luni, 4 noiembrie 2013

Crimă cu premeditare

Când am ucis-o, viaţa i se ţinea-ntr-un fir de aţă
ce parcă n-avea capăt şi îi ziceau speranţă.
De-atâtea ori resuscitată şi pusă pe-aparate,
mă mir că mai trăia, lovită cât se poate.
Învineţită, cu oasele sfărmate, cu trupul plin de semne
se zvârcolea să aibă încă un ceas, pesemne.

Nu ştiu dacă vreodată mi-a fost de folosinţă
şi-acum, privind în urmă, cred, nici de trebuinţă.
Cu ea ne naştem toţi şi o păstrăm o vreme...
De vină-i pentru nesăbuinţa de a nu ne teme,
pentru încrederea-n oricine şi orice se-arată
pe drumul nostru, fără vreo aparentă pată.

Tot vinovată-i şi pentru că nu căutăm atent
pe sub spoieli de aur cocleala evident
întinsă şi ignorăm urâtul şi răul tot din lume,
şi nu ştim că există, că are loc şi nume.
Cât timp ne însoţeşte suntem curaţi şi buni,
dar cât de scump plătim credinţa în minuni!

După ce am ucis-o n-am devenit mai rea.
Eram tot eu cea veche, numai că fără ea,
care să-ntunece în strălucirea-i pură
şi judecata, şi iubirea. N-am pus altă măsură
nici pentru gânduri, nici pentru fapte ori cuvinte.
Eram tot eu cea veche c-un pic mai multă minte.

La fel mă îmbrăcam, tot în surâsul meu
ce-mi aprindea privirea, însă puţin mai greu
fiindcă mă uitam şi-n părţi şi mă uitam şi-n spate,
nu numai înainte spre zarea de departe.
Iar lacrimi pe obraz de-atunci îmi curg mai rar,
pentru dureri adânci şi nicicând în zadar.

Poate că-s azi mai aspră, că mângâi mai puţin,
poate că gustul meu aduce a pelin,
poate că fără ea sufletul nu-mi petrece...
Mobilul crimei săvârşită tăcut, cu sânge rece
a fost, cu siguranţă, legitimă-apărare
în faţa a orice m-a sfâşiat şi doare.

Dacă, din întâmplare, am să fiu judecată,
am să susţin cu probe că sunt nevinovată.
Azi, fără inocenţă, mai blând viaţa îmi curge,
răni mai puţine-mi vindec, mai greu mi se străpunge
armura cu cuţite de faptă ori cuvânt.
Te du, tu, inocenţă, floare uscată-n vânt!
(2013)

Cine şi ce-a ucis, mărturisiri complete
găsiţi la psi-n tabel. Sper judecăţi că-s drepte!

16 comentarii :

  1. Inocenta ne face vulnerabili. Ai dreptate. Cred insa ca orice am face tot vom pastra in suflet un loc in care se va ascunde mereu.

    RăspundețiȘtergere
  2. ucisă nu-i, mai doarme, poate,
    sub un cuvânt şi sub un gând
    căci fără inocenţă nu se poate
    şi fără de iubire nu-i arzând
    a vers, a freamăt a lumină
    tot ce ne-am scris atâta timp
    priveşte dar la ziua ce-o să vină
    când inocenţa iarăşi va zâmbi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poate greşit am denumit-o inocenţă... să îi fi spus naivitate?
      sunt feţele aceleiaşi mirări venind din puritate,
      din vremea când nu cunoşteam urât şi rău...
      chiar de acum le ştim, căci le-am simţit adesea
      zgârietura ori rana cu care ne trimit în hău,
      ne-am prăpădit naivitatea şi nu frumuseţea
      din binele pe care-l dăm şi îl primim.
      ba încă şi mai mult îl preţuim.

      nu ştiu de inocenţa-mi va surâde înc-o dată
      dar ştiu că eu zâmbesc spre tine cu inima mea toată. :)

      Ștergere
  3. Foarte bine, foarte bine! Foarte bine scris

    RăspundețiȘtergere
  4. Atât de frumoase sunt asocierile tale, metaforele, imbinările că sunt mută, mută de admiraţie. Va deveni cu siguranta una din preferatele mele. Felicitari, Carmen! Impresionant! Cat despre subiect...cu adevarat ucidem ceea ce ne-ar fi ajutat sa privim viata...mai simplu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Adriana! Mult, mult!
      Eu cred că n-avem încotro... Suntem oameni printre oameni... "Crima" aceasta face parte din adaptare.

      Ștergere
  5. E poate inocenta de vina pentru multe
    Dar fara ea e greu sa invatam ce-i viata
    Lacrima si durerea venite din insulte
    Ne selefuies, ne-ajuta... sa nu pierdem speranta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Speranţa ne rămâne şi când fără iluzii
      privim în noi, ca şi la tot ce ne-nconjoară.
      Când inocenţi suntem loviţi întâi confuzii
      în suflet se ivesc: cum ar putea să doară
      aşa nemeritat şi parcă fără leac?
      Leacul chiar dacă omenirea-l ştie din alt veac
      îl învăţăm la rând, desigur, fiecare
      şi ne asprim, ne cernem aşteptare,
      încredere şi-alegem cum să fim:
      mai cenuşii sau pete de pe suflet să albim...

      Mulţumesc mult, Cita! :)

      Ștergere
  6. Eu nu pot să zic nimic şi nici nu ştiu unde-s şi care-s cuvintele alea care descriu cel mai bine cât de frumos îmbini tu civinte, metajore, epitele şi vorbe! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie sa pastram un strop de inocenta in noi, altfel am fi prea reci, prea calculati, prea goi... Minunat ai scris, si nu ma mir.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păstrăm, cred... o regăsim când întâlnim un rău mai mare decât ce văzusem înainte şi ne mirăm că poate să existe...
      Nu cred că inocenţa este un component obligatoriu al capacităţii noastre de a simţi frumos, totuşi.
      Mulţumesc mult, doruleţ! :)

      Ștergere
  8. Inocența naște dezamăgiri și false speranțe, suferințe fără niciun rost. Eu zic că e mai bine fără

    RăspundețiȘtergere