luni, 7 noiembrie 2011

Foi

E-un veac sărac acesta-n care
Din plopii cei fără de soţ mai moare
Câte un ram sau câte un copac întreg şi-un lemn
Întins pe jos rămâne din trunchiul drept şi demn.

Mă rog de tine, lume, nu-l arde şi nu-l lăsa să putrezească
Şi miezul lui fă-l carte ce-n vorbe să-nfrunzească!
Atins cândva cu har şi poezie,
Ar trebui sfârşitul tot literă să-i fie.

Şi de-or muri din ramuri, şi de-or muri alţi plopi,
De n-ar avea de unde să-şi plângă toamna stropi
De frunze răscolite atunci vom plânge noi,
Ne-or răscoli cu rime foşnind acele foi.
(2011)

4 comentarii :

  1. ufff...imi place foarte mult si sper...nu stiu...s.o faci un picut mai mare....imi place ritmul acela, cadenta de recitare cand o citesti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi se pare că am închis cercul, dar dacă îmi mai vine vreo idee... Sau încerc să scriu altă poezie cu acelaşi ritm :D

    RăspundețiȘtergere
  3. De fapt cred că am scris deja una: Pastel
    http://poezele.blogspot.com/2011/01/nins-azi-noaptesi-de-dimineata.html

    RăspundețiȘtergere