duminică, 23 februarie 2014

O dragoste

FEDERICO BELTRÁN-MASSES 

Visul lui don juan

Motto: "Când o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reuşit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost înţeleaptă
Creând mai multe femei
Decât bărbaţi,
Pentru că ne putem desăvârşi
Sentimentul,
Folosind un mare număr
De ciorne."
(Marin Sorescu - Don Juan)


Am fost vreoadată ciornă? Probabil că am fost...
Am învăţat ceva aproape pe de rost:
că dragostea aceasta trecută pe curat
şi luată-n râs, în joacă, se trece în păcat.
Curat de suflet, chiar dacă nu se întinează,
se tulbură, se-aspreşte sau se încătuşează
în temeri, în ascuns, în noapte fără stele
în care râd, dansează nebunele de iele
ce fură minţile, le-afundă-n disperare
le-nvârt în hora lor, cea fără de scăpare.

Mi-a spus cândva un om bătrân şi înţelept
să nu mă scriu pe ciornă. Mai bine să aştept...
Dar cine-ascultă sfaturi? În tânără uimire
le pierdem printre clipe, ori nu le-aflăm de ştire.
Nu ni se-ntâmplă nouă, că noi suntem altfel,
că ne pricepem bine să-l judecăm pe cel
cu cugetul viclean şi zâmbet plin de miere
ce-şi ţese plasa deasă cu ochiuri de durere...

O dragoste-n risipă ce scutură petale
uscate şi strivite sub paşi de nepăsare
şi pustieşte-un suflet ori iroseşte-o cale
spre caldă împlinire e poartă spre uitare:
uitare în oglindă unde găseşti un rid
înfipt adânc pe frunte, săpând un gând arid,
uitare în nimicul trăitului degeaba
când vina ce apasă-i încrederea şi graba,
când inocenţa-i floare prea repede trecută...
O dragoste-n risipă târziu, atent... se uită.
(2014)

Despre iubiri, împlinite sau nu, ne povestesc astăzi psilunaticii.

12 comentarii :

  1. Poate ca-intr-un tarziu sa uiti
    o dragoste 'n risipa
    dar viata intreaga poti sa simti
    o rana in aripa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O dragoste-n risipă se uită* atent spre viitor
      ca aripii să-i cruţe de-alte dureri un zbor.

      *priveşte - am folosit "se uită" în aşa fel încât cititorul să-i aleagă sensul. :)

      Ștergere
  2. cu totii am fost ciorne si ma gandesc asa la examenele reale, la datile in care am scris bine in ciorna si gresit in lucrare si nu ma pot opri sa nu le doresc scriitorilor de ciorne sufletesti sa pateasca la fel si sa traiasca stiind ca ciorna a fost mai buna :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre ce n-a fost să fie e greu să spui dacă ar fi fost bun sau mai puţin bun... :)

      Ștergere
  3. O dragoste târzie ce adună în petale
    risipă de secunde din brațele prea goale
    și întregește un suflet ori regăsește-o cale
    spre poartă încuiată cu chei de nepăsare.

    Toată admirația mea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce trist e când ești doar o notă de subsol, o ciornă. Crezi că nimeni nu te va putea iubi, că nu meriți etc....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt o fire, dacă nu optimistă, măcar realistă şi am băgat de seamă că nu-i paharul chiar gol... :)

      Ștergere
  5. Cred că toți am fost ciorne la un moment-dat... dar și noi am scris povești pe alte suflete înainte de a trece pe curat. În viața reală niciodată nu am folosit ciornele; mi se păreau cumva pierdere de timp

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu voie sau fără voie, aşa e, Simona. Nici eu nu folosesc ciorne. Mi se par dovezi de nesiguranţă. :)

      Ștergere
  6. multe versuri mai ai în tolbă?...
    mă simt o ciornă... fără falsă modestie, niciodată nu simt că am definitivat, orice am scris...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scriu mai uşor versuri decât proză. Mi se pare că îmi organizează gândurile mai eficient.

      Ciorna celei de azi am fost ieri.
      Am schimbat o idee, un rid, o cărare...
      Azi sunt ciorna unei eu viitoare,
      voi schimba iar cuvinte, tăceri.
      Mă voi scrie întruna,
      niciodată de tot.
      fiincă nu-s numai una
      între clipe nu pot
      să opresc întâmplarea,
      să descopăr mirarea
      c-am sfârşit de lucrat
      şi că am terminat
      de vorbit, de schimbat... :)

      Ștergere