duminică, 29 august 2010

Iubire albă şi rotundă


Va veni o zi albă şi rotundă
când vei primi un cuvânt
cu care am alergat prin atâtea prăpăstii;
noapte de noapte, coşmaruri;
l-am apărat...
un cuvânt pe care l-am dus în sus şi-n jos
prin hârtoapele vieţii;
vei primi un cuvânt
pe care l-am rostogolit
prin praful alb al gândului,
pe uliţele sfintei inimi
pentru rotunjirea lui şi a ta.

Vei primi acest cuvânt
într-o zi albă şi rotundă,
din palma mea albă şi rotundă,
îl vei lua când vei şti tăcerea lacrimei
şi sunetul clipei albe şi rotunde,
acest cuvânt: iubire.
(1988)

Crizantema


S-auzi cum suflă vântul
rugina peste frunze,
s-asculţi plânsul ierbii,
să vezi înfiorarea văzduhului,
să simţi ploaia curgând
în ritmul tristeţii
şi să nu ştii dacă plouă
cu stropi de apă sau cu stropi
de frunze;
s-adulmeci toamna
şi mirosul ei să-ţi pară
moarte.

Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă
al unei crizanteme,
s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale
şi să arzi în flacăra petalelor ei
toată tristeţea.
(1988)

Iarna, ai văzut vreodată?


Iarna, ai văzut vreodată,
inutilă, disperată,
pe o ramură pustie,
cu speranţa c-o să-nvie,
o frunză demult uscată?

Ca obrazul vrăjitoarei
de zbârcită, zgribuleşte,
viforul prin ea foşneşte
şi povestea visătoarei
suflul aspru o şopteşte.

Agăţată de copacul
ce, cândva, a zămislit-o,
trupul cald şi seva dulce
au crescut-o şi-au hrănit-o,
îşi foşneşte-acum amarul
şi nu pleacă să se culce
în zăpada îngheţată,
să se mistuie uitată.

Tot aşa, iubirea moare,
dar o vreme crede, încă,
în trăirea cea adâncă,
inutilă, disperată,
până când, încet, dispare
în uitarea îngheţată,
în nimic şi niciodată.
(1987-2010)

sâmbătă, 28 august 2010

Am uitat


Era o vreme când ştiam
să păşesc de pe un munte pe altul
fără ca paşii mei să fie
mai mari.

Era o vreme când ştiam
să trec marea din două salturi uşoare:
unul până la marginea ei din cer
şi-al doilea până pe tărâmul celălalt.

De atunci munţii au încărunţit
în câteva ierni,
marea şi-a săpat riduri pe faţă
în nişte furtuni,
iar eu...
am uitat.
(1988)

Joc


Haide să jucăm un joc
cu foi de trifoi,
să vedem cine- eu sau tu-
va găsi mai mulţi
trifoi
cu patru foi,
să vedem cine- eu sau tu-
va avea mai mult noroc.
Uite, eu
am găsit deja unul
şi am de gând să ţi-l pun
ţie
pe piept,
aici, în dreptul inimii.
(1988)

Frunză galbenă


Frunză galbenă, răzvrătită,
Urând somnul impus,
Mă doresc reîntoarsă la viaţă.
Caută-mă printre firele ploii!
(1990)

vineri, 27 august 2010

Măcar


Măcar o clipă,
şi tot m-ai iubit!
Am înţeles
din foşnetul gândurilor tale
pe care l-am ascultat odată,
când bătea mai tare vântul
prin pădurea ta de vise.
(1987)