vineri, 26 martie 2021

Ne putem întâlni la răscrucea mirării


Suntem străini până în măduva oaselor,
fiecare cu cerul și abisul lui personal
întinse dincolo de zidirile caselor
din care ieșim la plimbare banal.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării,
ni se pare că dealuri și văi se unesc
ca-ntr-un puzzle idilic, dar pe marginea scării
abisul și cerul din noi ne pândesc.

Abisul din tine îmi smulge din miez
un mugur de aripă avid să se-ntindă.
Mi-e cerul sărac fără zbor, fără crez
și cerul din tine nu-i destul să mă prindă.

Iar abisul din mine îți întunecă glia
și nu îmi e cerul destul să te-ajungă
când te mânii și fulgeri cu toată urgia
din norii purtați de furtuni într-o dungă.

Ne trezim între ziduri ridicate diform,
între gratii ne zbatem sângerând din speranțe,
evadarea e-un vis depărtat, punctiform
printre-atâtea iluzii, minciuni și uzanțe.

Am rămas doi străini până-n miezul cel tainic.
Numai ziduri și gratii ne unesc prin absurd
cu liantul de vreme cel mai scump și mai trainic,
unul orb fără aripi, altul rece și surd.

Sau din cerul meu tandru se întinde în pripă
curcubeu către cerul în care te-aduni
străbătând deopotrivă veșnicie și clipă
și îți umple albastrul de scântei și minuni.

Iar din stelele tale îmi trimiți o cometă
ca o trenă la balul dintre cer și abis
și acum perfectăm în balans piruetă
într-un dans ce părea mai demult interzis.

Ne putem întâlni la răscrucea mirării
unde cer și abis se unesc între noi,
căutând disperat un răspuns întrebării
dacă unu plus unu dă etern sau fac doi.
(2021)

marți, 12 ianuarie 2021

Lespezi

Motto: "It's in our perceived small things that Life happens the most."

Aripile de fluturi îți tremură-n privire;
în zbaterea de pleoape curg clipele tăcut
și se deșiră gândul adesea cu uimire
că una după alta te-au strâns și te-au crescut.

Neînsemnate, mici, simple, obișnuite, 
nu le-ai băgat în seamă și nu le-ai numărat.
Vânai zmei și balauri pe creste ascuțite
cu cerul în privire, întins, nelimitat.

Dar ca să urci pe culme ai frământat cărare
cu pasul lung cât clipa în care-a fost cuprins,
iar viața ți-a fost trudă și te-a mânat spre zare
un dor de veșnicie pe care nu l-ai stins.

Încă bătătorești potecile știute
sau prin hățiș deschizi drum nou din când în când,
iar la popas te-aduni din mii de amănunte
și te trezești din vis trăind, iubind, sperând.

Și uite că în urmă e-un șir întreg de lespezi
făcute cu sudoare din truda ta de-a fi
prin clipele acestea prea simple și prea repezi
care-au urzit o viață din pași cât ai clipi.

Poate-ai răpus balauri pe creste ascuțite
și te mândrești cu clipa și măreția ei,
dar lespezile-acestea tocite, prăfuite
sunt adevărul tău cioplit de pas în stei.


Slabs


Over your eyes butterfly wings are trembling;
your eyelids flutter, silent moments flow,
and lost in thought, astonished you're reckoning
that one by one they made you rise and grow.

Meaningless, small and simple, ordinary,
you didn't notice them, you didn't count,
while hunting dragons in their cliffy eyrie,
only the sky in sight, blue, limitless, unbound.

To climb the heights you had to knead a pathway,
the moment was the measure of your stride,
your life - a toil,  it drove you in your jorney
a longing for forever that never has been dried.

You're treading still the old, well known trails,
you open roads through underbrush in marching,
but at respite you find all your details,
dreaming no more, but living, loving, hoping.

And look, behind there's a whole row of slabs 
made with your sweat, your toil to become
through simple and fast bits of time which grabs.
They weaved a life with their ceaseless thrum.

Maybe you killed the dragons on their cliffy eyrie,
proud of that moment's greatness all alone,
but all these dull and dusty slabs are fairly
your whole truth carved by each step in your stone.
(2021)

joi, 31 decembrie 2020

Plugușorul 2021


Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și ascultați!
Mâine Anul se-nnoiește,
Plugușorul se pornește
Și începe a ura,
Pe la case-a colinda,
Dar colindă în online
Fără colăcei și bani.
Chiar dacă ne-am distanțat,
De urat tot n-am uitat.
Iarna asta încă-i grea,
Dar nu de prea multă nea,
Ci de dor de-o-mbrățișare
Călduroasă, primitoare
De la prieteni, de la neamuri,
De un plugușor la geamuri.
Ia sunați din zurgălăi
Și mânați din bice, măi,
Ca să credeți că-s în prag
Și mă uit la voi cu drag
Și la masa-mbelșugată.
Hai, mânați încă o dată!
Anul Nou să vă aducă
Excursii din dor de ducă,
Prietenii la voi în casă
Și familia la masă,
Bogăție, sănătate,
Sărutări nenumărate,
Sincere strângeri de mână,
Tot ce-i bun să vă rămână,
Să vă fie viața lină,
Inima mereu senină!
Iar la Anul viitor
Ni-ți primi și în pridvor
Și ni-ți da doi colăcei
Și poate și câțiva lei
Pentru-această urătură.
Ia mânați în bătătură
Și sunați din zurgălăi,
Și pocniți din bice, măi!
La Anu' și la mulți ani!
(2020)

vineri, 20 noiembrie 2020

Conturul inimii


Am desenat c-un deget în țărână
conturul inimii. Pe urmă cu o mână
l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.
În inimă adun necugetare
ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.
Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,
o rădăcină zdravănă și vie
pe care-am ridicat din clipe ziduri
spre-albastrul fără griji și fără riduri.
Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus
un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,
nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.
Eu mă opun și tai ferestre de lumină
în zidurile care cresc din rădăcină.
Și-n razele care străbat prin crăpături
sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare
conturul inimii, un cerc în care
au cotropit pădurile pustiuri.
În luminișuri curg emoții râuri.
Pe maluri stau îmbrățișați de soare
oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea
și codri cât cuprinde depărtarea...
(2020)


vineri, 13 noiembrie 2020

Crâmpeie


Cad frunze prematur și cad mărgăritare, 
și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,
cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,
cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

Se-nșiră niște cifre pe-o coală de hârtie;
contabilii îi spun bilanț de pandemie;
le seacă de aripi, de dragoste, de dor
și-apoi vin lupi la masă și trag pe turta lor.

Discută conspirații, se-acuză, se prefac,
ori poate că le pasă, dar prea târziu și tac...
c-au amânat prea mult, că n-au crezut destul
că le e buzunarul tot timpul nesătul.

Și socotesc totalul pe zile și pe luni,
dar uită că-i o sumă de rugi și de minuni
sfâșietor cerute, la fel neîmplinite,
o sumă de dureri în inimi chinuite.

Că fiecare număr e o întreagă lume
de gânduri, fapte, visuri care purtau un nume,
că fiecare nume e-un dor făr' de-alinare
și un pustiu întins în inimile-n care

și-a prins cârcei de drag și a aprins scânteie
de gând duios, de faptă, de vis și de idee,
că, netrecute-n faptă, idee și visare
fac mai săracă lumea cu un crâmpei de zare.

Ni-i frig și ne e teamă de vântul nemilos
care crestează zarea numai de sus în jos,
și n-avem adăposturi prin care nu străbate,
ni-i frig și ne e teamă de zboruri secerate,

căci prematur cad frunze și cad mărgăritare,
și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,
cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,
cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.
(2020)

luni, 21 septembrie 2020

Doar cu un vis începe o cărare


- Iar stai în curte și numeri printre ramuri 
stele pe cerul ce nu încape-n geamuri, 
la miezul nopții când cântă cucuvele. 
Ce îți șoptesc, ce-ți cântă aste stele? 
- Nimic nu-mi spun și-mi cântă fără glas 
sufletul meu tânjind și de pripas. 
Ele îmi tac și mi se face pace 
și liniște adâncă în marea din găoace  
în care nasc furtuni aproape din nimica. 
Ele îmi tac mânia și-mi ostoiesc și frica.  
- Ce-ai face dacă s-ar abate norii 
și-ar sta pe cer până s-arată zorii? 
Te-ar năpădi furtunile și groaza 
când nici o stea nu își trimite raza 
să facă drum prin tine către vis?
- Nu cred. În mine-i cer, nu doar abis. 
Aș număra pe dinăuntru stele 
cuminți, senine, aprige, rebele,
apoi le-aș face boltă pe sub norii grei, 
să le zărească lumea sau poate numai cei 
ce se pricep să numere visări, 
alți înstelați pierduți prin depărtări 
cu norii lor, cu nopți și cucuvele. 
Dacă și ei și-ar face bolți de stele
și le-am lipi alăturea pe toate
ne-ar fi privirile întruna înstelate
și nopțile s-ar scufunda-n lumină
ca-n ziua cea mai lungă și senină.
- E-un vis frumos, da-i numai o visare...
- Doar cu un vis începe o cărare.
(2020)

Suzana, cu comentariile ei inspirate, mi-a fost muză.



sâmbătă, 19 septembrie 2020

Țel

 


O singură stea,
nopții - ispită de-argint,
praf pe cărare.
(2020)