Rămâi...

Fată, rămâi pe-aici, pe-aproape...

Mă mistuie  așa o sete,

iar tu porți lacrimi prinse-n pleoape

cu gust de vis și de regrete.

Mai am puțin și am să umplu

acel ulcior știrbit și vechi,

cu trupul zvelt și-atât de suplu,

și toarte mici, niște urechi.

Am să le beau cu cumpătare,

Chiar dacă ele curg prea iute.

Mă pizmuiește cine n-are

să bea de sete lacrimi mute.

Că sufletul li-i viscolit

de iernile fără pricină.

Fată, tu nu i-ai încălzit

cu lemn de soc, fără vreo vină.

Ai pus în sobă lemn de brad

care trosni ca o pădure.

Cenușa-i lest, iar ei tot cad

și tot încearcă să te fure.

Un huhurez aripa-și bate,

o fâlfâire de cenușă...

Fată, râmâi cât se mai poate,

că nu încui nicicând vreo ușă.

Stay...

Girl, stay around, stay somewhere near...

A burning thirst consumes me so,

While on your eyelids, like a tear,

Lies taste of dreams and regrets' woe.

A little more, and I shall fill

That ancient pitcher, chipped and small,

Its slender body, graceful still,

With tiny handles, ears and all.

I'll drink them with a measured grace,

Though they are flowing far too fast.

They envy me who have no place

To drink mute tears of thirst at last.

For all their souls are blizzard-blown

By winters coming with no cause.

Girl, you have left them cold, alone,

No elderwood to warm their flaws.

You threw fir branches in the stove

That crackled like a forest fire.

The ash is weight, they fall from love,

To steal you now is their desire.

An owl is beating wings around,

A flutter made of ash and dust...

Girl, stay as long as you are bound,

I lock no door, nor ever must.

(2026)

Rămâi și intră de citește

ce a adus duzina-n dar

și un cuvânt ce singur crește

în curgere povești cu har.

Stay here, step in and come to know

What gifts the Dozen chose to send,

And one lone word, a growing flow,

That weaves more stories till the end.

Limpede

Tu tresăriși când daltele ciopliră 

a unsprezecea oră pe frunte-ți în chenar. 

Cântai cu raza stelei pe-o străvezie liră, 

vânat și vânător, în limpede hotar.

Cântai fără zăbavă. De nicăieri himere,

cu scâncet scrijelind tăcerea ruginiu,

s-au prins în horă și-au trecut prin ere...

Căci fiecărui cânt sorbindu-i din putere,

se tânguie și-acum, umplând acest pustiu.

Lucid

You trembled when the chisels carved  with fire

The late eleventh hour on your brow.

You played with starlight on a lucent lyre,

Both prey and hunter, in a lucid vow.

You sang without a pause. Chimeras from nowhere,

With whimpers scratching rusty silence in their haste,

Joined in a dance and passed through eras. There,

For draining every song of strength and prayer

They still lament, within this barren waste.

(2026)

Duzina de cuvinte s-a-nscris la Fiction Monday

sau poate că, lucid, jocul din urmă vrea 

un loc al lui în ramă. Se-alătură ghirlandei

de vorbe și îl prindem în titlu, ca să stea.

Traducerea-i făcută de Gemini cu mine. 

Chat GPT ne mustră pe unde am greșit.

Imagini generează cum știe el mai bine.

La Beyond Scribbles și-n tabel: Spor la citit!

The dozen words have signed for Fiction Monday,

Or maybe, lucid, this late game now seeks

Its place within the frame. To join the words' bright garland,

We lock it in the title, where it stays and speaks.

The translation's done by Gemini and me.

Chat GPT reproves wherever we went wrong.

Then generates the image, the best that it can be.

To Beyond Scribbles, and the chart: Enjoy the reading, throng!

Mulțumesc cui seamănă

Poate aș vrea să dorm acum
sau să mă sui în Carul Mare
și să pornesc haihui la drum
pe-a cerului cărare.

Calea Lactee-i sub un nor
și nu-i găsesc stelele-n vânt,
și-atunci mai torc dintr-un fuior
de dor și de cuvânt.

Și toate-acestea fiindcă mâine
e luni și, cum fac totdeauna,
îmi iau în traistă unt și pâine
și vizitez și Luna.

Pe-ntinse drumuri fără colb
se mai plimbau, tot în șarete,
alți călători cătând un ciob
de gânduri înțelepte.

Unul din ei purta pe spate
o mantie cu diamante
pe care le făcea răsad:
cuvinte care cad.

Am ridicat un ciob de jos.
Mă provoca să-l scriu frumos
sau cum oi vrea eu pe hârtie.
Și-am scris o poezie.

Și-i mulțumesc cui seamănă
cuvinte care leagănă
pe-o frunză-n colțul meu de cer
o stea și un mister.

Thanks To The One Who Sows

Perhaps I’d like to sleep right now,
Or climb into the Great Big Dipper,
And wander off I know not how
Along the sky’s long river.

The Milky Way hides in a shroud,
Its stars are lost, the wild winds blew,
So from a spindle of a cloud
I spin a word or two.

And all of this because my Monday
Is coming. It's my common rule,
To pack some bread and butter, straightway
To visit Moon, my jewel.

On endless, dustless roads, so bright,
In horse-drawn chaises they would ride,
Came travelers seeking shards of light
With wisdom as their guide.

And one of them wore on her back
A diamond cloak. Along her track
She planted them, a gentle sound:
Words falling to the ground.

I picked one up from down below.
It challenged me to make it glow
Or write on paper, wild and free.
I wrote this song for thee.

And I thank her who sows with grace
Soft words that rock in their embrace,
Upon a leaf, where my skies gleam,
A star and a soft dream.
(2026)

Scrisă pentru Fiction Monday, găzduit de Vinitha Dileep (link-ul în poezie). Cuvântul prompt al acestei săptămâni este: provoke.
Traducere de Gemini, tras de mânecă de mine.
Imagini generate de Chat GPT.

Written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep (link in the poem).This week's prompt word is: provoke.
Translated by Gemini, with a little tug from me.
Images generated by ChatGPT

O realitate și câteva iluzii cu o duzină de cuvinte și o ramă

Realitate

Când, după ploaie,

în aburul pădurii,

te duci la apă.

Iluzii optice

Ți se pare că

o stâncă mușcă marea.

De fapt e invers.

***

Trece-un elefant.

Un munte suit pe nori

în spatele lui.

***

Mii de pescăruși

ies din negura mării.

Zboară niciunde.

***

Ce monstru marin

și-a deschis fălci de smarald

să ne înghită?

Duzina de cuvinte a fost aleasă de data acesta de Meta AI: cioplira, stelei, vanat, tanguie, fiecarui, ruginiu, unsprezecea, scrijelind, himere, tresarisi, zabava, nicaieri. Și vine cu mesaj:

„Zi-le de la mine: duzina a ales-o Meta AI. Steaua și-o aduce fiecare de-acasă. 

Atunci duminică tu dai drumul la a unsprezecea oră în lume, eu stau în backstage și-mi asum vina pentru fiecarui și tresarisi, iar cititorii vin fiecare cu steaua lui să scrijeleasca sensuri noi în rama ta. Asta e cel mai cinstit contract între poet, AI și cititor pe care l-am văzut. Tu cioplesti, eu dau cuiele, ei aprind stelele.”

A unsprezecea oră

Se tânguie a unsprezecea oră

fiindcă scrijelind,

lumina stelei ciopli rama timpului,

și ruginiu curse sângele fiecărui moment

care tresări și se stinse

într-un ultim spasm

ca un vânat urmărit fără zăbavă

de himere

de nicăieri și de oriunde. 

Așa că spor la aprins steluțe!

Ca să intrați în rama cu pricina, apăsați AICI

Rama:

Imaginile de la haiku-uri sunt preluate de la 121 Clicks, iar cea de la „A unsprezecea oră” e generată de Chat GPT

Muza

Salcia tunsă despre care-am scris și eu, și Vero poezii de vis s-a plâns în gura mare că-i de-acum banală fiindcă nu mai are țăcălia goală.

Salcia tunsă despre care-am scris

și eu, și Vero  poezii de vis

s-a plâns în gura mare că-i de-acum banală

fiindcă nu mai are țăcălia goală.

Și i-am răspuns, nu doar drept consolare,

ci ca să știe că e cea mai tare

și ultima din șirul lung de muze

care prin versuri ne sunt călăuze.

„Nu ești banală, doar că ții sub plete

strigătul mut - ascuns. Să n-ai regrete!

Acum ești și cochetă, și originală,

plină de tâlc și înăuntru goală.

Ai, poate, dublă personalitate,

dar revenirea post-calamitate

a fost deplină și spectaculoasă

și coafura ți-e o coamă deasă.

Când bate vântul crengile din cale,

ducându-le pe aripile sale,

vedem secretul tău și-aveai dreptate:

stăm toți (și tu) cu gurile căscate.”

(2026)

 Am preluat fotografiile salciei de la Vero.

Parodii literare

Un parc de vară verzuliu Un parc de vară verzuliu... Doi moși în fund s-au așezat pe bancă, Trudesc neistovit din fleancă Și fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu

Un parc de vară verzuliu...

Doi moși în fund s-au așezat pe bancă,

Trudesc neistovit din fleancă

Și fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu...

Prin fața lor trecea o tânără cochetă,

Iar ei priveau cu jind de pe banchetă

Căci fiecare parcă-i viu.

Un parc de vară verzuliu...

Surâd cam știrb, demult nu mai au plete

— Apostoli în veșminte desuete —

Eh, fiecare parcă-i viu...

Parodie după „Amurg violet” de George Bacovia

Bătaia

Nimeni n-a rămas în stradă

Că golanii vin grămadă.

Zboară babe deocheate

După porțile-ncuiate,

Dar mai stau puțin să vadă

Cin' pe cine bate.

A ieșit de la răscruce

Un flăcău care aduce

O trompetă-n mână... Sună

Din trompeta cea nebună.

Babele-și fac toate cruce

Când văd câți se-adună.

Unul are o năframă

Albă-n par, dar ține-o lamă

Pe furiș în mâna stângă

Pentru că nu vrea să plângă

Mama lui... Așa o dramă!

Lumea e nătângă.

Stau acum toți față-n față,

Se împung, se-mping, se-agață...

Dar se sparge gloata-n două

Că a început să plouă

Și-a venit puhoi, cu gheață.

Mâine e-o zi nouă... 

Altfel de furtună

Lumea toată e în stradă,

Agitați și strânși grămadă.

Strigă despre răutate,

Legi, corupție, păcate;

Şi guvernul stă să cadă:

Bate vântul, bate...

A ieşit iar la răscruce

Câte unul ce seduce

Cu glas dulce și minciună,

Și  dezlănțuie furtună

De își face lumea cruce:

Fulgeră şi tună.

Dar a liniștii năframă

Se sfâşie... Bag de seamă

Că are puteri crescute,

Pe ai săi să îi ajute

Când la zaiafet îi cheamă,

Să se-mbuibe iute!

Pus să dea cinstit pe față

Adevărul prins în ceață,

Rupe societatea-n două,

Închide cărarea nouă,

De ciolan cu sârg s-agaţă.

Plouă, vai, ce plouă!

(2026)

Parodii după „Furtuna” de George Topîrceanu

Pentru că Vero scrie parodii provocată de Renata

Râzând

În amurg curg culori visceral din tăceri. Orizont de opal ancestral, până ieri, îl știam tăinuit de un văl de argint. Orișicine, prin văi descâlcind labirint,

În amurg curg culori visceral din tăceri.

Orizont de opal ancestral, până ieri,

îl știam tăinuit de un văl de argint.

Orișicine, prin văi descâlcind labirint,

ridica doar un colț și mirarea-i sporea

când agale culoare din cer se topea

către ochi efemeri dăruindu-i un vis.

Orișicine visa, transmuta spre-un abis

ce furase pândind pe sub vălul uitat

ca să-și crească un munte înalt, colorat.

Caligraf ieri și azi, și-nainte mereu,

pe opt munți a pictat din cuvinte un zeu

care poartă pe față un văl de argint

și-ncâlcește râzând iar al său labirint.

(2026)

Poezie scrisă cu duzina de cuvinte propusă de Gemini. 

Imaginile au fost generate de Chat GPT.

Vă invit să citiți și celelalte scrieri adunate în tabel și să vă alăturați nouă, dacă vă vizitează inspirația.

Când inorogii...

Infinitul e-o scară fără sfârșit care urcă-n albastru mai sus de lumină printre stele și gânduri care sunt și-or să vină, cu un capăt în noapte și în visuri proptit.

Infinitul e-o scară fără sfârșit

care urcă-n albastru mai sus de lumină

printre stele și gânduri care sunt și-or să vină,

cu un capăt în noapte și în visuri proptit.

Înțeleg, dar rămâne mereu un mister,

căci îmi scapă ceva într-o geană de zare

unde cad inorogi despletiți în uitare,

unde praful de stele se revarsă din cer.

Când încerc să ajung cu mirările vii

pe acele tărâmuri fără timp, fără moarte,

răsfoiesc în tăcere pagini galbene-n carte,

basme — stele aprinse-n priviri de copii.

When Unicorns...

The infinite's a stair that has no end,

Climbing up to the blue, past the light's final gleam,

Midst the stars and the thoughts now or ever I deem —

Propped in dreams, in the night where the long shadows blend.

I consider it all, yet a mystery stays,

Forgotten where skies and earth shall expire,

Where unicorns fade into sunset's red fire,

Where stardust from heavens in sheer wonder rains.

I try to arrive so astonished and bold

At those kingdoms that know neither time nor decay,

Turning pages in silence, which are faded and gray,

Fairy tales — burning stars that a child's eyes unfold.

(2026)

Scrisă pentru Fiction Monday, găzduit de Vinitha Dileep pe blogul ei, Beyond Scribbles. Cuvântul săptămânii: consider.

Traducere în engleză: colaborare fructuoasă între Gemini și mine. 

Primele două imagini: căutate cu Google; a treia, generată cu Chat GPT.

Written for Fiction Monday, hosted by Vinitha Dileep on her blog, Beyond Scribbles. Word prompt of the week: consider.

English translation: a fruitful collaboration between Gemini and me.

The first two images: sourced from Google; the third one, generated with ChatGPT.

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor

După câte geneze se disipa un cuvânt

când cu el desenai în visare pământ?

De pendulul se-oprește ca s-asculte urzeală

de sinteze de gând, oare-i atemporală

țesătura aceasta sau ușor se destramă?

Uneori îmi părea că pui vidul în ramă,

că eterice lumi reverberau un ecou

și materia le dispărea-ntr-un stilou.

Doar în aburi onirici vorba capătă sens?

Universul din ea poate crește și dens?

Plăsmuiești cu cuvântul tot ce știi că n-a fost.

Ce a fost, în cuvânt iarăși capătă rost.

Din cuvinte lumi nasc și cu ele lumi mor.

Oare-avem conștiința finitudinii lor?

(2026)

Imaginea Chat GPT. 

Au mai scris cu această duzină: 

Suzana

Pisi-menajera

Vero

Iată și răspunsul lui Gemini (ușor editat pentru concizie și precizie) la cererea mea pentru următoarele douăsprezece cuvinte: 

„Provocarea acceptată. Iată o nouă listă de 12 cuvinte cu o sonoritate bogată, gata să fie integrate într-o nouă arhitectură literară. Am selectat părți de vorbire variate, menținând un echilibru între concret și abstract: 

vremelnicie, smaragdine, inspira, tacerile, cristalizat, iradiind, sclipit, pribegi, arhaic, sperantelor, aluneca, inexprimabilul.

Aștept să văd cum veți „îmblânzi” aceste cuvinte.”

Dorul

Din când în când fără zăgazuri și fără margine mi-e dorul. 

Sufletul frânt și-odată rece își caută din nou izvorul 

care să-i potolească setea într-un abis obscur și sec

și-n care arde în acid. Un scut metalic îmi petrec

ca o umbrelă peste zâmbet și peste flacăra adâncă.

Tăind speranța în fractali de la nivelul cuantic încă,

pentru-a-mi pătrunde până-n os și ca să-mi umple iar ulciorul,

din când în când învolburat, fără zăgazuri mi-este dorul.

(2026)

Încă o dată duzina de cuvinte, de data aceasta inspirată de Vero.

Seamănă vis

Alergam pe deasupra cărților cu un zâmbet agățat de-o mirare

că pe-un râu liniștit se făceau ca un pod arcuit dinspre zare.

Și era zarea albastră tăiată de visuri înalte, noi, ascuțite - pe-o parte.

Pe cealaltă dormea pe un codru bătrân care renăscuse din moarte.

Rochia albă, învolburată de vânt zbura ca o aripă peste fire.

Cu umbletul sprinten se scrie pe pagini de clipa de fericire.

Repede vine, mai repede trece, gând în derivă, cuvânt...

Visul se sparge în patru, în opt și seamănă vis pe pământ...

(2026)

Am cerut de la modul AI de la Google să îmi dea douăsprezece cuvinte, părți de vorbire diferite, în forma de bază sau conjugate/ derivate. Am primit ce am cerut, adică: zambet, alergam, albastra, repede, cartilor, scrie, noi, linistit, deasupra, gandind, fericire, opt.

Dacă aveți chef de joacă, m-aș bucura să preluați duzina.

Am scormonit printre poeziile vechi și am găsit  o Ploaie de vară care n-a fost scrisă pentru duzină sau pentru provocarea de luni, dar la care comentariile merită citite mai mult decât poezia de la care au pornit. Dulci amintiri despre atmosfera de cenaclu din grupul care duzinea împreună. Vă invit să citiți sau să recitiți.

Au scris cu cele douăsprezece de cuvinte Vero și Suzana.

M-am uitat

M-am uitat pe un raft în dulapul din bucătărie.

Sau poate-ntr-o vitrină, într-o farfurie 

Dizolvată puțin în vopseaua azurie

Și încă puțin în cea aurie întinsă printre toate celelalte culori.

Îmi era somn și căscam cu o falcă-n pământ și cu capul în nori.

Norii se topeau și ei în azur, 

Pe frunte-mi țeseau o altă poveste

Care mă învelea jur-împrejur,

O nimfa uitata pe raft, dedesubt ori, poate, peste

Ecouri, halouri prăfuite de vreme,

Strânse cu grijă, adunate-n poeme.

Pierdute.

Uitate.

De mine întâi, apoi de toți și de toate.

Mi-am dorit un zâmbet să răsară din ele,

Am șters praful, din suflet, de pe nopțile mele.

Nu știam dacă aripi, nu știam dacă zbor,

Nu știam dacă soare, nu știam dacă dor.

Dar un zâmbet trecuse printre vorbe și nori.

De uitat, de pierdut, de-arătat uneori...

(2024)

Conturul inimii

Am desenat c-un deget în țărână

conturul inimii. Pe urmă cu o mână

l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.

În inimă adun necugetare

ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.

Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,

o rădăcină zdravănă și vie

pe care-am ridicat din clipe ziduri

spre-albastrul fără griji și fără riduri.

Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus

un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,

nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.

Eu mă opun și tai ferestre de lumină

în zidurile care cresc din rădăcină.

Și-n razele care străbat prin crăpături

sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare

conturul inimii, un cerc în care

au cotropit pădurile pustiuri.

În luminișuri curg emoții râuri.

Pe maluri stau îmbrățișați de soare

oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea

și codri cât cuprinde depărtarea...

(2020)

Cei care văd

E minunat să dărui bucurie, 

și de-i primită cu brațe larg deschise, 

tot bucurie se întoarce, vie, 

topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 

ca mine strigă și alți visători, 

dar strigătul cel mai adesea cade 

pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea

până departe-n zarea cea albastră 

și-n urma lor a fost întotdeauna marea 

de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 

de orbi care se țin de mână. 

Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 

alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 

dar care-i strălucirea ce-l orbește? 

Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 

și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 

mai au puterea să deschidă drum 

și mi se pare că ne paște un prăpăd 

care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 

în cercul nostru cu senin și zbor, 

ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 

de gând și faptă pentru viitor.

(2020)

Colb

Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.

În pumn adun zvon de scânteie,

sămânță plină de idee.

Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior

legat cu patimă și dor

din lutul prins peste picior.

'Năuntru-i o nălucă oarbă...

Tu bei, ea poate să te soarbă

și zările încep să fiarbă...

(2020)

Contrast

Uitare de-acasă, ieșire în lume,
cărări fără nor ce n-au niciun nume,
o mască pe față purtară cu artă
acum și mereu, schimbare de soartă,
cu zările-nchise în urmă, 'nainte
deschise culoare înguste în minte,
învață cu greu să respire cenușă,
trecutu-i o notă uitată pe ușă...

***

Prin artă se scutură suflet de mască
și zări neumblate-nainte se cască,
uitare de sine, întoarcere-acasă,
ieșire în lume cât timp i se lasă,
cărări fără nor cu furtună în pas,
culoare întinsă pe cer la popas,
învață acum să respire senin
c-o notă de-nalt în sufletul plin.
(2020)


Ieșire în lume la Eddie acasă,
duzina de vorbe țesute în plasă...

Vis de Făurar

Un castel de cleștar ca o lance străpunge,
înălțat pe o stâncă, până-n mijloc de cer
și dansează lumina ce se-adună și curge
limpezimi ca de apă în vâltori de mister.

Cu pasiune nespusă o cuprinde cleștarul
și apoi o despică în scântei ca de foc,
iar în turn orologiul și-a pierdut minutarul.
Bate-un ceas nesfârșit, ține timpul în loc.

Vântul fluieră molcom prin coloane de gheață
întrupate-ntr-o orgă de-un dibaci Făurar
melodie cu dor de lumină și viață,
însoțindu-l în dansul cel voios și sprințar.

Împrejur îi cresc aripi de omăt în cădere
și-l învăluie tandru în mătase de nor,
destrămată subit de-o firavă-adiere,
sfâșiind și lumina în frântură de zbor.

Iar căderea în gol până-n fundul genunii
unde n-a străbătut vreo privire în veac
e-un secret de temut și pe care nebunii
fulgi de nea îl păzesc și cu grijă îl tac.

În trecut s-au șoptit ușuratic cuvinte
în vârtejuri de zvon cu traseul precis,
dar nu-i nimeni să-și poată aduce aminte...
Din omătul de-atunci a rămas doar un vis.

Nu știu fulgii cei tineri că-n zadar li-i tăcerea,
nici c-au fost doar zvâcniri într-un glob de cleștar
scos din scrin, șters de praf și de toată durerea
unui vis ne-mplinit de beteag Făurar.
(2020)

Alte duzini de cuvinte și alte visări
transpuse în scrieri de făurari de castele
clădite din gânduri cu țintă spre-ntinsele zări
citiți căutând la Eddie în două tabele.

Adevăru-i părere, din iluzii încep adevăr

Penelul pe pânză aprinde culoare spre zare.
Se aruncă un pod ca un fald de mătase de soare
dinspre el către cer după cernerea blândă de apă,
cu dorul hai-hui depărtarea cea vastă s-o-nceapă.

Cu dalta un semn deschide în spațiu hotare.
Lumină și umbră dansează-mpletit cu ardoare.
Ochiul buimac, rătăcit printre formele vii
alintă mirat tăceri niciodată pustii.

Cuvintele cer înalt și cădere în sine,
creând dependență-ntre ele și fulgere pline
de jindul furtunii la lutul ce poate s-o-nvie.
Creionul le prinde - mesaj de grafit pe hârtie.

Arcușul pe suflet alunecă-n note de pur,
fărâmă și mare le spulberă jur-împrejur,
le strânge-napoi în podul cel neted de palmă,
le prinde în plasă în marea-i imensă și calmă.

Penelul și dalta, creionul, arcușul îndură
durerea și dorul, talazuri, furtuni și arsură.
A priori tării, ne sunt slăbiciuni în răspăr.
Adevăru-i părere, iluzii încep adevăr.
(2020)

Duzini de cuvinte, iluzii desprinse din joc,
își caută timpul și-și află în lume un loc.
Creioanele scriu adevăr în furtuni sau sub stele
și el se înscrie așteptând cititori in tabele.

Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals

A perfect circle made of threads of life

embraces, gathers, then defends and binds, 

its shine - a veil over the sleepy eyes.

By breaking it and pulling from one end 

I make a tear with passages which bend

the distance  to unearth the world anew.

The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,

and we light up the words,

our knees are dull and painfull

from praying to the world;

we call and they don't listen 

or they don't understand ....

The spiral isn't prison,

but their circle stands

so tight, and  hopeless, often,

condemning them to strand.

They weave the threads of life 

in circles that absorb

their strength, the thirst to find

the light without the orb.

Those who know how to hope,

they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,

 how far the mind would go

 when circles into spirals

 would break?  Just looking for ...

(2021)

De zece ani împreună

Zece clipe de uimire
sau minute de-amăgire,
zece ore de-alergare,
zece zile de visare,
zece săptămâni de soare,
zece luni de încântare,
zece ani de poezie,
pâlpâire mereu vie
dăruindu-se întreagă
gândurile le dezleagă,
inimile le adună
împreună...
(2019)

Mulțumesc pentru fiecare clipă în care mi-ați fost inspirație și respirație, ticăit de ceas și bătaie de inimă, sămânță de gând și intensă emoție în cei zece ani de vers împărtășit între noi.