Asemănare

O corabie uitată
De demult la malul tău...
Dans nebun în valul rău
O împinge în bulboane,
Să îi sfâşie odgoane,
Dar, temeinic ancorată,
Stă pe veci la ţărm legată.

Copac înrădăcinat
În pământul tău secat...
Vântul vânăt bate greu
Şi din faţă, şi-ntr-o dungă,
Să îl frângă, să îl smulgă,
Rădăcina-i ca o gheară
Şi vântul nu îl doboară.

Fragilă, firavă gâză
Cu ochi vii din bobi de mac
De paianjen prinsă-n pânză
Între flori de liliac...
S-a zbătut să se desfacă
Până floarea să se treacă.
Şi-a uitat apoi să zboare.
S-a făcut şi gâza floare...
(1987)

Prieten

Un arbore crescuse la marginea drumului,
un arbore care iubea oamenii.
Le era prieten
încă de pe vremea când
abia răsărise.
Îşi dăruia liniştea şi dragostea
călătorilor istoviţi de zbuciumul vieţii.
Coroana-i de frunze
îi îmbrăca în umbra ei
şi-i lăsa să-şi adăpostească
sufletele
ferindu-le de arşiţă, de ploi, de ură, de suferinţă
şi de alte intemperii.
Arborele îşi trăgea seva
din fericirea prietenilor săi.
Când timpul l-a doborât,
l-au făcut lemn de foc
şi a ars
până la ultima aşchie,
dăruind pentru ultima oară
căldura trupului său de arbore
care iubea oamenii.
(1987)

Înflorire

Simt cum tălpile mele
încep să-şi trimită în jos
rădăcinile.
Simt cum mâinile mele
înmuguresc la fiecare deget.
Simt cum gura mea devine
pasăre cântătoare.
Şi mai simt cum ochii
îmi înfloresc- floarea soarelui
cea rotitoare după lumină.
Iar cerul frunţii mele
îmi stă boltă
spre infinit.
(1987)

Iarna, ai văzut vreodată?

Iarna, ai văzut vreodată,
inutilă, disperată,
pe o ramură pustie,
cu speranţa c-o să-nvie,
o frunză demult uscată?

Ca obrazul vrăjitoarei
de zbârcită, zgribuleşte,
viforul prin ea foşneşte
şi povestea visătoarei
suflul aspru o şopteşte.

Agăţată de copacul
ce, cândva, a zămislit-o,
trupul cald şi seva dulce
au crescut-o şi-au hrănit-o,
îşi foşneşte-acum amarul
şi nu pleacă să se culce
în zăpada îngheţată,
să se mistuie uitată.

Tot aşa, iubirea moare,
dar o vreme crede, încă,
în trăirea cea adâncă,
inutilă, disperată,
până când, încet, dispare
în uitarea îngheţată,
în nimic şi niciodată.
(1987-2010)

Măcar

Măcar o clipă,
şi tot m-ai iubit!
Am înţeles
din foşnetul gândurilor tale
pe care l-am ascultat odată,
când bătea mai tare vântul
prin pădurea ta de vise.
(1987)

Iluzie

Merg de o viaţă
pe acest drum,
şi toamna se confundă cu primăvara,
iarna le desparte,
dar eu nu ştiu
care e toamna
şi care primăvara
şi mi se pare că timpul
merge când înainte,
când înapoi,
şi mi se pare că totul
este o nesfârşită repetare,
că nimic nu e nou
şi că eu păşesc
(căci aud zgomotul paşilor)
fără să înaintez.
Paşii de mâine se suprapun
peste cei de azi
şi peste cei de ieri,
şi zgomotul paşilor se suprapune.
Aud un tropăit obsedant;
cred că timpul merge în ambele sensuri.
(1987)

Repetare

Te-am repetat până când
nu ţi-am mai ştiut sensul,
aşa cum aş repeta un cuvânt
şi aş ajunge să-i percep numai
sunetul... ciudat, străin,
golit de adevărata lui identitate.
Ţi-am repetat fiecare silabă
până când ai început să te destrami
ca un fum albăstrui
în aerul limpede.
(1987)

Râu

Tu
eşti un râu;
eu
stau pe malul tău
şi-mi las mâna să cadă în apă,
uşor,
uşor de tot,
ca să n-o tulbure
şi-mi simt degetele vibrând
de fiecare gând
pe care îl ating.
Din greşeală
o lacrimă s-a scurs
de pe obrazul meu;
pe apă au apărut unde
şi aştept să văd
cât de mult
vor creşte
cercurile.
(1987)

Căutare

M-am rătăcit într-un labirint
şi de atunci mă caut mereu.
E o căutare ciudată sau, poate,
un labirint ciudat
pentru că nu reuşesc deloc
să mă regăsc întreagă.
Uneori dau peste o frântură de gând,
alteori peste o trăsătură mai importantă,
însă, când cred că reconstituirea
se apropie de sfârşit,
descopăr cu mirare
ori că un gest mi-a luat-o razna,
ori că, între timp, o idee a mai evoluat
şi trebuie să o fugăresc
până după colţul următor.
Numai de m-aş termina de adunat
până la terminarea timpului
de şedere în labirint.
(1987)

Gene

Cum ne mai păzesc genele gândurile !
Mereu ne rămâne câte o frază nerostită,
Agăţată în cârligul lor
Sau ascunsă în clipa lor de zbatere,
Seara, tragem fermoarul pleoapelor
Trecând geană prin geană:
Genele – temnicerii viselor noastre.
(1987)