duminică, 27 octombrie 2019

Simplitatea bucuriei

Un far pe țărm stâncos de mare,
ghid pentru bravi corăbieri
ce spintecau prin val cărare
cu vântul prins în vele, ieri,

e azi, asemenea, un astru
în calea altor marinari
când zarea pierde din albastru
și aripi de-ntuneric mari

se-ntind pe cer noapte de noapte.
El luminează debordant
când se croiește drum din șoapte
între cârmaci și comandant.

Când valul spart la țărm de stâncă
rostogolește un ecou
în noaptea tainică, adâncă,
acea lumină cu halou

din aburi destrămați din mare
e pacea inimilor lor
pe apa neîndurătoare
care li-i drum amăgitor.

Nu-i joc și nu-i loc de blazare,
voința nu se lasă roasă
când e atâta depărtare
între covertă și acasă.

Un trai anost și-un dans de iele
se-nlănțuie zi după zi.
Deasupra dorm aceleași stele
și-acum, și când ei n-or mai fi.

Se schimbă farurile totuși,
și porturi... care par la fel.
Sunt delte unde printre lotuși
surâs pe chipuri de oțel

mai înflorește câteodată.
Dar cel mai trainic din surâsuri
și cel din care-i adăpată
speranța - paznic peste-abisuri -

e cel iscat când prin eter
sau pe-o hârtie parfumată
sosește-un gând plin de mister
într-o misivă așteptată

de unde doru-și are leac,
de unde farul luminează
astăzi la fel ca peste veac
și dragostea e veșnic trează.
(2019)

O scânteie aprinsă de Diana a iscat poveste cu duzina de cuvinte în ea și răspuns la provocarea acestei săptămâni.

4 comentarii :

  1. Iti multumesc, si aici, pentru poezia pe care ai lasat-o "in casuta mea virtuala".
    Crezi ca am reusit sa-mi gasesc cuvintele?! :) Am recitit, insa, cu placere (nici nu stiu a cata oara) si acum imi imaginez "drumul prin viata" si "farurile calauzitoare" si momentul cand vom fi, din nou, "acasa". :)
    Ce bine ca nu trebuie sa spun "ce a vrut sa zica poetul"! :) Ai zis atat de multe incat n-as putea sa ma opresc la o singura idee pe care o desprind din versurile tale!
    Zile senine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Dana!🙂
      Cred că ai citit printre rânduri și ce eu nu gândisem. 😊
      De aceea îmi place atât de mult să-mi scriu poeziile pe blog. Nu o dată mi s-a întâmplat să descopăr interpretări surprinzătoare pentru versurile mele prin comentariile cititorilor, iar din această interacțiune se nasc mereu alte idei.
      O săptămână frumoasă și ușoară!

      Ștergere
    2. Mie mi-e ciuda ca, desi simt ca tresare o idee noua din interpetarile cititorilor - sau din ceea ce citesc pe ici-colo - nu reusesc sa o dezvolt in cuvinte; ramane la stadiul de tresarire. :) E ca o invalmaseala de ganduri, sentimente, senzatii si nu reusesc sa le ordonez si sa gasesc cuvintele potrivite pentru a exprima ceva coerent.
      Multumesc. :)

      Ștergere
    3. Lasă învălmășeala la dospit într-o ciornă și, dacă e să crească ceva, crește.

      Ștergere