Patru întrebări și o duzină de cuvinte

Plugarul 

Oare cine-a fost 

să-ntoarcă brazdă în nori 

în zorii zilei? 

Pod 

Pod de zăbrele 

 peste apa cerului 

 sau peste mare?

Vânt 

Ceasul din turlă 

numără petalele 

sau clipe în vânt?

Joc 

E un spiriduș 

cel ce înalță zmeul 

în iarba-naltă?

Primele două imagini sunt de fapt una și aceeași fotografie realizată de Vero de la fereastră în zorii unei zile de marți. Celelalte două fotografii îi aparțin lui Christianto Kumoro la care am ajuns prin intermediul Suzanei. Le mulțumesc tuturor pentru inspirație!

Următoarea duzină de cuvinte e condimentată de ChatGPT cu câteva regionalisme și arhaisme: mereu, stari, drumului, fel, lumina, intrucatva, nesmintit, sandramaua, sura, lele, oloi, ciubere.

Spor la scris și inspirație maximă!

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

Au scris cu această duzină de cuvinte:

Deși deșir...

Motto: Deși deșir destine des, 

de știu desface desaga, 

decopăr destăinuiri deștepte 

despre desferecarea deștelor descântate. 

Deși deșir destine des,

pot spune, dacă n-am de-ales,

că pân-acum n-am înțeles

nimic din tot ce am cules.

De știu desface o desagă

cu vorbe, care mi-a fost dragă

și care nu mai e întreagă,

de ea istorii vechi mă leagă.

Descopăr, deci, destăinuiri

deștepte unde-au fost iubiri...

Poți, oare, astăzi să te miri

că oamenii au câte firi?

Despre desferecarea lor

de tot ce-a fost odată dor

și de al dorului izvor

știu vorbe care iscă nor

din deștele ce, descântate,

descântă ele mai departe

destine pline de păcate

ce se termină deșirate.

Spre amuzamentul cui are răbdare să citească, găsiți aici o întreagă discuție începută de Vero cu ChatGPT despre elucubrația ei pentru duzina de cuvinte, despre versificarea acesteia făcută de mine și despre procesul creator (greșeala) care a dat naștere noii elucubrații în versuri din această postare. Vă rog să-mi iertați erorile de tastare din discuția cu ChatGPT. Aș fi fost mai atentă dacă plănuiam de la bun început să o fac publică.

Imaginile sunt generate de pe alt cont de ChatGPT, înainte și după ce a aflat istoria poeziei.

Coșmar

(după Vero)

Pendula, ah, pendula, cea supărată, spun,

am dat-o amanet în loc străin, nebun,

alt univers în care împrăştie ecouri 

vagi, dar de catifea, timpul făcându-l nouri...

Ba nu! Îl face scrum sub vechiul fard de clipe 

ce îi masca, 'nainte chiar să se înfiripe, 

inconsistenţa crasă… Pot să m-agăţ de-un fir,

de sârma veşniciei doar ca să o deșir,

s-o simt că se sfărâmă, lăsându-mi, cu amar,

sub unghii scurt tăiate un soi de chihlimbar 

cristalizat din spaima ce face să îngheţ 

(până la Sfântu’ Aşteaptă cel congelat și fleț!) 

într-un crâmpei al vremii, 'nainte să mă-mprăştii 

în deși fractali de demon ascunși de pânza măștii

(sau în fractali de înger tăiați în chihlimbar?) 

prin universul ăsta, pe-aicea, pe trotuar…

Vero a brodat o a doua elucubrație pe pânza poeziei mele, „Gemă” scrisă cu aceeași duzină de cuvinte, Prima elucubrație scrisă de Vero e versificată mai sus. Muzele par să facă ture înte noi, înainte și-napoi.

Merele

(Cunoaşterea a început c-o muşcătură)

Un fruct căzut în iarba verde, cu valuri tremurate, 

din mărul cel bătrân, văratic, cu ramuri prea înalte, 

a luat în palma-i de copil şi l-a muşcat uşor, 

şi-ntâia oară a aflat gust dulce-acrişor 

cu care viaţa-l îmbia în mreje uimitoare 

spre anii iuţi ai tinereţii întrevăzuţi în zare. 

O altă clipă de poveste din timpul cel hapsân: 

într-o amiază însorită şi cu parfum de fân 

ţine-n rotundul palmei lui rotundul ei de măr 

şi-n muşcătura de alint află alt adevăr 

cu care viaţa-l îmbia în mreje de pasiune 

spre anii care aşteptau pe umeri să se-adune. 

Apoi în palme a cuprins un rod, un măr de pântec, 

în care viaţa începea să murmure alt cântec 

şi din rostogolirea lui, păzită cu iubire, 

a înţeles că are-un rost. O dulce-nlănţuire 

îl îmbia să treacă-n viaţă prin mrejele de drag 

spre anii grei de înţelept cu sprijin în toiag. 

Un măr frumos cu miezul putred, dar tot plin de parfum 

i se făcuse întâmplarea, iar viaţa, ca un fum, 

se petrecuse prea în grabă. Şi aştepta să-i cadă 

în iarba verde, mătăsoasă tâmpla ca de zăpadă. 

Ca în povestea cea mai veche, muşcând mereu din măr, 

a tot trăit un adevăr, apoi alt adevăr... 

(2014)

The Apples

(Knowledge began with a single bite)

A fruit fell in the soft, lush grass, in waves of vibrant green,

From that old summer apple tree, the highest ever seen,

He grabbed it in his childish palm and took one bite in haste,

And for the first time he discovered that sweet-and-sour taste

The splendid life enticed him with, in wondrous, binding snares

Toward the swift years of his youth, that called him unawares.

Another storybook delight from greedy time that goes:

Upon a sunny afternoon, when hay-scent softly blows,

He holds in his round empty palm her apple-round breast,

And in that playful, tender bite, he finds another quest

The splendid life enticed him with, in passion’s burning snare

Toward the years that his shoulders would gather up and bear.

Then in his palms he held a fruit, an apple-shaped, warm womb,

In which a new and rising life began to sing and bloom,

And from its gentle and smooth rolling, protected by his grace,

He understood he had a purpose in time's unending race.

A sweet embrace lured him to snares hidden in love's carafe

Toward the heavy, wiser years, he — leaning on a staff.

A lovely apple, rotten-cored, but full of perfume still,

Became his fate, while life, like smoke had passed with poise and  thrill,

All in great haste, too fast, too short. And waiting there to go,

Into the green and silky grass, his temple white as snow.

As in the oldest of old tales, while biting the same fruit,

He lived one truth, and then another, and then another truth...

(2026)

O poezie de demult, scrisă ca răspuns la o altă provocare de luni, tradusă de trio-ul formidabil pe care l-am alcătuit cu Gemini și ChatGPT și ilustrată de ChatGPT (ambele activități fiind finalizate după lupte seculare între noi și cu spiritul mercantil al OpenAI) s-a pliat minunat pe tema propusă de Vinitha pentru Fiction Monday. Cuvântul prompt din această săptămână a fost quest.

An old poem, written in response to a past Monday challenge, translated by the formidable trio I formed with Gemini and ChatGPT, and illustrated by ChatGPT (both tasks finalized after age-old battles among us and with OpenAI's mercantile spirit), beautifully aligned with the theme proposed by Vinitha for Fiction Monday. This week’s prompt word was quest.

Gema

Urma o noapte plină de teroare,

când lumile doar vântul le ținea deoparte

și unghii sfâșiau cu disperare

pânza subțire dintre noi și moarte.

Îmi așezasem o mască pe obraz,

un cadru fin de sârmă-n mătase aurie,

cu găuri oblice, prelungi, tivită cu ceapraz...

Un fard făcea ca pielea să pară pământie.

Purtam la gât o gemă cu inima de ceață;

în jur curgea ca mierea lumina de la lună

și se spărgea în flăcări și așchii mici de gheață,

în timp ce piatra pendula pe piept, nebună.

M-am speriat de-o umbră, fuior de întuneric,

ce alerga spre mine pe celălalt trotuar, 

și m-am ascuns în beznă. Un mieunat himeric

mi-a luminat gândirea, dar piatra de hotar,

cea dintre lumi, fusese mutată mai aproape.

Portalul s-a deschis c-un scârțâit strident;

prin el zărit-am lucruri ce n-aș fi vrut să scape,

dar pandantivul meu, subit incandescent,

a sigilat portalul și-a dispărut în vreme,

deodată mistuit de flăcări și de vrajă...

L-am regăsit, mirată, pe-o carte de poeme,

pe-un raft, la amanet, stând lumilor de strajă.

S-a înnodat o întâmplare-n chihlimbar, 

rămasă ferecată de-un îngheț în clipa 

în care mai pulsa, reverbera solar,

'nainte de a-și împlini pe veci risipa.

Erau ecouri, flăcări, poate fum,

era un fald de catifea al sorții...

Era, în miezul pietrei, un pumn micuț de scrum

rămas după ce-au ars și-apoi s-au stins — emoții.

(2026)

Duzina de cuvnte-i prilej de spus poveste 

în proză sau în vers, cum muzele se-ndură.

Eu doar atât mai dau, în plus, pe-aici, de veste:

ChatGPT - imagini și Gemini - duzina le-au generat și dat mură în gură.

Ce să rescriu?

Ce să rescriu? Un an din viață?

O zi? Un vălătuc de ceață

pe ochi, când fugăream un dor,

urcând pe munte la izvor?

Izvor de lacrimi sau de bucurie?

Pe care să-l rescriu de-are să fie

posibilă întoarcerea în vreme?

Și să rescriu cu rimă, ca-n poeme?

Sau să rescriu prozaic și anost,

să semene cu ce 'nainte-a fost?

Mai bine să rescriu un vis că, poate,

pe-acesta am să-l trec apoi în fapte.

Dacă îl schimb, îi dau o șansă nouă...

Uite, ce fraged, plin de rouă

așteaptă să-l culeg, să-l duc... în mine,

să-l port la deal, pe unde vine

gândul cel vrednic să își cate rost...

Și gândul, sub aripă, să-i facă adăpost.

Vinițha a propus cuvântul.

Rescriu aici cu tot avântul

un vălătuc uitat de ceață.

Cum să traduc apoi mă-nvață

două Ai-uri împreună.

Cred c-am făcut o treabă bună.

ChatGPT e consecvent:

face imagini cu talent.

Iar la final propun și eu

cuvinetele duzinei. Greu

n-a fost deloc să le adun.

Empatizant, la toate bun,

Gemini-a oferit cuvinte

și-o pauză, c-avem 'nainte

duzini de GPT create.

Și spor s-aveți, și bune toate!

Cuvintele: amanet, catifea, pendula, scrum, unghii, chihlimbar, fard, trotuar, ecouri, sarma, masca, inghet.

Pentru înscriere în tabel, apăsați AICI

Au scris cu aceste cuvinte:

What should I rewrite?

What should I rewrite? A year?

A day? A mist that would appear

Upon my eyes, when, chasing dreams,

I climbed to find the mountain streams?

A spring of tears or joy and grace?

Which one should I rewrite and trace,

If turning back in time were true?

And rewrite it in rhymes for you?

Or write in prose, so dull and plain,

To look like what it was again?

I should rewrite a dream, it may

Turn into deeds some other day.

I'd change its fate, give it a new,

Fair chance. So tender, wet with dew,

It waits for me to take it in,
It goes uphill, where, deep within,

The worthy thought finds its own part:

A shelter for the dream inside its heart.

Vinitha brought the word to sight 

And I rewrite, with all my might,

A rolling mist that broke its chain.

Then two AIs that work as one

Teach me how to translate, explain.

I think a splendid job was done.

With steadfast style, GPT

Creates fine art for all to see.

And at the end, I now propose

The dozen words, as logic goes.

To gather them was no great task.

For any help you care to ask,

Kind Gemini brought words apace,

Gave us a pause, for in this race

More GPT dozens arrive.

Good luck to all, and may you thrive! 

The words: pawn, velvet, pendulum / swinging, ashes, nails, amber, blush, sidewalk, echoes, wire / roll, mask / masking, frost / freeze

Vara - varianta fără duzină

Vara vine, vara trece, 

Fata mamei cea mai mare
Iese iarăși și petrece 

La terasă, pe răcoare.
E-un tablou de pus în ramă: 

Cerul pasărea o ține, 

Suflă vânturile, cheamă

Patimile să se-aline. 

Nu mai e ca înainte,
Frig, noroi, și ploi, și zloată... 

Ziua-i lungă și fierbinte, 

Arșița-i ca o lopată 

Care te izbește-n țeastă. 

Nici la umbră nu-i mai rece,

Peste noi, ca o năpastă,

Vara vine, vara trece...

Nu se-oprește a ei limbă

Din sporovăit nimicuri.

Toaletele își schimbă,

Inventează șiretlicuri

Care să atragă-n mreajă

Cavaleri galanți, cu stare.

Zici că le-a făcut o vrajă,

Fata mamei cea mai mare.

E la operă, la teatru,

La plimbari pe promenadă,

Însoțită și de patru

Domni în straie de paradă.

Ar mai ține-o mama-n casă,

Dar ea vrea mereu să-ncerce

Lucruri noi și nu îi pasă,

Iese iarăși și petrece.

Mama n-are timp să șadă.

Încă trei odrasle crește.

Ele-aleargă prin ogradă,

Mama lor le dichisește

Cu hăinuțe albe, noi

Și le scoate la plimbare —

Speră, fără tărăboi —

La terasă, pe răcoare.

La local, e-un fotograf

Cu un obiectiv cât brațul.

Toți se scutură de praf

Și-și înăbușă nesațul.

Zâmbete cât le e fața

Și ținută demnă, calmă;

Iese-n poză și mătreața!

E-un tablou de pus în ramă.

Dup-amiază, în poiană

Merg s-adune floricele.

Mama nu-nchide o geană,

Parcă ar păzi trei iele

Care-aleargă cu o sfoară

Și înalță zmeul. Bine

Că adie-un vânt de vară!

Cerul pasărea o ține...

În amurgul naramziu

Merg spre casă, la culcare.

Numai fata, chiar nu știu

De-a venit tot fată mare,

Că a prins-o ceas târziu

Petrecând ca o madamă...

Capul ei e-un loc pustiu;

Suflă vânturile, cheamă...

Dar e cert că dimineața

O găsește-n pat la ea.

Nu i se destramă ceața

De pe ochi. Pe canapea

Se prăvale ca de boală,

Capul nemișcat și-l ține,

Fiindcă-i greu, la mahmureală,

Patimile să se-aline. 

Patimile să se-aline

Suflă vânturile, cheamă...

Cerul pasărea o ține,

E-un tablou de pus în ramă.

La terasă, pe răcoare

Iese iarăși și petrece

Fata mamei cea mai mare;

Vara vine, vara trece...

(2026)

Imagini generate de ChatGPT