Ignorați în niciunde, rătăciți în nicicând

Pe treptele nopții

On the Steps of the Night

Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu înclini către mâine, eu mai mult către ieri.
Un tren ne desparte, privim prin ferestre
în ochii luminii cuminţi şi terestre
ce vag stă aprinsă în vagoane pustii...
De dincolo de tren tu mai eşti ori mai vii?
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând,
parcă numai trăind, parcă prea rar visând,
trecători fără nume în mulţimea la fel.
Te-am zărit oare-n treacăt sau doar mă înşel?

On the steps of the night we pass by, all alone.
You lean toward tomorrow, while I turn to what’s gone.
A train stands just between us; through the windows we gaze.
Unassuming, soft light with its pale, earthly rays
scatters dimly in wagons left so bare and so numb…
From beyond the train’s ghost, are you there, will you come?
So we wander like strays from the past into never,
as if merely living and day-dreaming... if ever,
passersby without names in a crowd all the same.
Did I catch sight of you, or am I one to blame?

Cineva îşi pusese într-un colţ trepied.
Măsura prin lentile sentimentele, cred.
Aşa te-am găsit pe-un carton fără viaţă
pe ultima treaptă denumită speranţă.
Dar tremurul inimii n-a ieşit pe hârtie,
trepidaţii, cutremur... amintirea e vie.
Mulţimea foia împinsă de grabă,
fotografu-şi vedea înainte de treabă.
Numai el era treaz, numai el ne zărea.
Ignoram realitatea, apăsarea ei grea.
Trecătorii, nici ei n-aveau ochi pentru noi,
nu priveau înainte, nu priveau înapoi,
ci numai în ei. Către ce? Ei ştiau...
Eu încă mă mir că nu se ciocneau.
Nici noi n-am putut să ne-atingem vreun pic,
eu purtam pardesiu peste frig şi nimic,
tu în trening ţineai ascunsă o fugă...
Nu te-ar fi prins într-un loc nicio rugă.

In a corner, someone had set up his tripod.
Measuring feelings through lenses - so uncommon and odd...
That is how I found you, on a piece of cardboard,
on the last step, called Hope, with your sight turned forward.
But the throb of the heart did not show on the sheet —
tremors, earthquake... the moment was alive and complete.
The crowd rustled and swirled, all caught up in the haste,
while the artist worked on, having no time to waste.
He alone was awake, he alone could see us.
We ignored what was real, all the burdens and bumps.
People, too, passing by, had no eyes for our kind
as they neither looked forward nor caught glimpses behind,
but they just looked inside. Towards what? This they knew...
I'm amazed they did not just collide as they flew.
Nor could we touch each other, even in a soft brushing.
I was wearing my grey trench over cold, over nothing.
Beneath your new tracksuit you concealed a swift flight,
and no prayer could've kept you, nor a plea, nor a fight.

Pe treptele nopţii trecem stingheri.
Tu mă strigi dinspre mâine, eu te caut în ieri.
Un tren ne desparte în vagoane pustii,
eu plec către sud, tu demult nu mai vii...
Pribegi ne plimbăm din trecut în nicicând.
Am uitat să trăim sau trăim doar în gând,
trecători fără nume, trecători printr-o noapte
ce ne-a fost plină ochi de lumini şi de şoapte...
(2013)


Tradusă pentru Fiction Monday, cu ajutorul Chat GPT și Gemini. Cuvântul săptămânii: ignore.
Imagini generate de ChatGPT.

On the steps of the night we pass by, all alone.
You call me from tomorrow, I seek you in what’s gone.
A train keeps us apart in its wagons left bare.
I leave now for the south; you've long ceased to come near,
and we wander like strays from the past into never.
We just live in our thoughts, we forgot life’s endeavour,
passersby without names, passersby through the nights
that were filled to the brim with soft whispers and lights...
(2026)


Translated for Fiction Monday, with the help of Gemini and ChatGPT. The prompt word: ignore.
Images generated by ChatGPT