Grâul trecutei veri

În miez de pâine calbă, rumenită
grâul trecutei veri e-o amintire
a apelor întru rodire,
a soarelui în pârguire,
grâul trecutei veri e o ispită:
aroma soarelui şi-a ploii
se împletesc a netăcere
în miezul pâinii şi mistere
se cuibăresc în cerul gurii
şi se aprind într-un sărut
între idee şi cuvânt...
rod de pământ
în vas de lut.
(2014)

Mulţumiri muzei psi.

Iris

Cerc de albastru cu miez de mister,
adânc de-ntuneric în mijloc de cer,
oglindă de gând nerostit, nepătruns,
să-ţi aflu-ascunzişul nu-i vrerea de-ajuns.

Cerc de albastru umbrit de sprâncene
adunate-n furtună sau robit între gene
pe care le tremură pleoapa sfioasă,
s-aduc iar seninul gândul tău nu mă lasă.

Cerc de albastru potopit de tristeţe,
cu stropul de mare care-ar vrea să dezgheţe
zăgazul zidit pe iertări prea târzii,
să-i sec disperarea n-am putere, să ştii...

Cerc de albastru aprins de mânie
cu fulger ce spintecă-n carnea cea vie
strălucire de gheaţă pe tăiş de cuţit,
să sting focul rece mi-e avânt irosit.

Cerc de albastru luminat de blândeţe,
cu surâsul deprins în chemări să răsfeţe,
te-aş păstra în adâncul cercului meu
din căprui întuneric. Şi n-ar fi foarte greu.
(2014)

Aflaţi despre ce fel de iris au mai scris
cei care la psipsina s-au înscris.

Printre umbre

Corăbii albe şi strălucitoare
plutesc pe apa azurie,
despică razele de soare,
le mână vântul, le învie.

Şi astăzi sunt, iar mâine nu-s,
apoi apar de nu ştiu unde,
n-au răsărit, şi nici apus,
iar umbra lor nimic n-ascunde,

ci-ntunecă nuanţe, tonuri,
aruncă pete pe pământ.
Privite din înalte domuri
supuse-ar fi de-acelaşi vânt.

Într-un război între lumină
şi umbra care o înghite
ne regăsim: visare lină
sau dor de raze aurite.
(2014)

Mulţumiri muzei Rox.

Duzina de cuvinte - Mărturia unui vis

Am prins un vis în zori, pe când voia să fugă,
şi l-am robit voinţei mele cu o rugă.
Ca să-i îngădui să se spulbere-n lumină
s-a spovedit, chiar de n-avea vreo vină.
Destinul lui e să ne-atingă făr' să ştim
şi să ne limpezească ce dorim să fim.

"Îmi caut altă gazdă în fiecare seară
când în explozii de culoare se aprinde cerul,
când pleoapele se zbat (pentru a câta oară?)
şi cad supuse somnului topind în el tot greul
care s-a adunat din fapta unei zile.
Îmi caut nou sălaş cu tatonări abile.

Când intru, mă răsfăţ în şoaptele trecute
şi caut viitorul, cel scris cu dor albastru,
aflu incertitudine în gândurile mute
şi-apoi le-ncheg pe toate cu darul meu măiastru.
În labirintul minţii gazdei mele
pun alambic în care-amestec stele.

Face-o harababură această vrajă simplă
ce leagă şi dezleagă ştiute, neştiute,
animă armonii şi năluciri sub tâmplă
şi dă contururi noi acelor amănunte
în uniformă trecere tăcute-alunecând,
pierdute printre tuşe puternice de gând.

În zori, când am să plec şi-am să mă fac lumină,
din urma mea în timp doar vagă amintire
sau nici măcar atât se poate să rămână,
de vraja mea cea dulce să n-aibă nimeni ştire,
dar ochiul în oglindă privi-va cu uimire
ştiind că poate-alege o altă devenire.

Mi-am împlinit menirea când am schimbat o umbră
în geana de azur a unui răsărit
sau într-o atitudine ostilă sau mai sumbră
cioplit-am o fisură prin care am iţit
un capăt dintr-un arc de curcubeu suind
cu sete de-orizont nestinsă şi cu jind."

Eu l-am lăsat să plece în arcul de culori
şi-am să-l aştept să vină de oridecâte ori
va crede că-i de cuviinţă să-mi străbată
prin labirint, sfărmând şi uşă, şi lăcată.
Ştiu că şi voi l-aţi cunoscut şi-l vreţi
şi că vi-l amintiţi din albe dimineţi.
(2014)

Duzina de cuvinte, motiv pentru visare,
îşi are-aceeaşi gazdă, caldă şi primitoare.
Să-i fie împrejur şi ei numai ce-i bine!
Gândul îmi e mai mult, cuvintele-s puţine...

Inter arma silent musae?

Nicolae Grigorescu - Atacul de la Smârdan

Nu tac muzele-ntre arme,
ci plâng şi urlă din rărunchi.
Numai seninătatea lor adoarme
ori moare secerată-n jos de trunchi.

Se răzvrătesc în poze şi-n tablouri
oştenii dându-şi ultima suflare
sau mutilaţi şi-mpuţinaţi de doruri,
secaţi de dragoste şi de visare.

Versuri se scriu, cuvintele-s amare
şi crude ca o lamă de cuţit.
În ele viaţa abia de mai tresare
supusă unui prematur sfârşit,

iar prin romane nici măcar iubirea
nu are gust de fericire, ci-i sălcie
când un sărut precede despărţirea
şi teama că e pentru veşnicie.

Sunt nunţi la care moartea se-mbracă în mireasă,
mame cu sufletul răpus de-acel obuz
ce-a spulberat un fiu în ploaia lui cea deasă
de schije scrijelind însângerat apus

şi sunt copii care trăiesc în sărăcie
de dragoste pe toată vremea lor,
copii ce mâna de părinte n-or s-o ştie
în mângâieri ori sprijin pentru primul zbor.

Se tânguie viori cu disperare
şi glasul se înnoadă sugrumat
de jalea inimii, răscolitoare,
iar tobele sunt clopotele care bat.

Nu faceţi muzele să plângă!
Nu faceţi muzele să urle
şi-n cimitire să se strângă,
şi-n loc de clopote în turle!

Le-aţi auzit în vremea lungă
jelind de mult prea multe ori.
Ar trebui să vă ajungă
şi să vă umple de fiori!

Când banul sună şi vă cheamă
cu goarna lui cea poleită
fie-vă silă, rău şi teamă
de a războiului ispită!

Nu faceţi muzele să plângă
şi nu le faceţi să jelească
şi-n cimitire să ne strângă
moartea cea strâmbă, nefirească!
(2014)

Psi-luneală întârziată nu de tăcerea muzelor, ci de timpul prea zgârcit. Cum n-au tăcut nici muzele celorlaţi psilunatici aflaţi cercetând scrierile înscrise în tabel la psi.

Nu-nchide uşa...

Nu-nchide uşa, nu o încuia!
Las-o deschisă! Tăcerea huruia
de gânduri, de durere, de simţul amputat
într-un război nedrept şi neadevărat.

În ce urzeală de orgoliu mic
ne-am încâlcit raţiunea până când nimic
ni s-au făcut cuvântul şi-ntâmplarea?
Când s-au întunecat c-un giulgiu şi soarele, şi zarea?

În marş incompatibil cu inima mea tristă
încerc să-l smulg, să-l sfâşii, s-arăt că mai există
o rază de speranţă, o urmă de cuvânt.
Refuz un recviem şi semnul de pământ!

Şi ca-ntr-o aventură romantic inutilă
şi mult prea inocentă ca s-o priveşti cu milă
aşez o floare pe afet, arunc ţeava de tun
şi trag cu floarea-n tine! Sămânţă de gând bun...
(2014)

Cuvintele s-au închegat în alte gânduri,
s-au înşirat mărgele, mărgelele-s pe rânduri,
din rânduri s-a născut încă o pagină pe blog.
Să le aflaţi pe toate la psi-n tabel, vă rog!

Faţa nevăzută a lunii

N-am să cunosc niciodată
faţa nevăzută a lunii.
Argintul ei mă îmbată
cu dorul deşărtăciunii.

Şi dacă şi lumea-i ca luna,
cu stele de lacrimi în jur,
ţinându-şi ascunsă genunea
în umbră, îndărăt de contur?

Şi dacă în umbră sunt stele
pitite în suflete calde,
ca-n lumina lor să se spele
himere captive în nade?

Atunci când în pragul minunii
lumina-i argint într-un vers,
din faţa neştiută a lumii
se desface-n scântei inţeles.

Înţelesul e-o formă sublimă
e culoare, e dor, e avânt,
e foc ce arzând, doar, animă
misterul păstrat în cuvânt.

După ce am pătruns astă taină,
ca un leac cu gust viu de uimire,
ce deschide şi-nchide o rană,
întregitu-mi-am devenire.

N-am să cunosc niciodată
faţa nevăzută a lunii,
dar lumea pare mai adevărată
când naşte cuvânt în ochiul furtunii.
(2014)

Pentru Concurs pe blog organizat de Pishki şi Ratzone, autorul cărţilor ce vor fi acordate câştigătorilor: „Ocean de nimicuri” şi „Sunt un gunoi, sunt un nimic”.