sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Des-d'uzina de (cuvinte în) desfăşurare

Desculţă, desfac o desprindere
din destinul destrămat,
descumpănit de deşert,
desluşind în desen desişul,
descâlcind, descifrând, descoperind.
În desagă am destul,
deschis mi-e descântul
spre desferecate destinaţii.
Descotorosită de despăduriri
de desecări, de desalinizări,
mi-am descuamat deşteptările
despletite, despodobite,
le-am descris despuiate,
deşi desprimăvărarea deşiră,
deszăpezirea nu descătuşează,
despotmolirea nu despovărează...
Descuiată, destupată, nu desăvârşită
mă desfăt în desfăşurare.
(2013)

Descoperiţi la psi alte duzini desferecate, descântate, desăvârşite.

14 comentarii :

  1. Aoleu, dar ce aveti, fratilor? Vreti sa ma vedeti cu parul cret de la atatea De-uri? :))
    Este adevarat ca deszapezirea nu descatuseaza, dar parca aduce oleaca de eliberare din stransoare, cat sa nu se vada urma de metal rotunjit pe incheietura mainilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut chef de joacă... Dacă rezultatul e o coafură gratis, mă bucur! :))

      Ștergere
  2. Dibăcia d-urilor distribuite duce la discutii......inutile. Frumos. Dar eu jur că nu mai mă prind in hore cu aceeasi litera. Mi-a ajuns.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce importanţă au literele? Înţelesul e cel care contează... Nu te cred, dansul cuvintelor îţi place prea mult. :)
      Mulţumesc!

      Ștergere
  3. aoleooo.... v-aţi îîntrecut care mai de care azi, taman azi când am căutat toamna de gutui.
    vreţi voi reguli noi, mai căznicioase? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu! Nu vrem reguli noi. Am avut chef de joacă şi am găsit un ghem de deşirat. Tu ştii mai bine cum se întâmplă... :))

      Ștergere
  4. dor devorator
    de decorator
    de deochi
    dezgolit
    dezfoliat
    disecat
    deszgrădinat
    desfoiat
    duduind...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dram de dor duduind devorează decorul deocheat, duduie dezgolită, dezfoliată, desfoiată disecă dorinţa de dragoste. ;)

      Ștergere
  5. "Desculţă, desfac o desprindere
    din destinul destrămat,"-superb. Uneori avem nevoie de asemenea salt. Mi-a placut foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulumesc, Lorelay! :)
      Cred că e geu de trecut de evidenţa şi ameţeala "des"-urilor şi de ajuns la înţelesuri. Mă bucur că ţi-a plăcut!

      Ștergere