompt is revive.
Translation by Gemini, corrected by me, corrected by Gemini... etc., etc... until it reached its current form.
Images also pulled by Gemini from the internet's abysses.

Priviri de smarald

Priviri smaragdine cu sclipit de izvor,

iradiind inocență, năzuință și dor,

sunt vrăjite enclave

de speranțe firave.

Acolo stă prins în cârligul de gene,

cristalizat și umbrit de mistere perene,

inexprimabilul gând,

efemer și plăpând.

Tăcerile ochilor, hipnotice, trec

ca pribegi visători care vremea-și petrec

pe cărarea de astre

dintre două dezastre.

E semnul arhaic că măsura-i sub pleoapă.

Clipește și șterge cum spală o apă

în timp de urgie,

sub vremelnicie.

Priviri smaragdine alunecă viu.

Speranțelor - apa le curge zglobiu

prin ochi ce inspiră

cât cer se deșiră.

(2026)

Imaginea Chat GPT

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

 

Au scris folosind această duzină de cuvinte:

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor

După câte geneze se disipa un cuvânt

când cu el desenai în visare pământ?

De pendulul se-oprește ca s-asculte urzeală

de sinteze de gând, oare-i atemporală

țesătura aceasta sau ușor se destramă?

Uneori îmi părea că pui vidul în ramă,

că eterice lumi reverberau un ecou

și materia le dispărea-ntr-un stilou.

Doar în aburi onirici vorba capătă sens?

Universul din ea poate crește și dens?

Plăsmuiești cu cuvântul tot ce știi că n-a fost.

Ce a fost, în cuvânt iarăși capătă rost.

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor.

Oare-avem conștiința finitudinii lor?

(2026)

Imaginea Chat GPT. 

Au mai scris cu această duzină: 

Suzana

Pisi-menajera

Vero

Iată și răspunsul lui Gemini (ușor editat pentru concizie și precizie) la cererea mea pentru următoarele douăsprezece cuvinte: 

„Provocarea acceptată. Iată o nouă listă de 12 cuvinte cu o sonoritate bogată, gata să fie integrate într-o nouă arhitectură literară. Am selectat părți de vorbire variate, menținând un echilibru între concret și abstract: 

vremelnicie, smaragdine, inspira, tacerile, cristalizat, iradiind, sclipit, pribegi, arhaic, sperantelor, aluneca, inexprimabilul.

Aștept să văd cum veți „îmblânzi” aceste cuvinte.”

Prin definiție

Mă întrebam cândva cine sunt eu sau ce

— o întrebare grea. Răspunsul nu îmi e

și nu-mi era nici în trecut prea clar.

De-atunci puteam s-adaug pe cântar

secunde, întâmplări, gânduri nenumărate,

dar le-am uitat pe multe, dacă nu chiar pe toate.

— Nu, nu pe toate, ai să-mi zici, n-ai cum

să treci prin ani de viață și să te pierzi pe drum.

Și-ți spun că ai dreptate, era doar o figură...

de stil, desigur. Știi că ce-mi ieșea pe gură

mereu se desfăcea din inimă curată

și-n vers mă străduiam să fiu adevărată.

Vezi, nu știu cine sunt sau ce nici azi.

Cuvintele dacă-mi aduni și dacă scazi

câte-o metaforă ici-colo, pentru ritm sau rimă,

ce mai rămâne-s eu — prea sinceră. E-o crimă

de care-s vinovată-n vers. Dar nu mint nici în viață.

Prin definiție, eu sunt ce scriu, ce ai în față.

(2026)

By default

I wondered once who I might be or what —

A heavy question. But the answer’s not

And wasn’t in the past quite clear to me.

Since then, I could have weighed for all to see

Countless events and thoughts, seconds that flew,

But most are gone, forgotten, if not all too.

— No, not them all, you’ll say, it can’t be so

To live through years and lose your way, you know.

And I’ll admit you’re right, it was a way...

Of speaking, sure. You know that what I’d say

Came always from a heart that’s pure and free,

And in my verse, I strove the same for honesty.

You see, I still don’t know who I am now.

If you collect my words and then somehow

Subtract a metaphor or two, for rhyme or beat,

What’s left is me — too candid. It’s a feat,

A crime my verse commits. But also life is not a lie

And by default, I am my words and what you see before your eye.

Scrisă pentru Fiction Monday. Cuvântul săptâmânii - default. Imagini - ChatGPT.

Written  for Fiction Monday. The word prompt - default. Images - ChatGPT.

Incandescențe XXIV

Fotografie

Copilărie -

bucurii în alb-negru,

inocente tăceri.

Avariție

Păstrez nimicuri

prin toate colțurile

ființei mele.

(2026)

Am cerut de lucru de la Gemini și, după cum se vede, am primit. N-am avut intenția să postez aceste teme. Am făcut-o din greșeală. Și atunci m-am gândit să completez cu haiku-urile de mai sus, lăsate comentarii pe la alții: primul haiku la Poteci de dor, de unde am preluat și fotografia (merită să le vedeți și pe celelalte din postarea ei), al doilea la Vero, care păstrează multe comori prin toate colțurile constelației ei de bloguri. 

A doua fotografie e generată cu Chat GPT.

Duzina de cuvinte:

atemporala, geneze, disipa, eterice, pendulul, reverberau, vidul, onirici, finitudinii, plasmuiesti, imateriale, sinteze 

Provocări:

Arhitecturi imateriale (face trimitere directă la procesul tău de a „plăsmui” din idei) 

Memoria vidului (sugerează profunzimea și spațiul dintre cuvinte) 

Ecou de geneze (sună grandios și misterios) 

Pendulul dintre lumi (pentru a sublinia trecerea de la real la oniric) 

Catifea de îngheț 

Nisipul memoriei 

Prizonierul orizontului 

Respiro 

Ultima tăcere 

Umbra luminii 

Metamorfoză 

Zbor frânt 

Căutarea 

Oglinzi paralele

Ultima imagine  a fost generată de Chat GPT pe baza celor douăsprezece cuvinte cuvintelor.

Incandescențe XXII

Speranța

Când zarea-i frântă

și drumul rupt de vâltori

speranța-i sfetnic.

Hope

When the sky is torn 

And paths lost to the torrent,

Hope is my guidance.

Inspirat de Vinitha Dileep.

Inspired by Vinitha Dileep.

Singur

Un trandafir alb

în marea de trandafiri

roșii ca focul.

Alone

One lone white rose stands

In a sea of roses red

Fierce as any fire.

Iluzie

Fir firav de fum

în urechea acului

se risipește.

Ilusion

Thin silver thread smoke

Through the needle's narrow eye

Slowly fades away.

Libertate

Spărtură în gard

cu pasăre galbenă.

Sus – cerul liber.

Freedom

Gap in the grid fence

With a tiny yellow bird.

Up high – the free sky.

Sfârșit

Răsturnându-se

valul împrăștie-n vânt

lacrimi sărate.

The End

Turning on itself,

The wave scatters in the wind

haze of salted tears.

Furt

Floarea soarelui

răpește tot galbenul

curcubeului.

Theft

The bright sunflower

Steals all the golden yellow

From the vast rainbow.

Tărie

Tulpină dreaptă,

groasă și scorojită –

miez de pădure.

Strenght

Straight and sturdy stem,

Thick and weather-beaten bark –

Heart of the deep woods.

Imaculat

Imaculate

scară spre cer și ziduri –

soclul pisicii.

Immaculate

Pure and snowy white,

Stairway to heaven with walls –

The cat's pedestal.

Mândrie

Floarea soarelui

ignoră cornul lunii

în miezul zilei.

Pride

The gold sunflower

Ignores the pale crescent moon

In the noon daylight.

Eclipsă

Apune în mare

soarele-n umbra lunii.

Nori se destramă.

Eclipse

Sinks into the sea

Sun within the moon's shadow.

Clouds drift far apart.

Gaura neagră

Gaură neagră

într-o gaură neagră –

ochi de pisică.

A void

Deep and dark black hole

Inside another black hole –

Eyes of a black cat.

(2026)

Inspirate de imagini de Benjamin Wolf, alese de Suzana pentru WW.

Inspired by Benjamin Wolf's images, chosen by Suzana for WW.

Tradus de/ translated by Gemini. 

Seamănă vis

Alergam pe deasupra cărților cu un zâmbet agățat de-o mirare

că pe-un râu liniștit se făceau ca un pod arcuit dinspre zare.

Și era zarea albastră tăiată de visuri înalte, noi, ascuțite - pe-o parte.

Pe cealaltă dormea pe un codru bătrân care renăscuse din moarte.

Rochia albă, învolburată de vânt zbura ca o aripă peste fire.

Cu umbletul sprinten se scrie pe pagini de clipa de fericire.

Repede vine, mai repede trece, gând în derivă, cuvânt...

Visul se sparge în patru, în opt și seamănă vis pe pământ...

(2026)

Am cerut de la modul AI de la Google să îmi dea douăsprezece cuvinte, părți de vorbire diferite, în forma de bază sau conjugate/ derivate. Am primit ce am cerut, adică: zambet, alergam, albastra, repede, cartilor, scrie, noi, linistit, deasupra, gandind, fericire, opt.

Dacă aveți chef de joacă, m-aș bucura să preluați duzina.

Am scormonit printre poeziile vechi și am găsit  o Ploaie de vară care n-a fost scrisă pentru duzină sau pentru provocarea de luni, dar la care comentariile merită citite mai mult decât poezia de la care au pornit. Dulci amintiri despre atmosfera de cenaclu din grupul care duzinea împreună. Vă invit să citiți sau să recitiți.

Au scris cu cele douăsprezece de cuvinte Vero și Suzana.

Un potop de surâsuri

Nu mai trece demult nici o umbră pe-aici,

cărări s-au ascuns de o vreme sub iarbă,

urma pașilor nu-i nici pe stele și nici

pe urzeala de foșnete, oarbă.

Crește lung în văzduh tânguire de vânt,

dedesubt rădăcini îngânau înserarea,

nu mai e niciun om rătăcit pe pământ

să-i asculte, șoptită, chemarea.

Îndărătul ferestrei licărește timid

o privire spre-adâncul de zare,

se crestează pe frunte vremelnic un rid

și în gânduri un semn de-ntrebare.

Unde-i drumul știut de pe care mă strâng?

Unde-i cerul în care mă-împrăștii

când n-ajung, când nu sunt ori atuncea când plâng

pe tăcute în spatele măștii?

Pleoapa serii plecată-i pe cuvinte demult,

vântul tremură trist printre gene,

clipa curge și-ncerc insistent s-o ascult,

dar mi-e somn și mi-e, poate, prea lene.

Ca un bulgăre galben de praf auriu,

rostogol urcă luna în visuri,

în surâsul ei cald pot s-ajung, pot să fiu

un potop renăscut de surâsuri.

(2025)

Ca să nu treacă anul fără vers...

Un An Nou cu sănătate, bucurii și belșug vă doresc!

M-am uitat

M-am uitat pe un raft în dulapul din bucătărie.

Sau poate-ntr-o vitrină, într-o farfurie 

Dizolvată puțin în vopseaua azurie

Și încă puțin în cea aurie întinsă printre toate celelalte culori.

Îmi era somn și căscam cu o falcă-n pământ și cu capul în nori.

Norii se topeau și ei în azur, 

Pe frunte-mi țeseau o altă poveste

Care mă învelea jur-împrejur,

O nimfa uitata pe raft, dedesubt ori, poate, peste

Ecouri, halouri prăfuite de vreme,

Strânse cu grijă, adunate-n poeme.

Pierdute.

Uitate.

De mine întâi, apoi de toți și de toate.

Mi-am dorit un zâmbet să răsară din ele,

Am șters praful, din suflet, de pe nopțile mele.

Nu știam dacă aripi, nu știam dacă zbor,

Nu știam dacă soare, nu știam dacă dor.

Dar un zâmbet trecuse printre vorbe și nori.

De uitat, de pierdut, de-arătat uneori...

(2024)

Jocul de-a ziua și noaptea

Soarele se joacă de-a v-ați ascunselea cu zarea 

Gândurile mele, la fel, cu mirarea, 

cu somnul, cu lenea, cu zborul săgeată 

în sus, către unde n-am fost niciodată.

Soarele se pitește după-un deal dimineața,

iar la prânz câte-un nor îi acoperă fața.

Gândurile mele se ascund într-o vale,

clocotesc, se-ncâlcesc și descoperă cale.

Soarele se topește-n amurg în visare 

auriu-violetă - un desfrâu de culoare. 

O risipă de gânduri în risipa de stele 

ațipește-obosită și e una cu ele. 

(2023)

Ne putem întâlni la răscrucea mirării

Suntem străini până în măduva oaselor,

fiecare cu cerul și abisul lui personal

întinse dincolo de zidirile caselor

din care ieșim la plimbare banal.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării,

ni se pare că dealuri și văi se unesc

ca-ntr-un puzzle idilic, dar pe marginea scării

abisul și cerul din noi ne pândesc.

Abisul din tine îmi smulge din miez

un mugur de aripă avid să se-ntindă.

Mi-e cerul sărac fără zbor, fără crez

și cerul din tine nu-i destul să mă prindă.

Iar abisul din mine îți întunecă glia

și nu îmi e cerul destul să te-ajungă

când te mânii și fulgeri cu toată urgia

din norii purtați de furtuni într-o dungă.

Ne trezim între ziduri ridicate diform,

între gratii ne zbatem sângerând din speranțe,

evadarea e-un vis depărtat, punctiform

printre-atâtea iluzii, minciuni și uzanțe.

Am rămas doi străini până-n miezul cel tainic.

Numai ziduri și gratii ne unesc prin absurd

cu liantul de vreme cel mai scump și mai trainic,

unul orb fără aripi, altul rece și surd.

Sau din cerul meu tandru se întinde în pripă

curcubeu către cerul în care te-aduni

străbătând deopotrivă veșnicie și clipă

și îți umple albastrul de scântei și minuni.

Iar din stelele tale îmi trimiți o cometă

ca o trenă la balul dintre cer și abis

și acum perfectăm în balans piruetă

într-un dans ce părea mai demult interzis.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării

unde cer și abis se unesc între noi,

căutând disperat un răspuns întrebării

dacă unu plus unu dă etern sau fac doi.

(2021)

The Wonder's Crossroad 

We are strangers to the marrow of our bones,
Each with a personal sky and abyss,
Stretched far beyond the walls of our homes
From which we emerge for a walk, in remiss.

We might meet where wonder’s crossroad lie,
Hills and valleys seeming to unite,
Like an idyllic puzzle, yet nearby,
Our inner voids and heavens wait in sight.

The abyss in you tears from my very core
A budding wing, eager to spread and fly.
My sky is poor without faith or soar,
And your own heaven can't hold me, though it tries.

And the abyss in me darkens your ground,
My sky's not enough to reach where you are,
When you rage and strike with thunderous sound
From storm-driven clouds, stretched thin and far.

We wake between walls, deformed and tall,
Bleeding out hope behind bars of despair,
Escape is a dream, point-like and small,
Through lies, illusions, and customs we bear.

Two strangers we stayed, to the secret deep,
Only walls and bars join us through the absurd,
With time’s strongest cement, a promise to keep:
One wingless and blind, one cold and unheard.

Or from my soft sky, in haste there might bend
A rainbow to the heaven where you reside,
Across eternity and the moment's end,
Filling your blue with wonders, sparks alight.

And from your stars, a comet you send,
Like a gown at the ball of abyss and sky,
As in balanced pirouette we now blend,
In a dance once forbidden, you and I.

We might meet where wonder’s crossroads lie,
Where sky and abyss between us entwine,
Desperately seeking the answer to why:
Do one plus one make two, or the divine?

Tradusă de Gemini

Muzica Suno AI Videoclip Neural Frames, Riverside

Lespezi

Motto: "It's in our perceived small things that Life happens the most."

Carol Nelson

Aripile de fluturi îți tremură-n privire;

în zbaterea de pleoape curg clipele tăcut

și se deșiră gândul adesea cu uimire

că una după alta te-au strâns și te-au crescut.

Neînsemnate, mici, simple, obișnuite, 

nu le-ai băgat în seamă și nu le-ai numărat.

Vânai zmei și balauri pe creste ascuțite

cu cerul în privire, întins, nelimitat.

Dar ca să urci pe culme ai frământat cărare

cu pasul lung cât clipa în care-a fost cuprins,

iar viața ți-a fost trudă și te-a mânat spre zare

un dor de veșnicie pe care nu l-ai stins.

Încă bătătorești potecile știute

sau prin hățiș deschizi drum nou din când în când,

iar la popas te-aduni din mii de amănunte

și te trezești din vis trăind, iubind, sperând.

Și uite că în urmă e-un șir întreg de lespezi

făcute cu sudoare din truda ta de-a fi

prin clipele acestea prea simple și prea repezi

care-au urzit o viață din pași cât ai clipi.

Poate-ai răpus balauri pe creste ascuțite

și te mândrești cu clipa și măreția ei,

dar lespezile-acestea tocite, prăfuite

sunt adevărul tău cioplit de pas în stei.

Slabs

Over your eyes butterfly wings are trembling;

your eyelids flutter, silent moments flow,

and lost in thought, astonished you're reckoning

that one by one they made you rise and grow.

Meaningless, small and simple, ordinary,

you didn't notice them, you didn't count,

while hunting dragons in their cliffy eyrie,

only the sky in sight, blue, limitless, unbound.

To climb the heights you had to knead a pathway,

the moment was the measure of your stride,

your life - a toil,  it drove you in your journey

a longing for forever that never has been dried.

You're treading still the old, well known trails,

you open roads through underbrush in marching,

but at respite you find all your details,

dreaming no more, but living, loving, hoping.

And look, behind there's a whole row of slabs 

made with your sweat, your toil to become

through simple and fast bits of time which grabs.

They weaved a life with their ceaseless thrum.

Maybe you killed the dragons on their cliffy eyrie,

proud of that moment's greatness all alone,

but all these dull and dusty slabs are fairly

your whole truth carved by each step in your stone.

(2021)

Conturul inimii

Am desenat c-un deget în țărână

conturul inimii. Pe urmă cu o mână

l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.

În inimă adun necugetare

ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.

Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,

o rădăcină zdravănă și vie

pe care-am ridicat din clipe ziduri

spre-albastrul fără griji și fără riduri.

Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus

un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,

nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.

Eu mă opun și tai ferestre de lumină

în zidurile care cresc din rădăcină.

Și-n razele care străbat prin crăpături

sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare

conturul inimii, un cerc în care

au cotropit pădurile pustiuri.

În luminișuri curg emoții râuri.

Pe maluri stau îmbrățișați de soare

oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea

și codri cât cuprinde depărtarea...

(2020)

Doar cu un vis începe o cărare

- Iar stai în curte și numeri printre ramuri 

stele pe cerul ce nu încape-n geamuri, 

la miezul nopții când cântă cucuvele. 

Ce îți șoptesc, ce-ți cântă aste stele? 

- Nimic nu-mi spun și-mi cântă fără glas 

sufletul meu tânjind și de pripas. 

Ele îmi tac și mi se face pace 

și liniște adâncă în marea din găoace  

în care nasc furtuni aproape din nimica. 

Ele îmi tac mânia și-mi ostoiesc și frica.  

- Ce-ai face dacă s-ar abate norii 

și-ar sta pe cer până s-arată zorii? 

Te-ar năpădi furtunile și groaza 

când nici o stea nu își trimite raza 

să facă drum prin tine către vis?

- Nu cred. În mine-i cer, nu doar abis. 

Aș număra pe dinăuntru stele 

cuminți, senine, aprige, rebele,

apoi le-aș face boltă pe sub norii grei, 

să le zărească lumea sau poate numai cei 

ce se pricep să numere visări, 

alți înstelați pierduți prin depărtări 

cu norii lor, cu nopți și cucuvele. 

Dacă și ei și-ar face bolți de stele

și le-am lipi alăturea pe toate

ne-ar fi privirile întruna înstelate

și nopțile s-ar scufunda-n lumină

ca-n ziua cea mai lungă și senină.

- E-un vis frumos, da-i numai o visare...

- Doar cu un vis începe o cărare.

(2020)

Suzana, cu comentariile ei inspirate, mi-a fost muză.

Incandescențe XXI

Înțelegere

Când se-ating mâinile
înfloresc speranțele
a doua oară.

Peisaj

Rază de lună,

pod pe pânza cerului,

falduri pe mare.

Ninsoare

Văzduh destrămat
prins cu migală pe crengi,
urzeală de vis.

Peisaj de iarnă

Horbote albe,

arbori cu stele prin crengi,

flăcări în vatră.

Flăcări

Eu lângă vatră,
visuri urzite-n priviri,
horbote-n gânduri.

Perenitate

Oameni amprentă

trec epoci până la noi

prin lemnul sculptat.

(2020)

Incandescenţe XX

Roua inimii

Dăruind aduni
mănunchiuri de surâsuri.
Suflet curcubeu.

Visare

Fantasme în codri

scăldaţi în praf de stele

plăsmuiesc poveşti.

Iar tu le asculţi

cu stelele în suflet

şi le dăruieşti.

Şi noi le citim

sub stele tremurânde.

Ne înfiorăm.

Fantasmele-s vii...

În suflete plăpânde

stele legănăm.

Despietruire

Gânduri curbate
prin tăceri pietruite,
lăstari de cuvânt.
(2020)

De vorbă cu Dana.

Incandescențe XIX

Emoții

Zvâcnesc din cocon
hohote de mătase
spre zări aurii.

Timp

Fire de viață

curg prin trup de clepsidră

risipindu-se.

Dar

Din prea-plin de gând
curg frunzele toamnelor
nepetrecute.
(2020)

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)

When the seconds were still patient

On the life's shore, through rivers of sand

I search for shadows of the face I'd have, 

if I've been dealt a better hand.

The clay in my heart, washed by indifference 

and leaked behind through cracks into nothingness,

became time wasted in vain.

Behind the screen, insolent seconds

are lurking, waiting for the flood, 

the overflow of memories with salty taste like the sea water,

to state their astonishment

for I didn't choose the weed from bran

nor the earth from root,

for I didn't know what blue was and what a cloud was 

and I tangled them in a setting

where one can't distinguish flight from longing,

or the longing for flight clings to the root

and the flowers often bear only weeds,

the bran is always the same with the earth,

and on the edge I sharpen my word.

Insolent seconds want the edge of a wing,

but they did not notice that everything is a rush:

them, and the word, and all the sand of the sea,

and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand

I found lost fragments from another face

who was smiling at me or maybe I'm smiling now,

when the wave brings a perfume to my shores

from the time when the seconds were still patient ...

I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.

(2021)

Cuvinte uitate pe o foaie

• 

Ca un cuvânt uitat pe-o foaie
la care am pus semn
un colț ce știe să se-ndoaie
fără nici un îndemn
mă dezbrăcasem de-nțelesuri
incerte, lunecoase
și rămăsesem miez de versuri,
și foaia mă uitase.

Ca un cuvânt nescris vreodată
întreg, pân' la sfârșit,
cu slovă veșnic tremurată
și gândul potrivit
mă căutasem printre ere
nebune sau tihnite
ca o idee care cere
aripi de la ispite.

O foaie zboară peste vânt;
cuvintele-s uitate.
Eu scriu cu viața alt pământ
și lutul îmi e carte.
Și-am să mă uit, și-am să-mi rămân
cu colțul îndoit,
cu un cuvânt ținut la sân,
uitat la infinit...
(2019)

Ne amintim ce am uitat
pe-o foaie-ngălbenită.
Ne învârtim ca altădat'
la Eddie pe orbită.