Mama

Coajă fragilă
armată cu iubire
inoxidabilă.

Inimă zâmbind.
Răbdare de lacrimă
fără cădere.

Cuib pentru suflet
la streaşina nevoii
întotdeauna.

Mână asprită
cu mângâiere moale,
leac pentru amar.

Sculptor de oameni
cu daltă de iubire
în palme căuş.

Destin împlinit
în zborul copiilor
din cuib către vis.

Mereu iertare,
lumină fără umbre
înălbind greşeli.

Pământul sigur
pentru tălpi, pentru aripi
văzduh fără vânt.

Dor neterminat
în poarta deschisă rar
pe dinafară.

Suflet de păstrat
în suflet pentru sădit
alte seminţe.
(2012)

Sub umbrela zilei de luni, mame prinse în rame îşi suprapun zâmbetele în tablouri virtuale: psi, Vero, cammely, anacondele, tibi, Scorpio, Irealia, Dictatura justiţiei, dordefemeie, tineriu, altcersenin, almanahe

Incandescente neiertări (II)

Mustiri de fântâni
opresc ofiliri în pastel
Cu ciuturi pline.

Ciuturi pline
Arsura-i în noi.
Ploi curgă să aline
cu ciuturi pline.

Fântâni
Mâine construim
ce salvăm azi din flăcări,
seci lăsând fântâni.

Ofiliri
Vii viorele
în tăcere albăstresc
mute ofiliri.

Pastel
Culori pe tablou
depun, sculptură cioplesc
cu dalta-n cuvânt.

Mustiri
Se scurge mustul
din gând în creion pe foi,
de pe foi în gând.
(2012)

Din roditor dialog cu almanahe şi psi.

Menestrel

Nu mai cred în Ea de-o bucată de vreme.
Inima mi s-a făcut marmură sau granit.
De aceea nu mai are de ce se teme,
N-o poate străpunge chiar orice cuţit.

I-am băut întâi mustul, apoi vinul.
Era încă dulce, blând, ameţitor,
Apoi i-am simţit către toamnă pelinul
Şi am ştiut că se numeşte dor.

Am purtat în mâini, în priviri mângâieri,
Le-am dus până la marginea dintre noapte şi zi.
Poate s-au maculat şi-au rămas prinse în ieri,
Vinovate de cele ce-au fost şi de cele ce-or fi.

Mândră şi zveltă, cu suflet agil de panteră,
Am vânat printre ferigi şi ierburi înalte
Sădite în minte de alţii, demult, într-o eră
Preistorică mie, şi parcă totdeauna necoapte.

Tot vânând vânt şi furtună din Ea
M-am rătăcit prin mlaştini nu doar o dată.
Mi-au înghiţit straiul, zale curate de nea,
De pe inimă şi au cuprins şi inima toată.

A suferit metamorfoza în adânc de foc.
Când a scăpat din mlaştini se făcuse piatră.
Şi tot mai cred că a avut noroc
Şi încă-i desenată undeva pe hartă.

Arareori, tot rătăcit, un menestrel adună
Ierburi de leac din tainele străvechi,
Apoi le face şnur şi îşi întinde strună.
Iar murmurul acela, când trece de urechi,
Înmoaie piatra rece cu lacrimi dinspre lună.
(2012)

Ştiu sigur că, nerătăciţi, alţi menestrei
Au leacuri pentru dorul de frumos,
Iar drumul către unii dintre ei
Îl voi înscrie de aici, puţin mai jos:

psi, almanahe, tiberiu, şi iar tibi, Dragoş, Verovers, Vero, anacondele, Scorpio, Virusverbalis, Irealia, Lolita, iarăşi Dragoş - light version, cammely, Dunia, dordefemeie

Rostogolire

În umbre, lumini.
Valuri de nori asfinţesc
pe ţărm de zare.
(2012)

Reţetă pentru totdeauna

Să picurăm din timp vreo câteva minute,
Un bob zăbavă, prins cu semne mute
Pe frunte, printre riduri impare şi mirate
Fiindcă se socot doar din singurătate.

Minutele impare le facem mai prelungi,
Le spiralăm cumva sau le vopsim în dungi
Şi păcălim de două ori timpul zgârcit!
Ştii, eu am încercat, dar nu mi-a prea ieşit…

Atunci acele clipe le picurăm în noapte,
Le învelim cu stele, pe pături, şi cu şoapte
Le murmurăm descântec cu vis de praf de lună
Şi ne ferim cu grijă de fir de mătrăgună.

Dar dacă din greşeală pe gură se prelinge
Cuvintele ne ard şi visul prea ne frige.
Adăugăm prin timp numai puţină miere
Cu gustul din salcâm. Soarele-i dă putere.

Am îndulci amarul? Am amărî paharul?
Am înţelege unde îşi ţine timpul harul?
Am învăţa să-l prindem? Dar fără minutar
Nu piere ritmul oare şi nu e în zadar?

Din fiecare clipă cernută ca nisipul
În scoica lui încheagă mărgelele. El, timpul,
Nu e clepsidră din sticlă, ci din tot.
În faţa-i, când întreabă, numai atâta pot:

Cu zâmbet, împăcare, adâncă plecăciune.
Mi-e dor să-i fiu secundă, trecându-l, să-l aprob.
Secundele îmi curg mereu prin rugăciune
Şi rup cu infinitul lanţ, lanţul de rob.

Şi înăuntru-mi infinitul e închis în perle
Făcute tot din fire de nisip legate
În scoica sufletului care-i timp. Cu ele
Îi pune dop clepsidrei o eternitate.
(2012)

Incandescente neiertări

Au apărut din semne la trei mâini cu psi şi almanahe. Cascadă de haiku în comentarii aici şi aici.

Cu neiertări
şi nimic în uitare
umplu epave.

Incandescenţa
dorului de cuvinte
se stinge-n poem.

Neiertări
Uit, nu iert. Şi vin
neiertări împreună
legate şirag.

Incandescenţă
Arde ideea
în spatele pleoapelor
să trecă-n cuvânt.

Nimic
Nor fără umbră?
Pată de nimic pe cer,
nimic pe pământ.

Dor de cuvinte
În întuneric,
numai dor de cuvinte,
aburi de nor alb.

Uitare
Amorţit sub scrum,
în ger de inimi stinse,
focul durerii.

Poem
Rostogolire
de gânduri fără umbre
între noi - poem.

Nicicând epave
Corăbii plutesc
purtând în pântec cuvânt.
Nicicând epave.

Vis neterminat

Suntem inegali în multe feluri,
În idei, în credinţă, în ţeluri,
Suntem inegali în putere ,
Suntem inegali în lacrimă şi durere.

Unul vorbeşte o altă limbă
Şi-i înţeles mult prea rar.
Are între tâmple idei care schimbă
Pe faţa lumii orice hotar.

Altul visează zări depărtate,
Are credinţă dar îi lipsesc
Uneltele de trebuinţă toate
Şi visele-i se năruiesc.

Un altul îşi doreşte preamărire
Şi glorie, ades necuvenită,
Şi minte cu acută nesimţire
Crezându-şi singur limba otrăvită.

Dar cel mai trist e când un vis frumos,
Idee ce-ar schimba lumea în bine,
Se-ncheagă-n mintea unuia cu suflet ros
De tristă neputinţă fiindcă i-s puţine
Mijloacele care i-ar înlesni cărarea.

Atunci, fără ruşine, se-nvăluie-n minciună
Şi zboară pentru-un timp, dar e mai mare jalea
Când aripi se topesc, se stinge lumânarea,
Că toate-i sunt de ceară şi nu-i nici ceara bună.

Apoi îşi vede visul care părea aproape
Cum curge printre degetele răsfirate.
Nu ştie pumnul să-l adune. Printre pleoape
Curg picături de vis şi se topesc departe…

Doar dacă înţelege... Rar tare se întâmplă,
Că pentru fiecare vis de el neterminat
Pe degete îşi socoteşte mintea strâmbă
Şi la numărătoare e altul vinovat.
(2012)