Lespezi

Motto: "It's in our perceived small things that Life happens the most."

Carol Nelson

Aripile de fluturi îți tremură-n privire;

în zbaterea de pleoape curg clipele tăcut

și se deșiră gândul adesea cu uimire

că una după alta te-au strâns și te-au crescut.

Neînsemnate, mici, simple, obișnuite, 

nu le-ai băgat în seamă și nu le-ai numărat.

Vânai zmei și balauri pe creste ascuțite

cu cerul în privire, întins, nelimitat.

Dar ca să urci pe culme ai frământat cărare

cu pasul lung cât clipa în care-a fost cuprins,

iar viața ți-a fost trudă și te-a mânat spre zare

un dor de veșnicie pe care nu l-ai stins.

Încă bătătorești potecile știute

sau prin hățiș deschizi drum nou din când în când,

iar la popas te-aduni din mii de amănunte

și te trezești din vis trăind, iubind, sperând.

Și uite că în urmă e-un șir întreg de lespezi

făcute cu sudoare din truda ta de-a fi

prin clipele acestea prea simple și prea repezi

care-au urzit o viață din pași cât ai clipi.

Poate-ai răpus balauri pe creste ascuțite

și te mândrești cu clipa și măreția ei,

dar lespezile-acestea tocite, prăfuite

sunt adevărul tău cioplit de pas în stei.

Slabs

Over your eyes butterfly wings are trembling;

your eyelids flutter, silent moments flow,

and lost in thought, astonished you're reckoning

that one by one they made you rise and grow.

Meaningless, small and simple, ordinary,

you didn't notice them, you didn't count,

while hunting dragons in their cliffy eyrie,

only the sky in sight, blue, limitless, unbound.

To climb the heights you had to knead a pathway,

the moment was the measure of your stride,

your life - a toil,  it drove you in your journey

a longing for forever that never has been dried.

You're treading still the old, well known trails,

you open roads through underbrush in marching,

but at respite you find all your details,

dreaming no more, but living, loving, hoping.

And look, behind there's a whole row of slabs 

made with your sweat, your toil to become

through simple and fast bits of time which grabs.

They weaved a life with their ceaseless thrum.

Maybe you killed the dragons on their cliffy eyrie,

proud of that moment's greatness all alone,

but all these dull and dusty slabs are fairly

your whole truth carved by each step in your stone.

(2021)

Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals

A perfect circle made of threads of life

embraces, gathers, then defends and binds, 

its shine - a veil over the sleepy eyes.

By breaking it and pulling from one end 

I make a tear with passages which bend

the distance  to unearth the world anew.

The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,

and we light up the words,

our knees are dull and painfull

from praying to the world;

we call and they don't listen 

or they don't understand ....

The spiral isn't prison,

but their circle stands

so tight, and  hopeless, often,

condemning them to strand.

They weave the threads of life 

in circles that absorb

their strength, the thirst to find

the light without the orb.

Those who know how to hope,

they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,

 how far the mind would go

 when circles into spirals

 would break?  Just looking for ...

(2021)

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)

When the seconds were still patient

On the life's shore, through rivers of sand

I search for shadows of the face I'd have, 

if I've been dealt a better hand.

The clay in my heart, washed by indifference 

and leaked behind through cracks into nothingness,

became time wasted in vain.

Behind the screen, insolent seconds

are lurking, waiting for the flood, 

the overflow of memories with salty taste like the sea water,

to state their astonishment

for I didn't choose the weed from bran

nor the earth from root,

for I didn't know what blue was and what a cloud was 

and I tangled them in a setting

where one can't distinguish flight from longing,

or the longing for flight clings to the root

and the flowers often bear only weeds,

the bran is always the same with the earth,

and on the edge I sharpen my word.

Insolent seconds want the edge of a wing,

but they did not notice that everything is a rush:

them, and the word, and all the sand of the sea,

and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand

I found lost fragments from another face

who was smiling at me or maybe I'm smiling now,

when the wave brings a perfume to my shores

from the time when the seconds were still patient ...

I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.

(2021)

Începe lumea de la capăt

Începe lumea de la capăt cu ochii proaspeți de copil
și răzgândește-te oricând, oricât de des și de umil,
căci gândul cel săpat în piatră e cum sunt pietrele de moară
legate strâns de vis, de-aripă și poate tot la fel să doară.

Nu-i nici rușine, nici păcat să cauți poartă după poartă
din miezul înnoit spre țel și, răzvrătit, să uiți de soartă,
să te dezveți de tot învățul și să înveți altă cărare
care va fi numai un pas pe harta dorului de zare.

Vor sta la pândă dogme reci în ochi ce-acuză fără milă
și în priviri care cu drag pun îndoiala cea abilă
de-a curmezișul peste gând și îl stâlcesc cât crește încă
desăvârșindu-se doar cât ți-e hotărârea ca de stâncă

să iei iar lumea de la capăt cu înțelegere duioasă,
să nu pui garduri prin văzduh și prin pădurea rămuroasă,
ca aripile să se-avânte și gândurile să-nfrunzească
și toate-acestea să devină eliberarea cea firească.
(2019)

Start the world anew

Through the fresh eyes of a pure child you should begin the world anew
and change your mind if it feels right as often as you change the view,
for when the thought is carved in stone it can, like millstones, crush your dreams
and it can hurt you all the same like bars enclosing all your wings.

There's neither shame nor sin to try to open every rusty gate
on every path from soul to goals and to forget the cruel fate,
unlearning all that you've been taught and learning then another route
which will be only one small step on the big map of absolute.

You'll see cold dogmas often lurking in ruthless glances full of blame
and eyes that put, even with fondness, the doubt across your thoughts and name,
aiming to break and to destroy as you and them are growing still
fed only by determination hard like a rock and your great will

to start the world anew again with understanding deep and tender,
to not put fences through the air and through the forest whatsoever,
to let the wings to soar above and give the thoughts the chance to blossom
and all of these to set you free to see the world complete and awesome.
(2020)

Cotropire (Dialog cu toamna)

Te-ai strecurat tiptil cu câte-o vâlvătaie prin livezi
și poleieli în codri, în arborii odată verzi.
Te-ai furișat ușor cu un fior ce tremură-n frunziș
și mână aripi către sud, să taie zarea curmeziș.
Te-ai răsfirat prin iarbă și trandafirii spun că nu le pasă
și-n răzvrătire floarea lor se-aprinde încă mai frumoasă
de parcă ar fura din focul tău nebun scânteie
și ar schimba-o pe furiș din destrămare în idee,
iar în grădină, lângă ei, ca să le facă-n ciudă,
tot curcubeul se dizolvă ca o vopsea zăludă
în tufănele-mbrățișate să nu le fie frig.
Și te-ai întins pe văi că știi că eu te strig,
te chem cu ploile domoale și cu miros de humă,
cu foi vremelnic călătoare pe-aripa vântului spre brumă,
cu înserările devreme când se topesc pe zare
pădurile muiate-n foc și parcă iau culoare
din asfințitul sângeriu prin care mai străpung
fâșii de catifea lumină ca un ecou prelung
al dorului lăsat în mine de toamne de-altădată.
Te-ai strecurat tiptil și m-ai umplut cu toată
tandrețea vântului prin plete și-a ploilor pe față,
cu roua inimii-n poeme, cea care nu se-nvață,
cu-aripi ce-mi taie brazdă-n suflet când cerul îl măsoară,
cu vâlvătăi fără măsură când în adânc coboară.
M-ai cotropit furiș cu șoapte și m-ai cuprins de tot,
și iar mă tem că fără tine îmbrățișări nu se socot,
că mor iubiri fără tandrețe și sărutări nu se întâmplă,
mă tem că mi te-ai prins de suflet și mi te-ai infiltrat sub tâmplă
și c-ai să pleci și-ai să mă furi pe mine din ce sunt
și-am să rămân pe-aici pustie de flăcări, patimi și cuvânt...
Dar focul tău care mă umple îmi spune c-are să-mi rămână
și m-o purta prin anotimpuri ținându-mă mereu de mână
și încălzindu-mi ierni în suflet, și răspândind scântei în gând,
ca toamna mea să țin-o vreme și să mă treacă fremătând.
(2019)

Eddie găzduiește celelalte dialoguri cu toamna închipuite de jucăușii noștri.

Conquering

You stealthily sneaked in through orchards with sparks and flames here and there,
you sprinkled trees once green in meadows with golden strokes so they would flare.
You slowly creeped in through the branches, a shiver of the trembling leaves,
to drive the wings away to south, over the horizon which grieves.
Spread in the silken grass you quivered, but roses didn't seem to care
and their more enchanting blossoms, defiantly scented the air
and stealing from your crazy fire a spark they took away your madness
and changed in burning bright idea the sad decay silent and mindless,
while beside them, in the garden, to make them blush in shame and faint,
the rainbow fell and all its colours dissolved like an unruly paint,
tinted the chrysanths' large, dark bushes, their stems embraced to keep the warmth.
Unfolded like a rug in valleys, you know I called for you thenceforth,
I called you with smooth drops of rain and with the smell of the wet earth,
with leaves which travel for a while on wings of wind toward their death,
with early evenings when the woods melt on the horizon in flames,
soaked in the scarlet of the sky when to that colour their soul aims.
The fire spread over the sky mirrored by the decaying scape,
the bloody dusk is pierced by strips of light like velvet in a drape,
a distant echo of the longing ingrained in me by other fall.
You sneaked in and you filled me gently with a deep yearning meant for all
the tenderness of wind through tresses, on my soft skin - the moist of rain,
the dew of heart gathered in poems... for learning it might be in vain,
You gave me wings drawing a furrow deep in my soul to match the sky,
and you alighted flames in there unleashing passions to live by.
With stealth you flooded me with whispers and overtook my everything,
and I'm afraid again: without you hugs will not count more than a fling,
love will grow faint without devotion and kisses will not happen ever;
I fear my temple and my soul will be your nest from now forever
and you will leave and you will steal all that I am and all my worlds
and I'll remain hollow, deserted of flames, of passion, with no words...
But filling me your fire tells me that it will stay with me a while
and it will carry me through seasons, holding my hand for any trial
and warming winters in my soul, and spreading sparks across my mind,
for all my autumns to hold on and be my rustling nest in kind.
(2020)

Aproape ne-am iubit

Aproape te-am iubit şi m-ai iubit, aproape.
Aripi de fluturi, azi, ni-s unicul sărut
şi ne privim tăcuţi sub împietrite pleoape.
Eu te-am avut, aproape, şi-aproape m-ai avut.

Astăzi ne cresc în loc de plete flori,
în loc de lacrimi, ploaia ne destramă,
şi numai vântul mai înnoadă cu fiori
umbra de spaţiu ce ne-alungă şi ne cheamă.

Roată-mprejur ne-mbrăţişează marea
şi ni-s bătăi de inimă doar valurile ei.
Ne-am fi îmbrăţişat cu toată disperarea...
Departe-mi eşti, aproape iubitul meu de stei.

Soarele ne-nfierbântă, căldura lui perenă
e tandra mângâiere din care mi-ai lipsit.
Îmi eşti aproape veşnic şi-aproape-ţi sunt eternă,
încremeniţi în clipa când ne-am îndrăgostit.

Ne-or risipi cândva marea, îngheţul, vântul
şi, istoviţi de-aproape depărtarea noastră,
ne-om contopi deplin nisipul şi pământul
într-o iubire fără ţărmuri şi salmastră.
(2015)

Almost Love

I almost loved you and you loved me, almost.
Butterfly wings, today, are our only kiss.
We watch each other silent with eyes covered with frost.
I almost had you all, and me, you almost missed.

Today, instead of tresses, we grow flowers and grass,
instead of tears, rains melt us to slow decay,
and only the wind's whispers are able to trespass
the shadow of the space that calls and drives away.

The sea embraces us around, unaware
that our heart beat is it's waves alone.
We would've hold each other with all our despair ,
but you're away a whisper, my lover made of stone.

The sun is scalding us with never ending light,
the tender caress that I longed from you.
Frozen in almost love, eternal and so bright,
you're almost my forever, and I am almost, too.

We will be wasted someday by sea, by frost, by wind,
both tired of unending almost distance.
We'll melt our sand and earth, and almost twinned,
a love without shores we'll bring into existence.
(2020)

Ce alte gânduri a iscat această fotografie aflaţi de aici.

Rugul

Vali Irina Ciobanu
Autoportret cu flori de măr

Mi-am aprins rugul, vrăjitoare bizară
ce-şi piaptănă-ntrebările în fire de urzeală
în patru despicate de teamă că înşeală
mintea cu ochii-n patru în sine, în afară.

Un sâmbure minuscul cu miez de îndoială
în fiece răspuns nerotunjit, neclar
mi-l prind de gând ca pe un ultim dar
şi-mi ard pe rug altarul ca pe-o boală.

Avară, nesătulă, de nerăspuns adunătoare,
cu mâinile mereu căuş, nu ca să ceară
o confirmare, ci adevăr în cuib de ploaie rară.
De nu-l găsesc, n-aştept minciuni. Prefer o amânare.

În jur războinici, fiare mă împing spre rug
purtând o axiomă în frunte drept stindard;
eu pentru teoremă pe dinăuntru ard
şi nu m-ascund cu teamă, şi nu fug.

Alţii privesc apatici cu ochi lacomi şi goi,
strânşi împrejurul mesei: ospăţ de carne vie
şi cuget amorţit. De-ajuns le e să ştie
c-aprins e rugul ca s-arunce şi-un pietroi.

Nu nimeresc mereu, nu totdeauna doare.
S-au înmuiat genunchii pietrei în cădere.
Câteodată piatra, trecându-se prin ere,
se risipeşte-n pulbere, dar nu dispare.

Tablourile sunt aceleaşi, doar pietrele-s schimbate
şi cei ce-adună întrebări cu amânare.
Pe rug astăzi se arde-o vrăjitoare,
boboci vor creşte mâine. Din fire despicate...
(2014)

Ruguri în flăcări sau rugi în pădure,
sâmburi de gând sau seminţe de mure,
colţul de fiară sau rugina ce roade,
lumânare de ceară sau ei ceară roade,
pulberi de stele sau praful din drum,
bobocii de floare sau petalele scrum
s-au ales din duzina de cuvinte de azi.
Mistuind înţelesuri în idee să arzi...

The Pyre

I lit my pyre, peculiar witch
who combs her doubts like threads on loom,
and then pulls threads on them - a doom -
so lies won't gain a single inch.

A seed of doubt I keep in mind
for every short, unrounded answer
as a last gift, as solid anchor.
Burning my shrines heals me inside.

Grasping, insatiable, collecting the unknown
in my hands cupped, not begging to attest,
but asking for the truth to lightly rain their nest,
I'll wait for answers till they will be grown.

Warriors, beasts shoved me into fire
carrying an axiom as emblem on their foreheads,
I crave for theorem while the fury spreads
and I don't hide in fear of them or of the pyre.

Others are watching with empty, greedy eyes,
gathered around the table: a feast of flesh and numbness.
It is enough for them, so they will worry less.
The pyre's burning hot, they throw the stone likewise.

They seldom hit their mark. It doesn't always hurt.
Often the falling stone, weak in the knees, betrays.
Passing through countless eras it shatters or it strays,
turned sometimes into dust, but never lost in dirt.

The picture is the same, even new stones are thrown
at those who muster questions for truths found with delay.
The witch is burned on pyre from ages to this day;
tomorrow all the threads will flourish on their own.
(2020)

Plan secund

(Prim) plan secund - duzina de cuvinte

Acolo îmi place să stau în tablou,
puţin mai departe, în planul secund,
nu vreau strălucire, dar nici să m-ascund.
Las în prim plan locul altui erou.

Din locul meu strâmt dintr-un colţ, lângă ramă
priveliştea-i largă şi cuprinde tot restul:
lumina şi umbra, apusul şi estul,
pământul şi-naltul le văd fără teamă.

Dacă vii lângă mine şi-mi stai cât de-aproape
îngăduie rama şi suflarea-mi firavă
şi dacă-ţi arunci privirea cea gravă
încotro strecurat-am lumina prin pleoape

n-ai să vezi tot ce-mi răsare în faţă,
căci ochiul tău gândului tău e supus,
iar gândului meu nu-i stă bine răpus
de ce altă frunte-nţelege din viaţă.

Mai că mi-aş cere iertare că lumea,
aşa cum o ştiu, e mai largă pe-alocuri,
că unde tu crezi că-i înalt eu port tocuri,
iar când merg desculţă mi-e talpa prea grea

peste iarba pe care nici n-o vezi, nici n-o simţi.
Că dragă mi-e iarba, cea călcată-n picioare,
că-n ea-mi ies strămoşii să şadă la soare
în timp ce ai tăi stau în cer printre sfinţi.

M-oi face-ntr-o zi şi eu iarbă de coasă,
ai să mă cauţi într-un plan spiritual,
eu am să dorm, înflorită banal
jumătate de vară, ca un pled de mătasă.

M-oi aşterne covor pentru paşii oricui
dar va fi doar o pură-ntâmplare,
căci ce iarbă ar fi aceea ce are
înţelegerea faptului că există ori nu-i?

Sensul în iarbă e urcuşul spre soare,
din sămânţă, pământ, lumină şi apă,
şi din aer subţire, altă viaţă să-nceapă
şi apoi să se facă iar sămânţă din floare.

Dacă-n vieţi diferite, fir cu fir aruncat,
voi trăi în fărâme, atunci mi se pare
că pământul e lumea cea largă şi mare,
iar cerul tău veşnic e-aşa limitat!

Dacă vrei să mă ştii şi acum, şi mereu
regăseşte-amintirea unui dor de cuvânt!
Dorul scade şi trece, se subţie, plăpând,
dar cuvântul sunt eu şi-i în el gândul meu.

Nu-i o dogmă, ci-i numai o simplă părere,
aşa cum părere ne facem cu toţii,
cât ne vor ţine în minte nepoţii;
apoi nu-i nimic, nici măcar o durere.

La urmă aş vrea să te rog să-mi îngădui
că altfel mi-e lumea decât lumea ce-o ştii,
că de-mi întâlneşti azi cuvintele vii
şi nu-s şi-ale tale, să nu îţi impui

în locul meu strâmt din colţ, lângă ramă
unde nu-mi trebuie rol de erou,
gândul tău altfel fiindcă-n tablou
e loc pentru toţi, să n-ai nicio teamă!
(2013)

Background

That's where I enjoy to sit in the painting,
further behind, like a candle in background,
in forefront true heroes are usually crowned.
I try not to shine, but neither I'm fading.

From my place, the corner guarded by frame,
the view is as wide as the world is and awesome,
with lights and with shadows, with fall and with blossom;
I see down the earth, skies above all the same.

If you come near me and stay as close as
the frame and my breath allow you to stay,
if you take one good look thoroughly and with sway
where the light through my eyelids surrenders its rays

you won't see all that is in front of my eyes,
for your eyes on your thoughts with good reason oft dwell,
while my mind, if it's crushed, will indeed not bode well
when another's ideas are imposed as a guise.

I would ask for forgiveness that the world, as I know it,
it's wider than yours, or that's how it feels;
where you reach for a crest I wear often high heels,
and if barefoot I walk, I'm drowning in guilt

'cause the grass you don't notice and it never complaints,
for it's trampled by many without care in their run,
is the grass where my elders are enjoying the sun,
while yours are in heaven among angels and saints.

I will also become blades of grass for the scythe,
you will seek me forever in a mystical plane,
I will sleep, blooming briefly under showers of rain
from midsummer to fall, like a  blanket outside.

I shall be a soft rug for the footsteps in passing,
but, of course, one would laugh at this joke of the hazard;
for a million years, maybe more, no one has heard
of such grass with a conscience pure, tender and lasting.

The meaning for grass is to rise into sunshine,
from seed, soil, light and water so clean,
and the thinnest of air other life to begin
and then flowers to wither and new seeds to design.

If in different lives, bit by bit spread and thrown,
I will live in small crumbs, then it seems that the earth
is the largest of worlds, and for life the true hearth
and your heaven's too narrow for me and my own!

If you want us to meet on the wings of forever,
find the memory lost of a longing for rhyme!
The longing grows faint, disappears in time,
but the word is myself and my thought now and ever.

It is not like a canon, but it's just a reflection,
as we all will become only thought deaf and blind,
for as long as an offspring will keep us in its mind;
and from there there is nothing deserving a mention.

In the end I would like for you to allow
that my world's not the same as the world that you know;
if you find all my words breathing now, row by row,
and they aren't yours too, do not tutor me how

to reflect otherwise, by your laws and your rules
when I'm holding my place, narrow corner by frame,
where I don't want or need to be hero with fame.
Do not worry! There's room in the picture to choose.
(2020)

Plan secund - secundă alegere

Nu mi-au iceşit întâmplările toate
aşa cum mi-erau, minunate,
visele moi ca norii de vată
din vremea cea limpede şi nevinovată.

Unele au rămas în amintire:
o dorinţă vagă, o neîmplinire,
altele au crescut mai înalte
decât am crezut că se poate.

De aceea la o bucată de viaţă
într-o deşteptare, a doua dimineaţă,
am tras cu cărbune linie de bilanţ.
Am mai smuncit o dată de lanţ

ori de ce mă ţinea legată
şi chiar dacă nu m-am desfăcut toată
dintre frânghii şi alte prinsori
am inventat altfel de miez după zori.

Am desenat planul secund,
am aflat cărări care nu mă ascund,
am mai făcut un vis sau două să zboare,
m-am urcat pe ele, pasăre călătoare.

Când mi-o fi zborul simplu şi lin
am să-l întind pe-aripi încă puţin.
Din furtună am să rup cărbune
şi-am să pictez timpuri mai bune.
(2013)

Mă bucur să vă reîntâlnesc şi să mă alătur vouă în tabelul psi-lunelilor.

Secretul nostru amărui

Mi te-ai prelins anapoda prin vene,
Te-ai aşezat de-a curmezişul,
Pe dinăuntru fără milă cu tăişul
Prea ascuţit cioplit-ai semne.

Ai vrut prin sânge sunet să-mi inunde,
Ai fost un timp vioară şi arcuş,
Dar mi te-ai rătăcit prin vene la urcuş
Spre inimă şi te-ai oprit în unde.

Şi te-ai înfipt ca ancora, adâncul
Mi l-ai găsit şi l-ai făcut acasă,
Ai prins întreg oceanul meu în plasă
Şi l-ai făcut abis, în tine închizându-l.

Şi amforă mi-ai fost, cum ţi-am fost mare,
Şi val pe val am desenat şi tu, şi eu;
Arheologi ne-or aduna din cioburi în muzeu
De prin talaz cu grea alunecare.

Vom sta alături, oase care s-au albit,
Anosmice şi roase de-a timpului arsură,
Şi ne vor pune alţii la dragoste măsură,
Carbonul ce-a rămas, cu grijă cântărit.

Dar n-are importanţă, că nu va fi aflat
Secretul nostru amărui,
Fiindcă n-am spus niciodată nimănui
De toate mările care ne-au inundat.
(2012)

psi a ales cuvintele din primele pagini de dicţionar, eu le-am trimis în ocean cu iubire, în ocean cu iubire de vers. Tot la psi şi-au aruncat ancora şi alte corăbii ce poartă amfore cu nepreţuite comori.

Our Bitter Secret

You trickled awry through my veins
against the flow, enticing fall,
and with a sharp blade, merciless,
you left your marks against my all.

You wanted through my blood the sound to flood me.
A while you were violin and bow.
You strayed away while climbing in my veins so wildly
and in my heart you led the waves' smooth flow.

You dropped your anchor on my shore with caution,
You found my depths and made in there your home,
You caught into your net my restless ocean
And turned it into abyss inside your perfect dome.

My amphora you were, I was your sea.
On our fates together we drew wave over wave.
They'll gather us in pieces so anyone would see
In the museum all the storms engraved.

And side by side we'll stay, some whitened bones,
Anosmic, bared and gnawed by the time's burn,
They'll weigh our love the same as their stones,
All the remaining carbon collected in the urn.

It doesn't really matter, though, they won't find out;
We never told a soul, not even once,
What our bitter secret is about
Or on all seas that ever flooded us.
(2020)

Muzica Suno AI Videoclip Neural Frames, Riverside

Risipa verii pe câmpie

―Ce-ai face pentru dragoste?
―Ţi-as da
Clipa de-acum şi…altceva.
―Anume ce?
―Anume-o floare…
Haide să mergem la plimbare…
Erau pe margine de drum,
Mănunchi de flăcări fără fum…
Şi câmpul tot era rănit,
Însângerat ca de cuţit…
Să îţi adun un braţ întreg…
Vezi tu, eu astfel înţeleg:
Iubirea-i floarea cea de foc,
Să o culeg e ca un joc…

―Uite buchetul de iubire,
―Ba e mai mult o amăgire
Iubirea ta, că mâine dimineaţă
Floarea de foc e fără viaţă,
Împrăştiată toată pe covor…
Iar mie, când îmi va fi dor,
Dac-ai să vrei să ştii de cine,
Ţi-oi spune că nu mi-e de tine…
Mi-e dor de floarea sângerie,
Risipa verii pe câmpie…
(2011)

The summer's waste over the fields

-What would you give for love, my dear?
-This very moment and something near.
-What would it be?
                                 -It'd be a flower.
Let's go for a walk, for just an hour!
Not far away, near the road
there were these flames without smoke.
And all the field was wounded, bled.
You'd say 'twas cut by a sharp blade.
An armful I shall pick for you.
This is the way I see love, too:
some flowers burning red and bright.
To pick them seems to be my right.

In this bouquet my love you'll find.
-It's a delusion of some kind
'cause by tomorow it'll hold no life.
Even a day it won't survive,
scattered away over the rug.
And when I'll miss you I shall shrug
my shoulders. If you'll want to know
I'll say I don't, without a shadow.
The bloody flower I shall miss,
the summer's waste over the fields.
(2019)

Nu cere gândului să se supună

Nu sunt a ta! Şi nu voi fi decât din întâmplare.
Nu cere gândului să se supună,
Poate doar inima, nebună,
Va fi a ta, odată, cu mirare.

Să mă iubeşti, dar să nu-mi ceri
Să fiu femeia ta cuminte,
Aşa cum îţi aduci aminte
Din ce-am trăit în alte primăveri.

Iubeşte-mă! Şi te-oi iubi şi eu,
Dar lasă-mi aripa să zboare,
Să se înalţe pân’la soare
Şi, dezlegată, lângă tine-oi sta mereu.
(1999)

Don't ask my thoughts to flounder

I am not yours! I'll never be by any chance.
Don't ask my thoughts, so free, to flounder.
Maybe my heart in crazy dance
will be all yours, someday, with wonder.

Love me, but never ask of me again
to be your woman, dutiful and wise,
as you remember (and you hope in vain),
from what we've lived under those clear skies.

Love me!  And I'll love you, too, you know,
but let my wings to fly and raise
until they'll touch the sun and glow,
and then, I'll stay beside you. Always...
(2020)