un secret himeric vine pe uluc.
Poteci de-ntuneric îl ascund ușor
ca pe cel cu coarne, că doar e de-al lor.
Se prelinge-n jos pe-un trunchi de copac,
alt fuior de beznă-ți intră în iatac
prin fereastra unde Luna stă de pază.
E acesta semn că-i vreun ins de vază?
Un ochi galben palid din abis clipește
undeva în colțul care zămislește
mai mult întuneric, umbrele de smoală
care pe pereți curg ca dintr-o oală.
Orișice odaie are-ntunecate
câteva cotloane, doar că nu sunt toate
la fel între ele, însă fiecare
al patrulea colț se știe că are
un ecou ciudat către altă lume,
poartă către iad, ca să-i spun pe nume,
unde s-au scris cronici, pergamente roase
despre creaturi, toate fioroase.
Mai apoi începe un concert de coarde
pe diverse tonuri de zici că trei hoarde
au pornit la luptă, și își dau cu jale
obștescul sfârșit jos, pe sub sofale.
Le asculți atent — armonii și, încă,
disonanțe reci — cu simțire-adâncă,
cu un of în suflet, în gând cu mirare
că e un catharsis ce-ai atins. Ce stare!
Dar aprinzi lumina, liniștea se lasă,
groaza și năpasta dispar brusc din casă
și zâmbești la ele, două lighioane
care stau cuminți. Iar avut-au toane!
(2026)
În tabelul nou dedicat duzinii
se vor aduna de-a lungul săptămânii
poezii, povești, scrieri de tot felul.
Așadar citiți ce-arată tabelul!
Imagine generată de Chat GPT.
"Lighioanele" chiar sunt uneori în stare să te bage-n sperieţi! 😂
RăspundețiȘtergereAplauze pentru poezie, dar şi pentru imagine! Cei doi năzdrăvani cuminţiţi sunt tare simpatici, iar încăperea redă de minune atmosfera descrisă de versuri.
Imaginea e meritul AI-ului numit mai sus, căruia i-am dat poezia fără alte instrucțiuni. Am adăugat un pic de lumină, că originalul era aproape negru. :))
ȘtergerePoezia nu e inspirată din vreun eveniment real. Pisicile mele se îgnoră și se evită cu mare dexteritate, așa povestea e pură imaginație. A avut totuși un punct de pornire real.
Într-o seară, fără să aprind lumina în hol, i-am dat drumul în casă lui Stelică. Am avut impresia că un vălătuc de întuneric, mai intens decât cel care domnea înăuntru, s-a prelins pe la colțul ușii și s-a disipat în hol. M-am uitat de două ori, ca să fiu sigură că nu asist la vreun fenomen paranormal.
Bucurii de posesoare de pisică neagră! Mi-am dorit dintotdeauna și până acum n-am avut noroc. :))
Noi hrănim de aproape 2 ani un motănel negru maidanez. Ieşim în fiecare zi la piaţă cam la aceeaşi oră şi ne aşteaptă la uşa blocului. E frumuşel, cu ochii verzi, şi cam fricos, se fereşte de motani mai voinici. Îi spunem Negrilă. Se înţelege bine cu o pisică mai bătrână - "clienta principală", pe care o ospătează soţul meu de vreo 7 ani (în timpul pandemie eu am ieşit rar din casă, fiindcă nu-mi plăcea să port mască şi dacă tot avea cine face piaţa...). Pe clientă aş fi adoptat-o acum doi ani, când am rămas fără pisici, dar n-a fost de acord soţul meu, a zis că ea e învăţată să fie liberă. Iar pe Negrilă îmi pare rău că nu-l putem lua acum; într-un apartament cu 2 camere, trei pisici ar fi deja prea multe. Iar Oli şi Titi s-ar putea să nici nu-l accepte.
ȘtergereÎn copilărie am avut un motan negru - Moţoc. Stăteam tot la bloc şi, după ce a împlinit un an, ai mei i l-au dat femeii de serviciu, care avea curte.
A mai fost un motan negru, la ţară, la socrii mei, la scurt timp după ce m-am căsătorit. De fapt erau doi fraţi negri, dar unul era foarte drăgăstos, se ţinea după mine peste tot, chiar şi la buda din curte. Numai că mai avea şi un frate alb - cu oarece pete. Socrii mei l-au păstrat pe cel alb şi pe cei doi negri i-au dat prin vecini.
Încă mă tem să nu dispară, așa cum s-a întâmplat de câte ori am avut prin preajmă vreo mâță neagră.
Ștergere