Într-o lume nebună
sub clarul de lună,
sub roată de stele,
învârtiri efemere
cu paşii uşori
pe fuioare de nori -
nesfârşite păcate -
par din timp destrămate.
Măiastră cântare
şi-un potop de ninsoare
învelesc trupuri nude
de iele zălude.
Le îmbracă-n vârtejuri
împletite în vrejuri,
unduiri graţioase,
mlădieri tumultuoase
ce îmbie şi cheamă
pe cei fără teamă.
I-amăgesc şi îi leagă
şi mintea întreagă
le-o fură pe-o noapte
c-un murmur de şoapte.
O vrajă nebună
sub clarul de lună
îi prinde în dans,
îi învârte-n balans
între lumi neştiute,
pe vecie pierdute.
Dimineaţa, apoi,
despuiaţi în zăvoi,
au în inimă vină
şi-n privire lumină.
Iar la capăt de geană,
sub desiş de sprânceană
o taină se zbate
să rămână în noapte,
într-o lume nebună,
sub clarul de lună,
unde ielele-i cheamă
pe cei fără teamă.
(2017)
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
luni, 9 ianuarie 2017
duminică, 8 ianuarie 2017
Sfâşierea măştii
Să te împrăştii in cuvinte
până ce simţi că te-ai pierdut
şi-apoi să îţi aduci aminte
că litera ce te-a durut
ţi-era adânc înfiptă-n talpă
sau ţi se strecura prin vene.
Cuvintele nu pot să-nceapă
dacă nu-ţi sunt înscrise-n gene.
Şi dacă dor e fiindcă dorul
de tot ce poţi cuprinde-n ele
îi umple inimii ulciorul
şi-n minte îţi aprinde stele.
Când adevărul ţi-l împrăştii
prin lume-n vorbele cu miez
e sfâşierea ta şi-a măştii,
urmând un dor nestins şi-un crez.
(2017)
Cuvinte stârnite de cuvinte.
până ce simţi că te-ai pierdut
şi-apoi să îţi aduci aminte
că litera ce te-a durut
ţi-era adânc înfiptă-n talpă
sau ţi se strecura prin vene.
Cuvintele nu pot să-nceapă
dacă nu-ţi sunt înscrise-n gene.
Şi dacă dor e fiindcă dorul
de tot ce poţi cuprinde-n ele
îi umple inimii ulciorul
şi-n minte îţi aprinde stele.
Când adevărul ţi-l împrăştii
prin lume-n vorbele cu miez
e sfâşierea ta şi-a măştii,
urmând un dor nestins şi-un crez.
(2017)
Cuvinte stârnite de cuvinte.
sâmbătă, 7 ianuarie 2017
Clepsidra timpului
Ador misterul, durerea îmi displace.
Splendoarea lumii sub linţoliul argintiu,
cu farmec imposibil, curios mă face
să tac, să cuget, să mă pierd, să fiu.
În drumul unui bob de timp, cădere
prin leica de cristal cu două sensuri,
e şi necunoscut, e şi durere -
un univers pierdut în alte universuri:
un fir de praf neînsemnat pe harta vremii,
un strop de frumuseţe sau o pată,
răscruce de destin cu umbre mii
sau doar o promisiune ce a fost uitată.
Tac, mă adun, şi cuget, şi mă pierd
între sclipirea lunii şi a gheţii.
În calea inimii şi-a minţii mă încred
şi nu în noaptea ce urmează vieţii.
Mi-s răsfăţate gândurile mătrăşind durere,
dar gerul mi se ghemuieşte-n oase.
Nu ştiu ce treabă are timpul peste ere,
ştiu doar că vremurile-s friguroase.
Şi, ca să scap de viforul de-afară
lăsat-am în clepsidră azi să cadă
cuvinte-n loc de fire de nisip şi, iară,
la Eddie am legat un semn drept nadă.
(2017)
Splendoarea lumii sub linţoliul argintiu,
cu farmec imposibil, curios mă face
să tac, să cuget, să mă pierd, să fiu.
În drumul unui bob de timp, cădere
prin leica de cristal cu două sensuri,
e şi necunoscut, e şi durere -
un univers pierdut în alte universuri:
un fir de praf neînsemnat pe harta vremii,
un strop de frumuseţe sau o pată,
răscruce de destin cu umbre mii
sau doar o promisiune ce a fost uitată.
Tac, mă adun, şi cuget, şi mă pierd
între sclipirea lunii şi a gheţii.
În calea inimii şi-a minţii mă încred
şi nu în noaptea ce urmează vieţii.
Mi-s răsfăţate gândurile mătrăşind durere,
dar gerul mi se ghemuieşte-n oase.
Nu ştiu ce treabă are timpul peste ere,
ştiu doar că vremurile-s friguroase.
Şi, ca să scap de viforul de-afară
lăsat-am în clepsidră azi să cadă
cuvinte-n loc de fire de nisip şi, iară,
la Eddie am legat un semn drept nadă.
(2017)
Etichete:
2017
,
duzina de cuvinte
,
provocarea de luni
sâmbătă, 10 decembrie 2016
Urme în alunecare
Alunec dinspre mine, prin mine, către mine.
Alunec, mă găsesc, mă rătăcesc.
Sunt umbră cu mişcări străine,
sunt eu, cu tot ce mi-e firesc.
Şi mă învăţ de-a-ntregul pe de rost,
şi mă dezvăţ silabă cu silabă.
Sunt şi ce-am fost şi sunt şi ce n-am fost,
dar nu ştiu tot ce sunt când cineva întreabă.
Îmi sunt străină de la depărtare,
iar de aproape mă cunosc în amănunt.
Amestec stări cu firmituri de zare
şi deveniri cu frământări în lut.
Alunec dinspre mine, prin mine către lume
şi lumea mă cuprinde într-al ei tumult.
Ca să mă recunoască, mă strigă după nume,
dar când revin în mine sunt cu ceva mai mult.
Şi poate cât alunec prin lume, ne-nsemnată,
ca o patină scrijelesc pe scoarţa ei,
printre atâtea urme, o urmă delicată
ce-are să ţin-o vreme - o urmă de idei.
(2016)
Alunec, mă găsesc, mă rătăcesc.
Sunt umbră cu mişcări străine,
sunt eu, cu tot ce mi-e firesc.
Şi mă învăţ de-a-ntregul pe de rost,
şi mă dezvăţ silabă cu silabă.
Sunt şi ce-am fost şi sunt şi ce n-am fost,
dar nu ştiu tot ce sunt când cineva întreabă.
Îmi sunt străină de la depărtare,
iar de aproape mă cunosc în amănunt.
Amestec stări cu firmituri de zare
şi deveniri cu frământări în lut.
Alunec dinspre mine, prin mine către lume
şi lumea mă cuprinde într-al ei tumult.
Ca să mă recunoască, mă strigă după nume,
dar când revin în mine sunt cu ceva mai mult.
Şi poate cât alunec prin lume, ne-nsemnată,
ca o patină scrijelesc pe scoarţa ei,
printre atâtea urme, o urmă delicată
ce-are să ţin-o vreme - o urmă de idei.
(2016)
Singur în mintea ta
Cuvintele mele se lovesc de tine ca de un zid
Unele ricoşează, altele se prind.
Le absorbi şi când te pătrund se schimbă
după chipul tău, tălmăcite într-altă limbă.
Cuvintele mele îţi vin ca o mănuşă
după ce le-ai mistuit până la cenuşă
şi le-ai renăscut din ceea ce eşti.
Să spui că-s încă eu în ele, să nu îndrăzneşti!
Singură în mintea mea făuresc o scânteie.
Singur în mintea ta aprinzi o idee.
(2015)
Unele ricoşează, altele se prind.
Le absorbi şi când te pătrund se schimbă
după chipul tău, tălmăcite într-altă limbă.
Cuvintele mele îţi vin ca o mănuşă
după ce le-ai mistuit până la cenuşă
şi le-ai renăscut din ceea ce eşti.
Să spui că-s încă eu în ele, să nu îndrăzneşti!
Singură în mintea mea făuresc o scânteie.
Singur în mintea ta aprinzi o idee.
(2015)
joi, 8 decembrie 2016
Zăpăceală
Mă trezesc de dimineaţă
cu un ghiont înfipt în coastă.
Mintea-i năclăită-n ceaţă
şi aproape-absentă-n ţeastă.
Iau din raft niscaiva haine
şi le-aplic pe trup frumos
Tenul, ca să nu se caine,
îl îmbrac cu ir. Pe dos!!
Nu-l îmbrac pe dos adică,
ci aplic în loc să-mbrac.
Casc apoi ca o pisică
şi mă prind cu mâţa-n sac.
Că-mi fur singură baticul
când îmi spun că-mi iau avânt.
Mă îmbrobodesc şi frigul
nu mă bate. Era vânt!!
Trag o cizmă pe o mână
şi mănuşa pe-un picior.
Mă apuc de căpăţână
şi le schimb. Tot fără spor.
M-am aprins deja la faţă
de mânie si de jenă.
N-am să mai ajung la piaţă
dacă mi-o plesni vreo venă.
Înşfac iute săculeţul
scos ieri din aspirator.
Cine oare-i nătăfleţul
ce-l lăsase în pridvor?!
Caut geanta cinci minute
şi-o găsesc în frigider.
Îngheţau la curs valute...
dacă îmi picau din cer.
Dar aşa mă duc la market
tot cu leul fără vlagă.
Când să ragă are target,
parcă e o mâţă bleagă.
Scot din portmoneu o turmă
cu foşnitul accentuat
şi rămân până la urmă
c-un leu chior şi-anemiat.
Dar m-am aprovizionat
cu destule bunătăţi,
cât să umplu un palat.
Cel din gură, nu cetăţi!!
După ce-or fi gata toate
am să-mi iau doi covrigei.
Sau mă fac covrig şi, poate,
m-or vâna turme de lei.
E sezon de vânătoare.
Se trage cu lei în noi -
cu efecte-ameţitoare -
şi se-mproaşcă cu noroi
pe ecranul cu ispite.
Dar mă tem că-s vorbe goale.
Promisiunile primite
sunt doar preelectorale.
Zăpăci-s-ar ei pe liste -
cei care aleşi se vor -
cei mai vechi să nu existe,
alţii noi în locul lor!
Iar eu să încurc cuvinte
lucruri, fapte şi idei,
dar să am destulă minte
să n-aleg pe covrigei.
(2016)
Eddie e gazda primitoare a duzinarilor.
cu un ghiont înfipt în coastă.
Mintea-i năclăită-n ceaţă
şi aproape-absentă-n ţeastă.
Iau din raft niscaiva haine
şi le-aplic pe trup frumos
Tenul, ca să nu se caine,
îl îmbrac cu ir. Pe dos!!
Nu-l îmbrac pe dos adică,
ci aplic în loc să-mbrac.
Casc apoi ca o pisică
şi mă prind cu mâţa-n sac.
Că-mi fur singură baticul
când îmi spun că-mi iau avânt.
Mă îmbrobodesc şi frigul
nu mă bate. Era vânt!!
Trag o cizmă pe o mână
şi mănuşa pe-un picior.
Mă apuc de căpăţână
şi le schimb. Tot fără spor.
M-am aprins deja la faţă
de mânie si de jenă.
N-am să mai ajung la piaţă
dacă mi-o plesni vreo venă.
Înşfac iute săculeţul
scos ieri din aspirator.
Cine oare-i nătăfleţul
ce-l lăsase în pridvor?!
Caut geanta cinci minute
şi-o găsesc în frigider.
Îngheţau la curs valute...
dacă îmi picau din cer.
Dar aşa mă duc la market
tot cu leul fără vlagă.
Când să ragă are target,
parcă e o mâţă bleagă.
Scot din portmoneu o turmă
cu foşnitul accentuat
şi rămân până la urmă
c-un leu chior şi-anemiat.
Dar m-am aprovizionat
cu destule bunătăţi,
cât să umplu un palat.
Cel din gură, nu cetăţi!!
După ce-or fi gata toate
am să-mi iau doi covrigei.
Sau mă fac covrig şi, poate,
m-or vâna turme de lei.
E sezon de vânătoare.
Se trage cu lei în noi -
cu efecte-ameţitoare -
şi se-mproaşcă cu noroi
pe ecranul cu ispite.
Dar mă tem că-s vorbe goale.
Promisiunile primite
sunt doar preelectorale.
Zăpăci-s-ar ei pe liste -
cei care aleşi se vor -
cei mai vechi să nu existe,
alţii noi în locul lor!
Iar eu să încurc cuvinte
lucruri, fapte şi idei,
dar să am destulă minte
să n-aleg pe covrigei.
(2016)
Eddie e gazda primitoare a duzinarilor.
Perle care cad
Tăcere pe gând;
gânduri păstrate şirag,
smuls de uitare.
***
Trecute iubiri
cad din scoica inimii,
mărgăritare.
(2016)
gânduri păstrate şirag,
smuls de uitare.
***
Trecute iubiri
cad din scoica inimii,
mărgăritare.
(2016)
Alte perle care au căzut s-au adunat în vitrină la Eddie.
Abonați-vă la:
Comentarii
(
Atom
)





