Aproape te ştiu

Aproape te ştiu, dar îmi scapă ceva...
E ceva lunecos în tăcerea ta grea,
un mister adumbrit, dincolo de cuvinte,
din care se scurg aduceri aminte.

L-am ştiut mai demult, înainte de tine.
Îl găsisem prin suflet, cuibărit printre vine
de tăceri înnodate, ca şi cum, de l-ar spune,
cuvântul acela l-ar topi, l-ar răpune.

Înc-o dată să-l aflu mi se pare uşor
şi împrăştii prin suflet mirare şi dor,
trecute iubiri, speranţele moarte,
şi cele în mugur le arunc într-o parte...

Am făcut vălmăşag ca-n sfârşitul de lume
şi încă nu-i dau de chip şi de nume.
Şi-atunci mă întorc către tine şi-ascult
tăcerea ta grea prăvălită-n tumult

peste sufletul meu răvăşit de-ntrebări.
As vrea să rămân mai săracă-n mirări
când îmi spui, când mă porţi pe unde n-am fost,
când m-alinţi şi-ntr-o palmă îmi faci adăpost?

De te-aş şti pe de rost, mi-ai fi mai aproape?
Ori de-aş pricepe tot ce-ascunzi după pleoape?
Aproape te ştiu , dar îmi scapă ceva...
Eşti tu şi-un mister...şi-i bine aşa.
(2015)

Aproape ştiam pe de rost ce cuprinde
tabelul pe care Eddie îl prinde
săptămânal la final de articol.
Dar Vero îmi pune ştiinţa-n pericol
când strigă din goarnă, căpitan de cuvinte,
şi-adună noi forţe pentru jocul cuminte.
Iar eu mă înclin şi mă bucur cu voi
că avem de citit bloguri vechi, bloguri noi...

Un dram de minte şi-o brumă de noroc

Un dram de minte şi-o brumă de noroc
aşază cratimă între necaz şi bucurie.
Un licărit plăpând sau cel mai aprig foc
aduc pe-ntunecatele retine, din viaţă, o felie.

Se arcuieşte-n salt felina pe-o muchie de clipă
şi pentru prada-i se conjugă verbul a fi doar la trecut.
Se curmă prematur o viaţă, dar nu întru risipă.
Se-nfruptă din necaz norocul de temut.

În calea lui cea nouă torent de ape tulburi
amestecă de-a valma pământ, viaţă şi moarte.
Norocul mai alege din sâmburi începuturi:
nimicului - negare, speranţei - zări curate.

Aduc pe-ntunecatele retine, din viaţă, o felie.
Un licărit plăpând sau cel mai aprig foc
aşază cratimă între necaz şi bucurie
un dram de minte şi-o brumă de noroc.
(2015)

Un dram de minte şi-o brumă de noroc
ne sunt de trebuinţă să legăm
cuvintele duzinii la un loc
şi-apoi cu ele să ne desfătăm
unii pe alţii şi pe cei ce ne citesc.
De-aceea, ca de fiecare dată, vă poftesc
acolo unde Eddie ne adună
şi ne păstrează împreună.
Pentru aceasta, nu de-ajuns, îi mulţumesc!

Invenţia perfectă

Nici n-ai inventat-o încă
şi i-ai dat de grijă
atât de multe.
Şi în grijă
inima –
atât de mult…
Menajeaz-o puţin
măcar la început
până prinde rădăcini
nedefinite
(adică asemănătoare
unor micelii cotropitoare),
necondiţionate
şi neîncepute
în altă parte.
Pe urmă lasă-ţi toate grijile
în grija ei.
Are ea grijă
să ţi le înapoieze,
una câte una,
spre rezolvare.
(2015)

Când Uitucul îi spune să-i amintească s-o inventeze.

Incandescenţe (XV)

Dar

Din flori de suflet
ning petale de poem:
dar nemuririi...

Vară

Parfum de salcâm,

fluturi pe florea de mac,

iubiri în mugur.

Rostogolire

Argint viu - gândul,
argint viu - cuvintele -
boabe de viaţă.
(2015)

Nicio umbră

Rămâne în urmă-ţi parfumul,
tu pleacă,
cerând de la timp să ne uite.
În nerostire-ţi laşi scrumul
să şteargă
către mine cărări, amănunte...
Ce-a fost între noi va rămâne
candelă mută
ce-alungă o umbră-n tablou.
Târzie, ziua de mâine,
acută,
îţi simte parfumul... ca nou.
Nu-i între noi nicio umbră
să stea,
să ne-ntunece cerul
şi nici amintirea nu-i sumbră.
O stea
adânceşte misterul
rămas după neîntâmplarea
din noi.
Ne-ntrebăm ce-ar fi fost
de ne-ar fi cuprins zarea
pe-amândoi
în deplinul aceluiaşi rost.
(2015)

Amintiri şi versuri stârnite de Dana.

Umbra din tablou

Rob Wilson - Beach Shadow

Străluciri de mătase pe pielea bronzată
şi contur delicat - o umbră de fată -
nu ni se-arată, ci se-ascund în tablou.
O pată-n nisip ca un fel de ecou
al unui mister ce se vrea ghicitoare...
Răspunsul îl află din adânc fiecare.
Văd întuneric sau văd frumuseţe?
Apoi îmi închipui vreo câteva feţe
şi le rotesc ca pe măşti pe ovalul
aproape perfect ce-ntunecă malul.
Una visează privind înspre zare,
alta pe-obraz are-o boabă de mare,
iar ochii i-s trişti şi întorşi către sine,
o alta surâde spre iubitul ce vine
să o cuprindă îmbrăcat în lumină,
în adiere şi în sarea marină.
Mai este o mască ce râde de toate
fiindcă le ştie pe de rost, cu păcate,
noroace, cu gânduri şi visuri,
cu-avânturi, cu nori şi chiar cu abisuri.
Mă priveşte şăgalnic şi-mi face cu ochiul,
apoi îşi ridică la ureche ghiocul
şi-ascultă ce-a fost şi ce-are să vină:
visuri, tristeţi, întuneric, lumină...
(2015)

Ce le-a şoptit fără cuvinte
o umbră din tablou, ce şi-au adus aminte,
privind-o, aflaţi, ca de-obicei,
tot de la Eddie. Click... şi îi găsiţi pe ei.

De nepătruns

M-ai început de la cuprins,
m-ai frunzărit absent şi pe sărite.
Pe-o pagină vreo câteva cuvinte,
uimindu-te, de suflet ţi s-au prins

şi, curios să înţelegi mai mult,
ai căutat prin pagini disparate,
şi-ai disecat tăceri printre păcate
şi râsete-ntr-a verbului tumult.

Apoi citit-ai toată cartea, rând cu rând,
şi notele de la subsol spre luminare
pe unde-a întâmplărilor cărare
se înfunda într-un abis de gând.

Ce ai aflat? M-ai învăţat pe mine
aşa cum par, abstractă, pe de rost,
cu idealuri zămislite din ce-am fost
trimise în solie peste hotar spre mâine?

M-ai încadrat în ramă fără zare,
simplificată-n planul de idei,
m-ai sărăcit de ce-i nespus şi de scântei,
sămânţa flăcărilor viitoare.

Printre atâtea vorbe câte-am spus
şi printre lacrimi, zâmbete şi gesturi
sunt rânduri albe-n care universuri
răsar, apun şi ţi-s de nepătruns...
(2015)