Vara

Vara vine, vara trece, 

Fata veselă din casă 

Iarăși iese și petrece 

Cu copii ce tac la masă. 

E-un tablou de pus în ramă: 

Pasăre pe cer se ține, 

Suflă vânturile, cheamă 

Peste munți și ape line. 

Nu mai e ca înainte, 

Frig, noroi, și ploi, și zloată... 

Ziua-i lungă și fierbinte, 

Arșița-i ca o lopată 

Care-n țeastă greu izbește. 

Nici la umbră nu-i mai rece... 

Când văpaia se-ntețește, 

Vara vine, vara trece... 

Nu se-oprește a ei limbă 

Din sporovăit nimicuri. 

Toaletele își schimbă, 

Inventează șiretlicuri 

Care să-i mascheze-n grabă 

Vreun necaz ce o apasă 

Și să zici că n-are-o treabă 

Fata veselă din casă. 

E la operă, la teatru, 

La plimbari pe promenadă 

Însoțită și de patru 

Domni în straie de paradă. 

Ar mai ține-o mama-n casă, 

Dar ea vrea mereu să-ncerce 

Lucruri noi și nu îi pasă, 

Iarăși iese și petrece. 

Mama n-are timp să șadă, 

Că mai are trei odrasle 

Zbânțuite în ogradă, 

Parcă-s luate de pripas. Le 

Dichisește-n haine noi 

Și le scoate la terasă. 

Dar n-ar vrea un tărăboi, 

Ci copii ce tac la masă. 

Când apare-un fotograf 

Cu un obiectiv cât brațul, 

Toți se scutură de praf 

Și-și înăbușă nesațul. 

Zâmbete cât le e fața 

Și ținută demnă, calmă, 

Iese-n poză și mătreața! 

E-un tablou de pus în ramă. 

Dup-amiază, în poiană 

Merg s-adune floricele. 

Mama nu-nchide o geană, 

Parcă ar păzi trei iele 

Care-aleargă cu o sfoară 

Și înalță zmeul. Bine 

Că adie vântul! Rară 

Pasăre pe cer se ține. 

 

Seara vine-ntr-un târziu 

Și-i adună iar în casă. 

Numai fata, chiar nu știu 

Dacă s-a intors acasă 

Sau a prins-o miezul nopții 

La bairam, fără vreo teamă, 

Că prin cap, ca la netoți,-i 

Suflă vânturile, cheamă... 

Dar e cert că dimineața 

O găsește-n pat la ea, 

Gata să alunge ceața 

Din priviri; pe canapea 

Greu de tot se tolănește, 

Capul nemișcat și-l ține 

Fiindcă urcă și-amețește 

Peste munți și ape line. 

Peste munți și ape line 

Suflă vânturile, cheamă... 

Pasăre pe cer se ține, 

E-un tablou de pus în ramă. 

Cu copii ce tac la masă 

Iarăși iese și petrece 

Fata veselă din casă; 

Vara vine, vara trece... 

(2026) 

O duzină, și-ncă una, 

adunăm în toată luna. 

Nu propun azi una nouă. 

Așteptăm o zi sau două, 

poate înc-o săptămână, 

ca să adunăm o mână 

de postări, c-a fost vacanță. 

Scrieri vin de la distanță.

P.S. Imagini: același ChatGPT

Tablouri

Zbor

Pasăre vara.

Veselă, fata ține 

rama cerului. 

Tril

Suflă zefirul, 

pasăre cântă iarăși.

Mulțimile tac. 

Joc

Hârtii pliate

plutind peste masă -

copii de zbor.

(2026)

N-am, pentru design, vreo teamă,

că ChatGPT mi-a dat

poze pentru ilustrat

trei tablouri într-o ramă.

Confesiune bilingvă

Mărturisire

Vladimir Volegov - Fascinată

Mărturisesc curat că nu îmi e acasă
în lumea asta care, poate, a fost frumoasă
cândva, dar simt cum vine romantica minciună
și-mi dă furiș târcoale și-mi spune că-s nebună.

Atâta strâmbătate senin mă înconjoară,
că-mi vine să aduc ciocan și nicovală,
nu ca s-o-ndrept pe ea, nici să mă strâmb pe mine,
ci să stâlcesc ceva arginți ce doar ruine
lăsatu-ne-au în urmă după ce au orbit
cu strălucirea lor pe cine-au nimerit.

Poate că-s demodată și poate n-am dreptate...
(Dreptatea are dreptul doar la majoritate!)
Dar dacă e s-aleg între un pumn de bani
și-un raft cu cărți bătrâne și roase de mulți ani,
când am și-acoperiș și hrană de ajuns,
sub praful de pe cărți îmi stă demult ascuns
un adevăr mai mult, cu licăr mai discret,
ce-i drept, decât spoiala pe guler sau pe piept,
o etichetă scumpă de firmă cu renume...
Oare de porți blazonul, se-adaugă la nume?

Și dacă îi învârți arginții cu lopata
și uiți de frați, copii, de mama și de tata,
și-alergi în disperare zi lungă până-n seară
ca să îți satisfaci dorința cea avară
de bani strânși cu toptanul, de vile ori castele,
de haine, de mașini, de lanțuri și inele
fără să mai ai timp nici să te uiți la ele
ce înțelegi din viață, că timpul e grăbit?
Dacă îți faci bilanțul, poți spune c-ai trăit?

Ai adunat atâtea, dar câtă bucurie
ai dăruit, ca astfel și ție să îți fie
întoarsă deopotrivă? Sau când ți-ai luat răgazul
să cugeți, să visezi, să lași deschis zăgazul
pasiunilor ce ard și mistuie flămânde
secunda și-o-nzecesc cu aripile blânde
ale uimirii-n fața a tot ce zămislește
din mintea omenească înalt, frumos, firește?

Mărturisesc aici că sunt tot mai străină,
extraterestră parcă, blamată fără vină
că nu știu să trăiesc, că am valori greșite
și că cedez frecvent la prea multe ispite,
că risipesc ușor și fără griji arginții
pe bucuria scurtă a inimii și-a minții,
că-mi risipesc și timpul pe gânduri și pe vers
și-apoi le dau degeaba pe-aici, prin univers...

Această poezie, născută prin 2020, a trecut recent printr-o transformare digitală completă. Totul a început cu o traducere brută oferită de Gemini, pe care am șlefuit-o manual. A intrat apoi în scenă ChatGPT, în rolul criticului dur, care mi-a semnalat toate hibele. După încă o rundă de retușuri făcute de mine — și cu binecuvântarea finală, greu obținută, a ambelor inteligențe artificiale — piesa este oficial gata de lansare! Participă la Fiction Monday, găzduită de Vinitha Dileep pe blogul ei, Beyond Scribbles, potrivindu-se perfect cu promptul acestei săptămâni: „confess”.
P.S. L-am lăsat pe Gemini să redacteze prezentarea, după indicații precise.

Confession

ChatGPT - Fascinată

I must confess quite clearly: I don't feel like I'm home
In this strange world I live in, where beauty did once roam.
Oh, a romantic lie that softly starts to crawl,
It stalks me in the shadows, and says I’m mad to all.

So much ugly distortion surrounds me day and night,
It makes me want to wield a hammer, out of spite,
And hit with it an anvil — not for a new design,
Nor to contort myself or twist this heart of mine —
But just to crush some coins, which only left behind
Grim ruins after blinding the eyes of humankind.

Perhaps I am old-fashioned, perhaps I am not right...
(Since the majority decides what's black or white)
But if I have to choose between a fist of gold
And shelves of ancient books, all worn and very old,
When I already have a roof, and food enough to eat,
Beneath the dust on pages, a truth hides there, discreet:
A deeper, subtle glimmer, more honest and more wise,
Than all the shiny tags and corporate disguise,
The famous brands and labels that people proudly wear...
Does owning such a crest add to the name you bear?

And if you shovel silver and turn it like a spade,
Forgetting siblings, parents, and children you have made,
And run in desperation all day and through the night,
Just to fulfill a greed that robs you of your sight,
Amassing endless fortunes, and castles made of stone,
And clothes, and cars, and rings, yet being all alone —
No time to look at them or hold them in your hand.
Can you say that you lived? When time is running sand,
When you take stock of life, what do you understand?

You gathered wealth, but how much joy and grace
Did you bestow on others, who also would embrace
The joy, so it returns to you? Or did you take the time
To dream, to let the passions' floodgates open, vast, sublime,
To feed the hungry flames that break seconds asunder
Then multiply them tenfold with gentle wings of wonder
In awe of everything that human minds create,
So beautiful, majestic, and naturally great?

I must confess right here, I’m stranger by the day,
An alien on earth, blamed as I walk my way,
For living like a fool, for values that are wrong,
For yielding to temptations that call me with their song—
For spending quite too easily my coins and all my silver,
On fleeting joys of heart and mind — large-handed giver,
For wasting all my time on thoughts written in verse,
And giving them for free, throughout the Universe...

This poem, born back in 2020, recently went through a full digital makeover. It all started with a rough translation by Gemini, which I then hand-polished. Enter ChatGPT, playing the role of the tough critic, pointing out all the flaws. After another round of my own fine-tuning—and with the final, hard-won blessing of both artificial intelligences—this piece is officially ready for the world! It’s participating in Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog, Beyond Scribbles, perfectly matching this week’s prompt: "confess".

P.S. I let Gemini draft the presentation blurb, following precise instructions.

Trecere

Tu

Devii tu însuți

când îți știi adânc și 'nalt,

neguri și lumini.

You

You're truly yourself 

When you know your deep and high, 

Dark mists and bright light.

Trecere

Ore se petrec. 

Se limpezesc zările. 

Gândul colindă.

Passing 

Hours pass away. 

Horizons are clearing. 

The mind wanders on.

Riduri

În ceața vremii

pământul face riduri.

Pământ sunt și eu.

Wrinkles

In the mist of time

The earth wrinkles its visage. 

I am earth as well.

Imagini: ChatGPT. 

Traducerea: Gemini în colaborare cu mine și cu ChatGPT.

Postarea participă la Fiction Monday, găzduită de Vinitha Dileep pe blogul ei, Beyond Scribbles. Cuvântul săptămânii a fost „wrinkle”. 

Images by ChatGPT.

Translation by Gemini, in collaboration with me and ChatGPT.

This post participates in Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog, Beyond Scribbles. The word prompt of the week was "wrinkle".

Continuăm seria de duzini de cuvinte propuse de ChatGPT cu o duzină care ascunde mai mult de douăsprezece cuvinte: fata, masa, copii, peste, vara, tac, rama, iarasi, vesela, tine, pasare, sufla.

Pentru înscriere în tabel apăsați AICI

Au scris cu aceste cuvinte:

 

Nocturnă

Ce neliniște se-nvârte în tăcere în amurg 

și pătează cu albastru clipele care se scurg? 

Tu tresari că vezi o umbră sau un foșnet că auzi... 

Candela ușor clipește, ochii tăi sunt, parcă, uzi, 

genele se zbat sfioase, pe obraz de catifea 

cade rostogol lumina, ca un bulgăre. E-o stea! 

S-o culeg în podul palmei? S-o adun din risipire?

Să învăț din ea ce-i timpul când se țese cu iubire, 

când colindă câteodată și-nainte, și-napoi? 

Înainte - nu se știe, înapoi eram tot noi... 

Închizi ochii, în plutire îți închipui că ajungi

unde noaptea-și crește visul și tăcerile-s prelungi

fiindcă nu mai sunt cuvinte, dar te învelești în nori

și ți-e moale, și ți-e bine... Și-ai să te trezești în zori.

(2026)

Cu duzina de cuvinte am mai scris o poezea.

GPT o ilustrează cu magia lui și-o stea.

Gemini iar a tradus, dar credea că e poet.

L-am strunit și a ieșit ce v-arăt aici concret.

Nocturne

What restlessness is spinning in silence of the twilight,

And staining blue the moments that vanish from our sight?

You startle at a shadow, or at a rustling sigh...

The candle flickers gently, a wetness fills your eye,

Your lashes flutter shyly; on velvet cheek so bright

There falls a tumbling ball made only out of light.

A star! Oh, should I catch it within my open palm?

Or save it from its wasting, to keep it safe and calm?

Or learn from it what time is when woven with pure love,

When sometimes it can wander below or up above?

Ahead—it stays unknown, behind—'twas us, we two...

You close your eyes, in floating you dream you travel through

To where the night is growing its dreams and silence stays,

For words no longer happen; wrapped in a cloudy haze,

You feel so soft, so peaceful... and everything is right,

And you will gently wake up when dawn brings back the light. 

With a dozen simple words, here's a poem just for you,

GPT reveals its magic and a star to our view.

Once more Gemini translated, quite original — a bard,

I stepped in, and you may read what resulted from our guard.

Fântână

Mă întorc mereu 

să beau apa liniștii 

în mine în miez. 

The Well

I always return 

to drink the water of peace 

at my deepest core.

(2026)

Scris pentru Fiction Monday, găzduit de Vinitha Dileep pe blogul său Beyond Scribbles, tradus de Gemini cu contribuția lui ChatGPT și ilustrat de același ChatGPT. Cuvântul săptămânii: „return”

Written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog Beyond Scribbles, translated by Gemini with contributions from ChatGPT, and illustrated by the same ChatGPT. The prompt word for this week: ”return”.

Pămpălău de când te știu...

Pămpălău de când te știu,

chiar dacă încerci să pari 

țanțoș, un pic cilibiu,

fandosit la zile mari,

te împiedici în șosetă

și faci buf din ceruri nalte.

Cazi ca o marionetă

când i-s sforile tăiate.

Câte-un flecușteț te-agită

și-ți stârnește-așa subit

troncăneala nesfârșită...

Ai un gând și-i zbânțuit.

Mi-amintesc la o chermeză,

când dăduse strechea-n tine

și vorbeai în antiteză,

hârâia până și-un câine!

Te maimuțăresc puștanii

care stau la colțul străzii

că ai înșirat litanii

stând în mijlocul ogrăzii,

că ai molfăit cuvinte

fără sens, fără măsură...

Doar atât și-aduc aminte:

fața ta de murătură!

(2026)

Alte scrieri mai alese

poate veți adăuga

în tabel unde se țese

pofta de a ne juca.

Imagini: ChatGPT