Rămâne...

La început am scris versuri albe.
E curios că li se spune aşa
Cuvintele mele erau tuşe în tablouri colorate.
Totuşi nu foloseam culori tari.
Picuram în ele alb curat şi le făceam gris-uri.
Picturile îmi erau pasteluri
în care natura interioară răsărea, apunea,
trecea prin anotimpuri... prin toate patru:
iubire, dor, jale, durere.
Pe al cincilea, cel al liniştii,
l-am învăţat mai târziu,
printre rime.

Rimele au aparut din cântec
împreună cu ritmul, ca un joc de copil,
ori ca primul joc în doi, în sunet de tobă
în tunet de cer.
Primul joc în paşi săltăreţi
ori legănaţi, sau moi şi alunecoşi
prin ideea pufoasă, aluat frământat cu spor.

Alteori cuţite tăiau  în piatră, cioplind.
Când străpungi piatră se naşte izvor
şi sapă urme, văi, câteodată surâs,
câteodată rid şi încruntare.

Apoi surâsul, dacă răsare, se face lumină,
se face pace, linişte, împăcare.
Se face şi nu se mai desface,
rămâne nod nu în gât, ci în gând,
rămâne pod peste timpul
dintre gând şi cuvânt.
Rămâne...
(2013)