luni, 30 decembrie 2019

De zece ani împreună

Zece clipe de uimire
sau minute de-amăgire,
zece ore de-alergare,
zece zile de visare,
zece săptămâni de soare,
zece luni de încântare,
zece ani de poezie,
pâlpâire mereu vie
dăruindu-se întreagă
gândurile le dezleagă,
inimile le adună
împreună...
(2019)

Mulțumesc pentru fiecare clipă în care mi-ați fost inspirație și respirație, ticăit de ceas și bătaie de inimă, sămânță de gând și intensă emoție în cei zece ani de vers împărtășit între noi.

vineri, 27 decembrie 2019

Incandescențe XVIII

Sus


Aripi ascuțite
tăind pieziș văzduhul,
muguri de codru.

Jos


Lăstari sub coasă
dăruind pământului
viață înapoi.

Azi


Păduri mor și-n noi,
curg lacrimi de rășină
pe fața lumii.

Mereu


Palme ocrotind
sămânță de viitor,
muguri de aripi.
(2019)

joi, 26 decembrie 2019

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)


When the seconds were still patient


On the life's shore, through rivers of sand
I search for shadows of the face I'd have, 
if I've been dealt a better hand.
The clay in my heart, washed by indifference 
and leaked behind through cracks into nothingness,
became time wasted in vain.
Behind the screen, insolent seconds
are lurking, waiting for the flood, 
the overflow of memories with salty taste like the sea water,
to state their astonishment
for I didn't choose the weed from bran
nor the earth from root,
for I didn't know what blue was and what a cloud was 
and I tangled them in a setting
where one can't distinguish flight from longing,
or the longing for flight clings to the root
and the flowers often bear only weeds,
the bran is always the same with the earth,
and on the edge I sharpen my word.
Insolent seconds want the edge of a wing,
but they did not notice that everything is a rush:
them, and the word, and all the sand of the sea,
and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand
I found lost fragments from another face
who was smiling at me or maybe I'm smiling now,
when the wave brings a perfume to my shores
from the time when the seconds were still patient ...
I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.
(2021)

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Sub clar de lună

Copii cu suflet aburind,
visăm și azi sub clar de lună
că lumea încă ne e bună,
visăm cu-atâta dor și jind...

Visul din lună se întinde
înspre pământul ce ni-i miez,
un carusel de-argint, un crez
că mai putem cu el cuprinde

nemarginirea tinereții,
uimirile care ne-au fost
izvor de drumuri și de rost,
cânt și poveste-n zarea vieții.

Ne fulgeră o stea-n cădere
și blând ne umple o dorință
să scuturăm de neputință
gândul și pasul când se cere

în leagăn agățat de astre
să fim alegere, schimbare
și să alegem viitoare
uimiri pe drumurile noastre.

Și-n chip de dar, cadou ascuns
în sensul ce învârte roata,
să-mbrățișăm, primit de-a gata,
dorul de-a ști ce-i nepătruns.
(2019)

Sub clar de lună se-adună împreună duzinarii la Eddie.

Rapsodii de suflet

La ceainăria de la stradă
îmbie cu arome-amare
aburi prelinși dintr-o licoare
și prefăcuți subit în nadă.

Prin vălul lor cel efemer
se-nfățișează siluete:
domni cu joben, doamne cochete,
contururi stinse în eter.

O divă cântă la pian,
mângâie clapele în fugă,
i-e trupul flacără și rugă,
unduitor și diafan.

Cu glas lasciv ca de sirenă,
ca în legenda lui Ulise,
intră în suflete și-n vise
și-și face cuib, oglinzi și scenă.

Cântecul crește-n cotropire -
mare de sunet și culori -
stârnește lacrimi și fiori,
surâs și-un strop de fericire.

Apoi pe banca din alee,
în loc umbros, ferit de lume,
pe-un colț de ziar rămâne-un nume
și un boboc de azalee.

Un trecător îl ia și-l prinde
indiferent la butonieră.
Floarea aceea efemeră
petalele și le desprinde

ca rapsodiile născute
și destrămate într-o seară,
iluzie incendiară
scrisă cu litere mărunte

sau fapt divers într-o lectură
din care prea puțini extrag
pilde în chip de rămășag
cu timpul care dă și fură.

La ceainăria demodată
e-un paznic cu joben la ușă.
Lângă pian stă o mătușă
cu o artrită deformantă

și glas lasciv de vrăjitoare
ce farmecă la fel și-acum.
Din cești ies visuri cu parfum
de azalee răpitoare.
(2019)

La ceainăria cu cuvinte
e paznic Eddie înc-o dată.
Sunt eu pe-aici întârziată
sau am ajuns de toți 'nainte?

miercuri, 4 decembrie 2019

Începe lumea de la capăt

Începe lumea de la capăt cu ochii proaspeți de copil
și răzgândește-te oricând, oricât de des și de umil,
căci gândul cel săpat în piatră e cum sunt pietrele de moară
legate strâns de vis, de-aripă și poate tot la fel să doară.

Nu-i nici rușine, nici păcat să cauți poartă după poartă
din miezul înnoit spre țel și, răzvrătit, să uiți de soartă,
să te dezveți de tot învățul și să înveți altă cărare
care va fi numai un pas pe harta dorului de zare.

Vor sta la pândă dogme reci în ochi ce-acuză fără milă
și în priviri care cu drag pun îndoiala cea abilă
de-a curmezișul peste gând și îl stâlcesc cât crește încă
desăvârșindu-se doar cât ți-e hotărârea ca de stâncă

să iei iar lumea de la capăt cu înțelegere duioasă,
să nu pui garduri prin văzduh și prin pădurea rămuroasă,
ca aripile să se-avânte și gândurile să-nfrunzească
și toate-acestea să devină eliberarea cea firească.
(2019)


Start the world anew


Through the fresh eyes of a pure child you should begin the world anew
and change your mind if it feels right as often as you change the view,
for when the thought is carved in stone it can, like millstones, crush your dreams
and it can hurt you all the same like bars enclosing all your wings.

There's neither shame nor sin to try to open every rusty gate
on every path from soul to goals and to forget the cruel fate,
unlearning all that you've been taught and learning then another route
which will be only one small step on the big map of absolute.

You'll see cold dogmas often lurking in ruthless glances full of blame
and eyes that put, even with fondness, the doubt across your thoughts and name,
aiming to break and to destroy as you and them are growing still
fed only by determination hard like a rock and your great will

to start the world anew again with understanding deep and tender,
to not put fences through the air and through the forest whatsoever,
to let the wings to soar above and give the thoughts the chance to blossom
and all of these to set you free to see the world complete and awesome.
(2020)