Pagină în devenire
Inima e iluzia care se extirpă cel mai greu. De aceea se lasă la urmă.
Viaţa ar fi mult mai uşoară dacă am avea mereu cu zece ani mai multă minte.
Nu-ţi trebuie decât un cuţit ca să vezi dacă un măr e găunos. Ca să vezi dacă un om e găunos poţi risipi o viaţă...
Mereu am plecat din mine în alt mine mai nou şi mereu mi-a fost dor de minele trecut, de cel viitor... Aşa e viaţa, mereu o plecare...
Timpul ne este prieten în prima jumătate a vieţii şi duşman în a doua. Şi, totuşi, se scurge mereu cu aceeaşi statornicie.
O minte odihnită nu este mai creativă decât una antrenată.
Toate se plătesc pe lumea aceasta... mai ales bucuriile.
Dor, durere, duritate... o evoluţie firească.
A avea încredere în oameni seamănă cu a avea încredere în apă. Nu poţi înota, dacă nu te sprijini pe val.
Dacă iubeşti pe cineva şi vrei să îi porţi de grijă, fă pentru acea persoană ceea ce are nevoie, ceea ce îşi doreşte şi îi face plăcere; nu ceea ce crezi tu că ar trebui să aibă nevoie, să dorească sau să-i facă placere.
Nu-ţi trebuie decât un cuţit ca să vezi dacă un măr e găunos. Ca să vezi dacă un om e găunos poţi risipi o viaţă...
Mereu am plecat din mine în alt mine mai nou şi mereu mi-a fost dor de minele trecut, de cel viitor... Aşa e viaţa, mereu o plecare...
Timpul ne este prieten în prima jumătate a vieţii şi duşman în a doua. Şi, totuşi, se scurge mereu cu aceeaşi statornicie.
O minte odihnită nu este mai creativă decât una antrenată.
Toate se plătesc pe lumea aceasta... mai ales bucuriile.
Dor, durere, duritate... o evoluţie firească.
A avea încredere în oameni seamănă cu a avea încredere în apă. Nu poţi înota, dacă nu te sprijini pe val.
Dacă iubeşti pe cineva şi vrei să îi porţi de grijă, fă pentru acea persoană ceea ce are nevoie, ceea ce îşi doreşte şi îi face plăcere; nu ceea ce crezi tu că ar trebui să aibă nevoie, să dorească sau să-i facă placere.
Trăim încă o dată alături de copiii noştri, îi vedem alegându-şi drumul, ne temem pentru ei, în timp ce ei se aruncă în viaţă de sus...Şi nu ne pricepem destul de bine să întindem dedesubt plasa... Şi de la o vreme nici măcar nu mai e acesta rostul nostru.
Există femei care nu pot fi mulţumite niciodată. Dar până şi ele ar fi mulţumite să vadă că cineva încearcă.
Se spune că lunea nici iarba nu creşte. M-am gândit să verific, dar trebuia să o fac într-o luni...
Visul e cel mai greu de pierdut, cel mai greu de uitat, dar nu-i uşor nici să-l urmezi…
Există femei care nu pot fi mulţumite niciodată. Dar până şi ele ar fi mulţumite să vadă că cineva încearcă.
Se spune că lunea nici iarba nu creşte. M-am gândit să verific, dar trebuia să o fac într-o luni...
Visul e cel mai greu de pierdut, cel mai greu de uitat, dar nu-i uşor nici să-l urmezi…
Câteodată îţi dai singur cu viaţa în cap şi îţi zboară visurile care încotro, de eşti norocos dacă îl mai prinzi pe vreunul de coadă...
Dragostea e ca o floare. Lăsată în paragină se ofileşte. Prietenia, prietenia adevărată, seamănă cu un copac. Dacă îl cauţi, îl găseşti în acelaşi loc după ani şi ani.
Toate lucrurile inteligente au fost deja spuse. Dar, dacă gândeşti ceva inteligent, spune! S-ar putea ca cineva să te audă pe tine prima dată.
Ochiul ce vede dincolo de lemn, dincolo de piatră, dincolo de pânză, dincolo de coala albă de hârtie, ochiul ce vede frumosul acolo unde nu-i şi ideea acolo unde n-a încolţit încă... e ochiul nebunului. Eh, depinde de ochiul care-l priveşte...
La sat toţi oamenii se cunosc între ei. Când intri în cimitir e la fel. Citeşti numele de pe morminte şi îţi dai seama că poţi să pui un chip fiecăruia dintre ele. Şi nu-ţi ajung pumnii sau sufletul pentru câte clipe ai vrea să păstrezi...
Poţi să spui lucruri mari cu vorbe mici şi poţi să spui nimicuri folosind vorbe mari.
Cuvântul e doar un instrument, de multe ori imperfect. Îmbracă gândul şi simţirea, dar nu numai cu adevăr. Şi îl poţi înţelege în multe feluri…
Piatra - argument suprem în lipsa argumentelor, în lipsa abilităţii de exprimare, în lipsa capacităţii de a raţiona, în lipsa bunului simţ, în lipsa toleranţei.
Câte valenţe pentru un bolovan banal!
Câte găuri astupă!
Orice prăpastie poate fi umplută cu pietre. Uneori nu e nevoie decât de un pic de zgomot şi pietrele cad, aruncându-se una pe alta în toate fisurile unui caracter...
După ce trăieşti o bucată bună de viaţă şi priveşti în urmă la obstacolele pe care le-ai avut în cale, la visurile împlinite şi la cele la care ai renunţat, poţi avea surpriza să constaţi că ceea ce avea dimensiunea unei drame la un moment dat s-a rezolvat mai repede decat te aşteptai. Toate problemele dispar într-un fel. Important e să fim împăcaţi cu deciziile pe care le luăm.
O parte din influenţele exterioare ne transformă în aşa fel încât să fim "mai uşor de suportat" de către cei din jur. Încercăm să găsim echilibrul între ceea ce ni se potriveşte şi ceea ce nevoia noastră şi voia altora ne împinge să fim... E o linie subţire şi, uneori, nici atât.
Dacă alergi prea repede după un lucru, s-ar putea să treci pe lângă el fără să-l observi.
Scriitorii iubesc de două ori, o dată cu inima, ca toată lumea, şi încă o dată cu cuvântul.
Sunt oameni care îşi pun fericirea în palmele altcuiva cu toată încrederea! Puţini au noroc... Cred că avem fiecare un miez de fericire, de mulţumire care depinde numai de noi. Durează ceva timp până îl găsim sau până îl înţelegem.
Lacrimile sunt ploile sufletului: ploi cu apă vie, iscând printre gene curcubeul, ploi moarte, putrezind frunzele regretelor.
Dragostea e ca o floare. Lăsată în paragină se ofileşte. Prietenia, prietenia adevărată, seamănă cu un copac. Dacă îl cauţi, îl găseşti în acelaşi loc după ani şi ani.
Toate lucrurile inteligente au fost deja spuse. Dar, dacă gândeşti ceva inteligent, spune! S-ar putea ca cineva să te audă pe tine prima dată.
Ochiul ce vede dincolo de lemn, dincolo de piatră, dincolo de pânză, dincolo de coala albă de hârtie, ochiul ce vede frumosul acolo unde nu-i şi ideea acolo unde n-a încolţit încă... e ochiul nebunului. Eh, depinde de ochiul care-l priveşte...
La sat toţi oamenii se cunosc între ei. Când intri în cimitir e la fel. Citeşti numele de pe morminte şi îţi dai seama că poţi să pui un chip fiecăruia dintre ele. Şi nu-ţi ajung pumnii sau sufletul pentru câte clipe ai vrea să păstrezi...
Poţi să spui lucruri mari cu vorbe mici şi poţi să spui nimicuri folosind vorbe mari.
Cuvântul e doar un instrument, de multe ori imperfect. Îmbracă gândul şi simţirea, dar nu numai cu adevăr. Şi îl poţi înţelege în multe feluri…
Piatra - argument suprem în lipsa argumentelor, în lipsa abilităţii de exprimare, în lipsa capacităţii de a raţiona, în lipsa bunului simţ, în lipsa toleranţei.
Câte valenţe pentru un bolovan banal!
Câte găuri astupă!
Orice prăpastie poate fi umplută cu pietre. Uneori nu e nevoie decât de un pic de zgomot şi pietrele cad, aruncându-se una pe alta în toate fisurile unui caracter...
După ce trăieşti o bucată bună de viaţă şi priveşti în urmă la obstacolele pe care le-ai avut în cale, la visurile împlinite şi la cele la care ai renunţat, poţi avea surpriza să constaţi că ceea ce avea dimensiunea unei drame la un moment dat s-a rezolvat mai repede decat te aşteptai. Toate problemele dispar într-un fel. Important e să fim împăcaţi cu deciziile pe care le luăm.
O parte din influenţele exterioare ne transformă în aşa fel încât să fim "mai uşor de suportat" de către cei din jur. Încercăm să găsim echilibrul între ceea ce ni se potriveşte şi ceea ce nevoia noastră şi voia altora ne împinge să fim... E o linie subţire şi, uneori, nici atât.
Dacă alergi prea repede după un lucru, s-ar putea să treci pe lângă el fără să-l observi.
Scriitorii iubesc de două ori, o dată cu inima, ca toată lumea, şi încă o dată cu cuvântul.
Sunt oameni care îşi pun fericirea în palmele altcuiva cu toată încrederea! Puţini au noroc... Cred că avem fiecare un miez de fericire, de mulţumire care depinde numai de noi. Durează ceva timp până îl găsim sau până îl înţelegem.
Lacrimile sunt ploile sufletului: ploi cu apă vie, iscând printre gene curcubeul, ploi moarte, putrezind frunzele regretelor.
Sunt oameni care, privind în jur, văd numere. Printre ei – cei care se îmbogăţesc. Alţii văd idei. Printre ei – cei care schimbă lumea, istoria. Alţii, cei mai mulţi, văd alţi oameni.
Orice alegere e însoţită de cel puţin o oportunitate pierdută.
Să nu-ţi fie nimic peste putere, chiar dacă îţi e dincolo de putere.
A da viaţă unui gând prin artă e înţelegee aprofundată. Poate elibera în măsura în care ceea ce înlănţuie e frământarea, dar rezultatul final rămâne, intens şi adevărat, şi devine parte din creator.
Să rămâi toată viața copil înseamnă să privești ceea ce te înconjoară cu ochi proaspeți, lipsit de prejudecăți, să gândești lumea de la capăt și să încerci să o înțelegi singur fără balastul lucrurilor deja învățate, chiar și numai în joacă. E un exercițiu cu rezultate uimitoare...
E greu să te desparți de lucrurile în făurirea cărora cineva a pus suflet. Devii păstrătorul acelei fărâme de suflet care se cuibărește în tine și te îmbogățește.