Suflet cenuşă

Mânată de nevoi, de aspră sărăcie,
A plecat departe cu inima pustie.
Şi-a lăsat acasă dragostea de mamă
Sau o ţine-ascunsă pentru că i-e teamă
C-are să se-ntoarcă fără de putere
Să îndure dorul şi ce i se cere.

În oraşul ei s-au închis pe rând
Fabricile toate şi apoi, curând,
Două ateliere şi cinci magazine...
I-a rămas bărbatul, întâi, fără pâine.
Au trecut trei luni şi-a primit şi ea
Ultimii săi bani şi vestea cea rea.

Trei copii acasă, care merg la şcoală,
Şi-o mamă în pat, răpusă de boală,
Cer şi de mâncare şi nişte pastile
Cu priviri de-o vârstă, triste şi umile.
Şi-a făcut bagajul şi-a ieşit pe uşă,
I-a rămas în urmă sufletul cenuşă.

De atunci munceşte cu-un zâmbet străin
Împietrit pe faţă, zugrăvit pe chin,
În palate reci ca femeie-n casă,
În restaurante ca bucătăreasă.
Rânduindu-şi slujbele, cât ar fi de lungă,
Ziua totdeauna pare să n-ajungă.

Îşi chiverniseşte banii cam avar,
Daruri pentru ea îşi permite rar,
Dar trimite-acasă şi e împăcată
Seara, în cămara ei simplă şi curată,
Când o prinde somnul fără să-şi dea seama
Aşteptând s-o sune copiii şi mama.

Doar atunci aude vorbind româneşte
Şi dorul o doare şi mai tare creşte,
Glasurile dragi prin suflet săgeată...
S-ar întoarce-acasă, ar fugi îndată
Căci noapte de noapte, inima i-e frântă,
Lacrima şi truda somnul i-l frământă.

Ştie că acasă vreo două vecine
Care nu duc grija zilelor de mâine
O bârfesc degeaba, doar din răutate,
Şi i-au pus în cârcă cele rele toate.
Simte că-i aşa atunci când bărbatul
Face glume strâmbe despre ea şi altul.

Cât despre copii, nu le e uşor,
Că îi tot repetă cât le e de dor,
Şi ar vrea şi ea să le fie-aproape,
Să-i privească-n suflet prin furiş de pleoape,
Să le ţină-n palme de iubire pline
Nelinişti şi temeri şi să le aline.

I-e nedreaptă soarta, dar nu-i prima oară,
A răzbit demult şi-a-ncetat să doară
Durerea de-atunci, va răzbi şi-acum
Şi-apoi s-o întoarce pe acelaşi drum,
Va lega cu nod capetele rupte
Ale vieţii ei, în atâtea lupte.

Doar să-şi vadă mama iarăşi pe picioare,
Să-i crească cel mic cu puţin mai mare,
Ceilalţi doi mai au şcoală vreo trei ani...
Pentru toate-acestea îi trebuie bani.
Mai îndură azi şi cu fruntea sus
Le-o duce pe toate câte-or fi de dus.
(2012)

Şuviţe

Ţi s-au prins perechi
Pe după urechi
Şuviţe de vis
Albastru deschis.

Ţi le-ai împletit
Cu fir aurit,
Cunună aleasă
De împărăteasă.

Şi încununată
Cum n-a fost vreodată
Pe frunte cu-acele
Safire de stele,

Lumină ce trece
Noaptea deasă, rece,
Ziua fără soare,
Ceaţa în fuioare,

Ţi-ai părut în zbor
Pe aripi de dor,
Ţi-ai părut plutire
Peste nemurire.

Şi de la ispită,
Aşa, năucită,
Le-ai crezut pe toate
Că-s adevărate.

Când s-a împlinit
Vremea de trezit
Ai căzut cu stele
Jos pe duşumele.

Ţi-ai trecut cu teamă
Peste frunte palmă
Plină de-ndoială
Că ţi-au fost spoială

Câteva din vise
Şi ţi-s interzise
Aripi şi safire
Către nemurire.

Dar erau sub pleoape
De suflet aproape 
Foşnete de gând,
Zvon de simţământ

Să-ţi dea năzuinţă
Şi-un fir de credinţă
C-ai să împlineşti
Cele pământeşti,

Visul din şuviţe,
Făcut coroniţe,
Cu fir aurit,
De suflet tivit.
(2012)

Corset

Cândva le plăcea să poarte corset
Legat cu şnururi, să le facă mai zvelte.
Strecurau printre pleoape plecate surâsuri cochete
Ce închideau promisiuni despre eternul secret.

Ţinteau cu ştiinţă către iubire sau către avere.
Nu primeau totdeauna ce îndrăzniseră ca să spere.
În loc de iubire se-alegeau cu urâtul bogat,
În loc de avere, drag de frumos, dar era scăpătat.

Supuse apoi după lege, corsetul mai tare strângea.
Era tot ce ştiau, nici una nu se plângea
Că-i haina prea strâmtă şi purtau înainte
Corsetul şi soarta de femeie cuminte.

Acum corsetul a rămas doar prin minţi demodate,
Orbite sau seci, dând deprinderi ciudate,
Încâlcite habotnic şi trist în trecut.
Corsetul acesta prea mult a strâns şi-a durut!

E azi sfâşiat, ajuns aproape o zdreanţă.
Se destramă statornic, în şnururi rupte şi aţă
Tot mai des înfloreşte, liberă şi cugetătoare
Ea, fără corset, şi iubită cu atâta mai tare.
(2012)

Torid

A venit norul cu ameninţarea
Şi-a năpădit zarea
Dinspre miază-noapte.
Păsările au răspândit şoapte
Despre ploaie şi despre furtună;
Li se părea că nu-i a bună
Umbra prea devreme căzută
Când amiaza era neîncepută,
Când soarele încă nu apucase
Să-şi ascută suliţe fioroase.
Apoi s-a stârnit o boare
Cu fior de răcoare
Prin iarba nerăbdătoare
Să-şi stingă setea şi să soarbă
Prin rădăcini viaţă de iarbă.
Dar nu ştiu cum vântul s-a învârtit
Şi-a spulberat norul spre asfinţit
Fără să-l poarte iar peste soare,
Fără să-l desfacă în fiecare
Strop de viaţă şi de răcoare.
Soarele a reuşit să-şi închege
Armată de suliţe ascuţite după lege
Şi le-a azvârlit pe toate, nevăzute,
Ierbii, pădurii, florilor mute.

La amiază în valuri înşelătoare,
Legănat pe raze de soare
Dansa numai aerul către zare.
Restul se topise în nemişcare...
(2012)

Provocarea de la psi de săptămâna trecută, scrisă în vacanţă.

Arzând

Mie mi-s nopţile mai pline
Atunci când stelele senine
Ţin loc de ploaie în iubire...
Iar ziua, când arde soarele prea tare,
Aş vrea tot noapte, dar cu felinare.
Iubirea-i ea prea arzătoare
Ca s-o mai ţin arzând la soare...
Mă tem: incendii peste fire
Din firea-mi c-or să se deşire.

Aşa că-n arşiţa de vară
Aş adia, mult mai uşoară,
În loc de dragoste o glumă
Ca un balon frumos de spumă.
Cât are curcubeu pe faţă
Pe adiere se înalţă,
Iar când se sparge nu sunt cioburi,
Nu se scobesc în suflet scorburi
Şi nu-s incendii prin pădure.
Iar arşiţa să se îndure
De verdele pictat cu mure,
Cu zmeură, şi-n iarbă, fragi.
Să nu ne-aprindă cât ni-s dragi
Toate din lume cu măsură,
Chiar de măsura-i tot arsură...
(2012)

Arde tot clubul psi astăzi. Eu ard mai demult, datorită unui comentariu în versuri dăruit mie de almanahe. Prima parte a poeziei e răspuns tardiv cu mulţumire pentru inspiraţie în avans.

Cu voi

Îmi place să fiu cu voi,
Îmi place să mă despoi
De înţelesuri noi,
De vorbe mai vechi
Trecute pe la urechi
Mai demult,
Când inima mi-era tumult.
Acum mi-e gândul plin
De albastru senin
Şi-mi place să-mi alin
Îndoiala şi dorul,
Să vă arăt izvorul,
Şi ploaia, şi norul
Care-mi udă ogorul.
Îmi place să fiu cu voi...
De n-aş avea alte nevoi
Decât cuvântul şi gândul,
Mi-ar fi aluat frământându-l
L-aş creşte, l-aş coace,
L-aş ţine în găoace
De suflet, în palmă.
Să-i fie vremea blândă şi calmă,
Să vi se întoarcă de la mine
Doar gânduri senine...
(2012)

Îmi place să fiu cu voi. M-am gândit la voi cât am fost plecată. Îmi place să fiu cu voi şi la Ora MWB.

Poem sub duş

de Andrei Timofte
(traducere)

E dimineţă devreme şi-s treaz.
Oraşul se trezeşte în neorânduială,
Oamenii poartă zâmbete false peste vreun necaz,
Dar mai târziu vor izbândi fără greşeală.

Sunt treaz devreme, e dimineaţă.
Oraşul se mişcă, îl împânzim noi,
Îi străbatem aerul cu aromă de viaţă
Către slujbe, către nicăieri, către alte nevoi.

Sunt treaz, dimineaţă deveme.
Profităm din plin de lumina de zi,
Aşteptăm răbdători sau ne grăbim o vreme
Gândind la ce nu, la ce-ar fi…

Devreme, sunt treaz, e dimineaţă.
Cuvintele mele n-au acum înţeles ,
Aşa că nu încercaţi să pătrundeţi prin ceaţă.
E doar un poem scris sub duş… era aburul des.
(2012)

Poem under the shower scris de Andrei, în care pictează detalii dintr-o dimineaţă a oraşului mi-a dăruit un zâmbet optimist şi am vrut să-l împart şi altora.