Nu-mi pasă, c-am trecut deja de jumătate,
Dar mi-aş dori să ştiu că fiul meu nu se va zbate
Să afle unde s-a ascuns speranţa.
Aş vrea să ştiu că fiica mea nu va privi
La fel ca mine-n viitor ca să măsoare
Ce şanse au nevinovaţii ei copii
Să nu li se reteze aripi 'nainte de a şti să zboare.
Aş vrea un trăznet să găsesc drept leac
Şi cu durerea fiecărei mame amărâte
Să îl abat de-acuma peste veac
Spre cei care ucid norocul fiinţei nenăscute.
Aş vrea să ardă sau să putrezească-odată
Dorinţa seacă de putere şi avere
Ce inimi împietreşte şi strâmbă-a lumii judecată,
Încoronează nepăsarea şi seamănă durere.
Aş vrea să ştiu că ce au suferit bunicii şi părinţii,
Şi ce-am sacrificat şi eu purtând în gând iubire
Nu-s jertfe pe altarul trist al neputinţei
Lăsat pentru copiii mei, nedemnă moştenire.
(2012)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu