sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Mi-aduc aminte...

Mi-aduc aminte un chip îngrijorat
Şi o abia ghicită încruntare
Când îi spuneam sau nu că mi s-a dat
Ori trupului, ori inimii cuvântul doare.

Mi-aduc aminte braţe delicate
În care nu era putere să sucească
Lumea pe dos, dar pentru care "nu se poate"
Nu exista în ordinea firească.

Mi-aduc aminte de un cântec mut
Ce legănându-mi somnul şi trezia
M-a tot păzit de cele de care m-am temut,
Discret şi-atent, toată copilăria.

Mi-aduc aminte de singurul meu sculptor
Fără unelte dure, numai cu iubire,
Cioplind la mine, amprentele cu dor
Mi le-a lăsat nepreţuită moştenire.
(2012)


Un comentariu :

  1. frumos...
    mama,
    cate putin murim oricum
    chiar de la inceput de drum
    si mai tarziu mereu oricand
    in gand, dar si-n realitate,
    amuzamentul costa mult
    si e fatalitate in tumult
    de zile lungi si nopti ne-numarate
    doar un gand…

    RăspundețiȘtergere