Joc. De noroc.

Un chip de demon mi se-arată-n noapte
şi bântuie-ntre umbre, şi murmură-ntre şoapte,
promite nevăzute, fermecător obraznic,
şi poleieşte tot ce îmi păruse groaznic
c-o picătură scursă din ochiul sec al lunii
şi din senin cu stele în marginea genunii,
de unde izvorăsc nori şi furtuni sub pleoapă,
de unde stă potopul la pândă când să-nceapă
un joc la cacialma cu zbateri lungi de gene
deasupra de obraji destinşi de somn şi lene...

Inspir o dat-adânc şi mă trezesc în zori

c-un dor neîmplinit. Mă scutură fiori
că parcă ştiu ceva, dar nu-mi aduc aminte
ce-mi prisoseşte-n gând şi-i lipsă în cuvinte.
Încerc s-adorm 'napoi şi să-mi înnod visarea,
să aflu unde-i asul şi unde renunţarea,
să-nvăţ când iute scot din mânecă norocul,
când pierd cu un surâs şi când continui jocul
până s-or destrăma pânzele cele albe
şi-or înflori a iarnă în păr florile dalbe.

Un chip de demon mi s-a prins în vis,
frumos ca o nălucă, tentant şi interzis,
şi, de n-ar fi venit la mine-n miez de noapte,
cred că l-aş fi făcut din farmece şi şoapte
şi mi l-aş fi păstrat - eternă promisiune,
din pleoapa stins-a lunii o ultimă minune -
să-mi mângâie-n tăcere singurătăţi târzii,
să-mi umple de himere secundele pustii,
apoi să-mi înfiripe aripi întinse, vii...
Sunt aripi renăscânde cu care îmi îmbii
visul să îmi rămână şi să îmi ia la joc
destinul, întâmplarea şi boaba de noroc...
(2015)

S-au adunat iar duzinarii în această noapte
şi din tabel îmi pare că se iscă şoapte.

Jurnal

Tu când ţi-ai ascultat ultima dată
gânduri ce ţi se strecurau în clipă,
când le-ai întins - o pană în aripă -
ori în creion le-ai pus pe inima-ţi mirată?
Când ai făcut din ele poartă pentru suflet,
cuvântului să-i dea însemnătate,
să fugi prin ele de singurătate
sau să le-aduni ca pe comori în sipet?

Trăieşte clipa ca şi cum ţi-e viaţa
cât e lumina între răsărit şi-apus.
Nu se-mblânzeşte timpul şi-i veşnic nesupus.
Pentru pisică numai e înnodată  aţa.

Gândul de azi mi-e impregnat pe iris
ca într-o carte nerăsfoită încă
sau într-un vis acvatic c-o perlă, sus, pe-o stâncă -
un cuib unde-adunate emoţiile firii-s
într-un jurnal mereu neluat în seamă,
o jucărie lăsată la voia întâmplării,
chiar dacă l-am legat de marginile zării
c-o cureluşă firavă în loc de vamă.

Păstrez în coş un bibelou de preţ.
E amintirea tinereţii nebune, zvăpăiate
pe care o mai ştiu din pozele păstrate
de-un aparat ce-mi stă la gât cât sunt drumeţ
prin întâmplarea vieţii, cetate fără ziduri,
dar înţesată de porţi ce se deschid sau nu
Cele înţepenite nu sunt mereu tabu.
Cheie de n-am, o şurubelniţă prin riduri
lărgeşte ochiului cărare spre departe
şi pasul îi urmează descoperind o şansă,
schimbare în destin sau numai ansă
în darul timpului pe fila mea de carte.
(2015)

Anacondeiere după Ruxandra Ioniţă cu un gând adunat de la Adriana Tîrnoveanu. Aceeaşi duzină de cuvinte în alte pagini de jurnal găsiţi la Eddie.

Mă citesc din când în când din urmă

Mă citesc din când în când din urmă,
redescoperindu-mă în altă piele,
descuamată fin în vorbele acele -
clipa prinsă-n mine, cea de gumă,
ori eu prinsă-ntr-una dintre ele.

Aveam alte rime, aveam alte ritmuri
şi nespusul dintre rânduri, închegat şi dens,
înfiripă-n mine astăzi înc-un sens
trecerii prin lume, trecerii prin timpuri
diluate de uitare dureros de des.

Mă citesc din când în când din urmă
şi mă mir că am fost mult, că mi-a rămas puţin
din ce-am fost cândva, chiar dacă încă-i plin
şi acum ulciorul din care peste humă
scurg cuvintele şi-n ele pe mine mă declin.

Înaintea clipelor cu har, uimită, mă înclin.
(2015)

Raftul cu amintiri

Bibelou de alabastru,
balerină delicată,
învelită în albastru
de dantelă apretată,
ca un fum uitat de vânt
în secunda incompletă
într-o notă cu avânt
retezat în piruetă
şi lăsat pe raft, sub praf,
apărat de-o carte veche
scoasă de un litograf,
cu o singură pereche,
dăinuia de-un sfert de veac -
un moment de neuitare,
un tezaur de sărac,
o fereastră spre visare.
Un creion rămas prea scurt
pentru degetele boante
şi neascuţit de mult
îi stătea cumva sub poante.

Într-un coş mic de nuiele
cât o palmă de copil,
cu luciri rupte din stele,
pusă pe-un satin umil,
e o perlă cenuşie,
strop dintr-un decor acvatic,
lacrimă de veşnicie
dintr-un iris acromatic.
O pisică, jucărie
cu o blană ciufulită,
cu o fundă de hârtie
roşie ca o ispită,
prinsă pe o cureluşă
şi cu ochi aproape vii,
cu culoare de cenuşă
şi, parcă, un pic saşii,
stă pe lângă balerină
c-o lăbuţă-n coşuleţ,
peste perlă, şi-l înclină
cu un gest plin de dispreţ.

Nelalocul ei pe raftul
plin cu-atâtea amintiri,
şurubelniţa-i stigmatul
ultimei desprăfuiri
petrecute într-o seară
când aşa, ca din senin,
şubrezita policioară
s-a desprins în colţ puţin.
Ar fi fost păcat să moară
balerina şi pisica,
iar perluţa să dispară
ca şi cum ar fi nimica
tot trecutul strâns în ele,
ca şi cum pe cer s-ar frânge
cele mai bătrâne stele,
ca şi cum timpul s-ar strânge
tot în coşul de nuiele.
(2015)

Ce au pus pe raftul cu cuvinte ceilalţi duzinari aflaţi de aici.

Femei, mame, flori...

Femei, mame, flori, mistere
cu-adâncimi chihlimbar,
vă întemeiaţi altar
inima când nu vă cere
nimeni să o daţi în dar.

Jertfiţi pentru fericire
dragoste fără sfârşit
pe altarul cuibărit
sub plămada cea subţire
de lut dulce şi sfinţit.

Lutul veşnic se frământă,
ars de-atâtea ori în foc,
crapă şi-l lipiţi la loc
ori cuţite ce se-mplântă
le zdrobiţi ca într-un joc.

Şi jucaţi totul pe-o carte,
de orice culoare-ar fi,
pariaţi pe soare şi
o întoarceţi ca pe noapte
în alt început de zi.

Să vă fie primăvară-n
inima neobosită,
frumuseţe neclintită
fie ca să vă răsară-n
bolta frunţii, arcuită...
(2015)

La mulţi ani, Doamnelor şi Domnişoarelor! Să fiţi iubite şi preţuite aşa cum se cuvine, nepreţuitelor! Citiţi şi urările celorlalţi duzinari urmând, ca de obicei, link-urile din tabelul găzduit de Eddie.

Eddie organizează şi un "Concurs de 8 Martie" având ca premiu un colier oferit de Magazinul online Velbi.

Incandescenţe XIV

Primăvară

Ninsoare caldă
de zâmbete parfumate
ne învăluie.

Senin

Un zâmbet suav

linişteşte furtuna -

belşug în suflet.

Întâmplare

Sămânţa de vis
poate încolţi sau nu.
Mâine va ploua...

Iţe

Visuri banale

mi se aştern în cale

şi urzesc viaţă.

(2015)

Numai cuvinte

Poveri prea grele-ai luat pe umeri;
le tot aduni şi nu le numeri,
nu te întrebi de-s ale tale...
Greu tragi la deal, greu ţii la vale.
Şi rareori te plângi că dor
aripi din care tai din zbor
şi gând mocnit fără cuvinte
ce-ţi stă înfipt mereu în minte.
Îţi taie din avânt, din cer,
şi din etern, din efemer.
Nu le mai simţi, că e o umbră
din ce în ce mai grea şi sumbră
pe drumul tău cel plin de fragi.
I-ai semănat pentru cei dragi...
La umbră cad şi se usucă
şi-ţi vine dor pustiu de ducă.

Poveri prea multe ai de dus;
tu iei pe umeri ce s-a spus
şi înţelesuri câte sunt
pentru cuvânt lăsat în vânt.
Aduni şi lacrima oricui
o strângi, o mângâi, o încui
şi dacă ţi-ar sta în putere
n-ai da-o nici măcar cui cere.

Nu ştiu de ţi-am pătruns în gând,
nu cred că ştiu tot ce-ascunzând
n-ai pus la piaţă pe tarabă.
Ai mai scăpat, poate din grabă
câte-un secret scris printre rânduri,
dar un cuvânt ia multe gânduri
şi vinzi pe zâmbete şi lacrimi
iubiri, tristeţi, tăceri şi patimi.

***

S-au risipit mirări şi-angoase
şi uneori îmi par frumoase
sub văluri de mister şi vii
surâsuri blânde ori mânii.

Am frunzărit numai cuvinte -
de risipit, de ţinut minte...
(2013-2015)