miercuri, 1 mai 2013

Rafturi

Atâtea rafturi câte-avem pe-acasă fiecare...
În ele amintirile stau puse cu grijă la păstrare
şi-atâta praf se-adună peste ele şi le-ascunde
că uneori abia de mai ghiceşti ce ai păstrat şi unde...

Nici nu-i nevoie să le arzi, că singure dispar.
Când nu mai sunt le uiţi de tot şi, poate, nici măcar
nu ştii că a rămas un gol, dar simţi un dor adânc
de nu ştiu ce, de nu ştiu cum, de stele care plâng.

Tu stai pe raftul nu ştiu cui, la fel, deschisă carte,
şi îţi dezvălui ca pe-un dar, din litere, pe toate.
De le-o citi, de le-o-nţelege, de le-o pătrunde până-n miez
e un noroc, iar dacă-şi face încă o dată crez

din scrumul scuturat din tine, cu litera arzândă,
şi-l ţine-n palme şi nu-l pierde o singură secundă,
atunci asfaltul de sub tălpi nu-l duce mai departe,
ci-l prinde lângă raftul tău, neprăfuită carte.
(2013)

psi dialog

2 comentarii :

  1. reiau exact acelaşi comentariu pe care ţi l-am lăsat la mine:
    pe raftul meu de astăzi pus-am doruri
    şi gene lungi tivesc culoarea din obraji
    când darul tău mi se coboară peste tâmple
    şi recunosc: îmi sunt atât de dragi
    cuvintele ce vin în stoluri
    şi-aşteaptă ziua să se-ntâmple
    că eşti…
    că-mi eşti.

    ... mă înclin ţie om bun şi mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu mulţumesc pentru răbdare
      şi pentru aşteptare,
      pentru că-mi eşti alături pe pervaz mereu,
      pentru că-n gândul tău cel bun e loc pentru cuvântul meu.
      şi mă înclin şi-ţi spun că praful nu-l las să se aşeze
      pe cartea ta nici când numai tăcerile mi-s treze.

      Ștergere