duminică, 2 septembrie 2012

Iarba copilăriei

Am străbătut toată iarba copilăriei cu tălpile goale.
Era spălată cu rouă, mătăsoasă şi moale.
Nu creşteau în ea mărăcini, nu erau pietre ascuţite
Să-mi cresteze tălpile, socluri de vise desţelenite.

Mai târziu, cu opinci de fier în picioare,
Am tăiat prin codri de spini îngustă cărare.
Visele îmi crescuseră pe umeri înaripate.
Uneori le purtam strânse, alteori întindeam zboruri înalte.

Iarba copilăriei e încă sub tălpile mele -
Amintire sau nu, roua e plină de stele -
Şi tot o mai simt rece, şi umedă, şi curată.
Îmi spală noroi de pe tălpi şi din inima toată.
(2012)

2 comentarii :

  1. Iarba copilăriei mele e călcată în picioare,
    Mototolită sub greutatea mea ea în fiecare zi moare.

    Mereu vii cu idei încăntătoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când o cauţi în amintire, e ca şi cum ai aduce ploaie
      Şi vezi că de fapt, sub picioare, iarba numai se îndoaie,
      Dar rădăcinile trec şi de secetă, şi de ger
      Şi, oricând ai nevoie, te învată să spui: "Sper!"

      Mulţumesc! :)

      Ștergere