A-cu-z vânt

M-avânt în cuvânt,
zvânt cu vânt un avânt
şi cuvânt în vânt.
(2013)

Alma Nahe dialog

Crimă cu premeditare

Când am ucis-o, viaţa i se ţinea-ntr-un fir de aţă
ce parcă n-avea capăt şi îi ziceau speranţă.
De-atâtea ori resuscitată şi pusă pe-aparate,
mă mir că mai trăia, lovită cât se poate.
Învineţită, cu oasele sfărmate, cu trupul plin de semne
se zvârcolea să aibă încă un ceas, pesemne.

Nu ştiu dacă vreodată mi-a fost de folosinţă
şi-acum, privind în urmă, cred, nici de trebuinţă.
Cu ea ne naştem toţi şi o păstrăm o vreme...
De vină-i pentru nesăbuinţa de a nu ne teme,
pentru încrederea-n oricine şi orice se-arată
pe drumul nostru, fără vreo aparentă pată.

Tot vinovată-i şi pentru că nu căutăm atent
pe sub spoieli de aur cocleala evident
întinsă şi ignorăm urâtul şi răul tot din lume,
şi nu ştim că există, că are loc şi nume.
Cât timp ne însoţeşte suntem curaţi şi buni,
dar cât de scump plătim credinţa în minuni!

După ce am ucis-o n-am devenit mai rea.
Eram tot eu cea veche, numai că fără ea,
care să-ntunece în strălucirea-i pură
şi judecata, şi iubirea. N-am pus altă măsură
nici pentru gânduri, nici pentru fapte ori cuvinte.
Eram tot eu cea veche c-un pic mai multă minte.

La fel mă îmbrăcam, tot în surâsul meu
ce-mi aprindea privirea, însă puţin mai greu
fiindcă mă uitam şi-n părţi şi mă uitam şi-n spate,
nu numai înainte spre zarea de departe.
Iar lacrimi pe obraz de-atunci îmi curg mai rar,
pentru dureri adânci şi nicicând în zadar.

Poate că-s azi mai aspră, că mângâi mai puţin,
poate că gustul meu aduce a pelin,
poate că fără ea sufletul nu-mi petrece...
Mobilul crimei săvârşită tăcut, cu sânge rece
a fost, cu siguranţă, legitimă-apărare
în faţa a orice m-a sfâşiat şi doare.

Dacă, din întâmplare, am să fiu judecată,
am să susţin cu probe că sunt nevinovată.
Azi, fără inocenţă, mai blând viaţa îmi curge,
răni mai puţine-mi vindec, mai greu mi se străpunge
armura cu cuţite de faptă ori cuvânt.
Te du, tu, inocenţă, floare uscată-n vânt!
(2013)

Cine şi ce-a ucis, mărturisiri complete
găsiţi la psi-n tabel. Sper judecăţi că-s drepte!

Des-d'uzina de (cuvinte în) desfăşurare

Desculţă, desfac o desprindere
din destinul destrămat,
descumpănit de deşert,
desluşind în desen desişul,
descâlcind, descifrând, descoperind.
În desagă am destul,
deschis mi-e descântul
spre desferecate destinaţii.
Descotorosită de despăduriri
de desecări, de desalinizări,
mi-am descuamat deşteptările
despletite, despodobite,
le-am descris despuiate,
deşi desprimăvărarea deşiră,
deszăpezirea nu descătuşează,
despotmolirea nu despovărează...
Descuiată, destupată, nu desăvârşită
mă desfăt în desfăşurare.
(2013)

Descoperiţi la psi alte duzini desferecate, descântate, desăvârşite.

Suflet de frunză

O frunză căzută în vânt, în uitare
(plecarea din ram oare cum doare?)
mai zboară o clipă, mai pluteşte puţin,
apoi obosită pe pământul străin
îşi lasă trupul să doarmă, să uite.
Un pas neglijent o sfărâmă în sute.

Un suflet de om căzut în durere
se sfârâmă la fel, uită să spere,
i se pare pustiu unde era ieri trăire,
nu mai ştie de zâmbet, ştie doar să respire
sau suflă tăcut din vechi obicei.
Pe alături trec alţii... Mai străini par şi ei
cum străin e şi sufletul de cum se ştia,
trecător printr-o vreme străină şi ea.

Dar când frunza se frânge e pentru mereu.
Unui suflet sfărmat îi e încă mai greu...
Numai că ştiu (fiindcă am fost
în locul acela ce n-are vreun rost)
că un suflet se leagă la loc întârit
cu oţelul din semnele ce s-au tipărit
pe unde s-a frânt, pe unde rănit
i s-a scurs de trăire miezul viu infinit.
Infinit e secretul, locul pe unde
un zâmbet rămas într-un colţ se ascunde
şi până la urmă răzbate în sus,
în timp ce mirarea e mare nespus
că după durerea atât de adâncă
tăria din el e-aproape de stâncă.
(2013)

psi-dialog

Octombrie sau cum iubeam cândva

Cândva iubeam toamna,
miezul ei aburind,
cu patima ploii sărutând stins pământ,
cu ultima suflare... de vânt
pentru frunze, cu flacără o iubeam, cu culoare,
cu soare...
Cândva iubeam toamna,
azi abia o mai simt târâindu-şi foşnind mătasea uscată,
mireasă bătrână şi neîntrebată,
e şi ea pe aici parcă numai o clipă...
Deja a trecut... a trecut în risipă!
Cândva iubeam toamna,
astăzi n-o mai aştept;
şi vine şi-aşa, trist şi nedrept,
nu-i pasă că mie nu-mi pasă de ea,
stă cât aş bea cu ea o cafea,
apoi pleacă şi-i lasă locul la ceai iernii pe care
n-am iubit-o vreodată. Toamna e-o trădătoare...
De-aceea de-un timp nu mai pot s-o iubesc
(indiferenţa se-aşterne în frunze firesc).
Când nechemată se-aprinde şi vine
îmi şuieră vântul şi gerul în mâine...
Cândva o iubeam... Ea are răbdare,
încă un an, o înfiorare...
Vremea îi ţine partea mereu:
ea vine la fel; de trecut, trec doar eu...
(2013)

Octombrie blând se desface în vers
sau în poveste, cum alţii îl ţes.
Un puzzle complet se leagă-n tabel.
Octombrie-al nostru răsare din el.

Lumea-i mai săracă

Lumea-i mai săracă azi cu un hohot de râs,
cuvintele s-au stins, a mai murit un vis
şi-a luat cu el un om. Eu i-am ştiut surâsul,
umorul neştirbit ce-i colora tot scrisul.

Ne-am întâlnit, pribegi pe drumuri virtuale,
şi am schimbat cuvinte ca să legăm o cale
între un gând şi altul, noi cei fără de chip.
Nu m-am gândit vreodată că n-ar fi destul timp.

Dar e destul vreodată? Nu-i nici pentru surâs,
când lacrimi îmi inundă un hohot vechi de râs.
Şi-s lacrimi de tristeţe, nu cum a tot făcut:
de lacrimi de râs bun ochii mi i-a umplut.

Astăzi unui pescar cu undiţa-n cuvinte
şi cu sclipiri de gând, cu veselia-n minte
aş vrea să-i râd plecarea, poate că i-ar plăcea,
dar nu ştiu să sting focul aprins, tristeţea mea...

Un fir întins s-a prins de tot în amintire.
Am să-l păstrez acolo cât mi-o mai fi trăire
în literele vii pe taste înşirate.
Tu, Coane Virusache, să râzi la fel de toate!
(2013)

Ne adunăm în zi de duzină, cu gânduri şi amintiri, în tabelul deschis de psi pentru Conu' Virusache: Scorpio, Sonia, Georgiana, Vero, SimonaR, Ioana, vavaly, Cita, Alma Nahe, Dagatha, anacondele, Flavius, Adriana.

Hai ku duzi, nade, cuvinte

Stereotip

Dacă-ţi scoţi gândul
dintr-al lumii calandru
intri în comun.

Randament

Un surâs calin,
în calcul de randament,
dă căldură-n plus.

Măsuri

Sub călcâi calea,
în minte calendar,
în inimă... zbor.

Curs

S-a calificat
în toc şi călimară
gând caleidoscop.

Statui

S-a depus calciu
pe iubire: se sfărâmă
sub călcătură.
(2013)

Cum s-au descurcat astăzi duzinarii cu cal-ul aflaţi călătorind prin tabelul găzduit de psi.