Minuni (din vorbă cu Alma Nahe)

O ridicare de sprâncene îţi ţine răspunsul, misterul.
Ecoul nu se vinde, se dă ca efemerul
muşeţel, leac pentru toate…
Ecoul e-aşa mare că surpă stânci şi schimbă
forme de relief când între frunţi se plimbă.

Din vers ascuns în câmp cu iederă ce ţese
cuib de idee în ploaia cu noroc,
cresc nestemate pentru suflete alese
iar ofilirile-s târzii sau nu-s deloc.

Fiindcă ţi-e mintea cu salturi mortale
la paralele mereu inegale.
Când crezi că bara de sus o cuprinde
i-apare una deasupra şi-o prinde.
Apoi se învârte între cuvinte,
gigantica doar într-un deget şi minte,
şi hohot de râs
sau de plâns.
Te pune pe gânduri cu o paranteză
în care include o ipoteză
din care dezvoltă în subcoştient
surprindere prinsă-n cuvânt înţelept.

Prea tu să fii! aşa, cu nestatornicie…
schimbare de idee, cascadă în cuvânt,
adâcă răzgândire pe litere să-ţi fie
prea tu, prin desfrunziri de vorbe fermentând pământ.

Toate ţi-s ghicitori, iar ghicitorul
cată nu în stele viitorul,
ci trecutul şi-l petrece în oglindă
şi ghiceşte gândul cum vrea el să-l prindă:

Carul mare, rotindu-şi stelele peste oraş,
a spart câteva ferestre.
Deşi era noapte, pe-acolo se făcu făgaş
pentru lumină, în odăile terestre,
căci stelele erau puse nu sub lupă, ci sub telescop.
În odăi, poate erau oameni. Spun poate
pentru că prin cele mai multe ferestre ieşeau afară sforăieli
asortate cu scuipatul seminţelor în metrou
S-a auzit totusi şi un zvon de şoapte
sărac în decibeli
prin care somnambulii visători îşi descojeau gândul din ou.

Strălucitoare pânză paianjenul îşi ţese,
(fiindcă a ales un colţ pe lângă felinar)
fragilă şi elastică cu firele alese
şi împletite strâns, dar fără vreun hotar.
Căci margini i se pierd în umbrele cărunte
unde se prind pe chipuri, în inimi şi în minţi.
Paianjenul tot ţese cât să acopere un munte
cât să străbată mări în suflete cuminţi,
 iar firele lui poartă lumina cea firavă
a felinarului şi-o înmulţesc.
De-aceea când priveşti în întuneric, în tăcerea gravă
surâsuri le ghiceşti că înfloresc.
(2013)

Minuni (din vorbă cu psi)

Ană, ană
nu-i dojană
nici zidirea
într-un vers,
nici iubirea
de cuvânt
nu-i eres.
De-s zidităă cu pământ,
cu al ploilor avânt
mă răsar reînnoită.
De-s zidită
sub o stâncă
nerostogolită încă
o cioplesc.
Şi ştii tu bine
c-ai cioplit şi tu cu mine
şi de-aceea te găsesc
şi în cercuri şi-n spirale
tăind infinită cale.

Tu vii la timpul potrivit
după cum întâmplarea s-a înşiruit
şi printre paşii tăi înşiri la fel de lin
şi sufletul tău bun şi plin.

Noaptea, umbră-alunecând
pe deasupra, peste oameni,
torci la visele lor blând
şi-n cuvinte ni le sameni.
Dor de zbor în salt spre lună,
dor de vorbă-n salt pe gând,
împletite-n tine, sună
trec în versul fremătând.

Şi cum n-ar fi noaptea sub semnul mirării
când nu i se vede marginea zării
şi poţi să ghiceşti unde-i cer după stele,
sau or fi pietre că-s eterne şi ele?

Din pietre ţi-aş face
tot ce ceri şi-ţi place,
de n-ai şti mai bine
şi mai mult ca mine
cum să faci din piatră
la cuvinte vatră.
După ce la moară,
parcă într-o doară,
măcini ca din lună
praf de vorbă bună,
măcini ca din stea
praf de piatră grea,
apoi iar le legi
după alte legi,
le frămânţi cu gând,
le înnozi cântând
şi le coci pe vatră,
vatra ta de piatră.
Îţi răsar iar astre,
şi le-alegi măiastre
să-ţi înmoi penelul
cât îţi ţine cerul.

Pietrele n-au viaţă, nu ard,
pietrele se rostogolesc, însă, şi cad.
Cuvintele nu se pierd, se fac cenuşii.
Uneori pietrele dispar în pământ şi nu ştii
ce parte din tine scufundă adânc
şi-atunci în suflet iar toate îţi plâng.

Cuvântul cel ars în văzduh n-a murit,
nici cel îngropat în pământ adormit.
Cuvântul trecut curcubeu între noi,
răsărit după fulger şi visare de ploi
de gânduri, emoţii, de iubiri care trec,
care vin, care stau şi în suflet petrec,
cuvântul acesta se face minune,
rămâne în noi, creşte iar vorbe bune.

Aşa ni se-ntâmplă să ne scriem mereu.
din tine rămâne ceva unde-s eu,
din mine se duce un gând mai departe,
să-l ia cine-l vrea şi-n minte să-l poarte.
Când noi ne-om tihni printre pietrele scrise
poate-or rămâne din noi cele zise.

Ca să nu ne oprească nimeni niciodată,
cuvintele din tâmplă să coboare,
cerneală vie şi strălucitoare
pe foaia sufletului, fără pată!

Ar trebui să i te cuibăreşti
în poală timpului şi să îi torci
ca să-l adormi.
Apoi să mustăceşti
şi ochii înţelepţi şi ageri să-i mijeşti
şi s-o zbugheşti în faţă-i, să-l întreci.

Eu cred că şi dacă n-ai reuşi
şi-ai adormi întâi în poala lui
timpul te-ar mângâia şi-ar mulţumi
de tihna blândă-a torsului.
Şi-ar sta pe-aici, pe undeva,
în împăcarea din lumină,
şi dac-aş vrea şi altceva
aş vrea prea mult... dar poa'să vină.

Îţi mulţumesc pentru răbdare
şi pentru aşteptare,
pentru că-mi eşti alături pe pervaz mereu,
pentru că-n gândul tău cel bun e loc pentru cuvântul meu.
şi mă înclin şi-ţi spun că praful nu-l las să se aşeze
pe cartea ta nici când numai tăcerile mi-s treze.
(2013)

Toană

Tu începi. Cu un pas.
Orice cale provoacă limita.
Apoi ne cheltuim. E scump tot ce lipseşte.
Nu (m-)am uitat. După... nimeni.
Alţii privesc.
(2013)

Alte scrieri cu cele douăsprezece cuvinte în tabel la psi.

Incandescenţe (VII)

Haiku

Esenţele tari
stau în sticle deschise
şi mici, cu parfum.

Arderi

Scrum şi cenuşă,
de ard în van ideea!
Adun lumină.

Salvare imposibilă

Nătâng tras la mal
din valuri s-a înecat
în strop de rouă.

Dor şi viitor

În mână ţii doar
speranţa. Viitorul
e ghicitoare.

Semeni

Semeni cu visul
semănat, plivit, udat.
Semeni vis, culegi!

Nevoia de vis

Nevoia de vis
măsoară sufletului
vârsta de copil.

Om

Se numeşte om
când ştie şi când simte.
Şi se întreabă.

Pe vârfuri

Mersul pe vârfuri
e grija verticală
faţă de cel drag.

Încercare

Încerc cuvântul
să-l urc în cerul minţii,
inimii legat.
(2013)

dialog în şaptesprezece silabe cu Vero, Alma şi psi

Nevoia de joc

Nesemnificativ

Cu o scânteie
nu trezeşti niciodată
din somn un vulcan.

Cu o idee

Val sau maree,
poţi trezi generaţii
cu o idee.

Virtual

Mereu înflorit,
prezentul e virtual.
Se face trecut.

Alternative

Din clipa de-acum
viitorul culege
folos sau prăpăd.

Nevoia de vis

Copilul în joc
adaptează realul
nevoii de vis.

Mai mult

O reacţie
emoţională nu e
numai chimie.

Sprijin

Se stă vertical
pe un punct inferior
de sprijin: pe tălpi.
(2013)

Invitaţie la psi

Aceleaşi scântei
au aprins în alte minţi
mai multe idei.

Margarete

Când mi-a adus un trandafir i-am spus: "Nu-mi place astă floare!"
şi m-a privit dezamăgit în ochi c-o întrebare.
Nu i-am răspuns şi n-am mărturisit
că mă durea mai mult să-l văd cu capul aplecat
pe trandafirul cel aprins şi fără alt păcat,
ci doar parfumul şi frumosul împlinit,
decât m-ar fi durut tristeţea-i trecătoare
că n-am ştiut cum să-i primesc îmbujorata floare.
(Am fost aşa nerecunoscătoare
ca impulsivă răzbunare
fiindcă îi ţinusem, nu mi-amintesc de ce, uşoară supărare.)
N-am mai primit apoi decât mireasă,
mireasa altuia, cu braţul plin de flori,
nu un buchet de trandafiri culeşi în zori,
ci un buchet de margarete strâns de lângă casă.
Şi să mai spun o taină, până acum nespusă:
când braţu-mi plin primit-a mănunchi de margarete
picioarele mi-au tremurat, iar genele, cochete,
s-au scuturat ca să ascundă iubirea cea apusă.
De-aceea azi mi-s dragi la fel de mult şi niciodată rupte,
şi margaretele, şi roze pe brazdele din curte.
(2013)

Amintiri reînviate de versuri scrise de psi.

Haiku după imagini

Tot cuvinte

Chiar singur fiind,
tăcerea se desface
tot în cuvinte.

Balanţă

Dacă schimbi mintea
pe inimă sau invers
pierzi echilibrul.

Lecţia de zbor

Nimeni nu-l uită
pe artistul ce predă
lecţia de zbor.

(Se-nnoadă-n suflet
artistul care-mparte
lecția de zbor.)

Posibilităţi

Alţii cred că-i vis
realitatea noastră.
Totu-i posibil.
(2013)

Înştiinţare

Şi-au întins strune
douăsprezece vorbe.
Portativ la psi.