Noaptea inocenţei

De vârsta inocenţei… încerc să îmi aduc aminte
E-aşa demult şi-aşa de vag că nu mai am cuvinte
Din visul ei alunecând prin ani ca o himeră,
E-aşa demult că parc-ar fi de tot din altă eră.

Am răsfoit caiete vechi cu foi îngălbenite,
Scrise atent şi caligrafic şi-atât de recitite
Că literele s-au topit şi-i greu de înţeles
Cum s-au găsit, cum s-au legat, de unde s-au ales.

Erau chemări cu deznădejde şi dor neterminat,
Erau ploi triste, ploi cu lacrimi… pentru ce? Am uitat…
Erau şi bucurii în versuri, şi promisiuni eterne,
Şi noaptea, vise fără somn în cuibul dintre perne.

S-au spulberat în zori ce-au ars fără vreun pic de milă
Visul curat şi i-au închis cenuşa lui umilă
În urna grijilor mărunte a zilelelor de mâine
Care tot vin cu întrebări despre bucăţi de pâine.

S-au spulberat şi-n înserări, întunecând cu lacrimi
Iubirea pură înghiţită de râu de rău şi patimi;
Din noaptea blând-a inocenţei a mai rămas speranţa,
Şi ea ascunsă ca să nu îşi irosească viaţa.

Rămasă azi fără iluzii, mai jos cu nişte vise,
Cred mai puţin sau chiar deloc în vorbele promise,
Am nişte semne peste suflet şi mi-am făcut armură
Din cicatrici ce nu se şterg - pecete şi măsură.
(2012)

Despre alte nopţi ale inocenţei se vorbeşte astăzi în Clubul psi.

Parfum

Coroane de zei
Scutură blând pe alei
Parfumul de tei.
(2012)

Lucruri simple

Lucruri simple şi zâmbete de-o clipă
Pe care le primeşti cu inima deschisă
Le înţelegi din zbor şi-apoi le uiţi în pripă
Tot aşteptându-ţi zarea dorinţelor promisă.

Şi crezi că împlinirea îţi vine anunţată
Cu cântec de trompetă înalt, spre luare-aminte;
Cu sufletul la gură şi fruntea încruntată
Cauţi să recunoşti doar unul din cuvinte.

Când dulce, când amară, viaţa înşelătoare
E o alunecare prin clipele mărunte
Şi-i rareori ca-n vis, aşa, strălucitoare,
Când i s-a dat patină din rutină şi din amănunte.

Poţi să te plictiseşti şi-n somn să te cuprinzi
Sau, mai rău, somnambul, să rătăceşti cărarea,
Te poticneşti de praguri şi te izbeşti de grinzi
Şi mii de licurici îţi ameţesc visarea.

Şi aburit de-atâtea steluţe verzi în noapte
Când te trezeşti cu dorul teluric de a atinge zări
Cu visul prea înalt, mascat de nori, ai gânduri coapte
Cu miezul nobil şi-ai deprins să te avânţi pe scări.

Apoi, din plictiseală-n plictiseală,
Mai urci o treaptă, mai străpungi un nor,
Şi, când te ia de înălţime ori de foame ameţeală,
Guşti la desert un zâmbet cu susan şi-o doză de umor.

Chiar dacă n-a sunat trompeta sau n-ai auzit,
Din zâmbete şi trepte, din amănunte dulci-amare
Te-ai ridicat pe cale şi-ai trudit.
Fără să bagi de seamă ai atins o zare şi înc-o zare...
(2012)

Simple sau complicate, alte gânduri cu acelaşi izvor de cuvinte numai bune de citit, de simţit, de înţeles stau adunate mănunchi la psi.

Curcubeu

Curcubeu e atunci când se sparge lumina
Mărunt sfărâmată de urme de nor
Şi toată se scurge în dâre din mâna
Unei raze de soare căzută în zbor.

Curcubeu e atunci când orbirea te iartă
Şi-n loc de lucire ţi-arată culoare,
Înmoi în ea gândul şi zgârii pe hartă
Cuvinte în tonuri mereu uimitoare.

Curcubeu e atunci când inima-ţi umple
Cerul vărgat cu lumina risipă
Şi-apoi şi prin vene se-apucă să-ţi umble
Albastru de nobil, şi galben de-aripă,

Şi roşu de drag, violet de-nserare,
Şi verde pădure, amestec de viaţă
Încâlcit în vârtejuri, sublimat în visare
Întors în lumină întinsă pe faţă.
(2012)


Curcubeu e atunci când psi ne provoacă
Şi dintr-un cuvânt se desfac în culori
Şi vers, şi poveste, când clubul se joacă
Şi cerne lumina prin ploi fără nori.
Şi ştiţi ce-am gândit tot citind ce aţi scris?
Mai multe culori sunt în club decât are
Lumina când blând se desface-n culoare
Şi când inventaţi înc-o lume... de vis!

Decurion

Venise dimineaţa după prăpăd şi moarte...
I se îngăduise astăzi să meargă mai departe,
Primise dezlegare de la zei, de care nu se teme,
Să-şi prelungească drumul încă puţină vreme.

Fusese prins demult cu vorbele măiastre
Despre curaj şi ţară şi despre zări albastre
Aflate la distanţă de-un marş ce ţine-o viaţă
Şi iată c-a trecut… Şi i s-a scris pe faţă

Cu cicatrici brăzdate de lame ascuţite
Ce l-au făcut imun la vorbe, la ispite,
Fiindcă visul lui naiv din tinereţe
La prânz i s-a uscat ca roua din fâneţe.

Nu a primit averi şi nici o fată dulce
Nu-i cântă seara ode-nainte să se culce,
Şi după ani de lupte şi răni ce încă-l dor
E doar decurion şi nu-i niciun onor

Când numără tovarăşi repede duşi din lume
Pe-o soldă de nimic. Nimic din al lor nume
Nu se întoarce acasă de unde au plecat.
Pe mulţi oricum deja ai lor i-au şi uitat.

Priveşte peste dealuri ştiind că-i sunt străine,
Amar îi pare gustul bucăţii lui de pâine,
A câştigat-o greu în dans nebun de arme
Cu moartea care-i ţine de mult soarta în palme.

Cum nu mai e nici sprinten şi nici putere n-are
Cum a avut cândva, n-ar fi nicio mirare
Să plece în curând mai jos, înspre ţărână,
Condus de vreo săgeată trimisă de o mână

Mai sigură, mai tânără, ghidată de credinţă.
Lui i s-a stins şi-acum numai o năzuinţă
Îl ţine în picioare: ar vrea să i se ştie,
Să i se ţină minte durerea pe vecie.

Şi-a scris pe o bucată de piatră dantelată
Cu dalta declaraţia din suflet tot de piatră
Cioplit şi-acela tot cu daltă şi ciocan...
Să ştie toţi că el s-a irosit în van!

Iar, când va fi să plece, urnă din piatra seacă
Scrisă de mâna lui ar vrea să i se facă;
Cenuşa lui, desprindere de-o viaţă de război,
Să-i fie dusă acasă la pace înapoi.
(2012)

De n-ar fi fost "decurion" inclus în lista de cuvinte
Poate-aş fi scris despre iubire ori natură,
Dar tot ce un soldat mi-a evocat în minte
A fost războiul şi nedreapta lui arsură...

În alte minţi gândirea altfel zboară,
La psi pe pagină oglinda şi-o coboară;
Ea ne-a ales duzina şi-apoi am înmulţit
Atâtea înţelesuri câte s-au potrivit.

Bunica

A plecat dincolo de cuvinte
Într-o seară de mai,
O păstrez în inimă, în minte
Ca pe-un colţ de rai.

A luat cuvintele cu ea
Şi le-a făcut de lut,
Apoi copilăria mea
A plâns şi a tăcut.

Acum încerc să modelez
Din lutul îndărătnic,
Să spun cuvintele cu miez
Şi să le-aprind în sfeştnic.

În palidă lumina lor
Să-i văd chipul zâmbind,
Să-mi treacă doar puţin de dor
Când candelă-i aprind.

Nu sunt cuvinte să-i măsoare
Hohotul plin de râs,
Iubirea cea ocrotitoare
În care m-a cuprins.

Somnul nu l-a înduplecat
Cu basmul ce vrăjeşte,
Dar pentru mine a creat
O lume de poveste.

Iar sfaturile ei de-atunci
Încă-mi răsar în minte,
Le trec uşor şi către prunci
Şi-i mulţumesc cuminte.

I-aş mulţumi de-aş mai putea
Pentru învăţătură.
Când aţa mi se încâlcea
La prima-mpunsătură

Mi-a arătat cum să întind
Pe pânză flori alese
Şi cum culorile se prind
Cu acul care ţese.

În seri de vară cu visare,
Cu muzică şi-o carte
Ţinută-n mâini de fiecare
Zburam către departe

Şi-apoi ne întorceam din zbor
Şi împărţeam cuvinte,
Iar astăzi mi-e atât de dor
Să mi le-aduc aminte!

A luat cuvintele cu ea
Când a plecat de-acasă.
S-a stins copilăria mea,
Tăcerea-i grea şi-apasă...
(2012)

Dacă psi n-ar fi dat temă, n-aş fi avut curajul şi puterea să răscolesc printre amintiri şi lacrimi...
Şi tot psi ne înlesneşte cunoştinţa cu celelalte bunici dragi.

Dorul

Mă doare dorul
înţepenit în gară
printre destine.
(2012)



Cuvinte pe portativ la Ora MWB.