Acelaşi şarpe

În fiecare zi, acelaşi şarpe
Muşcă din timpul meu, flămând,
Şi amuţeşte-acele harpe
Care m-ar înalţa cântând.

În fiecare zi, aceeaşi oră,
Cu ticăitul monoton,
Îmi spune c-am intrat în horă
Şi am să joc până la ultimul ei ton.

Şi muzica-i aceeaşi vremea toată,
Nici o vibraţie în plus. Ca un blestem
Se tot repetă, şoaptă după şoaptă,
Şi nici să strig nu-ncerc, nici nu mă tem.

Ceas după ceas va trece,
Ani după ani se duc pe rând,
De la un timp, din ce în ce mai rece,
Visul dintâi l-acopăr cu ultimul meu gând.
(2005)

Primăvara

O floare, un zâmbet, lumina albastră
Aprinsă, mirată, în inima noastră,
Un nor alb de spumă pe cerul lăptos,
Şi păsări în crângul de soc rămuros,
Cântări despre noua iubire de-o vară,
Visând nesfârşirea în fiece seară,
Înflăcărată de-un soare mai nou ca oricând.
Cine-ar mai crede că-i acelaşi pământ ?
Mirosul de verde, de crudă speranţă,
Se-avântă prin seva mustind de viaţă
Spre-o nouă-nviere, spre-acelaşi sfârşit,
Ce pare, acum, că e numai un mit.
E o amăgire; şi, totuşi, ce dacă?
Doar bucuria n-a fost nicicând seacă.
Iubirea şi primăvara, când s-or petrece,
Veni-va vremea ca rodul să lege.
Mai tineri c-un an ne simţim poate-o zi;
Şi ce dacă mâine nu vom mai fi ?
(2005)

Întotdeauna frig

Mi-e noapte
În frunzele cu şoapte,
Mi-e vânt
În ramuri verzi de gând,
Mi-e ceaţă
Când se face dimineaţă,
Mi-e frig
Întotdeauna când te strig.

Mi-s nori
Peste grădinile cu flori,
Mi-s ploi
Uitate între noi,
Mi-e brumă
Peste dragostea din urmă,
Mi-e frig
Întotdeauna când te strig.

Şi-apoi vin şi geruri şi zăpezi vinovate,
Şi toate ce-au fost vor fi iarăşi uitate,
Şi somnul se-aşterne atât de deplin,
Şi gustul tău galben aduce-a pelin,
Şi când mă trezesc cu tine în gând
Mi-e noapte, mi-e ceaţă, mi-s ploi, nori şi vânt.
(2005)