după nor e zi senină,
noaptea luna iar răsare,
în timp tot ce-i rău dispare.
Vine-un ceas când în tăcere
apa amintirii cere
să stârnească un ecou.
Apoi pleci la drum din nou,
drum de piatră grea, cioplită,
pentru pas înțelenită.
Rătăcit în zi senină,
un nor pune-o pată-n șes,
loc de poposit ales
lângă apa de izvor
rece, limpede-n ulcior.
Dacă șezi mai mult de-un ceas
soarele-și ia bun rămas,
luna vine-n locul lui
și-n izvorul dorului
se-oglindește în tăcere.
Tu gândești că-i o avere,
aur înșirat pe-oglindă,
lăcomia să-ți aprindă.
iscă doruri din visare
și n-ai timp să mai rămâi,
pleci la drum la ceas dintâi.
Pân-acasă-i cale lungă,
pasul după pas ajungă
să te ducă la-ntâmplare
după nor și după floare,
după lacrimă și piatră,
după cânt și după vatră,
după dragoste sau ură.
ai să prinzi și rădăcină
unde-i umbră și lumină,
unde pui piatră pe piatră
ca să construiești o vatră,
unde apa e mai clară,
unde macini timp la moară,
unde-un ceas măsoară viață,
pas pe drum de dimineață
cu ecou și cu putere,
cu speranță și tăcere,
iară seara luna scrie
dup-un nor o poezie
și ți-o spune numai ție.
(2026)
Inspirată de Întrebările fără ecou puse de Vero și de duzina de cuvinte propusă tot de ea.




E foarte, foarte frumos tot ce ai scris aici, dragă Carmen! M-ai transpus într-o lume calmă, a tihnei şi a seninătăţii.
RăspundețiȘtergere(Îmi plac şi imaginile.)
Mă bucur că am reușit. ☺
ȘtergereImaginile le-am găsit pe Google în modul clasic. Prima e sigur generată AI, iar celelate s-ar putea să fie modificate.
Chat GPT nu-mi mai face imagini. Îmi spune că am depășit numărul de imagini generate gratuit și îmi dă o oră pâna la care să aștept, pe care o tot reînnoiește de săptămâna trecută. Gemini îmi caută imagini, dar Google nu le mai afișează. Mă simt sabotată. Dar nu mă las! :))
Imagini generează şi Meta AI; şi Copilot. Şi Gemini poate să genereze imagini, nu doar să le caute.
ȘtergereȘtiu, dar încă nu am avut nevoie. Am generat imagini pe un site numit PixVerse care e foarte generos cu gratuitățile deocamdată. Face și filmulețe. Chat GPT vrea plătit și crede că mă prinde. Și Google vrea bani. Gemini mi-a adaptat codul html al tabelului pentru blog. Google nu afișa deloc codul scris de Gemini. A fost o aventură până am reușit să-l fac să funcționeze, în condițiile în care eu nu știu boabă de html.
ȘtergereTotul e bine când se termină cu bine!
ȘtergereAșa e. Cu răbdare și puțină imaginație găsim alte soluții. 😊
ȘtergereAbsolut superb. Are un fel de ritm ce cred ca s-ar asorta cu o melodie.
RăspundețiȘtergereFelicitari, draga Carmen. O saptamana pe placul tau!❤️😘
Ritmul l-am „furat” de la Vero, căreia i-am spus că doinește. Acum că ai întrebat, am aprofundat un pic subiectul. Chiar așa se numește: stil doinit.
ȘtergereMulțumesc, asemenea, dragă Suzana!