Se afișează postările cu eticheta limbaj și imaginație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta limbaj și imaginație. Afișați toate postările

luni, 22 iunie 2026

Muza

Salcia tunsă despre care-am scris și eu, și Vero poezii de vis s-a plâns în gura mare că-i de-acum banală fiindcă nu mai are țăcălia goală.
Transformarea unei sălcii bătrâne înainte și după regenerarea completă a coroanei, pe o perioadă de un an.
Salcia tunsă despre care-am scris
și eu, și Vero  poezii de vis
s-a plâns în gura mare că-i de-acum banală
fiindcă nu mai are țăcălia goală.

Și i-am răspuns, nu doar drept consolare,
ci ca să știe că e cea mai tare
și ultima din șirul lung de muze
care prin versuri ne sunt călăuze.

„Nu ești banală, doar că ții sub plete
strigătul mut - ascuns. Să n-ai regrete!
Acum ești și cochetă, și originală,
plină de tâlc și înăuntru goală.

Ai, poate, dublă personalitate,
dar revenirea post-calamitate
a fost deplină și spectaculoasă
și coafura ți-e o coamă deasă.

Când bate vântul crengile din cale,
ducându-le pe aripile sale,
vedem secretul tău și-aveai dreptate:
stăm toți (și tu) cu gurile căscate.”
(2026)

 Am preluat fotografiile salciei de la Vero.

Parodii literare

Un parc de vară verzuliu Un parc de vară verzuliu... Doi moși în fund s-au așezat pe bancă, Trudesc neistovit din fleancă Și fiecare parcă-i viu.

O scenă cinematografică într-un parc de vară cu vegetație verde. În prim-plan, doi bătrâni cu pălării de epocă stau de vorbă pe o bancă, văzuți din spate. În fundal, o femeie tânără și elegantă, într-o rochie florală de vară, merge pe alee. În colțul de sus scrie Un parc de vară verzuliu (parodie după Amurg violet).
Un parc de vară verzuliu


Un parc de vară verzuliu...
Doi moși în fund s-au așezat pe bancă,
Trudesc neistovit din fleancă
Și fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu...
Prin fața lor trecea o tânără cochetă,
Iar ei priveau cu jind de pe banchetă
Căci fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu...
Surâd cam știrb, demult nu mai au plete
— Apostoli în veșminte desuete —
Eh, fiecare parcă-i viu...

Parodie după „Amurg violet” de George Bacovia


O scenă istorică dramatică în plină furtună cu grindină și fulgere pe o stradă din România. Mai mulți bărbați îmbrăcați în haine de epocă se luptă violent în mijlocul străzii, un bărbat cântă la trompetă, iar localnicii privesc îngroziți de pe margine.
Bătaia


Nimeni n-a rămas în stradă
Că golanii vin grămadă.
Zboară babe deocheate
După porțile-ncuiate,
Dar mai stau puțin să vadă
Cin' pe cine bate.

A ieșit de la răscruce
Un flăcău care aduce
O trompetă-n mână... Sună
Din trompeta cea nebună.
Babele-și fac toate cruce
Când văd câți se-adună.

Unul are o năframă
Albă-n par, dar ține-o lamă
Pe furiș în mâna stângă
Pentru că nu vrea să plângă
Mama lui... Așa o dramă!
Lumea e nătângă.

Stau acum toți față-n față,
Se împung, se-mping, se-agață...
Dar se sparge gloata-n două
Că a început să plouă
Și-a venit puhoi, cu gheață.
Mâine e-o zi nouă... 


O fotografie aeriană realizată cu un obiectiv ochi de pește (fisheye) deasupra Pieței Victoriei din București, pe timp de noapte. Piața este complet arhiplină de o mulțime uriașă de protestatari care își aprind lanternele telefoanelor, creând un ocean de lumini strălucitoare. În fundal se vede clădirea iluminată a Guvernului României (Palatul Victoria), sub un cer nocturn acoperit de nori în nuanțe de violet și galben.
Altfel de furtună


Lumea toată e în stradă,
Agitați și strânși grămadă.
Strigă despre răutate,
Legi, corupție, păcate;
Şi guvernul stă să cadă:
Bate vântul, bate...

A ieşit iar la răscruce
Câte unul ce seduce
Cu glas dulce și minciună,
Și  dezlănțuie furtună
De își face lumea cruce:
Fulgeră şi tună.

Dar a liniștii năframă
Se sfâşie... Bag de seamă
Că are puteri crescute,
Pe ai săi să îi ajute
Când la zaiafet îi cheamă,
Să se-mbuibe iute!

Pus să dea cinstit pe față
Adevărul prins în ceață,
Rupe societatea-n două,
Închide cărarea nouă,
De ciolan cu sârg s-agaţă.
Plouă, vai, ce plouă!
(2026)

Parodii după „Furtuna” de George Topîrceanu
Pentru că Vero scrie parodii provocată de Renata

luni, 15 iunie 2026

Râzând

În amurg curg culori visceral din tăceri. Orizont de opal ancestral, până ieri, îl știam tăinuit de un văl de argint. Orișicine, prin văi descâlcind labirint,
Un peisaj mistic muntos sub un cer cosmic în amurg, cu nori în nuanțe de violet, roz și auriu luminați de un soare puternic. Printre văile înghețate și stâncile acoperite de fire de lumină argintie se întinde un labirint antic de piatră care duce spre munți înalți și ascuțiți.
În amurg curg culori visceral din tăceri.
Orizont de opal ancestral, până ieri,
îl știam tăinuit de un văl de argint.
Orișicine, prin văi descâlcind labirint,
ridica doar un colț și mirarea-i sporea
când agale culoare din cer se topea
către ochi efemeri dăruindu-i un vis.
Orișicine visa, transmuta spre-un abis
ce furase pândind pe sub vălul uitat
ca să-și crească un munte înalt, colorat.

O figură divină uriașă și luminoasă, formată din text și simboluri caligrafice, poartă un văl transparent și scrie cu o pană de aur peste un peisaj mistic. Jos, printre nori, se înalță munți ascuțiți în nuanțe de violet și auriu, iar siluete umane în haine albe privesc spre zeitatea care guvernează acest univers din cuvinte.
Caligraf ie
ri și azi, și-nainte mereu,
pe opt munți a pictat din cuvinte un zeu
care poartă pe față un văl de argint
și-ncâlcește râzând iar al său labirint.
(2026)

Poezie scrisă cu duzina de cuvinte propusă de Gemini. 
Imaginile au fost generate de Chat GPT.

Vă invit să citiți și celelalte scrieri adunate în tabel și să vă alăturați nouă, dacă vă vizitează inspirația.

duminică, 7 iunie 2026

Când inorogii...

Infinitul e-o scară fără sfârșit care urcă-n albastru mai sus de lumină printre stele și gânduri care sunt și-or să vină, cu un capăt în noapte și în visuri proptit.
A surreal scene showing a lone man in a suit walking up a massive, curved wooden ladder that reaches toward the sky. The ladder rises far above a vast sea of thick, fluffy clouds, backlit by a brilliant and dramatic golden sunset.
Infinitul e-o scară fără sfârșit
care urcă-n albastru mai sus de lumină
printre stele și gânduri care sunt și-or să vină,
cu un capăt în noapte și în visuri proptit.

Înțeleg, dar rămâne mereu un mister,
căci îmi scapă ceva într-o geană de zare
unde cad inorogi despletiți în uitare,
unde praful de stele se revarsă din cer.

Când încerc să ajung cu mirările vii
pe acele tărâmuri fără timp, fără moarte,
răsfoiesc în tăcere pagini galbene-n carte,
basme — stele aprinse-n priviri de copii.


A mystical, un-maned white unicorn standing proudly on a rocky edge against a swirling, cosmic background of purple and pink nebulae. Its long horn glows with a bright blue light, while a soft sun gleams through the stardust and clouds below.
When Unicorns...


The infinite's a stair that has no end,
Climbing up to the blue, past the light's final gleam,
Midst the stars and the thoughts now or ever I deem
Propped in dreams, in the night where the long shadows blend.

I consider it all, yet a mystery stays,
Forgotten where skies and earth shall expire,
Where unicorns fade into sunset's red fire,
Where stardust from heavens in sheer wonder rains.

A young boy looking with wide, amazed eyes at a glowing, open fairy tale book in a dimly lit library. A miniature magical castle rises directly from the faded pages, surrounded by golden sparkles and stardust under the warm glow of an old oil lamp.
I try to arrive so astonished and bold
At those kingdoms that know neither time nor decay,
Turning pages in silence, which are faded and gray,
Fairy tales — burning stars that a child's eyes unfold.
(2026)

Scrisă pentru Fiction Monday, găzduit de Vinitha Dileep pe blogul ei, Beyond Scribbles. Cuvântul săptămânii: consider.
Traducere în engleză: colaborare fructuoasă între Gemini și mine. 
Primele două imagini: căutate cu Google; a treia, generată cu Chat GPT.

Written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog, Beyond Scribbles. Word prompt of the week: consider.
English translation: a fruitful collaboration between Gemini and me.
The first two images: sourced from Google; the third one, generated with ChatGPT.

luni, 11 mai 2026

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor

După câte geneze se disipa un cuvânt
când cu el desenai în visare pământ?
De pendulul se-oprește ca s-asculte urzeală
de sinteze de gând, oare-i atemporală
țesătura aceasta sau ușor se destramă?

Uneori îmi părea că pui vidul în ramă,
eterice lumi reverberau un ecou
și materia le dispărea-ntr-un stilou.
Doar în aburi onirici vorba capătă sens?
Universul din ea poate crește și dens?

Plăsmuiești cu cuvântul tot ce știi că n-a fost.
Ce a fost, în cuvânt iarăși capătă rost.
Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor.
Oare-avem conștiința finitudinii lor?
(2026)

Imaginea Chat GPT. 
Au mai scris cu această duzină: 
Suzana
Pisi-menajera
Vero

Iată și răspunsul lui Gemini (ușor editat pentru concizie și precizie) la cererea mea pentru următoarele douăsprezece cuvinte: 

„Provocarea acceptată. Iată o nouă listă de 12 cuvinte cu o sonoritate bogată, gata să fie integrate într-o nouă arhitectură literară. Am selectat părți de vorbire variate, menținând un echilibru între concret și abstract: 

vremelnicie, smaragdine, inspira, tacerile, cristalizat, iradiind, sclipit, pribegi, arhaic, sperantelor, aluneca, inexprimabilul.

Aștept să văd cum veți „îmblânzi” aceste cuvinte.”

Dorul

Din când în când fără zăgazuri și fără margine mi-e dorul. 
Sufletul frânt și-odată rece își caută din nou izvorul 
care să-i potolească setea într-un abis obscur și sec
și-n care arde în acid. Un scut metalic îmi petrec
ca o umbrelă peste zâmbet și peste flacăra adâncă.
Tăind speranța în fractali de la nivelul cuantic încă,
pentru-a-mi pătrunde până-n os și ca să-mi umple iar ulciorul,
din când în când învolburat, fără zăgazuri mi-este dorul.
(2026)

Încă o dată duzina de cuvinte, de data aceasta inspirată de Vero.

vineri, 20 martie 2026

Seamănă vis

Alergam pe deasupra cărților cu un zâmbet agățat de-o mirare
că pe-un râu liniștit se făceau ca un pod arcuit dinspre zare.
Și era zarea albastră tăiată de visuri înalte, noi, ascuțite - pe-o parte.
Pe cealaltă dormea pe un codru bătrân care renăscuse din moarte.

Rochia albă, învolburată de vânt zbura ca o aripă peste fire.
Cu umbletul sprinten se scrie pe pagini de clipa de fericire.
Repede vine, mai repede trece, gând în derivă, cuvânt...
Visul se sparge în patru, în opt și seamănă vis pe pământ...
(2026)

Am cerut de la modul AI de la Google să îmi dea douăsprezece cuvinte, părți de vorbire diferite, în forma de bază sau conjugate/ derivate. Am primit ce am cerut, adică: zambet, alergam, albastra, repede, cartilor, scrie, noi, linistit, deasupra, gandind, fericire, opt.

Dacă aveți chef de joacă, m-aș bucura să preluați duzina.

Am scormonit printre poeziile vechi și am găsit  o Ploaie de vară care n-a fost scrisă pentru duzină sau pentru provocarea de luni, dar la care comentariile merită citite mai mult decât poezia de la care au pornit. Dulci amintiri despre atmosfera de cenaclu din grupul care duzinea împreună. Vă invit să citiți sau să recitiți.

Au scris cu cele douăsprezece de cuvinte Vero și Suzana.

miercuri, 25 septembrie 2024

M-am uitat


M-am uitat pe un raft în dulapul din bucătărie.
Sau poate-ntr-o vitrină, într-o farfurie 
Dizolvată puțin în vopseaua azurie
Și încă puțin în cea aurie întinsă printre toate celelalte culori.
Îmi era somn și căscam cu o falcă-n pământ și cu capul în nori.
Norii se topeau și ei în azur, 
Pe frunte-mi țeseau o altă poveste
Care mă învelea jur-împrejur,
O nimfa uitata pe raft, dedesubt ori, poate, peste
Ecouri, halouri prăfuite de vreme,
Strânse cu grijă, adunate-n poeme.
Pierdute.
Uitate.
De mine întâi, apoi de toți și de toate.

Mi-am dorit un zâmbet să răsară din ele,
Am șters praful, din suflet, de pe nopțile mele.
Nu știam dacă aripi, nu știam dacă zbor,
Nu știam dacă soare, nu știam dacă dor.
Dar un zâmbet trecuse printre vorbe și nori.
De uitat, de pierdut, de-arătat uneori...
(2024)

vineri, 20 noiembrie 2020

Conturul inimii


Am desenat c-un deget în țărână
conturul inimii. Pe urmă cu o mână
l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.
În inimă adun necugetare
ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.
Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,
o rădăcină zdravănă și vie
pe care-am ridicat din clipe ziduri
spre-albastrul fără griji și fără riduri.
Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus
un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,
nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.
Eu mă opun și tai ferestre de lumină
în zidurile care cresc din rădăcină.
Și-n razele care străbat prin crăpături
sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare
conturul inimii, un cerc în care
au cotropit pădurile pustiuri.
În luminișuri curg emoții râuri.
Pe maluri stau îmbrățișați de soare
oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea
și codri cât cuprinde depărtarea...
(2020)


luni, 14 septembrie 2020

Cei care văd



E minunat să dărui bucurie, 
și de-i primită cu brațe larg deschise, 
tot bucurie se întoarce, vie, 
topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 
ca mine strigă și alți visători, 
dar strigătul cel mai adesea cade 
pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea
până departe-n zarea cea albastră 
și-n urma lor a fost întotdeauna marea 
de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 
de orbi care se țin de mână. 
Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 
alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 
dar care-i strălucirea ce-l orbește? 
Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 
și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 
mai au puterea să deschidă drum 
și mi se pare că ne paște un prăpăd 
care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 
în cercul nostru cu senin și zbor, 
ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 
de gând și faptă pentru viitor.
(2020)

Colb


Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.
În pumn adun zvon de scânteie,
sămânță plină de idee.
Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior
legat cu patimă și dor
din lutul prins peste picior.
'Năuntru-i o nălucă oarbă...
Tu bei, ea poate să te soarbă
și zările încep să fiarbă...
(2020)

luni, 24 februarie 2020

Contrast

Uitare de-acasă, ieșire în lume,
cărări fără nor ce n-au niciun nume,
o mască pe față purtară cu artă
acum și mereu, schimbare de soartă,
cu zările-nchise în urmă, 'nainte
deschise culoare înguste în minte,
învață cu greu să respire cenușă,
trecutu-i o notă uitată pe ușă...

***

Prin artă se scutură suflet de mască
și zări neumblate-nainte se cască,
uitare de sine, întoarcere-acasă,
ieșire în lume cât timp i se lasă,
cărări fără nor cu furtună în pas,
culoare întinsă pe cer la popas,
învață acumrespire senin
c-o notă de-nalt în sufletul plin.
(2020)


Ieșire în lume la Eddie acasă,
duzina de vorbe țesute în plasă...

marți, 18 februarie 2020

Vis de Făurar

Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.

Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.

Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.

Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.

Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.

În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.

Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)

Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.

joi, 6 februarie 2020

Adevăru-i părere, din iluzii încep adevăr

Penelul pe pânză aprinde culoare spre zare.
Se aruncă un pod ca un fald de mătase de soare
dinspre el către cer după cernerea blândă de apă,
cu dorul hai-hui depărtarea cea vastă s-o-nceapă.

Cu dalta un semn deschide în spațiu hotare.
Lumină și umbră dansează-mpletit cu ardoare.
Ochiul buimac, rătăcit printre formele vii
alintă mirat tăceri niciodată pustii.

Cuvintele cer înalt și cădere în sine,
creând dependență-ntre ele și fulgere pline
de jindul furtunii la lutul ce poate s-o-nvie.
Creionul le prinde - mesaj de grafit pe hârtie.

Arcușul pe suflet alunecă-n note de pur,
fărâmă și mare le spulberă jur-împrejur,
le strânge-napoi în podul cel neted de palmă,
le prinde în plasă în marea-i imensă și calmă.

Penelul și dalta, creionul, arcușul îndură
durerea și dorul, talazuri, furtuni și arsură.
A priori tării, ne sunt slăbiciuni în răspăr.
Adevăru-i părere, iluzii încep adevăr.
(2020)

Duzini de cuvinte, iluzii desprinse din joc,
își caută timpul și-și află în lume un loc.
Creioanele scriu adevăr în furtuni sau sub stele
și el se înscrie așteptând cititori in tabele.

vineri, 24 ianuarie 2020

Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals


A perfect circle made of threads of life
embraces, gathers, then defends and binds, 
its shine - a veil over the sleepy eyes.
By breaking it and pulling from one end 
I make a tear with passages which bend
the distance  to unearth the world anew.
The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,
and we light up the words,
our knees are dull and painfull
from praying to the world;
we call and they don't listen 
or they don't understand ....
The spiral isn't prison,
but their circle stands
so tight, and  hopeless, often,
condemning them to strand.
They weave the threads of life 
in circles that absorb
their strength, the thirst to find
the light without the orb.
Those who know how to hope,
they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,
 how far the mind would go
 when circles into spirals
 would break?  Just looking for ...
(2021)

luni, 30 decembrie 2019

De zece ani împreună

Zece clipe de uimire
sau minute de-amăgire,
zece ore de-alergare,
zece zile de visare,
zece săptămâni de soare,
zece luni de încântare,
zece ani de poezie,
pâlpâire mereu vie
dăruindu-se întreagă
gândurile le dezleagă,
inimile le adună
împreună...
(2019)

Mulțumesc pentru fiecare clipă în care mi-ați fost inspirație și respirație, ticăit de ceas și bătaie de inimă, sămânță de gând și intensă emoție în cei zece ani de vers împărtășit între noi.

joi, 26 decembrie 2019

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)


When the seconds were still patient


On the life's shore, through rivers of sand
I search for shadows of the face I'd have, 
if I've been dealt a better hand.
The clay in my heart, washed by indifference 
and leaked behind through cracks into nothingness,
became time wasted in vain.
Behind the screen, insolent seconds
are lurking, waiting for the flood, 
the overflow of memories with salty taste like the sea water,
to state their astonishment
for I didn't choose the weed from bran
nor the earth from root,
for I didn't know what blue was and what a cloud was 
and I tangled them in a setting
where one can't distinguish flight from longing,
or the longing for flight clings to the root
and the flowers often bear only weeds,
the bran is always the same with the earth,
and on the edge I sharpen my word.
Insolent seconds want the edge of a wing,
but they did not notice that everything is a rush:
them, and the word, and all the sand of the sea,
and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand
I found lost fragments from another face
who was smiling at me or maybe I'm smiling now,
when the wave brings a perfume to my shores
from the time when the seconds were still patient ...
I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.
(2021)

miercuri, 6 noiembrie 2019

Cheia

Când mă funie prea strâns trecutul
și prin tot sfârșitul și-nceputul
de cărare, de aripă și de suflet
nu mă foarfecă albastru și nici sunet,
ștrangulată de cenușa nopții mele
fără lună, Căi Lactee și cu iele
năboind prin stații de metrou,
mă răscol ca să respir din nou.
Îmi sfâșii cu funia odată
diminețile cu inimă curată,
smulg din mine oameni care dor,
nu pășesc pe ei, îi fac decor
cotropit de umbră, de uitare.
Dacă mi se prind la cheutoare
cum se prinde scaiul de nădrag,
îi mai duc cu mine înc-un prag.
Mă împiedic, cad sau, poate, nu,
dar descopăr în cădere un atu:
când privești de-aproape în cenușă
mai găsești vreo cheie pentr-o ușă
către mâine, către mâinile întinse
fără lațul care ieri mă amăgise.
Cheia o pierdusem altădată,
tot eu, rătăcită sau furată.
(2019)

Un gând pentru Daniela.

Fluturi

Stau ascunsă sub o frunză de mărar.
De mă cauți, mi se pare că te fluturi în zadar.
Mă privești și tot ce vezi e o oglindă.
Eu mă flutur de sub frunză, aburindă.

În oglindă se aprinde-un fulger. O secundă
adevărul se făcuse val din undă.
De sub frunza de mărar mijea speranța
că-mi recunoscuseși sufletul și fața.

Și mă prinzi în pumni ca pe-o idee
care se agață de lumină prin curmeie.
Nu te las s-adormi și mă arunci
în hățiș de judecăți și de porunci.

Stau ascunsă sub o frunză de mărar.
Poate că nu flutur în zadar
fluturii care se scurg din gând
când îți par oglindă... cugetând.
(2019)

miercuri, 30 octombrie 2019

Vioara fermecată

Când ai găsit arcușul prins mai demult în palmă
și când mișcarea lui, când iute și când calmă,
era o prelungire de suflet și de gând,
când sunet revărsa din codrii fremătând
într-o cutie strâmtă de codru cu ecou
ce răzbătea prin inimi, le-alcătuia din nou,
când degete curgeau pe strune sau pe corzi
întinse de emoții pe care le înnozi
și-apoi le descâlcești ca să stârnești lumină
din care se desprind aripi din rădăcină
să caute o zare pe care n-o știau,
când măști tăiate-n piatră pe rând se sfărâmau,
se rotunjise clipa în drum spre veșnicie,
atât de efemeră și plină de magie...
(2019)

Din farmecul viorii se nasc arar cuvinte.
Le adunăm la Eddie ca să le ținem minte.