Spirale

Un cerc perfect din firele de viață
cuprinde, strânge, apără și leagă.
Și perfecțiunea lui e ca un văl pe față.
De-l rup și trag de-un capăt găsesc o lume-ntreagă
printr-un culoar îngust rotindu-se spre zare.
Spiralele ni-s unora menire și chemare.

Strigăm din toți rărunchii,
și am aprins cuvinte,
ni s-au tocit genunchii
de-atâta rugăminte;
chemăm și nu ne-ascultă
sau nu ne înțeleg...
Spirala e prea multă,
iar cercul li-i întreg
și-i strâmt, fără speranță,
cu orizontul orb.
Țes firele de viață
în cercuri care sorb
și seacă de putere,
de sete de răspuns.
Cei care știu să spere
ne-aud, dar nu-i de-ajuns.

Cât vis ar fi pe zare,
cât drum ar fi prin gând
când cercuri în spirale
s-ar rupe? Căutând...
(2020)

Dana demult crește spirale
și le arată în cuvinte
cu care strigă că e cale
deschisă tuturor 'nainte.

Spirals

A perfect circle made of threads of life

embraces, gathers, then defends and binds, 

its shine - a veil over the sleepy eyes.

By breaking it and pulling from one end 

I make a tear with passages which bend

the distance  to unearth the world anew.

The spirals call with longing, but only to a few.

We shout our hearts out,

and we light up the words,

our knees are dull and painfull

from praying to the world;

we call and they don't listen 

or they don't understand ....

The spiral isn't prison,

but their circle stands

so tight, and  hopeless, often,

condemning them to strand.

They weave the threads of life 

in circles that absorb

their strength, the thirst to find

the light without the orb.

Those who know how to hope,

they hear us...Not enough...

 How many  dreams would grow,

 how far the mind would go

 when circles into spirals

 would break?  Just looking for ...

(2021)

Incandescențe XIX

Emoții

Zvâcnesc din cocon
hohote de mătase
spre zări aurii.

Timp

Fire de viață
curg prin trup de clepsidră
risipindu-se.

Dar

Din prea-plin de gând
curg frunzele toamnelor
nepetrecute.
(2020)

E omul timp?

Motto:

Ana-Veronica Mircea

"E omul timp? E timp în fiecare om?"
A fost vreodată sub al lumii dom
de ceață sau de limpede albastru
timp fără om ca pe oricare astru?
E timp dacă nu-i nimeni să-l măsoare
sau de nu-i pune nimeni semn de întrebare?
Dacă nu-i gând să-ncerce să-l cuprindă
sau inimă ce clipa să i-o prindă
într-o bătaie liniștită sau grăbită,
ori pleoapa în secusă negândită?

În noaptea fără lună și fără niciun nor
privind uimit înaltul cu-al stelelor sobor
știi că lumina lor statornică și rece
de-o vârstă-i cu Pământul sau poate-l și întrece.
Coboară prin nimicul care desparte lumi.
Tu crezi că știi ce-i timpul și poți să ți-l asumi,
dar ce îți e mereu și ce lor totdeauna?
O clipă crezi că ești cu stelele totuna.
Același praf, aceeași flacără ce-animă
și miezul lor, și gândul tău cu rimă,
același fulger străbătând prin vers
și prin nemărginiri de sens în Univers.
O clipă... și ești pulbere de stele
prin gândurile cui te-aseamănă cu ele...

Dar fără ochiul care pierde clipa
și își asumă resemnat risipa
timpul nu are parcă niciun rost
"E timp în fiecare om? A fost?"
(2020)

De zece ani împreună

Zece clipe de uimire
sau minute de-amăgire,
zece ore de-alergare,
zece zile de visare,
zece săptămâni de soare,
zece luni de încântare,
zece ani de poezie,
pâlpâire mereu vie
dăruindu-se întreagă
gândurile le dezleagă,
inimile le adună
împreună...
(2019)

Mulțumesc pentru fiecare clipă în care mi-ați fost inspirație și respirație, ticăit de ceas și bătaie de inimă, sămânță de gând și intensă emoție în cei zece ani de vers împărtășit între noi.

Incandescențe XVIII

Sus

Aripi ascuțite
tăind pieziș văzduhul,
muguri de codru.

Jos

Lăstari sub coasă
dăruind pământului
viață înapoi.

Azi

Păduri mor și-n noi,
curg lacrimi de rășină
pe fața lumii.

Mereu

Palme ocrotind
sămânță de viitor,
muguri de aripi.
(2019)

Când secundele încă aveau răbdare

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
caut frânturi din umbra cu alt chip
care puteam să fiu dacă-mi era mai soare.
Lutul din inimă spălat de nepăsare
și scurs prin crăpături în urmă, în uitare
s-a prefăcut în timp pierdut în van.
Secunde insolente stau după paravan
la pândă și așteaptă potopul, revărsarea
de amintiri cu gust sărat ca marea
ca să-și afirme răspicat mirarea
că n-am ales tărâța de neghină
și nici pământul de pe rădăcină,
că n-am știut ce e albastru și ce-i nor
și încurcatu-le-am într-un decor
prin care nu se înțelege zbor de dor
sau dor de zbor se-agață-n rădăcină
și florile rodesc adesea doar neghină,
tărâța e mereu totuna cu pământul,
iar eu pe margine mi-ascut cuvântul.
Secunde insolente vor ascuțiș de-aripă,
dar n-au băgat de seamă că toate sunt în pripă:
și ele, și cuvântul, și tot nisipul mării,
și lutul risipit prin breșele uitării.

Pe malul vieții, prin râuri de nisip
am regăsit frânturi pierdute din alt chip
care-mi zâmbea sau poate că eu zâmbesc acum,
când valul îmi aduce la țărmuri un parfum
din vremea când secundele încă aveau răbdare...
Îl prind în pumni de lut și mă revărs în mare.
(2019)

When the seconds were still patient

On the life's shore, through rivers of sand

I search for shadows of the face I'd have, 

if I've been dealt a better hand.

The clay in my heart, washed by indifference 

and leaked behind through cracks into nothingness,

became time wasted in vain.

Behind the screen, insolent seconds

are lurking, waiting for the flood, 

the overflow of memories with salty taste like the sea water,

to state their astonishment

for I didn't choose the weed from bran

nor the earth from root,

for I didn't know what blue was and what a cloud was 

and I tangled them in a setting

where one can't distinguish flight from longing,

or the longing for flight clings to the root

and the flowers often bear only weeds,

the bran is always the same with the earth,

and on the edge I sharpen my word.

Insolent seconds want the edge of a wing,

but they did not notice that everything is a rush:

them, and the word, and all the sand of the sea,

and the clay scattered through the breaches of oblivion.

On the life's shore, through rivers of sand

I found lost fragments from another face

who was smiling at me or maybe I'm smiling now,

when the wave brings a perfume to my shores

from the time when the seconds were still patient ...

I catch it in clay fists and I pour myself into the sea.

(2021)

Sub clar de lună

Copii cu suflet aburind,
visăm și azi sub clar de lună
că lumea încă ne e bună,
visăm cu-atâta dor și jind...

Visul din lună se întinde
înspre pământul ce ni-i miez,
un carusel de-argint, un crez
că mai putem cu el cuprinde

nemarginirea tinereții,
uimirile care ne-au fost
izvor de drumuri și de rost,
cânt și poveste-n zarea vieții.

Ne fulgeră o stea-n cădere
și blând ne umple o dorință
să scuturăm de neputință
gândul și pasul când se cere

în leagăn agățat de astre
să fim alegere, schimbare
și să alegem viitoare
uimiri pe drumurile noastre.

Și-n chip de dar, cadou ascuns
în sensul ce învârte roata,
să-mbrățișăm, primit de-a gata,
dorul de-a ști ce-i nepătruns.
(2019)

Sub clar de lună se-adună împreună duzinarii la Eddie.