Promisiune

Era o dimineaţă abia întredeschisă,
cu ore străvezii sau nuanţă indecisă,
când a ieşit în lume cu capul plin de stele
rămase de cu noapte, din visul prins de ele.

Era o promisiune în jur împrăştiată,
prin ramuri şi prin flori, prin iarba cea înaltă,
că va să se petreacă ceva nemaivăzut,
în orice caz, ceva ce n-a mai fost demult.

Şi-a alergat degrabă, arzând de nerăbdare,
să-i facă promisiunii fierbinte-ntâmpinare
şi să cunoască chipul ce-i luminează clipa,
şi sufletul ce-i ţine întinsă-n zbor aripa.

Dar când a vrut apoi în braţe s-o cuprindă
şi inima ei blândă de suflet să şi-o prindă,
surâsului lui tandru i-a-ntors ştrengar surâs
şi i-a şoptit alene cu-un hohot scurt de râs:

"Întreabă-mă deseară, mai mult fără cuvinte,
întreabă-mă cumva, ca să-mi aduc aminte..."
(2011)

Cântarea mută

Câteodată o oboseală blândă-mi cutreieră în minte,
alungă dorinţe, întrebări, cuvinte,
şi cheamă noaptea să mângâie ca o minciună,
să-şi picure cântarea mută pe razele de lună.

Leagănă lin, adoarme în uitare,
leagă aripa gândului prea departe de soare,
învăluie dulce în linişte grea,
iar stelele se sting pe neagră catifea.

S-adorm zbucium, durere, să mă las copleşită
de-atâta tăcere e uneori infinită,
aproape cât cerul liniştita ispită.
(2011)

Dacă vreodată...

Ochiul tău senin ar pătrunde prin perdelele de ceaţă
ca să ajungă până la mine.
Eu mi-aş întoarce sufletul pe dos în orice dimineaţă
fără teamă şi fără ruşine.
Ţi-aş arăta ce-i în umbra cuvintelor şi unde îmi ţin
vorbele nerostite;
cele ce-ar dezvălui prea mult, prea deplin,
celelalte ce taie ca nişte cuţite.
M-aş rătăci cu tine prin poeme,
prin pădurea lor nestrăbătută de paşi străini.
Aş lăsa inima să te cheme,
aş feri din cale mărăcini.
Am găsi împreună gânduri înfrunzite
şi flori de emoţii am culege mănunchi.
Ne-am pleca sub răchite şi sălcii despletite
la izvorul de lacrimi în genunchi.
În apa lui clară, în unda lui lină
ne-am clăti frunţile descreţite,
ne-am privi sufletele ţinându-se de mână
limpezite în valuri infinite.

Dacă ai fost vreodată cu mine prin poeme
şi le-ai simţit fremătând,
dacă am împărţit şi loc, şi vreme,
şi-am avut uneori acelaşi gând,
înseamnă c-am îngemănat ce-am fost,
ce suntem şi ce-om fi,
înseamnă că am dat inimii rost
şi ce-am zidit din cărămizi de suflet nu se va nărui.
(2011)

Se întâmplă...

(traducere)
"Să le ia naiba...sentimente!", aşa ar trebui să-mi fie,
Şi orice clipă, orice zi să le primesc cu bucurie.
Dar ce s-a întâmplat cu mine? Ce drum am rătăcit şi când?
De ce mă simt atât de singur când ea e doar la mine-n gând?

Credeam că poate-am înţeles cum să trăiesc în lume
Departe de durerea prinsă de al iubirii nume,
Credeam că nu mi-ar fi prea greu să văd că orice fată
Ar fi ca toate celelalte ce umplu lumea toată.

Dar e o fată despre care pot spune cu dreptate
Că mi s-a strecurat în suflet...Doamne...dar nu se poate!
M-a amăgit cu jocul ei nevinovat şi-acum
În inimă mai simt ceva, dar nu ştiu ce şi cum.

Mi-e neschimbat felul de-a fi, indiferent şi narcisist
Dar universul s-a rotit, lumea unde exist;
Căci eu eram în centrul lui, oricât era de mare.
Acum alunecă spre ea…sau aşa mi se pare.

Noaptea e parcă nesfârşită când ea mă lasă singur,
M-a prins şi mi-a pătruns în minte. E-un lucru foarte sigur.
Mă simt întreg când o cuprind şi când în braţe-o ţin
Mă ameţeşte vraja ei ca cel mai dulce vin.

Cuvintele n-am să le spun, încă nu pot promite
Dar pentru boala mea nu-s leacuri încă descoperite.
Chiar dacă văd cum mă scufund, n-am să mă dau bătut.
Doar o capcană nu ajunge, ar trebui mai mult.

Iubirea nu e pentru mine, nu-i stilul meu de viaţă,
Căci libertatea am ales-o ca să îmi fie soaţă.
Totuşi, mă face să-mi imaginez, şi nu ma pot abţine,
Cum ar fi dacă fata asta-i menită pentru mine.

Ce va mai fi? Ce va urma? Aştept să văd ce vine...
(2011)

Mi-a plăcut de la primul vers, am simţit iarăşi emoţii uitate într-o vreme trecută, m-am întors în lumea de la douăzeci de ani, la speranţele şi visele neîncercate, neîntâmplate. I think it's happening... de Andrei

Pantofii roşii de bal

Pantofii roşii de bal
cu tocuri subţiri şi dantelă
stau părăsiţi pe un voal
întins c-o mişcare rebelă
de mâini ieşind graţioase
din val stacojiu de mătase.

În ei au rămas amintiri
de glezne ce lunecă zvelte
prin foi de aprinşi trandafiri,
în zboruri aproape concrete.

Pantofii roşii nu-s noi,
dar într-o noapte cu lună,
cândva, cu o vreme-napoi,
atinşi de o vrajă nebună,
au dus pe ascunse alei,
păzite de stele şi flori,
uşor şi sfios, pasul ei
săltând de-ai iubirii fiori.

Şi-apoi au dansat jurăminte
în valsul rotind albe voaluri;
tangoul pasiunii, fierbinte,
arzând i-a purtat iar la baluri.

Pantofii roşii sunt vechi,
au tocuri subţiri şi dantelă,
dar nu mai există perechi
cu formă puţin prea rebelă,
cu pielea uşor zgâriată
ca inima celei ce-i poartă.
(2011)

Fotografia unei necunoscute

O mare parte din viaţă o petrec pe drum,
în maşini,
lângă oameni străini,
ale căror chipuri, deseori, se desfac ca un fum.

Astăzi am călătorit lângă-o bătrână doamnă
cu faţa crăpată,
privirea plictisită şi uscată,
ca şi cum ar fi fost prea mult înc-o ploaie de toamnă.

La radio curgeau ritmuri tinere, sprinţare.
Doamna bătrână
ţinea pe genunchi o mână
cu degetele noduroase în nesfârşită, ritmată mişcare.

De sub masca de piatră, o simţire adâncă
parcă-şi găsise o poartă bizară
şi, strigând, izbucnise prin degete afară:
"Sufletul acesta e tânăr, sufletul acesta dansează încă!"
(2011)

Cum să fiu astăzi înţeleaptă?

De ce m-aş îmbăta cu vorbe dulci
În care, poate, ai crezut atunci
Când le-ai rostit?

Că le-ai simţit adevărate,
Că tu erai ascuns în toate,
Că n-ai minţit,

Aşa ar trebui să fie,
Fiindcă şoapta lor învie
Lacrimi şi vise;

Vise cu rădăcini în inimă înfipte,
Cu ramuri dese, înflorite,
Unde iubirea rătăcise;

Lacrimi de când, fără de viaţă,
Vise hrănite cu speranţă
Şi-au frânt un zbor.

Şi dacă numai câteva cuvinte
Fac sufletul din nou să cânte
Trecutul dor,

Chiar dacă astăzi ţi-s străine
Şi-abia ajung până la mine
De prea demult,

Cum să fiu astăzi înţeleaptă
Şi şoapta lor care îmbată
Să n-o ascult?
(2011)