Concert

Iubeşte-mă ca o pădure albastră
care-şi doreşte cerul oglindă.
Cerul ochilor tăi în miezul sufletului meu-
pură dorinţă de dragoste în absolut.
Val unduitor ce nelinişteşte cugetul
în vise eterne, vibraţie răscolitoare a muzicii.
(1991)

Suflet naiv

Mi-am scos sufletul la vânzare.
Era o zi însorită
Care promitea o întâmplare
Nemaiauzită.
Au trecut prin faţa lui
Multe umbre amărui,
Au trecut măsurându-l,
Cu vorba, cu gândul...
El îşi deschisese câteva uşi secrete,
Le lipise aproape de tot de perete,
Se vedeau prin ele adâncuri,
Depărtări, prăpăstii, câteva piscuri.

Suflet naiv, închide uşa!
Încuie peste ea lacăte mari şi grele,
Peste ea şi peste cenuşa
Adunată când au ars în tine stele.
(2010)

Noapte

Ascult noaptea ca pe un disc vechi
sub arcul timpului,
o aud tânguindu-se de nesomn,
de întuneric,
de umbre,
de regrete.
Plânge noaptea aşteptând
o rază de soare,
o clipă de lumină,
un bob de speranţă.
(1999)

Blestemul

În seara-n care a ştiut
că nu vei fi al ei nicicând,
s-a răzvrătit în dor, plângând,
şi-asupra ta a abătut
blestemul de-a te preschimba
în şarpe rece, auriu,
şi, condamnat până târziu,
prin lume să nu poţi umbla.

"Eu ţi-am ursit să fii pe veci
cel ce prin iarbă se strecoară
cu o atingere uşoară,
dar cu simţirile prea reci;
la soare să te-nchini mereu,
dar tu lumina să nu-i ştii
pentru că n-ai ştiut iubi
lumina sufletului meu.

Să te târăşti prin umbra deasă
a-ntunecatelor păduri, în vară,
şi somnul greu să-ţi fie o povară
în iarna lungă şi geroasă;
să-ţi şuieri lung otrava printre pietre
când simţi căldura altei vietăţi,
şi, niciodată-n timpul astei vieţi,
să nu cunoşti căldura unei vetre."

Iscat din inima-i secată,
veninul tău e doar otrava
ce-a adunat-o ea cândva
din dragoste însingurată.
Astfel frumoasa vrăjitoare
te-a-nlănţuit lângă pământ;
din vremuri vechi al ei cuvânt
te stăpâneşte şi nu moare.
(1999)

Lacrimi de zăpadă

Îţi curg pe obraz lacrimi de zăpadă
îngheţate
şi-atât de curate.
Hoţii le aşteaptă, le pradă
ca pe mărgăritare,
le pun pe cântare,
le vând la piaţă
de dimineaţă,
cât încă e ger,
cât încă nu pier
topite şi uscate la soare.
Dacă le cumpără visătorul,
ştie să păstreze comoara
în acelaşi loc cu vioara,
cu versul, cu zborul.

Îngheţate
în gerul cui nu poate să creadă
în puterea lor,
în gândul ce le-a fost izvor,
lacrimi de zăpadă
atât de curate
ai să laşi iarăşi pradă,
să fie furate,
vândute de dimineaţă
la piaţă
după noroc,
după un joc
al întâmplării
care alungă gerul şi norii
şi creşte, câteodată, visătorii.
(2010)

Îmi lipseşte un cuvânt

Uneori îmi lipseşte un cuvânt
stă ascuns într-un gând
sau încă nu s-a născut poate
îi aştept rostirea şi rostul
să le rânduiască toate
la locul firesc
să spună ceva ce nu-mi amintesc
să-mi dea de ştire
despre o trăire
viitoare despre întâmplări
despre mirări
îmi lipseşte atât de mult
încât ascult
liniştea şi întunericul
aştept să se crape de zi
să izbucnească prin crăpătură
strigând la mine fără măsură
că încă sunt că voi fi
că mai am un cuvânt neştiut înainte
mereu să-l caut nicicând să-l ţin minte
(2010)

Să nu mă cauţi

Priveşte-mă mult
până când n-ai să mai vezi nimic altceva
în afară de mine.
De la o vreme nici pe mine
n-ai să mă mai zăreşti cum sunt;
ai să crezi că mi-au crescut aripi
şi, de teamă să nu zbor,
ai să vrei să mă ţii în braţe.
Să nu te miri că nu mai sunt.
Nu, să nu mă cauţi atunci,
să nu te uiţi nici spre cer
şi nici peste ape.
Să te uiţi doar în iarbă.
Priveşte-mă mult
până când n-ai să mai vezi nimic altceva
în afară de iarbă.
(1989)