Tampoane

Totdeauna,
de unul, de una,
mereu,
mereu tu, mereu eu
şi tot timpul
ne curge olimpul,
vremea toată,
tu sătul şi eu mirată.
Toată întâmplarea,
trecutul şi zarea,
tot drumul,
pietre sub tălpi cu duiumul,
cărarea toată,
presărată
cu firmituri de pâine
pentru mâine,
pentru facere,
pentru întoarcere,
în toate zilele,
pe toate filele.
Şi dacă tot şi de toate,
pe noi cine ne mai desparte
când ni se rup zăgazuri
şi când ni se năzare,
când facem numai nazuri,
când ne lovesc necazuri,
când nu ne-ajunge-o zare,
când tot ce-mi eşti nu-mi este,
când tot ce-ţi sunt - poveste -
ne trebuie mai mult,
când vreau un alt tumult
sau setea de demult
se-ntoarce şi îmi seacă
gândul, când mă îneacă
fumul iscat de noi
de când am ars, pârjol
ce lasă miezul gol,
de când ne-am stins sub ploi?
Cerul mi-e un şuvoi,
râuri de iasomie
care mă cer, mă-mbie...
Cine ne mai desparte
dacă ni-s tot şi toate
aproape prea departe?
Pune-ntre noi o gumă
ce şterge orice urmă
de vânătăi pe gând!
Nici amintiri nu vând,
nu cumpăr niciun vis
permis sau interzis.
Pune-ntre noi o vreme
în care nu mă cheme
niciun cuvânt pe nume!
Pune-ntre noi o lume...
(2014)

Despre tot felul de tampoane au scris psilunaticii pe care ii găsiţi înscrişi, ca în fiecare săptămâna, în tabelul psipsinei.

Patru

Sete

Sub ploi, la izvor
mi-astampăr setea de clar
privind pietrele.

Verde

Am hălăduit
prin verde crud, verde copt,
verde plin... În munţi.

Rouă

Hazna cu rouă
îmi potoleşte setea
de vis netrăit.

Tihnă

În miez de iarnă
prin horn se toarce fuior
din tihna casei.
(2014)

Tablou domestic

Într-un impuls hormonal sau dintr-un fel de teamă
i-a dat numele lui. Acum la fel o cheamă
şi in acel hrisov pe care îl păstrează
nu poate să-l mai schimbe. Mai mult, nici nu cutează!

Halviţa dulce tare de care i se-acreşte,
aşa i-e căsnicia şi parcă se căieşte
şi se visează zilnic fiind din nou holtei
când soaţa îl alintă cu ţipetele ei.

Nici Hertz nu ar răspunde, de ar fi întrebat,
pe ce frecvenţă tace femeia ce şi-a luat,
că e nespus de rară tăcerea ei şi-ar vrea
ceară de la Ulise pentru urechi să-şi ia

sau Hermes să-i dea aripi, să zboare peste zări
ori in oceanul vast s-atingă depărtări
la pescuit de hering, c-aşa a auzit
că peştele acesta în râu nu-i de găsit.

Sau ar hălădui prin munţii cei de piatră
şi şi-ar zidi-ntre vânturi o liniştită vatră,
dar e legat pe viaţă de-un petec de hârtie.
De ce nu-l poate rupe încă nu vrea să ştie.

Aşa că strânge-n minte ca un hârciog avar
clipele dulci de tihnă, gustate-atât de rar...
In beci are-o hazna din care curge vin
şi liniştea dorită cât timp paharu-i plin.

Halena ce rezultă are o scuză bună,
că doarme neîntors o noapte ori o lună,
cât soaţa lui il ceartă. În vis, pe horn, fuior
urcă din tihna casei spre cer... Încă un nor.
(2014)

Alte duzini mai inspirate
la psi le căutaţi. Acolo se-nscriu toate.

Unde te duci?

Unde te duci? Mă cheam-un zbor,
pe umeri mi s-a prins zăvor
şi cheie n-am. Zăvoru-mi leagă
aripa drumului, beteagă.

Unde te duci? Mă chem-o zare,
pe tălpi mi s-a lipit cărare
şi-o port cu mine, praf şi piatră,
pasul îmi trage-n urmă vatră.

Unde te duci? Mă cheamă lutul
şi-i prins în mine, chipul, slutul
sau eu i-s chip în zbor, în zare.
Am fost, mai sunt, apoi... uitare.
(2014)

Neistovită e prostia lumii

Motto: M-a istovit prostia lumii.
Mă dor până şi gărgăunii!
(Istovire - Ana-Veronica Mircea)

Un circ bizar în tonuri ţipătoare
din care sunete stridente se aud şi dor
se plimbă printre noi, oricât ar fi de soare,
şi-opreşte gândul să devină viitor.

Neistovită e prostia lumii,
lovind în faţa celui ce vrea să o înfrunte
şi caută un cifru pe marginea genunii
ca să-i deschidă ochii dinapoi de frunte.

Îşi spală-n public lenjerie,
şifon de cea mai proastă caliate,
aflat în stoc nelimitat în magazie,
cu marginile zdrenţuite, destrămate.

Vrei s-o distrugi sau să o converteşti
întru idee dreaptă, bun-simţ şi înţeles.
Prostia parcă ştie ce-ncerci, ce urmăreşti
şi se-ncăpăţânează s-apuce în alt sens.

Apeşi pedala ca s-o prinzi din urmă
şi te loveşti cumplit de ochiul mat.
Te-alegi nu c-o durere de cap, ci cu o sumă
de crâncene migrene ce rod neîncetat.

Te-ascunzi o vreme şi încerci să uiţi,
te-nchizi în filigorie, eşti fără apărare.
Ea, ca un şarpe alunecând în valuri iuţi,
se plimbă-n jur năucă în volte-ameţitoare.

Dar, în sfârşit, ignori reptila şi durerea scade.
Eşti istovit şi-ţi meriţi cu-adevărat odihna.
Ridici ideea-n faptă până când îţi cade
alt bolovan în cap şi îţi încheie tihna.

E un noroc acesta, că-n zestre ai uitarea
şi-ntre dureri te mângâie, te linişteşte.
Fie prostia-ntinsă din mal în mal cât marea,
cât uiţi că ea există plămada faptei creşte.

Parc-aş fi povestit de facere-n dureri
şi spun: "Acum lumină să se facă!"
Îmi las vorba de azi, iscată dintr-un ieri,
să meargă către mâine. În duh n-o vreau săracă.

Tot ce am scris aici nu-nseamnă, însă,
că mâine cineva nu va avea,
cu palmele-ncleştate pe tâmple şi cu gura strânsă,
o straşnică migrenă din pricina mea.
(2014)

Ca să îmi fie duzina completă vă pun o întrebare
cu referire la istorie. Ce credeţi despre komintern?
A fost dovadă de inteligenţă sclipitoare
şi trist neînţeleasă sau de prostie dusă la extrem?

Cu-această rezolvare de final
la psi înscriu duzina oficial.

Tăceri în oglindă

"Ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii"
şi lacrimile ce-au rămas neplânse
se-adună pietre în sufletele strânse
ca pumnii şi păstrează iubirile în porţii.

"Ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii"
şi ne lăsăm tăcuţi în veghea lor
când în adâncul inimii ne dor
icoanele supuse sentinţei crude-a sorţii.

"Ne cheamă sfinţii, ne veghează morţii"
şi ne-am întoarce drumul spre chemarea lor,
un jind care-şi desface în fire lungi fuior,
de-am şti cum să desferecăm zăvorul porţii.
(2014)

Tăceri oglindite în vers de la psi...

Invitaţie la şuetă - psi-luneală după imagine

Şedem vreo trei în tabel, dar numai în aparenţă,
căci una dintre noi face de două ori prezenţă
sub identităţi diferite că poate, poate,
s-or mai înghesui şi alţii în spate.
M-aş multiplica şi eu, dar n-am dormit astă noapte
şi mi-s pleoapele grele şi minţile deşarte,
iar inima nu vreau s-o donez de mai multe ori.
În desagă-i întuneric şi mă trec fiori.
Uite că dacă tot i-am răspuns Marianei şi mi-am descărcat oful în vers
m-oi copia pe blog şi cred că nu am de-ales:
mă înscriu şi eu în tabel încă o dată
Dăm buzna amândouă (sau toate patru?) la psi pe poartă,
ne adunăm în bătătură, şi ca să ne treacă vremea uşor
închinăm cu palincă un păhărel elegant, cu picior.

Aşa discutam cu Mariana în bătătură,
Vero ne asculta în timp ce traducea pentru o editură,
cealaltă eu se făcea
că îşi pune cenuşă în cap şi râdea
de una singură de ea...

Pentru cine are inima vitează
şi cutează
să ni se alăture la şuetă
mai avem nişte palincă virtuală şi locuri libere pe banchetă.
(2014)

Au venit la şuetă: Scorpio, Vladen, Oglinda lui Erised