luni, 30 septembrie 2019

Necugetare

Cineva cântă o melodie în mine,
cineva are acces la un gând,
cineva trece prin vise și vine,
un tunel străbătând.

Cineva scrie pe pagini curate
și le pune metodic în plic.
Le trimite prin poștă pe toate
și primește nimic.

E un teatru întreg, mi se pare.
Personaje apar și dispar în decor.
Le adun și le leg pentru-a lor temperare
în interior.

Sunt o sumă din ieri și din mâine
și din cei ce m-au scris pe curat.
Mușc din viață ca din codrul de pâine,
tot necugetat...
(2019)

Ne jucăm cu duzini de cuvinte
și ni-i poftă de joc.
Ne adună spre-aducere-aminte
Eddie, la un loc.

Cotropire (Dialog cu toamna)

Te-ai strecurat tiptil cu câte-o vâlvătaie prin livezi
și poleieli în codri, în arborii odată verzi.
Te-ai furișat ușor cu un fior ce tremură-n frunziș
și mână aripi către sud, să taie zarea curmeziș.
Te-ai răsfirat prin iarbă și trandafirii spun că nu le pasă
și-n răzvrătire floarea lor se-aprinde încă mai frumoasă
de parcă ar fura din focul tău nebun scânteie
și ar schimba-o pe furiș din destrămare în idee,
iar în grădină, lângă ei, ca să le facă-n ciudă,
tot curcubeul se dizolvă ca o vopsea zăludă
în tufănele-mbrățișate să nu le fie frig.
Și te-ai întins pe văi că știi că eu te strig,
te chem cu ploile domoale și cu miros de humă,
cu foi vremelnic călătoare pe-aripa vântului spre brumă,
cu înserările devreme când se topesc pe zare
pădurile muiate-n foc și parcă iau culoare
din asfințitul sângeriu prin care mai străpung
fâșii de catifea lumină ca un ecou prelung
al dorului lăsat în mine de toamne de-altădată.
Te-ai strecurat tiptil și m-ai umplut cu toată
tandrețea vântului prin plete și-a ploilor pe față,
cu roua inimii-n poeme, cea care nu se-nvață,
cu-aripi ce-mi taie brazdă-n suflet când cerul îl măsoară,
cu vâlvătăi fără măsură când în adânc coboară.
M-ai cotropit furiș cu șoapte și m-ai cuprins de tot,
și iar mă tem că fără tine îmbrățișări nu se socot,
că mor iubiri fără tandrețe și sărutări nu se întâmplă,
mă tem că mi te-ai prins de suflet și mi te-ai infiltrat sub tâmplă
și c-ai să pleci și-ai să mă furi pe mine din ce sunt
și-am să rămân pe-aici pustie de flăcări, patimi și cuvânt...
Dar focul tău care mă umple îmi spune c-are să-mi rămână
și m-o purta prin anotimpuri ținându-mă mereu de mână
și încălzindu-mi ierni în suflet, și răspândind scântei în gând,
ca toamna mea să țin-o vreme și să mă treacă fremătând.
(2019)

Eddie găzduiește celelalte dialoguri cu toamna închipuite de jucăușii noștri.


Conquering


You stealthily sneaked in through orchards with sparks and flames here and there,
you sprinkled trees once green in meadows with golden strokes so they would flare.
You slowly creeped in through the branches, a shiver of the trembling leaves,
to drive the wings away to south, over the horizon which grieves.
Spread in the silken grass you quivered, but roses didn't seem to care
and their more enchanting blossoms, defiantly scented the air
and stealing from your crazy fire a spark they took away your madness
and changed in burning bright idea the sad decay silent and mindless,
while beside them, in the garden, to make them blush in shame and faint,
the rainbow fell and all its colours dissolved like an unruly paint,
tinted the chrysanths' large, dark bushes, their stems embraced to keep the warmth.
Unfolded like a rug in valleys, you know I called for you thenceforth,
I called you with smooth drops of rain and with the smell of the wet earth,
with leaves which travel for a while on wings of wind toward their death,
with early evenings when the woods melt on the horizon in flames,
soaked in the scarlet of the sky when to that colour their soul aims.
The fire spread over the sky mirrored by the decaying scape,
the bloody dusk is pierced by strips of light like velvet in a drape,
a distant echo of the longing ingrained in me by other fall.
You sneaked in and you filled me gently with a deep yearning meant for all
the tenderness of wind through tresses, on my soft skin - the moist of rain,
the dew of heart gathered in poems... for learning it might be in vain,
You gave me wings drawing a furrow deep in my soul to match the sky,
and you alighted flames in there unleashing passions to live by.
With stealth you flooded me with whispers and overtook my everything,
and I'm afraid again: without you hugs will not count more than a fling,
love will grow faint without devotion and kisses will not happen ever;
I fear my temple and my soul will be your nest from now forever
and you will leave and you will steal all that I am and all my worlds
and I'll remain hollow, deserted of flames, of passion, with no words...
But filling me your fire tells me that it will stay with me a while
and it will carry me through seasons, holding my hand for any trial
and warming winters in my soul, and spreading sparks across my mind,
for all my autumns to hold on and be my rustling nest in kind.
(2020)

luni, 23 septembrie 2019

Întrebări existențiale

Alergăm după himere
într-o lume fără sori,
căci din a avea și-a cere
am închipuit valori.
Am uitat de bucurie,
cea măruntă și sublimă,
căci visăm la avuție,
nu la cânt, penel sau rimă.
Nu ne mișcă neputința
păsării fără pădure,
nu ne mână stăruința
în zidire, ci-n secure.
Dacă ridicăm castele
de știință ori de piatră
pângărim cu ele stele,
ruinăm ce ne-a fost vatră.
Oare cât ne mai îndură
țărna, marea și văzduhul?
Noi, venin pentru natură,
nu vedem că ne dăm duhul..
Ne-om înțelepți 'nainte
de-a distruge tot ce-i viu
sau cea de pe urmă minte
ne-o izbi mult prea târziu?
(2019)

Comentariu la articolul Laurei

duminică, 22 septembrie 2019

Nu te părăsi!

Tot alergând prin viață,
cotrobăind prin lume,
ca negustor în piață,
cea mare, fără nume,
în căutare-alertă
de lucruri ce îți par
de trebuință certă
și nu ți-s în zadar,
ba chiar îți e validă
și bine-argumentată
poftirea cea avidă
de piața reputată,
dorind să fii asemeni
vecinului cel vrednic,
chiar dacă tot ce semeni
s-a dovedit vremelnic,
te pomenești deodată
cu supraîncărcare
de sarcină purtată
fără vreo partajare.

Ai cere altă lege
pentru negoț cu timpul
ca să îți poți alege
balastul și-anotimpul,
ai vrea o permutare
de vârstă spre devreme,
când îți erau mirare
și zâmbete poeme
iscate dintr-o floare
sau jocuri de lumină
în iarba visătoare
cu sens în rădăcină.

Ce tristă adaptare
te-a îndemnat să uiți
de razele de soare
de cântece, de punți
între un ochi de geam
și ochii ce priveau
spre codrul tău de basm
în care înfloreau
atâtea întrebări
cu-aromă de vecie
și-ți răspundeau visări
ce așteptau să fie?

Azi te-ai redefini,
chiar dacă e târziu,
'nainte de-a orbi,
cât încă îți e viu
din codrul des un ram,
cât încă-ți înfloresc
uimirile pe geam
și nu te părăsesc
poeme din lumină
și vis iscat din iarbă
cu sens în rădăcină
și dorul să îl soarbă.

Tot alergând prin viață
pierzându-te aproape
vândut pe-un ban la piață,
când îndărăt de pleoape
te-ai regăsit în tine
tu nu te părăsi,
căci sunt și-așa puține
cărările-argintii
pe care timpul trece
încet cât tu îți ești.
Negoțul se petrece
atâta cât clipești
și nu-i cinstit vreodată,
și fură pe sub mână,
dă rid în chip de plată.
Pe chip surâs rămână...
(2019)

Un joc de cuvinte
e-o simplă scânteie
ce-aprinde în minte
oricui o idee.
Eddie păstrează iască și-amnar
și pentru idei tabel inventar.


marți, 3 septembrie 2019

Ducă-s-ar pe pustie! (2)

Stătea-ntre valuri și visa
cum zarea lumii se lărgea,
cum din pământul roditor
creștea spre cer biruitor
copacul vieții cel întins
cu rădăcini în stâncă prins,
cu ramuri ce urcau mereu
și se-ncâlceau în curcubeu,
se înălțau gând după gând
în vântul vremii fremătând
din frunze ce foșneau cuvinte
și-apoi pluteau din minte-n minte.
Visa apoi pe vârf de ram
că se-aprindeau pe-al nopții geam
făclii ce-și întețeau scânteia
în ele când sufla ideea
și se iscau mirat din ele
pe ici, pe colo niște stele.
Apoi din stele nășteau sori
care împrăștiau culori
pe zarea lumii tot mai largă,
mai luminată, mai întreagă...

Stătea-ntre valuri și visa...
Iar când pe-acolo ajungea
vreun trecător din întâmplare
și-l întreba de-a lui visare
el răspundea căzut pe gânduri
doar ce se pierde printre rânduri.
Drumețul își scuipa în sân
boscorodindu-l pe bătrân:
"Nebun cu fluturi la cutie!
Ducă-s-ar astăzi pe pustie!"
El răspundea șoptit în barbă:
"Te du și tu și-ți vezi de treabă,
că în zadar suflă ideea,
tu ți-ai pierdut demult scânteia..."
Și se-nchidea 'napoi de pleoape
pân-o veni pe cele ape
vreun alt drumeț cu sori în minte
care să-i soarbă din cuvinte,
care să-i ducă mai departe
visarea lui și după moarte.
(2019)

Arde

Arde, arde pân' la zgură
lacrimi seacă și pe gură
strigăt mut se zvârcolește
Arde-n miez și veștejește.
Scuipă fum, scuipă scântei
și se prinde cu cârcei,
și se-ntinde și pătrunde
peste tot și în niciunde,
și își face loc și drum
din cenușă și din fum.
Arde tot și pustieste,
împrejur încolăcește
și ce strânge se-nchircește,
se destramă, se topește
printre limbile de pară
care cresc în loc să piară.
Arde viu, arde mocnit,
arde fără de sfârșit
și-i sfârșit a tot și toate.
O sămânță rea de moarte
încolțeste, năpădește
și înghite ce găsește.
Arde ieri, astăzi și mâine
aer, apă, viață, pâine,
arde când nu bagi de seamă,
arde când îți este teamă,
arde și dacă îți pasă,
și când stai sătul la masă,
și când dormi pe perne moi,
și când cauți în gunoi,
când faci planuri, când visezi,
când te rogi, când nu mai crezi,
când ești rău și când ești bun,
sănătos, bolnav, nebun...
Arde ce n-a răsărit
și ce încă n-a trăit.
N-auzi pruncii nenăscuți
blestemând c-au fost făcuți,
că a respira e-un chin,
că li-i timpul prea puțin
sau că nu le e deloc,
că-s bătaia ta de joc?
Arde, arde pân'la zgură,
lacrimi seacă și pe gură
strigăt mut se zvârcolește...
Haide, omule, gândește,
stânge-ți puiul blând la piept
și trăiește înțelept,
dă-i iubirea ta cu lunci,
cu păduri, cu ape dulci,
cu azur din zare-n zare,
fluturi, iarbă, ploi și soare!...
(2019)