Am să te învăţ

Am să te învăţ un cântec prelung
pe care-ai să-l uiţi odată,
printre şoapte străine,
un cântec şoptit cu vorbe puţine.
Am să te învăţ când cerul se-adună
pe inimi, pe gânduri, în glas, în priviri,
când vântul domol se-aşterne pe drumuri
şi-alungă surda tăcere de piatră
uitată de timp între noi.
E-un cântec uşor cu scurgere lină,
cu sunete stinse, cu albe plutiri,
din care culegi numai gânduri senine
şi-nveţi că limanul neliniştii tale
e-aproape de tine şi nu-i în uitare.
(1990)

Risipă

Mi s-a spus de multe ori
că florile înşeală,
că timpul lor e scurt.
Ştiu că dorul de tine
va fi o ofilire tăcută,
atâtea frunze şi flori
căzute fără rost pe alei,
strivite de paşi nepăsători,
atâtea ramuri de vis
smulse de mâini neştiutoare,
lăsate vântului şi ploilor străine.
Câtă dorinţă de lumină în ele,
câtă speranţă de tandre adieri
n-ai vrut să ştii şi n-ai avut
nici gândul trist şi blând
să nu zâmbeşti
la toată această risipă.
(1990)

Descântec de dragoste

Dă-mi cuvintele tale
să fac din ele un poem despre fericire,
dă-mi mâinile tale
să fac din ele o casă pentru iubire,
dă-mi ochii tăi
să-i fac oglindă de doruri curate,
dă-mi paşii tăi
să-i aştern pe drumuri neumblate,
dă-mi răsuflarea ta
s-o simt vibrând în sufletul meu,
dă-mi inima ta
s-o pun să bată pentru mine mereu,
dă-mi gândul ascuns,
dă-mi ochiul nepătruns,
dă-mi tot ce n-ai dat nimănui,
dă-mi lacrima dorului.
(1990)

Zi cu ploaie

Zi cu ploaie,
şi afară, şi-n odaie;
afară cu stropi de apă,
în odaie stau să-nceapă
să curgă cu stropi de frunze
sentimentele confuze.

Că s-a vestejit iubirea
şi, sfărmată sub paşi reci,
desprinde din suflet, seci,
răni uscate,
frunze moarte.

Şi-n odaie arde viu
focul, sufletul pustiu,
frunzele împrăştiate,
răni din doruri sfâşiate.
(2010)

Nimicul renovat

Te-ai cocoţat, ai dat din coate,
ai renunţat la libertate
şi te-ai vândut pentru avere,
pentr-o fărâmă de putere.
Te-ai târâit precum o râmă
prin murdărie şi noroi.
Când tu atingi, tot se dărâmă
şi-ai înălţat munţi de gunoi.
Ca să îţi fie bine ţie
ai sfârtecat în carne vie.
Ţi-ai umilit fraţi şi părinţi
când ei au ascultat cuminţi,
i-ai pus ca să te care-n spate,
i-ai cocoşat sub greutate,
i-ai părăsit când au rămas
slabiţi, bolnavi, în ultim ceas.
Nu ţi-a păsat de disperare.
de fii care privesc cum moare
câte-un părinte drag, cu zile,
că-i trebuiau nişte pastile,
nici de copii ce merg la şcoală
cu ochii trişti, cu mâna goală,
cerând de la mămici bomboane
primind doar câteva creioane,
neîndrăznind măcar să spere
la jucării; şi ce durere
în inimi de părinţi sărmani
când întindeau cei câţiva bani,
când nu ştiau dacă şi mâine
pe masă vor avea o pâine!
Te-ai cocoţat pe suferinţă
şi ai promis cu rea-credinţă,
ai spus minciuni, strâmb ai jurat
ai fost nimicul renovat
spoit cu aur fals pe gură,
ai depăşit orice măsură!
N-ai mai ştiut ce-ai învăţat
de la strămoşi că e curat.
Dreptăţii tu i-ai pus în loc
numai bătaia grea de joc,
iar bunătatea-i vorbă goală
virtutea-i îngropată-n smoală.
Vândut pe-un sfanţ pentru putere,
ca să aduni ceva avere,
oricât de sus te-ai cocoţat,
eşti tot nimicul renovat.
(2010)

Dacă fluturii

Dacă toţi fluturii mei au zburat înspre tine,
dacă toate crengile au înverzit a primăvară
în mâinile mele cu degete aprinse,
dacă toţi norii şi-au plouat ploile vii
peste dragostea mea uscată în aşteptare
şi toate acestea în zadar s-au întâmplat,
dacă toţi fluturii mei au zburat înspre tine
şi toţi în zadar au zburat,
atunci eu mă sprijin pe-o geană de zare
cu tot sufletul uitat între vorbe străine,
atunci eu mă rezem de-o umbră de nor,
atunci eu uit că trăiesc încă.
(1990)

Iarăşi toamnă

Iarăşi toamnă,
ploi încâlcite între mine şi vreme,
anotimp mirosind a iubire
şi-a frunze jilave.
Pustiită sunt de acest anotimp;
răscolind cugetul, moartea e dătătoare de viaţă.
Sentiment repetat prin ani,
dorinţa regăsirii prin iubire
într-un anotimp mirosind a iubire.
(1990)