poate că ieri am pus pe orizont un semn.
Era spre seară într-o zi de vineri
și spre duminică simțeam îndemn.
Eram ca totdeauna împreună,
mânați de vânt, de val, de amintiri,
să răscolim pământul în furtună
în căutări de diamante și iubiri.
Dar lunea ne-am întors acasă
unde mocnește-n vatră o scânteie.
Un semn pe zare încă ne veghează
și încă ne mai mână o idee.
(2019)
Chiar dacă unde îmi era acasă
astăzi mă simt un pic străină,
o amintire cheamă și-i frumoasă,
și dac-o pierd doar eu voi fi de vină.
Da, amintirea trebuie păstrată
RăspundețiȘtergereCa o comoară dragă-n orice zi.
Când e frumoasă, nu o vrei uitată,
Nu piere, nu se poate veşteji.
Aș vrea mai mult de-o amintire,
Ștergereaș vrea ca lumea virtuală
să-mi fie har, emoție reală,
dar îmi lipsește din alcătuire
puterea de-a mă-mprăștia-n cuvinte
pe unde pașii mei n-au rost,
căci unde au mi-aduc aminte...
Și nici pe-acolo n-am mai fost
atât de des și de atent
fiindcă timpul nu mă iartă
călătorind din poartă-n poartă,
și gândul iar rămâne repetent.